27 de pași

Propunerea din această săptămână mă obligă să mărturisesc că am fugit toată viața de cărțile de self-help, ca și de volumele motivaționale sau inspiraționale scrise de cine știe ce învingători ai zilei.

Neîncrederea mea în acest tip de literatură a crescut în studenție, când am tradus astfel de titluri. S-a confirmat apoi, când era cât pe ce să văd un copil înecat într-o piscină, unde fusese aruncat chiar de către mama lui, adeptă a programării neurolingvistice, cu un simplu: „Înoată, știi că poți”.

De aceea am privit cu maximă suspiciune cartea lui Tibi Ușeriu, 27 de pași, apărută foarte recent cu sprijinul admirabilei Tășuleasa Social (dar și al RomaniaOne și Cognitrom) și, după toate aparențele, cu concursul unui foarte talentat ghost writer.

Lectura ei m-a luat prin surprindere și m-a făcut să o consider perfectă pentru o după-amiază în care resursele de optimism și energie se apropie periculos de punctul de avarie.

Pentru cei care nu au aflat încă, Tibi Ușeriu este câștigătorul unui maraton pe care specialiștii îl consideră unul dintre cele mai dificile din lume, 6633 Arctic Ultra.

Nu doar lungimea impresionantă (566 de kilometri) i-a câștigat acest renume, ci și desfășurarea lui în condiții de pustietate și ger extrem (minus 52 de grade Celsius), în zona Cercului Polar.

La reușita oricum spectaculoasă se adaugă și un factor de mândrie națională, Tibi Ușeriu fiind primul român care a câștigat 6633 Arctic Ultra.

Aceasta este însă doar partea văzută a poveștii. În partea nevăzută puteam să îmi imaginez, chiar și fără să fi citit cartea, nebunesc de mult efort, sacrificii uriașe, o autodisciplină de fier.

Nu mi-am imaginat însă că dublura acestei istorii oarecum clasice de învingător este o alta, mult mai umană și încă o dată excepțională:

„Am fost pe rând: slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzar într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra în Gran Canaria și autor de jafuri armate.

Am evadat din două închisori europene, dar nu și dintr-a treia. Vânat prin Interpol, am devenit client al unei pușcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria mea tinerețe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase”.

Există o rețetă destul de fixă a cărților de felul acesta: autorul ajunge la notorietate în urma unui succes în domeniul ales, cartea prezintă succesul respectiv în lumina eforturilor care l-au pregătit, iar fundalul și „efectul de real” sunt asigurate de croșetarea acestora printre elemente autobiografice, mai mult sau mai puțin transfigurate simbolic.

Rețeta nu lipsește din carte, dar ceea ce face din 27 de pași o lectură captivantă este ceea ce conține în afara rețetei: o biografie tulburătoare, o capacitate de autoanaliză foarte rece și sigură, dar și un umor subtil, chiar atunci când devine negru.

Mi-au plăcut relatarea pregătirii maratonului, poveștile cu halucinații din curse sau descrierea situației de underdog pe care nu dă nimeni doi bani în comunitatea alergătorilor de anduranță, dar nu acestea au fost preferatele mele.

Ceea ce m-a făcut să duc lectura până la capăt au fost paginile care relatează copilăria și adolescența, într-un amestec de abuz atroce și iubire prost direcționată, dar reală.

Bătăile îndurate de Tibi Ușeriu în copilărie, de o brutalitate despre care este greu și să citești retrospectiv, par să fie sursa principală a demonilor care îl vor conduce, la maturitate, spre dezastru.

Din fericire, sportul extrem îi arată la timp că există și o altă cale de a-ți asuma libertatea, chiar dacă demonii aceștia rămân pe veci lângă el, fiindu-i loiali parteneri de alergare prin pustietate.

Educația torturii asumate și a rezistenței care pare imposibilă începe atunci, înainte de maturizare.

Dacă ar fi fost vorba despre un scenariu hollywoodian, după un astfel de parcurs tânărul nostru ar fi nutrit o ură crescândă și neîmpăcată față de părinți. Ar fi adunat în numele ei destulă hotărâre pentru a deveni, la final, erou.

Pentru că nu suntem însă într-un film american, ci într-o realitate incredibilă, eroul învață aici smerenia și umilința de sine, pe lângă puterea de a se ridica de la pământ.

Cartea lui Tibi Ușeriu rămâne adepta modestiei și notează:

„Părinții mei pățiseră la fel, dacă nu mai rău, doar le știam poveștile. Mai toți copiii din jur o mușcaseră la rândul lor, în frunte cu fratele meu Alin. Așa crescusem, așa era mersul lumii și abia după ani buni am început să am îndoieli cu privire la metodele de corecție ale părinților”.

De ce 27 de pași? Pentru că trebuie să începi de undeva, dar și pentru că fix 27 de pași măsoară curtea închisorii din care Tibi visează să scape.

Nu în ultimul rând, pentru că 27 de pași pot fi repetați de oricâte ori, în tot atâtea direcții, și pentru că Tibi Ușeriu visează să-i repete de acum înainte pentru bucurie și curaj. O carte luminoasă și onestă, care chiar aduce bucurie și curaj și le dă mai departe.

*

Despre această carte, puteți citi și: