Mihaela Ursa

... predă literatură comparată de aproape 20 de ani pentru că, pe când era o adolescentă tocilară, n-a reuşit să descopere o plăcere subversivă mai mare şi o formă mai radicală de rebeliune decât cititul în secret. Şi pentru că nu crede nici astăzi că se poate trăi liber de ficţiune. A renunţat să scrie cronici pentru că n-o interesa să facă ordine în literatură, dar se supără îngrozitor dacă-i spui că teoria şi critica nu sunt forme de creaţie. E încântată când fiica cea mare îi face recomandări de lectură, când fiica cea mică îi spune că e mama cea mai cool, când bărbatul ei îi găteşte, când studenţii o bat la cap cu întrebări şi cu textele pe care le-au scris, când grădinăreşte cu Moaţa, câinele familiei.