Pe aripile vântului - Zece oameni de cultură români și o controversă

Vestea că HBO Max scoate, cel puțin temporar, din grila sa, filmul Pe aripile vântului, a avut ecouri puternice în spațiul cultural românesc, fiind pretext pentru o dezbatere aprinsă pe alocuri.

Compania a anunțat ulterior că filmul va reveni pe platforma sa, dar cu o punere în context și o condamnare a nuanțelor sale rasiste.

Am rugat 10 oameni de cultură, scriitori și regizori, să comenteze unghiurile unei astfel de decizii.

Oana GIURGIU

Regizoare, producătoare film

Iubesc diversitatea şi nu o să mă opresc niciodată să lupt pentru a arăta ce şansă extraordinară avem că ne putem bucura de faptul că suntem diferiţi. Mă jenează şi aproape îmi provoacă milă oamenii bântuiţi de sentimentul superiorităţii. Oricum, odată manifestată superioritatea, deja e semnul unei inferiorităţi umane.

Aşadar urăsc discriminarea, însă nu cred că discriminarea pozitivă, acel tratament preferenţial aplicat minorităţilor, mai ales celor rasiale sau sexuale, ajută unui demers spre egalitate în drepturi. 

Eu cred că suntem toţi egali şi ar trebui să avem şanse egale. Că lucrul ăsta ar trebui să fie normal şi că singurele criterii de diferenţiere ar trebui să fie cele bazate pe aptitudini şi profesionalism. Impunerea respectării egalităţii cu pumnul în gură nu va crea nicio egalitate, dimpotrivă, va spori ura. Istoria a tot dovedit aceste lucruri, dar nu vrem deloc să învăţam din istorie. Prima operă în care apar incorectitudini politice este Biblia…. ce ne facem?

Radu JUDE

Regizor de film

Foto: Silviu Gheție

În cazul Pe aripile vântului, înțeleg că lucrurile sunt destul de simple: nu l-a interzis nimeni, HBO l-a retras temporar de pe platforma lor, pentru a-i pune nu știu ce disclaimer referitor la rasismul conținut în film.

Și dacă l-ar fi scos de tot, chestiunea ar fi fost la fel de simplă: o companie privată face ce vrea cu filmele aflate în proprietatea ei și decide în deplină libertate ce să cumpere sau să vândă.

Așa cum o editură ca Humanitas nu publică Sartre sau Brecht, de exemplu, sau o editură ca Tact nu se încurcă cu opera Părintelui Cleopa, deși și într-un caz și în celălalt ar avea de câștigat. Mare păcat, dar e treaba lor.

Deci, e vorba de capitalism pur, nu de comunism, cum am tot văzut scris. Și da, poate să nu fie o situație plăcută, dar asta e, am simțit-o des pe pielea mea: multe din filmele mele au fost refuzate pentru distribuție în rețelele de cinematografe (private și ele), la unele televiziuni (private sau publice) sau pe platforme online (private), uneori chiar din motive ideologice, exprimate mai direct sau mai voalat. 

Ce mi se pare ridicol e că au fost situații cu adevărat oribile de interdicție a difuzării unor filme la presiunea unor grupuri ideologice și nimeni de la noi nu s-a scandalizat. De pildă, retrospectiva anulată a lui Jean Claude Brisseau la Cinemateca Franceză, acum vreo doi ani. Chestiunea mi s-a părut cu adevărat gravă.

Brisseau fusese condamnat pentru hărțuire sexuală, își ispășise pedeapsa, era reabilitat, cum se spune. Deci cu aceleași drepturi ca orice alt cetățean – și cred că discuțiile astea trebuie purtate în primul rînd pe terenul Dreptului, al legalității, și nu al moralismului.

În plus, Cinemateca Franceză e o instituție a statului francez, nu e o companie privată. Cu toate astea, la presiunea acestor grupuri, filmele nu au mai fost proiectate.

Nu s-a scandalizat nimeni la noi, nici pe Facebook, nici altfel – asta pentru că Brisseau e un cineast necunoscut, dar cu filme radicale și provocatoare, iar ai noștri preferă melodrame sudiste dulcege. Oare n-am putea considera și prostul gust problematic?

Profit de ocazie să mai spun că și nepăsarea duce la dispariția unor filme. Filmele românești clasice zac la o Arhivă de Filme subfinanțată cronic, în condiții departe de a fi ideale, nu sunt restaurate, Cinemateca e vai de capul ei, nu există program de achiziții șamd. M-aș bucura să rezolvăm întâi problemele astea și abia după aceea să ne ocupăm serios și de americani.

Ana Maria SANDU

Scriitoare

Nu mă inflamez niciodată la prima scânteie care apare pe Facebook. Pentru că nu cred în aceste furtuni stârnite într-un pahar cu apă.

Știu că vor fi mereu cauze care vor lua mințile oamenilor și îi vor face să reacționeze disproporționat.

Și că există o grabă în a da cu piatra, fără să cunoști/citești cu adevărat ce se întâmplă. Și, din ignoranță, se alunecă ușor în extremism și tot așa.

Așa încât, și de data asta voi vorbi mai degrabă despre un principiu. Nu vom putea face niciodată abstracție de contextul istoric, politic, social, în care a fost scrisă literatura. Sau s-au făcut filmele.

Ele poartă în ele mărcile timpului și asta e important. Poate că, „ideologic”, nu ne mai convin, dar asta nu le face mai puțin valoroase. Lumea nu a început azi, o dată cu noi. Dacă vrem s-o facem mai bună am putea să încercăm s-o înțelegem.

Mi-e frică de intoleranța în numele libertății. Și ea ucide. Și s-a întâmplat asta de multe ori în istorie. Arta n-are nevoie de un pat al lui Procust. Și nici de grile absurde. Ci doar de oameni cu mințile destupate, care să se bucure de ea.

Vasile ERNU

Scriitor

HBO este o entitate privată: poate pune şi scoate în grila proprie ce doreşte conform propriei viziuni. Dacă intelectualii români sunt atât de dornici de libertate şi vor să impună în grilă  filmul „Pe aripile vântului” pot cere naţionalizarea postului. Asta ca să fiu puţin ironic şi să arăt paradoxul situaţiei. Ce vrem de fapt: să impunem libertatea unei entităţi private încălcându-i dreptul?

În acelaşi timp. eu sunt alergic la orice formă de interdicţie: eu pledez pentru o libertate extinsă. O libertate nu doar politică ci și socială, şi economică, lucru mai puţin acceptat. Libertatea politică fără o susţinere economică şi socială este limitată.

Iar ca să depăşim orice formă de limitare a libertăţii, mai ales în ce priveşte opera de artă, ca să nu ne mai blocăm în criterii etice şi ideologice, opera ar trebui scoasă nu doar în afara câmpului ideologic şi etic ci şi în afara câmpului economic.

Opera de artă total liberă trebuie eliberată de ideea de proprietate. Să fim incorecţi politic până la capăt: copyleft. Dar asta nimeni nu doreşte. Pentru că nimeni nu doreşte o libertate prea mare, ci una restrictivă: socială, economică, politică. Şi astfel asistăm la diverse lupte ideologice, politice şi mai ales economice care limitează diverse libertăţi.

Anastasia GAVRILOVICI

Poetă

Foto: Larisa Baltă

Toată povestea asta cu disclaimerele și repoziționarea sau reabordarea unor artefacte care, în funcție de contextul socio-politic sau tectonica paradigmelor culturale, sunt văzute dintr-o altă perspectivă, în alte lumini, mai bune sau mai rele, îmi aduce aminte inevitabil de Orwell și de Ministerul Adevărului și de rescrierea permanentă a trecutului și a documentelor care atestă evenimentele lui, nu care cumva să contravină cu prezentul și caracterul coercitiv pe care pare să-l exercite expresia asta nouă de pe buzele tuturor, corectitudinea politică.

Ca să nu mă abat prea tare,  o să rămân la controversata retragere a filmului „Pe aripile vântului” de pe platforma HBO Max, care mi se pare greu de încadrat, nefiind nici chiar cenzură, pentru că nu este scos definitiv, ci doar retras temporar, de pe o platformă pe care, hai să fim serioși, și-o permite un segment restrâns de populație, nici un act complet naiv și lipsit de niște implicații care au de-a face cu corectitudinea.

Totuși, mi se pare alarmant și aberant gestul în sine, cum adică să recurgi la un act de violență simbolică, să interzici o chestie, să limitezi libertatea, să astupi găurile prin care își scoate capul istoria când toată isteria asta a început de la moartea unui om care striga că nu are aer? Vrem să îndreptăm o violență tot prin violență?

Mi se pare halucinant, mai ales când te gândești că, dacă nu avea loc evenimentul ăsta nefericit, fiecare își vedea mai departe de treaba lui și nu deranja pe nimeni că pe lume există filme pline de rasism, misoginie, bestialitate, sete de putere, nevoia inepuizabilă de a-l băga pe celălalt sub papuc.

