Cristina Foarfă

Cum a fost la maratonul de vaccinare de la Obor, unde pentru fiecare înțepătură oamenii au primit gratis trei mici cu muștar și-o apă plată.

Octavian Pascu a înființat în 2016, împreună cu câțiva prieteni, Asociația Cartier Aviației. Cu fonduri private, Octavian și colegii lui au reușit să amenajeze terasele a trei blocuri din Capitală, implementând soluția tehnică de acoperiș verde, pentru prima oară, pe blocuri din perioada comunistă.

Maratonul de vaccinare de la Sala Palatului a durat trei zile și trei nopți. Am vrut să-i cunoaștem pe oamenii care se duc la vaccinare în miez de noapte.

Sachin e din Sri-Lanka, dar gătește gulaș într-un pub din București. Iar de anul nou sri-lankez, a împărțit pachete cu mâncare oamenilor nevoiași de pe străzile Bucureștiului.

Valentina are 37 de ani, HIV, ochii triști și o poveste de viață care arată cât de necruțătoare e România cu cei vulnerabili. Ca mai toate poveștile lucrătoarelor sexuale, povestea Valentinei e una a suferinței, a abuzului, a marginalizării și a bolii, a unei sărăcii extreme și a multelor greutăți.

Loviți de știrile are au apărut imediat după rezultatul alegerilor, ne întrebam: cine a votat acest partid despre care nu știm mai nimic și de ce? Am căutat și am găsit un votant AUR care ne-a explicat de ce a fost dezamăgit de partidele din sistem și de ce se simte acum păcălit.

“De ce nu pleacă pur și simplu?” e întrebarea ce apare imediat pe buzele multora dintre cei care aud despre un caz de violență domestică. Răspund pentru PressOne experți și activiști în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.

Deși festivalul Electric Castle nu s-a mai ținut anul acesta, spiritul lui a rămas viu prin Electric Creative Camp, de la Tuzla, paradisul artiștilor care vor să creeze în libertate.

Vestea că HBO Max scoate, cel puțin temporar, din grila sa, filmul Pe aripile vântului, a avut ecouri puternice în spațiul cultural românesc, fiind pretext pentru o dezbatere aprinsă pe alocuri. Am rugat 10 oameni de cultură, scriitori și regizori, să comenteze unghiurile unei astfel de decizii.

Cum e să fii să fii cârciumar în Vama Veche în vremea coronavirusului? Să respecți niște reguli când nimănui altcuiva nu prea pare să-i pese de cum se răspândește Covid-ul? Cum faci să te asiguri că oamenii se distrează cât de cât în siguranță? Se poate? I-am întrebat pe Raluca și pe Andrei Șoșa despre toate acestea.

În Dragonul Roșu, viața reîncepe să-și vadă de ale ei. Disciplinat și cu atenție. Iar chinezii apreciază românii mai mult decât am crede.

Din afară, inițiativa ÎPS Teodosie s-a văzut ca o demonstrație de putere a unui preot care s-a pus împotriva autorității statului, a recomandărilor de sănătate publică și care a sfidat până și Patriarhia.

Marginalii Bucureștiului nu au unde să se ducă. Nu au cum să se protejeze. Nu se pot spăla pe mâini 20 de secunde minim. Nu pot purta o mască. Uneori, nu pot scrie o declarație pentru că nu știu să scrie. Și, atunci când o fac, ce să scrie pe ea? Casa lor e orașul și izolarea e condiția lor. Doar că e o altă izolare, una socială.

Bolnavii cronici sunt trimiși acum acasă pentru a face loc celor afectați de COVID-19, însă foarte mulți dintre ei vor avea de suferit și chiar vor muri în lipsa unui sistem coerent de tratament care să înlocuiască internarea în spital.

Cum munceau românii în ultimii ani de comunism? Mulți sunt nostalgici după acele timpuri, dar ceea ce le lipsește, de fapt, este tinerețea și senzația siguranței zilei de mâine. În realitate, munca în comunism nu era deloc ușoară sau plină de satisfacții. Iar atunci când ne uităm și la datele economice, „epoca de aur” sună puternic a tinichea.