Vieţile secrete ale lui Tibi Uşeriu

Pe Tibi Ușeriu îl priveam până mai ieri ca pe un fel de bun al națiunii. Un Superman care în 2016 câștiga 6633 Arctic Ultra – competiție extremă care se desfăşoară la Cercul Polar.

6633 devenise prefixul României, combinația de cifre care deschidea seiful burdușit al orgoliului național.

Citindu-i autobiografia, care va apărea în această săptămână, am descoperit o altă față a alergătorului de anduranță. O altă viață chiar, dacă nu mai multe.

Cea a unui tânăr care, luat de val în primii ani de după Revoluție, "a sărit granițele ca un cosaș", s-a pierdut cu totul în acest salt și s-a redescoperit mai târziu, într-o pușcărie de maximă securitate.

Cartea "27 de pași" reprezintă povestea nefardată a lui Tibi Ușeriu, o poveste care poate bate orice scenariu hollywoodian.

Tibi a lucrat pentru mafia sârbească, a fost închis, a evadat şi apoi condamnat la mulţi ani de închisoare pentru mai multe jafuri și tentativă de omor.

Spovedania lui Tibi va fi un şoc pentru fanii săi.

"27 de pași" va fi lansată în această săptămână la Bistrița, pe 22 februarie (hotel Metropolis, ora 19), şi la Cluj – 23 februarie (sala de conferinţe The Office, ora 19).

E o carte captivantă, emoționantă, scrisă minunat. Are toate ingredientele unui bestseller.

*

În urmă cu mai bine de 20 de ani, Tibi era supranumit "Românul". "Americanul" și "Germanul" completau o echipă de jefuitori profesioniști, înarmați până-n dinți.

Banda lor a spart magazine de bijuterii în Austria şi a executat hold-up-uri, în Germania, asupra unor maşini care transportau casete cu bani.

După două evadări spectaculoase și o lungă prezenţă în topurile Interpolului, lui Tibi i s-a înfundat.

S-a ales cu o condamnare de 23 de ani pentru mai multe jafuri și tentativă de omor. Cu doi ani mai puțin decât vârsta pe care o avea atunci, 25 de ani.

A petrecut ani de zile în regim de securitate de gradul I, singur în celulă. Mai mult ghicea decât vedea un petec de cer, dincolo de plasa de sârmă care acoperea curtea destinată plimbării zilnice.

Curte care măsura exact 27 de pași.

Devenise deținutul 2800, iar viața lui părea că se rătăceşte în labirintul de ziduri înalte și sârmă ghimpată. A supraviețuit în condiții pe care le descrie cu o sinceritate brutală în carte.

"Îmi asum de pe acum. Asta cu pușcăria e bucata din poveste care pe mulți îi va pune gânduri. Nu are nimic eroic. Nu are nimic romantic. E un episod dur și îngrozitor de trist", mărturisește autorul, la 8 ani distanță de ziua în care a fost eliberat.

Tibi spune că, în prezent, nu mai e urmărit de demonii săi. A făcut multe alegeri greșite în tinereţe, dar acum simte că e alt om.

"Trecutul nu trebuie să se creadă mai grozav decât este, dacă vrei să nu aibă putere asupra ta. Trecutul trebuie să înțeleagă că nu poate avea ultimul cuvânt în viața unui om. E doar o parte peste care totul, oricând, se poate rescrie.

Eu nici măcar n-am avut curajul să mă gândesc că pot scrie ceva vreodată, darămite să scriu despre mine și bucata mea de viață, despre Tibi cel care a fost și despre Tibi cel care este acum. Există o mare diferență între acești doi Tibi Ușeriu.

Nu am deloc pretenția că am scris literatură, nici pe departe. Eu sunt doar un om de pe Bârgaie, cu liceul neterminat, care plantează păduri și aleargă pe munți."

Tibi Uşeriu, antrenându-se pentru 6633 Arctic Ultra. Foto: Voicu Bojan

Povestea lui Tibi începe în Bistrița anilor '70, într-o familie în care bătăile erau la ordinea zilei. "Când îi era încărcat carul" avea loc procesul de descărcare, metodic, cu o violență greu de imaginat.

Revoluția l-a prins la 16 ani, cu o dorință nebună de a evada din "colivia" de la Bistrița.

Tata Jean, salvamontist și un fel de mentor, devenit peste noapte un mic întreprinzător, i-a permis să arunce o privire într-o lume mesmerizantă. Împreună vindeau creioane chinezești cu gumă într-un orășel din Ungaria.

Prezentările odată făcute, pentru tânărul care făcuse lupte libere și box și care acum imita schemele lui Van Damme, devenise clar că mirajul Occidentului va lăsa oraşul natal într-un nor de praf.

E un pasaj absolut răvășitor în "27 de pași". Era ceva dramatic în modul în care esticii, după căderea comunismului, luau cu asalt vitrinele Occidentului. Și aproape nimeni nu avea vreme de pierdut cu munca cinstită.