Nu la artă, nu la opere literare și la cinematografie trebuie să ne întoarcem cu ură în momente de criză, eu cred că soluția nu vine din remake-uri, ci din lucruri noi, din ce putem face de-acum încolo, nu de ce nu am făcut în trecut.

Ar fi atâtea de interzis și de modificat și de scos de pe internet dacă am lăsa chestia cu corectitudinea să devină principiul absolut, încât nu am mai rămâne cu nimic, cu un kitsch sinistru care nu ne reprezintă.

E ceva ce am înțeles poate și în urma propriei experiențe cu cenzura și incriminarea din iarnă, când am fost linșată pe internet de tot felul de indivizi, preponderent bărbați, fiindcă am folosit în volumul de debut cuvântul „pizdă” și am mai primit și premiu pentru asta.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Trebuie să învățăm să acceptăm cine suntem sau, poate mai ales, ce suntem, un conglomerat de defecte și dorințe și instincte și greșeli, dar care evoluează, vreau eu să cred.

Să ne asumăm trecutul și să ne concentrăm pe viitor, pe schimbări concrete, pe educația propriu-zisă, la școală, când nu e totul pierdut și să lăsăm filmele să fie filme.

Radu VANCU

Scriitor

Nouă zecimi din artă se ocupă de traume.

Traumele nu sunt niciodată corecte.

Cine vrea o artă corectă va trebui, dacă e riguros, să interzică întreaga artă.

Adina ROSETTI

Scriitoare

Întotdeauna am susținut importanța plasării în context, mai ales în artă, unde de multe ori contextul îți poate da o cheie superioară (sau măcar suplimentară) de decodificare și înțelegere a operei.

Însă nu cred că trebuie livrat obligatoriu la prezentarea operei respective, ca și când ea nu ar mai putea exista altfel, ca operă independentă, fără etichete și explicații atașate. Între contextualizare și judecată e o linie destul de fină și-mi pare important cine și cum trasează această linie. E minunat când o creație artistică generează controverse și dezbateri, din care fiecare își poate trage propriile concluzii și formula propriile păreri. 

Mi-e teamă că n-aș putea răspunde la întrebarea „cum comentați decizia HBO” de a scoate din grilă filmul „Pe aripile vântului” până la o reintroducere ulterioară însoțită de… nu mi-e sincer clar ce înseamnă „denouncement”?

O explicație contextualizantă, o ramă didactică, un disclaimer de felul celor pe care Warner Bros îl folosește deja în cazul unor desene animate?

Nu știm deocamdată, iar HBO tocmai a anunțat că filmul va fi reintrodus săptămâna viitoare, deci nu m-aș hazarda în presupuneri. Nu m-aș hazarda, pentru că e o decizie luată nu din senin, ci într-un anumit context, al tensiunilor rasiale violente din State. Poate fi o încercare de a mai pune un pansament pe o traumă colectivă, cât se poate de reală și dureroasă, după cum poate fi doar un gest de PR oportunist, who am I to judge? :)

Cei mai mulți autori considerați clasici au trăit în epoci cu mentalități și standarde sociale diferite de ale noastre – sunt, așa cum suntem și noi, în mare măsură produsul epocii. Mi-e teamă că, dacă ne apucăm să prezentăm /avertizăm toate derapajele din operele clasice de ficțiune, vom avea foarte mult de lucru. Și-s chestii muuuult mai rele și incorecte politic decât „Gone with the wind”, chiar, de exemplu, în literatura pentru copii!

Pot să fac un exercițiu de imaginație pornind de la această premisă: cum ar arăta o lume în care orice univers fictiv (căci universul unei opere de ficțiune este totuși unul imaginar, chiar dacă inspirat din realitate) ne-ar fi prezentat exclusiv însoțit de notițe explicative, de scuze pentru părerile sau acțiunile unui personaj, de înfierări ale „viziunii despre viață” a autorului.

Nu mi-ar plăcea să trăiesc într-o astfel de lume desprinsă dintr-un scenariu distopic! Nu mi-ar plăcea să trăiesc nici într-o lume îmbibată de rasism, violență și intoleranță.

Cred însă că un biet disclaimer pe povestea de dragoste dintre Scarlett și Rhett nu va rezolva problema rasismului și nici nu ne va arunca totuși în vreun univers distopic al cenzurii absolute… 

Mihai RADU

Scriitor

HBO Max se alintă și cam atât.

