Cristina Foarfă

Din afară, inițiativa ÎPS Teodosie s-a văzut ca o demonstrație de putere a unui preot care s-a pus împotriva autorității statului, a recomandărilor de sănătate publică și care a sfidat până și Patriarhia.

Marginalii Bucureștiului nu au unde să se ducă. Nu au cum să se protejeze. Nu se pot spăla pe mâini 20 de secunde minim. Nu pot purta o mască. Uneori, nu pot scrie o declarație pentru că nu știu să scrie. Și, atunci când o fac, ce să scrie pe ea? Casa lor e orașul și izolarea e condiția lor. Doar că e o altă izolare, una socială.

Bolnavii cronici sunt trimiși acum acasă pentru a face loc celor afectați de COVID-19, însă foarte mulți dintre ei vor avea de suferit și chiar vor muri în lipsa unui sistem coerent de tratament care să înlocuiască internarea în spital.

Cum munceau românii în ultimii ani de comunism? Mulți sunt nostalgici după acele timpuri, dar ceea ce le lipsește, de fapt, este tinerețea și senzația siguranței zilei de mâine. În realitate, munca în comunism nu era deloc ușoară sau plină de satisfacții. Iar atunci când ne uităm și la datele economice, „epoca de aur” sună puternic a tinichea.

Observarea e și o lecție de empatie. După o zi de stat în secție, nu mai judeci “bătrânii care votează” văzându-i cât de greu le e să vină până acolo. Nu mai demonizezi un electorat sau altul pentru că vezi cu ochii tăi sărăcia, captivitatea și raporturile de putere din comunități.

În ce ne transformă aplicațiile „on demand”, prin care putem avea la îndemână orice, oricând? Impactul lor asupra noastră e mai mare și mai profund decât credem, spun psihologii.