"În pușcărie, sinucigașii mureau ca muştele. În medie, cam trei pe lună. Conducerea se bucura în secret. Se mai eliberau celule.

Cererea era mare, clienţii stăteau la rând: ruşi, albanezi, sârbi, cehi sau români, tot felul de nebuni care dăduseră de gustul libertăţii după '90 şi veniseră din blocul estic pe cai mari.

Voiau să ia Europa în primire, apoi se trezeau îmbrăţişaţi strâns de ea pentru zeci de ani sau chiar pe viaţă."

După ce a fost prins în Barcelona ca imigrant ilegal și trimis înapoi în țară, unde și-a făcut stagiul militar, Tibi și-a luat din nou elan.

A ajuns tocmai până-n Gran Canaria, insulă spaniolă din largul coastelor africane. Acolo era "paradisul bistrițenilor", unde Tibi a jucat rolul de martor într-o schemă de Alba-neagra.

Când s-a săturat de viaţa dulce din Canare, a plusat. L-a cunoscut, în împrejurări ce pot părea incredibile, pe misteriosul domn KA, unul dintre capii mafiei sârbeşti. Avea să lucreze pentru el chiar în timpul războiului din fosta Iugoslavie.

"Un contabil la o întreprindere de șuruburi nu ar fi avut nevoie de 17 gărzi de corp pe o singură tură", spune Tibi  în carte.

N-a trecut mult şi Tibi a ajuns să pună la punct planuri ale unor jafuri armate. La ultima lovitură la care a participat, s-au tras și focuri, iar un glonte rătăcit a rănit grav un agent de pază.

Capetelor de acuzare formulate împotriva lui Tibi li s-a adăugat cel de tentativă de omor, iar pedeapsa lui a crescut semnificativ.

Au urmat ani în care Tibi, aflat pe lista Interpolului, s-a ascuns de autorități. Prins în două rânduri, a reușit să evadeze. A treia oară a fost capturat și trimis după gratii, în penitenciarul de maximă securitate a cărui curte măsura 27 de paşi.

Sunt episoade halucinante, povestite detaliat în carte.

La ieșirea din închisoare, pe aeroportul din București l-a așteptat fratele său Alin. I-a spus că-i pune la dispoziție munţii din zona Bistriţei, unde să-și rostogolească povara până se satură, dar și un proiect social – Tășuleasa, în care să se implice.

Tibi era încă prizonierul umbrelor sale. Până într-o zi, când totul s-a limpezit. De atunci a devenit unul dintre cei 25.000 de voluntari ai proiectelor sociale și de mediu de la Tăşu.

De alergare s-a apucat doar de câțiva ani. Și a devenit unul dintre cei mai buni alergători de anduranță în curse extreme. Ba chiar organizează anual maratonul Via-Maria-Theresia.

Acum nu mai aleargă de nimeni, ci doar să se depăşească pe sine însuşi, încă o dată şi încă o dată. Tot ceea ce trăieşte ca om liber e un dar pentru care nu încetează să mulţumească.

Iată un pasaj-cheie al cărții:

"În doar 35 de ani, am trăit multe vieți disparate: copil bolnăvicios terorizat de un tată violent, slugă dată vara pe brânză, adolescent dezorientat visând să ajungă șofer de tir ca să poată fugi de toți, porcar în armata română, sub comanda unui locotenent diliu, azilant politic în Berlin, holbându-se în vitrine fără un ban în buzunar, bucătar și pizzar într-un restaurant italian, muncit până la extenuare, martor într-o galerie de alba-neagra din Gran Canaria, bodyguard în familia unui mafiot sârb, tâlhar la drumul mare, furând de la bogați, ca Robin Hood, dar nu ca să dau la săraci, fugar prin toată Europa, evadat din două pușcării și, în cele din urmă, client al unui «stabiliment de lux», din care nimeni nu a reușit să se furișeze în toată istoria lui de 100 de ani.
Am trăit, pe rând, aceste vieţi diferite într-una singură. Iar cu fiecare viaţă nouă, încercam să o uit pe cea dinainte. Sau, cel puţin, încercam să nu mi-o amintesc. E ca şi cum ai fereca într-un seif ceva nepreţuit, dar periculos, de care ai vrea să scapi, barem pentru o vreme. Am închis la un loc copilul, școlarul, sluga, adolescentul, boxerul, alpinistul și spărgătorul. Vreme de 10 ani, am pus cheia bine. Am închis ușa seifului și, odată cu ea, toată tinerețea mea. Avea să aștepte mult și bine până când un tip ușor obosit și complet confuz, aflat pe la jumătatea vieții, o deschidea iar".

Foto: Voicu Bojan

Tibi Uşeriu: "Mă rugam să nu mă mai trezesc niciodată"