Dacă Terra Saxonum sau Siculorum închid, precum porțile gospodăriilor săsești, culturi destul de unitare, cu trăsături lingvistice, culturale, etnice și arhitecturale definite destul de răspicat, în Ținutul de Sus vorbim despre o unitate în diversitate.

Străbătând acest tărâm, călătorul are mereu senzația tranziției, te simți trecător prin niște lumi de graniță diferite și atât de variate din punct de vedere geografic, încât plictisul e alungat din start.

Ne aflăm în vechiul voievodat al lui Gelu, o zonă de contact dintre Carpații Orientali și Podișul Transilvaniei, incluzând aici bazinul superior al Someșului Mare cu afluenții săi. Practic, aici întâlnești toate palierele de relief, începând de la zone muntoase, păduri de șes, dealuri line cu pășuni și viţă-de-vie, până la câmpuri vaste cu lanuri de porumb. De jur împrejur, te cheamă mereu șoptit diverse creste ba din Călimani, ba din Rodnei, ba de pe Bârgaie.

Preferatul meu e vârful Ineu, cu magicul său tău Lala Mare, insulele de rododendron și caprele negre de pe stânci, mă rog, cele care au rămas nebraconate. În acest ținut, din păcate, vânătoarea nu a ieșit deloc din modă. Și în Mureș, și în Bistrița-Năsăud veți da mereu prin pădure sau prin poieni largi de cazemate din lemn destinate în acest scop.

Un cetățean îndrăgostit de culoare din Mureșenii Bârgăului, adept neștiut al expresionismului, s-a exprimat

Cu excepția Bistriței, unde s-a creat de curând o extensie a Via, traseul merge lăturiș, ocolește orașele și te poartă mai mult printr-o lume rurală, pe alocuri tandră, pe alocuri cu accente sălbatice. Este Ardealul profund al alternanțelor deal-vale și al invitației mereu deschise de a rupe monotonia și de a urca pe un munte. E lumea ascunsă a păstorilor taciturni, care, nu de puține ori, atunci când nu fac jintiță și urdă, se metamorfozează discret în tăietori de lemne. Așa, din plictiseală sau, cum spun ei, ca să facă un bănuț pentru grunjii de sare pentru oi.

Aici, în acest spațiu colorat și mozaicat, populat de etnii diferite, ai senzația că aproape nimic nu este ce pare a fi, iar lumi diferite se închid unele într-altele precum păpușile Matrioșka. Spun asta fiindcă mai demult, într-un sat pașnic de pe traseu, căruia n-o să-i pomenesc numele, am urmărit îndeaproape destinul trist unui urs braconat de către un cetățean olandez, contra unei sume semnificative de bani. Toți aleșii locului, în frunte cu șeful de post își luaseră o bucățică din suma aferentă acestui trofeu.

Altădată, lângă o frumoasă vilă de pe Valea Gurghiului, „un prinț din Levant îndrăgind vânătoarea” ne-a prezentat cu mândrie sala trofeelor sale, unde rămășițele împăiate a sute de animale de pe toate continentele te priveau întrebătoare de peste tot, inclusiv de pe pereți. Acest muzeu al ororilor rămâne o amintire tristă.

Vedere spre Valea Someșului și Lunca Ilvei de lângă Poiana lui Gălan

Altfel, Ținutul de Sus este un tărâm sfios care, într-o tăcere răbdătoare tipic ardelenească, așteaptă să se lase descoperit. Îmi place mult aici starea de trecere și petrecere prin granițe imaginare dintr-un spațiu în altul. Poate și fiindcă atunci demult, când cu amenajarea traseului Via Maria Theresia, am lucrat alături de zeci de voluntari pe fosta graniță imperială.

Dinspre Secuime dacă vii, granița se află sus, pe un platou superb cu o perspectivă spre Munții Gurghiului. Acolo, dacă ești însetat nu doar de apă, ci și de internet, poți face o escală la stâna lui Codruț, amenajată pe fonduri elvețiene, cu wi-fi neparolat, însă cu un titlu memorabil – „Târla fără gânduri”.

Ciudate crucifixuri din lemn în Beica de Sus

Pentru drumețul din mine acel platou reprezintă momentul de tranzit, la fel cum, în celălalt capăt al traseului, simpla traversare a șoselei naționale din Poiana Stampei spre Tătaru și mai apoi prin misterioasa haltă Grădinița înseamnă trecerea unei graniţe nevăzute care lasă Bucovina în urmă, cu obcinele ei cu tot.

Descoperi aici cam peste tot vechi urme daco-romane sau cetăți fortificate din secolul al XIII-lea din care n-a mai rămas decât câte o ridicătură de pământ, cum ar fi Cetatea Ciceului, unde m-au târât cândva rudele bistrițene de la țară, pe când eram copil.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Peștera de la Izvorul Tăușoarelor, cu o întindere de 20 de kilometri, a fost și ea o experiență memorabilă, mai ales datorită talentului oratoric și de ghid al preotului-curator Crin Theodorescu din Năsăud, membru al Federației Române de Speologie. Față de alte peșteri luminate cu becuri colorate în care te plimbi ca pe bulevard, aici a fost cu nebănuite aventuri, cățărări pe scări improvizate, orbecăieli, lilieci și treceri prin apă.

Tibi se miră de ceva în drum spre Câmpu Cetății

Călătorul poate găsi chiar pe traseu sau împrejur o varietate de subiecte care merită o privire mai atentă. Tinovul Larion, nu departe de traseu, merită un popas. Are un aer straniu, preistoric. Ar mai fi pădurea de șes și lalelele pestrițe din Orheiul Bistriței sau poiana cu narcise de lângă Gurghiu. Sunt de neratat Castelul Teleki acum renovat din Posmuș, cu stejarul său legendar, dar și alte conace de grofi, cum ar fi cel din Brâncovenești.

Mai poți descoperi vâltorile din Ibănești, diverse mănăstiri ortodoxe sau case memoriale ale unor scriitori, aflate în sate predominant românești, maghiare sau chiar tipic săsești, cum ar fi Dorolea.

Mi-au rămas în memorie câteva sate amestecate cu români, maghiari și romi de pe vremea când căutam traseul. Unele sunt populate și vesele, cum ar fi Beica de Jos, din județul Mureș. Altele sunt tăcute, uitate, depopulate, încărcate de mister. Deși tăcerea e mare și buruienile fostului teren de fotbal au doi metri, tot te simți privit de după perdele, exact ca în satele de munte din Apuseni, unde străinul e mereu privit cu suspiciune.

Aș mai aminti fosta vilă a lui Ceaușescu, cu heliportul său de pe Dealul Negru, cu priveliștea spre podișul Transilvaniei, un loc unde fostul președinte URSS Nikita Hrușciov ateriza periodic la câte o vânătoare. Să nu uităm nici de câteva crame cunoscute din regiune, care oferă degustări de vin cum ar fi Liliac, Jelna sau Lechința.

Peste toate, n-o să uit de tura fantastică de la Teaca peste lunci și prin păduri de foioase pe o drezină în compania lui Cristi, Dani și Sandu, niște băieți și jumătate, hotărâți să reactiveze o cale ferată îngustă și o mocăniță cu aburi.

Coborâre spre Conacul Teleki din Posmuș

Gastronomia în acest ținut este variată, de confluență, rodul unui melanj de culturi și obiceiuri. Dacă veniţi dinspre Lunca Ilvei spre Tășuleasa, una din variante trece prin Poiana lui Gălan. Aici puteți opri la un prânz păstoresc cum doar ei știu să prepare. Una din mâncărurile clasice pe care le puteţi încerca la o stână este balmoșul. Mălaiul fiert fie în jintuială, fie în smântână și amestecat cu brânză și urdă este fermecător și alunecă pe gâtlej ca plumbul topit, doar că e spaima colesterolului și a hiperacidității.

Nu ratați, vă rugăm noi frumos, tradiționala ciorbă de burtă de la Valea Străjii. Este un popas obligatoriu, testat în mod repetat și recomandat de toată echipa Via. Adică, după o vreme, ne-am dat seama că, pur și simplu, nu putem trece pe lângă acest loc fără să poposim. Periculos!

În același registru, tipic pentru această zonă ar mai fi ciorba de miel cu mult leuștean sau clasica leveșă, adică supa dulce de găină, musai bătrână, cu tăiței de casă și neapărat piper negru.

Iar ca fel principal, aș pomeni aici niște sarmale neaoşe cu păsat, predecesorul uitat al orezului. Obligatoriu cu afumătură, fie ea slănină sau ciolan. Nu vă dați în lături nici de la un bogracs ardelenesc preparat la ceaun cum doar maghiarii știu. Acest gulaș superb, capabil să țină drumețul pe cale o zi întreagă, se face cu carne de vită însoțită de cartofi sau de găluște ungurești.

Dacă nu ați fost răpuși de cele de mai sus și mai aveți loc pentru desert, încercați un cozonac cu nucă cinstit și bine crescut sau un linzer cu mure ca la Bistrița, după o rețetă germană. Iar prin septembrie, așa, după ce s-au copt prunele bistrițene și destinul lor nu a fost deturnat spre maturare în cazane mari pentru pălincă, trebuie gustați gomboții cu prune, făcuţi dintr-un aluat de făină și cartofi. Tăvăliţi prin mult pesmet și puțină nucă măcinată.

Undeva lângă Pădurea de Șes, Alin își sparge o bășică înainte de porni la drum, dimineața

Locurile în care m-aș întoarce oricând în acest ținut? La Lunca Ilvei, în gară, să mai iau o dată trenul spre Vatra Dornei, trecând peste viaducte și prin tuneluri. De vis, doar că nu se știe până când, fiindcă acea cale ferată se degradează de la an la an și nimeni nu pare interesat să o repare.

Dacă veniți dinspre Lunca Ilvei pe varianta Ciosa și opriți la crucea din deal, perspectiva spre valea Someșului e de neratat. Dacă sunteți îndrăgostiți, nu departe vă așteaptă borna special construită, pe care puteți agăţa un lacăt. Dacă aveți greutăți în viață sau doriți să lăsați o piatră simbolică de aducere aminte, chiar înainte de campusul Tășuleasa Social vă așteaptă o cruce înaltă construită în 2018 după modelul Cruz de Ferro de pe Camino de Santiago.

Duminica la prânz în Batoș, doi prieteni au fost trimiși până la magazin

Aș reveni oricând pe Dosu Zâmbroaiei, să stau pe banca făcută de Tobias pentru iubita lui, Stephi, doi voluntari din Germania dragi nouă, tuturor. Povestea lor are accente de Shakespeare.

Acolo se află piatra de hotar pe care au cumpărat-o amândoi, ca pe un simbol al prețuirii pentru noua lume pe care au descoperit-o în România. Au pus-o în locul care le era drag și unde se plimbaseră de multe ori. Peste drum de bornă se află banca pe care scrie In Memoriam Stephanie 9.6.81-2.5.19. Opriți-vă un pic la umbră acolo, peisajul este și el minunat.

Aș mai da o raită prin Brădățelu și Dulcea, dar și la Posmuș, Monor sau la Pensiunea Maria din Șieuț, să mai ascult poveștile vânătorești ale lui Marian Cotoc, un personaj fascinant. Locul e sub pădure, ascuns și foarte discret. Există chiar și un sărman ursuleț furnicar împăiat pe acolo.


Această serie de articole despre redescoperirea la pas a Transilvaniei este susținută de Raiffeisen Bank, ca o contribuție la promovarea culturii și tradițiilor românești. Raiffeisen Bank este partener strategic al proiectului Via Transilvanica și al Asociației Tășuleasa Social și a susținut amenajarea a 300 de kilometri ai traseului, în ultimii trei ani.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.