Walden sau Viața în pădure

Există un poet și filosof care nu numai că și-a luat lumea în cap, dar a reușit să-și câștige astfel adepți înfocați, chiar la câteva secole distanță. Henry David Thoreau este celebru pentru cei doi ani (1845-1847) petrecuți într-o asceză naturală autoimpusă.

Din experiența retragerii sale într-o umilă cabană la malul lacului Walden a rezultat o carte de o celebritate încă și mai problematică decât a autorului său. Walden sau Viața în pădure, tradusă pentru Editura Act și Politon (2016) de către Ștefan Avădanei și Alexandru Pascu, a ajuns obiectul unui cult.

Înainte să fie deviza hipioților anilor ’60 sau să facă parte din programul unor ecologiști de secol XXI, ideea întoarcerii la natură le-a fost foarte dragă naturaliștilor secolului XVIII, iar apoi – prin romantici – grupării transcendentaliste din care făcea parte și Thoreau, în secolul următor.

Sub influența lui Emerson, aceștia simțeau – cu acuitatea cu care unii contemporani simt că se află la capătul vremurilor – că dinaintea omenirii se află o nouă eră („anul evenimentelor care să ne înece toți șobolanii de apă”), cu o nouă șansă a începutului:

„M-am dus în pădure pentru că am vrut să trăiesc deliberat, să dau piept numai cu faptele esențiale ale vieții și să văd dacă nu puteam învăța ceea ce avea ea să-mi spună, ca să nu descopăr, când voi ajunge să mor, că nu am trăit. /…/ Am vrut să trăiesc profund și să sug toată măduva vieții, să trăiesc atât de bărbătește și într-un mod atât de spartan, încât să înfrâng tot ce nu era viață”.

Așa se explică de ce cartea seamănă cu un fel de Constituție sau de Biblie posibilă a lumii viitoare. Thoreau încearcă să normeze mersul ei ipotetic prin exemplu personal.

Legile vieții de la malul lacului Walden sunt simple: urmează natura, nu aduna mai mult decât folosești, nu deveni sclavul muncii tale, construiește, vânează, rezolvă singur problemele practice ale cotidianului. Lor li se adaugă urgențele emersoniene: caută să fii original în raportarea ta la lume și critic față de capcanele ascunse ale confortului, fie el fizic, intelectual sau spiritual.

Sigur că se aude un ton fals chiar în ideea „normării” nonconformismului într-un program de viață. Thoreau îl consideră însă neglijabil în raport cu beneficiile:

„Nimeni nu poate fi un observator imparțial sau înțelept al vieții omenești decât de pe poziția avantajoasă a ceea ce noi ar trebui să numim sărăcie voluntară. Fructul unei vieți de lux este luxul, fie el în agricultură, comerț, literatură sau artă. Avem în zilele noastre profesori de filosofie, dar nu filosofi. Totuși, este admirabil să profesezi fiindcă odată era admirabil să trăiești”.

În acord cu proiectul, nu despre filosofie e vorba în Walden, ci despre viața cea mai pragmatică în natură, chiar dacă asumarea ei se transformă până la urmă tot în filosofie.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Moș Gerilă vine cu racheta. Cum au furat comuniștii Crăciunul?

O săptămână am așteptat, m-am tot sucit, iar nopțile am visat la seara de Crăciun pe care urma să o petrecem la familia G. Am repetat în minte poezia de George Coșbuc, fiindcă părinții băgaseră spaima în mine că dacă nu o spui frumos, "ca pe apă", sacul Moșului rămâne ferecat.

Cartea nu se mai poate citi azi pur și simplu, inocent. În lectură, târăște după ea trena efectelor și ecourilor sale, precum și o aură idealizată, la fel de pline de semnificație.

Imediat după apariția ei, Walden a avut destui critici care au adăugat interpretării textului anumite elemente din biografia lui Thoreau.

Unii i-au subliniat mizantropia și au arătat că supralicitarea stării de sălbăticie compensa faptul că Thoreau nu suporta oamenii în general și că era incapabil de empatie.

Alții s-au legat de contradicția dintre întoarcerea la natura pulsională și refuzul oricărei forme de vitalitate sexuală.

Răutăcioșii au demascat ipocrizia că, în cei doi ani de pustnicie, Thoreau îi dădea mamei să-i spele hainele din când în când și să-i aducă ziarul.

Parcă și mai aprinși decât criticii s-au arătat adepții filosofului, la fel de alerți astăzi ca și la apariția lui Walden. De pildă, în octombrie 2015, un comentariu critic și demitizant despre Thoreau, apărut în The New Yorker, îi atrăgea autoarei un potop de înjurături, amenințări și acuze din partea adepților filosofiei sale.

Argumentele încinse au scos la iveală un lucru care se putea, de altfel, bănui: că Walden sau Viața în pădure și concluziile sale sunt astăzi asumate mai degrabă din mitul cărții, decât citite nemediat. Or, aceasta este poate cea mai perfidă trădare a cărții, câtă vreme recomandarea principală a autorului este nesupunerea față de mituri, față de ideile primite de-a gata, chestionarea vie a tot ceea ce pare dat și definitiv.

Proiectul trăirii conștiente de ea însăși îl face pe Thoreau memorabil, în ciuda micilor lașități sau incongruențe biografice. Iar felul în care el întoarce viața la rădăcinile sale fundamentale le oferă cititorilor ocazia de a-și vedea împlinită o fantasmă la care tot mai mulți visează din sclavia cotidiană, deși catifelată, a propriilor vieți.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€