Iubirea ca pasiune. Despre codificarea intimității

Despre Niklas Luhmann se spune că ar fi singurul geniu adevărat din științele sociale contemporane și că propunerile sale teoretice ar fi reinventat sociologia. Editura Tact i-a publicat în 2015, în traducerea lui Andrei Anastasescu, Iubirea ca pasiune. Despre codificarea intimității și acesta este volumul pe care vi-l recomand astăzi.

Editura merită de altfel o mențiune specială pentru programul cu care ne-a obișnuit în ultimii ani, de traduceri din autori care au în comun calitatea de revoluționari ai disciplinelor și științelor în care s-au specializat.

Titlul Iubirea ca pasiune îi amintește cititorului român de o altă carte celebră, tradusă la noi în 1987, Iubirea și Occidentul, a lui Denis de Rougemont. Este cartea care a definit și a explicat timp de câteva decenii relația occidentalilor cu ideea de iubire.

Iubirea-pasiune era înțeleasă acolo drept atașament față de suferință înainte de orice, drept sentiment obsesiv, hrănit din obstacol și mergând spre dezastru și moarte.

Pentru a înțelege însă ce spune Luhmann despre iubirea-pasiune este cazul să lăsăm deoparte această definiție afectiv-adictivă și să schimbăm perspectiva cu una sociologică.

Coperta cărții

În rezumat, volumul lui Luhmann se ocupă de evoluția europeană a iubirii, din secolul al XVII-lea până astăzi. De ce tocmai secolul al XVII-lea? Pentru că acela este momentul în care iubirea este codificată drept pasiune și comunicarea intimității capătă vizibilitate socială.

Primul lucru important în cartea de astăzi este că nu privește iubirea ca pe o emoție ori un sentiment, ci ca pe un cod cultural, dar și un cod de comunicare interpersonală.

Ceea ce “evoluează” (în sens istoric, nu valoric) este această codificare, iar nu conținutul sau mesajul iubirii. Al doilea lucru important este că iubirea devine, în înțelegerea lui Luhmann, mijloc de mobilizare a acțiunii interumane și motor al comunicării:

“În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, această funcție de reprezentativitate a lumii, îndeplinită de un sistem în ambientul altor sisteme, e afectată de Reformă și de alte transformări, mult mai profunde, ale sistemelor societății. Diferențierea unui cod pentru relațiile intime poate fi privită ca fenomen complementar”.

Până la cercetarea lui Luhmann, ideea cea mai răspândită despre înțelegerea iubirii ca fenomen social era că în iubire acționează “reciprocitatea perspectivelor”.

Aceasta vrea să spună că îndrăgostitul va încerca să-și armonizeze valorile, virtuțile, dorințele cu cele pe care le consideră acceptabile sau proprii lumii celui pe care îl iubește.

Mai limpede spus, când interacționăm cu cei față de care avem un interes amoros, vom promova acea imagine a noastră pe care o considerăm cea mai plăcută acestora.

Explicația a funcționat aproape netulburată până la apariția teoriei lui Luhmann. Scopul ultim al îndrăgostitului fiind contopirea cu obiectul iubirii sale, era plauzibil că iubirea ar duce la contopirea individualităților într-o perfectă și armonioasă rezonanță a reciprocităților.

Miza lui Luhmann este însă să corecteze ideea supunerii oarbe care ar decurge din iubire:

“Nu poți acționa, în iubire, decât continuând să trăiești tocmai cu această trăire a celuilalt. Acțiunile trebuie inserate în lumea trăirilor altuia și reproduse pornind de la această lume; în același timp însă, ele nu trebuie să-și piardă, din acest motiv, libertatea, calitatea de a se autodetermina, valoarea expresivă pe care o conferă înclinațiilor de durată ale celui care acționează.

E inacceptabil ca ele să ia forma supunerii, a unei suple docilități, a maleabilității sau a unor tentative de a evita conflictele. Iubirea nu se mulțumește niciodată cu un bine, fie“.

Dacă nu e supunere, atunci cum vom numi transformarea de comportament social care ne afectează când iubim? Luhmann propune sintagma de “interpenetrare interpersonală”, care descrie faptul că iubiții își modelează reciproc lumile, fără să renunțe la ele.

Îndrăgostitul lui Luhmann nu “se supune” dorințelor și aspirațiilor celui pe care-l iubește, ci caută el însuși “sens în lumea altuia”. În cazurile fericite, iubiții descoperă sensul în lumea celuilalt și nu acționează pentru a uniformiza lumea celuilalt într-o totalitate, recunoscându-i în schimb valoarea.

Delectabile sunt analizele autorului pe romanele secolelor XVII-XX, pe literatura sentimentală de raftul al doilea. Aceasta a influențat major codul iubirii pentru că a prescris, în lectura de identificare, norme de acțiune pasională. La rândul lor, ele au infuzat practica vieții cotidiene și au reintrat, prin reprezentare, înapoi în literatură, creând personaje literare care respectă codul pasiunii.

Neinteresat de valoarea estetică a romanelor respective, sociologul ne amintește valoarea lor concretă: aceea de a construi comportamente sociale, un lucru prea repede uitat de esteticieni.

Iubirea ca pasiune. Despre codificarea intimității este una dintre puținele cărți în care emoțiile sunt analizate cu instrumentarul unei științe care nu este nici psihologie, nici neurobiologie.

Un volum care își va răsplăti cititorii dispuși să depună un mic efort de lectură specializată cu o înțelegere nouă a funcției sociale a iubirii, dar poate și cu modificări pragmatice ale propriului mod de a iubi și de a se lăsa iubiți.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Ți-a plăcut articolul nostru?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim!

Donează