Jurnale

La bătrânețe, soția lui Lucian Blaga, Cornelia Blaga-Brediceanu, este diagnosticată cu demență senilă și își petrece mai mulți ani internată, îngrijită de fiica sa Dorli. Aceasta din urmă rezumă, într-un interviu acordat Dorei Pavel, un delir al Corneliei, în care bolnava i s-a substituit lui Lucian Blaga.

Cornelia vorbește ca și cum ar fi devenit Lucian și își părăsește rolul doar pentru a ajunge să fie principalul ajutor în rezolvarea unor probleme imaginare sau reale din biografia filosofului.

În ciuda adorației cu care își amintește de mamă, Dorli adaugă că ea, ca fiică, este complet absentă din acest delir. Mama nu o pomenește nici măcar o dată, întreaga sa proiecție de lume având legătură cu un singur om, căruia i-a dedicat întreaga viață.

Am extras scena din volumul intitulat Jurnale (Humanitas, 2016). Numele care figurează pe copertă este al Corneliei Blaga-Brediceanu, născută la 2 septembrie 1897 și căsătorită cu Blaga în 1920. În realitate, Dorli este coautoarea, dacă nu cumva autoarea principală.

Volumul este alcătuit din fragmente din jurnalele mamei din 1919, 1936-1939, 1939-1940, 1959-1960, scrisori (inclusiv inedite), mesaje, câteva documente și două interviuri ale lui Dorli, toate legate organic prin comentariile și notele acesteia din urmă.

La lectura întregului, cea mai puternică amprentă este una de personaj. Cornelia Blaga-Brediceanu capătă realitate și identitate, dar – mai mult decât atât – ea completează mitul biografic al poetului.

Personalitatea ei puternică nu o recomandă neapărat pentru statutul complementar pe care și-l va asuma față de cel care îi declară că împreună alcătuiesc o monadă. Iată cum o descrie retrospectiv fiica:

„După gustul provincial de atunci, femeile trebuiau să fie albe, grase, dacă se poate, și cu părul roșu, lung. Cam ca femeile pictate de Klimt, care au ceva puțin pervers în felul cum se preling pe tablou.

Mama contrasta cu acest «model». Era foarte subțire, puțin creolă, păr șaten bogat, cu o ținută vioaie (practicase sporturi încă din copilărie), picioare extrem de frumoase, pe care nu se temea să și le arate. Și-a tuns scurt părul și și-a scurtat rochiile fără sfială, imediat ce a venit această modă. Tot așa cum a adoptat și pantalonii lungi, la mijlocul anilor ’30…”

Cu studii de medicină făcute la Viena și în Elveția, cu o istorie de familie în care apar nobili români, oameni de stat, politicieni și oameni de cultură, Cornelia Blaga-Brediceanu alege să facă din rolul de soție a lui Blaga principala sa ocupație și destinul său.

Că este vorba despre o alegere conștientă, iar nu despre o fatalitate sau despre o îngrădire a libertății personale, reiese clar din paginile Jurnalelor, asamblate selectiv de către fiică.

La un moment dat, Dorli comentează malițios reacția de copilă geloasă a uneia dintre admiratoarele lui Blaga la vederea Corneliei, venită ca logodnică în casa socrilor. Corectând-o, Dorli ne reamintește că logodnica și-ar fi amenințat viitorul soț că îl va părăsi dacă creația lui o va dezamăgi vreodată.

Poate cel mai interesant lucru din volum, pe lângă acest secundariat conjugal transformat în proiect cultural, este felul în care fiica Dorli continuă rolul mamei Cornelia:

„Și Mama, și eu am fost, într-un fel, niște funcționari de acest fel, foarte, foarte atenți, poate chiar antipatici câteodată, astfel că nu s-a pierdut nici măcar o chitanță semnată de mâna lui Blaga. L-am publicat în perioade foarte dificile după moartea lui, fără compromisuri de niciun fel. Era singura soluție”.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

În completările fiicei avem cheia uriașei forțe care animă devotamentul de soție al Corneliei, un devotament care nu este străin de orgoliul celui care formează o ființă perfectă.

Într-un fel, Cornelia și-l asumă pe Lucian Blaga cu aspirația idealistă cu care miticul Pygmalion și-o asumă pe Galateea. Ulterior, la fel cum mama își ghidase soțul spre perfecțiunea creației, fiica își ghidează memoria spre perfecțiunea unei imagini materne.

Dorli și Lucian Blaga. Foto: Arhiva Minerva

Dorli și Lucian Blaga. Foto: Arhiva Minerva

Așa stând lucrurile, ceea ce părea renunțare de sine se transformă în creație, iar Mama și Tata (grafiați mereu de Dorli cu majusculă) devin creațiile fiicei:

„Citind acest jurnal din 1959-1960, constați extraordinara comunicare dintre ei: prezența ei în preajma lui, orele petrecute în acea frumoasă grădină, discuțiile, lecturile comune, muzica și poezia ascultate la radio împreună, ieșirile în grădină cu familia, optimismul Mamei, toate acestea te duc, evident, la concluzia că dispariția «muzelor» în ceață se produsese deja în acel minunat ultim an de viață al Tatălui meu. Știm și câte necazuri a avut prin 1959, care nici nu apar în jurnal. Mama l-a ajutat să le uite”.

În mod neașteptat, ceea ce rămâne din lectura acestui jurnal anti-sentimental, al unei femei oripilate de confesiune și de orice manifestări emoționale, chiar față de propria fiică, este un dublu portret sentimental. În el, mama și fiica se construiesc reciproc pentru a întreține monumentul tatălui.