Iubirea ca pasiune. Despre codificarea intimității

Despre Niklas Luhmann se spune că ar fi singurul geniu adevărat din științele sociale contemporane și că propunerile sale teoretice ar fi reinventat sociologia. Editura Tact i-a publicat în 2015, în traducerea lui Andrei Anastasescu, Iubirea ca pasiune. Despre codificarea intimității și acesta este volumul pe care vi-l recomand astăzi.

Editura merită de altfel o mențiune specială pentru programul cu care ne-a obișnuit în ultimii ani, de traduceri din autori care au în comun calitatea de revoluționari ai disciplinelor și științelor în care s-au specializat.

Titlul Iubirea ca pasiune îi amintește cititorului român de o altă carte celebră, tradusă la noi în 1987, Iubirea și Occidentul, a lui Denis de Rougemont. Este cartea care a definit și a explicat timp de câteva decenii relația occidentalilor cu ideea de iubire.

Iubirea-pasiune era înțeleasă acolo drept atașament față de suferință înainte de orice, drept sentiment obsesiv, hrănit din obstacol și mergând spre dezastru și moarte.

Pentru a înțelege însă ce spune Luhmann despre iubirea-pasiune este cazul să lăsăm deoparte această definiție afectiv-adictivă și să schimbăm perspectiva cu una sociologică.

Coperta cărții

În rezumat, volumul lui Luhmann se ocupă de evoluția europeană a iubirii, din secolul al XVII-lea până astăzi. De ce tocmai secolul al XVII-lea? Pentru că acela este momentul în care iubirea este codificată drept pasiune și comunicarea intimității capătă vizibilitate socială.

Primul lucru important în cartea de astăzi este că nu privește iubirea ca pe o emoție ori un sentiment, ci ca pe un cod cultural, dar și un cod de comunicare interpersonală.

Ceea ce „evoluează” (în sens istoric, nu valoric) este această codificare, iar nu conținutul sau mesajul iubirii. Al doilea lucru important este că iubirea devine, în înțelegerea lui Luhmann, mijloc de mobilizare a acțiunii interumane și motor al comunicării:

„În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, această funcție de reprezentativitate a lumii, îndeplinită de un sistem în ambientul altor sisteme, e afectată de Reformă și de alte transformări, mult mai profunde, ale sistemelor societății. Diferențierea unui cod pentru relațiile intime poate fi privită ca fenomen complementar”.

Până la cercetarea lui Luhmann, ideea cea mai răspândită despre înțelegerea iubirii ca fenomen social era că în iubire acționează „reciprocitatea perspectivelor”.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Moș Gerilă vine cu racheta. Cum au furat comuniștii Crăciunul?

O săptămână am așteptat, m-am tot sucit, iar nopțile am visat la seara de Crăciun pe care urma să o petrecem la familia G. Am repetat în minte poezia de George Coșbuc, fiindcă părinții băgaseră spaima în mine că dacă nu o spui frumos, "ca pe apă", sacul Moșului rămâne ferecat.

Aceasta vrea să spună că îndrăgostitul va încerca să-și armonizeze valorile, virtuțile, dorințele cu cele pe care le consideră acceptabile sau proprii lumii celui pe care îl iubește.

Mai limpede spus, când interacționăm cu cei față de care avem un interes amoros, vom promova acea imagine a noastră pe care o considerăm cea mai plăcută acestora.

Explicația a funcționat aproape netulburată până la apariția teoriei lui Luhmann. Scopul ultim al îndrăgostitului fiind contopirea cu obiectul iubirii sale, era plauzibil că iubirea ar duce la contopirea individualităților într-o perfectă și armonioasă rezonanță a reciprocităților.

Miza lui Luhmann este însă să corecteze ideea supunerii oarbe care ar decurge din iubire:

„Nu poți acționa, în iubire, decât continuând să trăiești tocmai cu această trăire a celuilalt. Acțiunile trebuie inserate în lumea trăirilor altuia și reproduse pornind de la această lume; în același timp însă, ele nu trebuie să-și piardă, din acest motiv, libertatea, calitatea de a se autodetermina, valoarea expresivă pe care o conferă înclinațiilor de durată ale celui care acționează.

E inacceptabil ca ele să ia forma supunerii, a unei suple docilități, a maleabilității sau a unor tentative de a evita conflictele. Iubirea nu se mulțumește niciodată cu un bine, fie„.

Dacă nu e supunere, atunci cum vom numi transformarea de comportament social care ne afectează când iubim? Luhmann propune sintagma de „interpenetrare interpersonală”, care descrie faptul că iubiții își modelează reciproc lumile, fără să renunțe la ele.

Îndrăgostitul lui Luhmann nu „se supune” dorințelor și aspirațiilor celui pe care-l iubește, ci caută el însuși „sens în lumea altuia”. În cazurile fericite, iubiții descoperă sensul în lumea celuilalt și nu acționează pentru a uniformiza lumea celuilalt într-o totalitate, recunoscându-i în schimb valoarea.

Delectabile sunt analizele autorului pe romanele secolelor XVII-XX, pe literatura sentimentală de raftul al doilea. Aceasta a influențat major codul iubirii pentru că a prescris, în lectura de identificare, norme de acțiune pasională. La rândul lor, ele au infuzat practica vieții cotidiene și au reintrat, prin reprezentare, înapoi în literatură, creând personaje literare care respectă codul pasiunii.

Neinteresat de valoarea estetică a romanelor respective, sociologul ne amintește valoarea lor concretă: aceea de a construi comportamente sociale, un lucru prea repede uitat de esteticieni.

Iubirea ca pasiune. Despre codificarea intimității este una dintre puținele cărți în care emoțiile sunt analizate cu instrumentarul unei științe care nu este nici psihologie, nici neurobiologie.

Un volum care își va răsplăti cititorii dispuși să depună un mic efort de lectură specializată cu o înțelegere nouă a funcției sociale a iubirii, dar poate și cu modificări pragmatice ale propriului mod de a iubi și de a se lăsa iubiți.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€