Cântice mârlănești

Nu am răbdare să ajung la noul volum al lui Florin Bican, apărut zilele acestea la Editura Art și intitulat Singur printre mârlani. Mi-l doresc de când am văzut că, pe coperta a patra, autorul a selectat citate din Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu și Vladimir Streinu, pe care le-a decupat ca pe niște laude deșănțate la adresa talentului său poetic.

Deocamdată, am revenit la cartea lui din 2007, care – deși apărută la Humanitas Educațional – nu a provocat nici pe departe reacția pe care ar fi meritat-o.

Momentul dintre Ziua națională și Moș Nicolae mi se pare cum nu se poate mai potrivit pentru a-l readuce în discuție. Se intitulează Cântice mârlănești (iar volumul de la finalul acestui an este o reeditare adăugită cu „cântice” noi). Ilustrat minunat și provocator de Iulian Frățilă, volumul conține, teoretic, poezii pentru copii.

Practic, lucrurile sunt mult mai complicate decât atât, ca întotdeauna cu Florin Bican, pentru care așa-zisa „literatură pentru copii” este treabă serioasă, nu jucărie.

O cheie s-ar putea afla în dedicația cărții („Fiului meu Sebastian, aceste pilde călăuzitoare”), dacă n-am afla imediat că ea nu se potrivește să descuie lectura.

Din Avertisment ne lămurim că s-ar putea să avem în Cântice mârlănești prima carte pentru copii răi:

„Eroii mei la tine-n dormitor/ Vor poposi să-ți tulbure hodina./ Cu ce au la-ndemână fiecare –/ Buldozer, brici, brichetă, drujbă, dinți –/ În somnul tău vor plămădi coșmare/ De care se-ngrozesc pruncii cuminți./ Dar tu, copile, n-ai de ce te teme…/ De ești, cum tind să cred, rebel și rău,/ Opac la carte, refractar la teme –/ Teroarea n-o să strice somnul tău”.

Așadar, vom citi o carte de groază, dar anti-tristețe, o antibacoviană:

„Cum?! Zici că tu habar n-ai să citești?!/ și nici nu știi silabisi cuvinte?!/ și chiar de-ai ști, tot n-ai citi povești?!/ Atunci râzi, bă, și nu citi-nainte”.

Spirit socratic și povestitor înnăscut, autorul este un rafinat cititor și un traducător cu o mie de nuanțe. În Cântice mârlănești mi-l imaginez ca pe un bunic pus să repare jucăriile vechi pentru uzul nepoților.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

Se lasă chiar el cucerit de joacă și – mai ales – intuiește ce fascinație și ce voluptate se află în a strica, a desface, a descompune în piese componente tot ce-ți cade în mână, inclusiv poeziile, inclusiv sfioasa cumințenie.

„Mârlănia” cântecelor se referă de fapt la această obrăznicie creatoare, la inventivitatea care se ascunde adesea în neascultare, în opoziția față de normă, fie ea una literară sau părintească. Despre proiectul lingvistic foarte serios din spatele acestei fronde nu voi vorbi aici, dar el merită toată atenția.

Multe poeme pornesc de la piese clasice din repertoriul școlar, adică tocmai de la poeziile pe care am obosit să le vedem prin manuale sau pe la serbările școlare.

Florin Bican le aplică un tratament macabru, o injecție cu sadism, exact cum ar face un copil preadolescent, care începe să guste poveștile cu fantome, vampiri și crime odioase.

Așa se face că, în mult-urâta poezioară Gândăcelul, care le-a stors cisterne de lacrimi școlarilor mici din diverse generații, în palma copilului ajunge acum un scorpion:

„De ce m-ai strâns în pumnul tău,/ Copile neastâmpărat?/ Acu’ te miri de ce ți-e rău/ Și glandele ți s-au umflat?/ Nu te-ai gândit că sunt și eu,/ La fel ca tine, un minor?/ Acu’ dai fuga la veceu/ Și dogorești ca un cuptor…/…/ Ai înțelege cât de crunt/ E-acest destin amărăștean/ Cu care astăzi mă confrunt/ Ca scorpion și cetățean”.

Altele sunt balade tragicomice ale unor personaje atașante, cum sunt „rabiata Arabella”, „măcelarul Magellan”, „finlandeza Haaricleea”, „caporalu’ M. Ilie”, „Veta cu racheta” sau „Geta cu bricheta”, ca să nu mai pomenim de campioana de sumo Koichiko Koizumo, care „răzbise-n campionat/ Și femeie, și bărbat”.

Aventurile lor se urmăresc cu sufletul la gură, deciziile de parcurs le schimbă destinele, dar personajele rămân ritmate impecabil și comic.

Va fi imposibil să nu rămâneți cu refrene în minte:

„Vetei, încă de copilă/ I-a plăcut a fi mobilă”, „Dintre mii și mii de mituri/ Doar Fetița cu chibrituri/ Are un mesaj specific/ Cu care mă identific” sau, mai ales, „Adu, mamă, maioneza/ Să mă dau să-mi steie freza”.

Preferatele mele sunt poemele sadice despre părinți:

„Nelu-a spart o cană – PLICI!/ Rău, dar cum poți să-i explici/ Sceleratului său tată –/ Era cana-i preferată…” sau „Cu satârul ridicat/ Mama m-a întâmpinat/ Și duios m-a întrebat/ Că de ce-am întârziat”.

Prevăd tot felul de reacții nemulțumite din partea părinților prea serioși. Le-aș reaminti că nu avem în față literatură pentru copii în sensul clasic și că, în plus, astfel de reprezentări negre ale părinților sunt un mod de gestionare a sentimentelor negative, inevitabile în relația educativă.

Dincolo de asta, poemele au sadismul absurd și gratuit al bancurilor cu Alinuța, atât de gustate în subcultura românească până prin anii ’90.

Chiar și așa, trebuie să recunosc că poeziile mârlănești ale lui Florin Bican nu sunt pentru toată lumea, ci doar pentru copiii de la 10 la 90 de ani, cum ne avertizează clar autorul. Dacă sunteți prea adulți, prea îndrăgostiți de ordine și disciplină, nu are rost să-i cumpărați cărțile.

Drept antidot la o astfel de stare nefericită, închei cu Balada lu’ Lică Licantropu’:

„Foaie verde, foi de plop,/ Lică este licantrop –/ Ziua ară pe ogor,/ Noaptea urlă-ngrozitor./ Când iese de la bufet/ Se transformă-ncet-încet/…/ I-atârnă limba din gură,/ Se preschimbă la dantură/ Ca spălat cu Blendamed/ Și-i aproape patruped./ Instinctele i se-ascut,/ Creieru-i devine brut”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€