Foto: Cristian Flueraru
08/10/2021
Roz de fier
Evident, n-o cheamă Roz.
Doar că într-o bună zi, Roxana Băban, pentru unii Roxela și pentru alții Roz a descoperit culoarea roz și i s-a lipit de suflet. A ajuns până acolo încât și micul ei Ford albastru are numărul ROZ.
Am dat peste ea acum câțiva ani la startul triatlonului Via Maria Theresia. În poza de copertă sunt ultimul din dreapta. Roz înota un bras de amator pe atunci. Tot ce a pierdut la înot în lacul Colibița a recuperat la MTB și alergare. S-a cocoțat pe podium. De obicei face așa, la mai toate competițiile.
Medic dedicat de familie, Roz e de o energie contaminantă. Nimic nu o sperie, nimic nu o doboară. Alternează medicina de familie cu gărzi la urgență și voluntariat la o casă de vârstnici. La final de săptămână dispare pe munți alături de gașca ei veselă și sportivă numită Cutezătorii.
Pacienții nu-și imaginează că Roz pune diagnostice din mișcare. Prin telefon și-o imaginează o doctoriță cuminte, în halat alb, la cabinet. La fel, nu-și imaginează că în apartamentul ei în loc de tablouri stau agățate pe pereți patru bițe. În timp ce pedalează sau aleargă vorbește cu asistentele, cu pacienții, face scheme de tratament sau ascultă podcasturi. Și râde vast cu Răzvan Exarhu, dimineața, deși el nu știe asta.
Într-o bună zi, a descoperit că poate face naveta la cabinet peste dealuri, pe bicicletă. Cam 100 de km pe zi. Uneori, ia o pauză, sprijină bița de un pom și înoată craul cam 2 kilometri în lacul ei de suflet - Săcălaia, aka Lacul Știucii, lângă Sic. Apoi pleacă mai departe. Se hrănește din mers, ca o păsărică, din pomii de pe drum: mere, vișine, prune. Chiar și porumbelele astringente îi plac.
Într-o zi a apucat-o ideea de Ironman. S-a antrenat toată primăvara și vara, iar în septembrie 2021 la Nisa a terminat 2km de înot, 90km de biță plus un semimaraton în doar 7 ore și 11 minute. Dar Roz nu se mulțumește cu jumătăți de măsură, cum ar fi acest half Ironman. Ea vrea mereu mai mult. Nu se va opri până nu va birui proba cea mare, adică totul dublat.
Dacă vă invită vreodată, să nu îndrăzniți să pedalați cu ea. Fiindcă mititica asta cu codițe, plină de accesorii roz, de fetiță răsfățată, nu are milă de om. Ea când vede pante abrupte exultă, se ridică din șa și accelerează. Cu o bucurie imensă pe față, te lasă automat în urmă.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Așa e Roz, vă zic eu că o cunosc.
Imagine: Voicu Bojan
Montaj și grafică - Ioachim
Rezultate alegeri: Elena Lasconi, cu 2178 de voturi înaintea lui Ciolacu. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora.
Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului.
Călin Georgescu, emanația unor „grupuri de reflecție” conectate la servicii?
Putinistoidul și legionarul Călin Georgescu de astăzi, cel care a câștigat turul I al alegerilor prezidențiale, este produsul electoral creat și cultivat cu răbdare în laboratoare obscure, dirijate de oameni vechi și noi ai serviciilor secrete.
Foto deschidere: Cristian Flueraru
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this