Evident că prezentul nu trebuie să aibă acest raport de putere cu trecutul, livrând orice produs al trecutului doar împreună cu ghidul său de utilizare. Cu noul și adevăratul și corectul său ghid de utilizare.

Deși, mă rog, prezentul face asta într-o formă sau alta de fiecare dată.

Nu poți acorda ”consumatorului” de cultură un certificat prin care atești că individul cu pricina poate să ”consume” liniștit ”produsele” culturale respective, asigurându-te că nu o să-i dăuneze lui sau societății. E ridicol și amuzant.

Cred că e multă inflamare cam degeaba.

Protestele din State sunt o nouă expunere a inegalității care a devenit atât de proprie acelei societăți. Inegalitatea brutală, instituționalizată, e forma care rezumă și rasismul și sexismul și sărăcia programată, constitutivă capitalismului.

În acest context – grav, dur și eliberator – al protestelor din SUA, gestul HBO cu ”Pe aripile vântului” e un soi de pisiceală, are ceva din acel discleimăr șocant de pe bidonul cu detergent de rufe: ”Nu beți!”

Mihaela MICHAILOV

Dramaturg

Foto: Anna Aroș

După mine, felul în  care e instrumentată corectitudinea politică e complet eronat.

Marele pericol a devenit, dintr-o dată, corectitudinea politică, nu rasismul, sexismul, homofobia etc.

Corectitudinea politică înseamnă, în primul rând, respect pentru identitatea, valorile, reprezentarea celuilalt.

Orice creator/ creatoare ar trebui, cred, să-și pună problema acestei reprezentări din perspectiva subiectivităților pe care le explorează.

Arta nu e o sumă de reflecții și stilistici suspendate, care funcționează în absența unor raportări directe, nuanțate la diferite contexte socio-politice. Scrii, creezi, într-un anumit context și poți alege să adâncești stereotipuri și clișee vehiculate sau să le interoghezi, să articulezi un contra-discurs și să oferi spațiu de reprezentare celor sub-reprezentați.

Dihotomia estetic versus etic e o capcană. Orice creație își asumă o perspectivă, o abordare care este deopotrivă estetică și etică. Te situezi într-un cadru politic când te expui artistic.

Cred că o operă clasică devine necesară și vie dacă e permanent contextualizată și resemnificată. De-muzeificarea ei ține de o vitalitate a receptării, care se modifică în timp.

Asta nu anulează opera, o repoziționează critic.

Decizia HBO nu mi se pare deloc problematică. Nu e ca și cum filmul a fost interzis sau cenzurat. Filmul a fost scos o perioadă pentru a i se crea un cadru de receptare și înțelegere mai amplă.

Într-un context politic extrem de tensionat în care abuzurile rasiste nasc crime, a te gândi puțin la efectele anumitor reprezentări este, cred, o formă de respect pentru cei și cele care pot simți dureros anumite traume.

Mugur GROSU

Scriitor

Mi-aș face un tricou cu „trăiască veșnicia!” Pe-acolo suntem, obsedați de perenitate până la ridicol: telecomanda (agentul schimbării) o ținem învelită în țiplă, să țină, așa cum l-am bătut în cuie pe cel care ne-a promis viața veșnică. Pentru că, na, când vrei ca lucrurile să țină, le bați în cuie. Și crezi că gata. 

Doar că schimbarea-i inevitabilă ca creșterea firelor de păr. Iar în cultură nu există epilare definitivă – aia e dictatură. Dar una-i cenzura, alta-i revizuirea scărilor de valori: prima e dictatură, a doua e în natura lucrurilor, inevitabilă la orice trecere dintr-o epocă-n alta. Ce glorificam ieri, azi se poate dovedi mediocru, ce pare obligatoriu azi, mâine va fi facultativ.

Una-i incendierea unei cărți, alta-i retrogradarea, mutarea ei pe raftul din fund.

Corectitudinea e, și trebuie să rămână fix cum îi spune numele: politică. Atunci când se amestecă în cultură e dictatură. Amestecul ei în artă are fix valoarea scandărilor și indicațiilor unui microbist la o operație pe cord. 

Operațiunea HBO a fost o ordinărie de marketing. Dacă e să fiți furioși, pentru asta să fiți: că operează pe cordul umanității cu cinismul și ipocrizia negustorului. Se cațără pe un cadavru pentru a-și promova un serviciu proaspăt lansat și a-și tăia o felie din halca concurenților – care fac la fel. E ca și cum te-ai duce la o înmormântare și te-ai apuca să strigi că vinzi semințe prăjite. În mod normal nu comentezi asta, îi dai afară în șuturi.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...