Amintiri în dialog

Mă bucură enorm o inițiativă a editorilor de la Humanitas, care a dus la reeditarea unor volume ale lui Matei Călinescu într-o serie de autor, coordonată de Lidia Bodea. Toată seria e o bijuterie și merită citită sau recitită în întregime.

În ea figurează și un volum alcătuit de Matei Călinescu împreună cu Ion Vianu și intitulat Amintiri în dialog. Din 1994, când a apărut pentru prima oară, volumul a cunoscut mai multe ediții, dar și mai multe forme, pentru că autorii au continuat să dialogheze, atât între ei, cât și cu propriile epistole deja apărute.

Vă propun astăzi volumul atât pentru ceea ce conține, cât și pentru această istorie interpolată a aparițiilor sale, în care se poate vedea – pentru cine știe să privească – la fel de multă semnificație culturală, socială și politică pe cât se află în textele celor doi autori.

Foarte reductiv spus, cartea face referire la România anilor ’40-’90 în 500 de pagini de amintiri, analize și comentarii culturale, care se citesc fără să poți lăsa cartea din mână.

Este adevărat că regimul discursului e subiectiv, că totul începe ca un taifas între niște vechi prieteni, dar epistolarul nu are nimic din exhibiționismul egolatru al altor volume din această categorie.

Dimpotrivă, susținuți și de predispozițiile lor structurale, cei doi reconstituie, „mai mult ca pe niște teme de meditație decât ca pe niște evocări autobiografice propriu-zise, împrejurările personale și sociale în care – și împotriva cărora – s-au format și au trăit în România comunistă pentru ca, în deceniul al 8-lea, la distanță de cinci ani, s-o pornească pe drumul exilului”.

Cei doi îi dedică întregul proiect unui coleg, lui Miron Chiraleu (a se vedea mai ales scrisoarea lui Ion Vianu intitulată „Cel ce nu s-a predat”), care rămâne pentru ei „Steaua Polară a vieții”, „figura demnității și curajului”, „înfrângerea finală a șovăirii în fața suferinței”.

Miron Chiraleu – care ar fi putut supraviețui el însuși ca reprezentant al „generației pierdute” – nu acordă vieții o valoare superioară libertății individuale, prin urmare nici nu ia în calcul supraviețuirea într-un regim care îi solicită compromisuri din ce în ce mai mari.

Cel mai tulburător lucru din dialogul celor doi mi se pare tocmai tăria de a recunoaște și de a verbaliza micile trădări care – inofensive în sine – se acumulează într-o mare lașitate. Este o calitate rară în discursul public și diaristic de la noi, poate și de aiurea.

Fără să procedeze maniheist și să localizeze viciile mereu în ograda „celuilalt”, cei doi încep de fiecare dată cu asumarea propriilor gesturi care au putut hrăni răul căruia apoi i-au ajuns martori și obiect:

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

„Un astfel de cult (al lui Ceaușescu – n.r.) – strident și fals – nu s-ar fi putut organiza fără consimțământul tacit al unei părți însemnate a populației (inclusiv o parte însemnată a intelectualității), prizonieră inconștientă a mentalității de ostatec. /…/ Imperativul simplu, în situația dată, era unul al supraviețuirii” (Matei Călinescu).

Nevoia de nuanțe creează pagini memorabile despre exil. Departe de a fi văzut ca o Arcadia pururi ferice sau ca un teritoriu al dezrădăcinării, exilul îi apare inițial lui Ion Vianu ca spațiu al moralei că „viața nu este grea pentru că trebuie să alergi după cine știe ce provizii, ci numai și numai pentru că e viață„:

„Lipsit de grija zilnică a traiului într-o lume în care până și nevoile elementare erau resimțite ca un privilegiu, trăind acuma într-o societate bazată pe un anumit respect mutual între indivizi mă găseam /…/ față în față cu dificultatea de a trăi, neîntinată”.

O uriașă valoare documentară se ascunde în Amintiri în dialog, sporită de faptul că amintirile sunt verificate cu interlocutorul, contextualizate și interpretate critic.

Aflăm multe despre familiile celor doi, despre ascendența boierească a lui Matei Călinescu, despre familia de evrei convertiți a lui Ion Vianu, despre universitatea bucureșteană cu Tudor Vianu, G. Călinescu, Nichita Stănescu, dar și despre mica burghezie inter- și postbelică.

Vedem interioare, parcuri, figuri, într-o derulare pe repede-înainte, prin obiectiv îngust, a istoriei românești din cinci decenii, care au inclus măcar două cotituri neașteptate și pline de consecințe (instalarea și prăbușirea comunismului).

Acuitatea observațiilor psihanalistului Ion Vianu și privirea de romancier a lui Matei Călinescu sunt în mare măsură responsabile de senzația de realitate pe care acest volum splendid le-o procură cititorilor.

Într-o vârstă cu intelectuali de carton, cu scriitori de carton și cu oameni politici de carton, Amintirile în dialog au darul de a oferi – alături de toate cele deja spuse – realitate, modestie și umanitate, adevăr și empatie. Un volum pentru multe recitiri de acum înainte.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€