Gulașul sri-lankez și lungul drum al bucătarului Sachin spre România

Cristina Foarfă

Redactor

Pot doar să-mi imaginez că, sub mască, Sachin Wickramasinghe zâmbește atunci când gătește în mica bucătărie din micul pub aflat în mijlocul Bucureștiului, unde toată lumea pare să se știe cu toată lumea. 

Sigur este că, atunci când iese pe terasă să ia o pauză, zâmbetul cald și oarecum timid-ștrengăresc nu-i fuge de pe buze. 

„Nu vreau să merg în România”, a spus el inițial, când agenția de recrutare i-a propus să îl aducă aici. Salariul mic era doar unul dintre motive. Înainte să vină în România, Sachin nici nu știa unde anume se află țara. O spune cu o oarecare rușine, de parcă toți cei care comandă Kottu la QP Pub pun degetul imediat pe Sri Lanka pe hartă.

Dar acum are 29 de ani și pe ultimii trei și i-a petrecut în România, gătind în diverse locuri din București. Știe ceva cuvinte românești. „Le vrei pe alea rele?”, râde el. Înțelege câteva. Și recunoaște numele alimentelor din bucătărie.

Cum spui „La mulți ani!” de Anul Nou sri-lankez? Cu pachete de mâncare pentru nevoiași

Pe 14 aprilie, în Sri Lanka se sărbătorea Aluth Avurudda, Anul Nou. Dar oricât de dor i-ar fi lui Sachin de casă și de familie, dar și de petrecerile care aveau loc în Sri Lanka cu ocazia sărbătorii, pandemia l-a ținut departe. 

Se spune că, de Aluth Avurudda, gândurile se schimbă. Nu știu cât de mult s-au transformat ale lui Sachin, dar ce e sigur e că s-au aplecat asupra celor mai puțin norocoși. Departe de casă, sri-lankezul a simțit nevoia să facă bine și să le ofere hrană oamenilor săraci. 

Sigur, ideal ar fi fost să gătească mai multe porții de mâncare caldă, recunoaște și el, dar îi lipsește timpul. Cu muncă pe timp de zi, ar fi fost prea complicat să găsească răgazul de a pune ceva în wok. „Poate data viitoare”, spune el. 

Așa că a făcut zece pachete identice, consistente, cu conserve, dulciuri, apă și altele și le-a dat oamenilor fără adăpost, prin câțiva prieteni, clienții fideli ai QP-ului, pe care i-a rugat să le împartă în oraș. A dat și el două, timid, în părculețul de lângă pub, apoi a fugit repede înapoi la muncă. 

Foto: Gabriela Ghircoiaș

Nu i se pare cu nimic ieșit din comun că împarte hrană celor săraci. Știe și el cum e să dormi pe stradă - într-o noapte foarte friguroasă, alături de prietenii veniți și ei din Sri Lanka la muncă în București, a dormit sub cerul liber pentru că nu au găsit unde altundeva să meargă. 

Geniul

Asociația Sache: Locul unde toate animalele sunt vindecate până la capăt

În 2016, când a deschis cabinetul veterinar, Laura Fincu era convinsă că inițiativa lor de antreprenoriat social va rezolva problema câinilor din România. Aproape 9 ani mai târziu, după peste 100.000 de sterilizări făcute în campaniile aproape săptămânale prin țară, nu mai e atât de convinsă, dar crede în continuare cu tărie că lucrurile se vor îmbunătăți. Ca să contribuie la asta, asociația Sache construiește primul spital social pentru animale din România.

Sachin își face prieteni ușor, chiar dacă nu vorbește româna. De pildă, povestește amuzat, o femeie care vindea flori îi tot dădea câte un buchet fără să primească bani. Cu Google Translate pe telefon, Sachin a fost curios să afle de ce. „Semănam cu fiul ei”, mi-a spus. De atunci, Sachin îi duce și el tot felul de mici cadouri, atunci când trece pe la ea. 

Pachetele lui Sachin au ajuns la oamenii fără adăpost din parcurile din centrul Bucureștiului

Gulașul picant, ușor asiatic

Meniul de la QP s-a schimbat de când a pus Sachin noodles în el. Să vorbim despre mâncare, Sachin, și lui Sachin i se luminează fața. Îi place foarte mult să gătească. Bazele le-a învățat de la mama lui, dar spune că e foarte diferit ce gătești pentru acasă față de ce faci la restaurant. 

Gulașul îi place în mod deosebit, pentru că e condimentat. Îi place și mămăliga și tocmai se gândește cum s-o integreze într-o rețetă asiatică. „Cu mâncarea trebuie să experimentezi”, spune el. Nu prea înțelege micii și ceafa dar ce să-i faci, dacă românilor le plac. Le face când trebuie. 

Foto: Gabriela Ghircoiaș

Sachin e cu condimentele cum era bunică-mea cu sarea. Dacă-i spui să nu fie deloc iute, dar deloc, tot scapă un pic de amestec de-al lui, la fel cum scăpa bunică-mea sarea „că altfel nu are gust”, chiar dacă vreun musafir cerea explicit nesărat. Dar lui Sachin îi e mereu iertat păcatul prafului de chilli, grație gustului. Probabil că l-ar ierta și jurații de la un show culinar din România, la care râde că ar vrea să participe. 

Lungul drum al lui Sachin spre România

Deși 29 de ani nu pare o vârstă impresionantă pentru cei care abia se dezmeticesc pe la 26, Sachin are deja 10 ani de muncă în spate. S-a apucat de gătit imediat ce a terminat școala, a făcut cursuri de bucătărie în Sri Lanka și apoi a tot plecat prin lume să muncească.

A început ca ajutor de bucătar, „să văd și să învăț”. În Qatar, în Arabia Saudită, pe vapor, cu lunile în croaziere. Se întorcea din când în când în Sri Lanka să-și vadă familia, muncea câteva luni, un an, apoi pleca iar. În Sri Lanka a lucrat într-un hotel de cinci stele, de unde i-a fost greu să plece - nu-l lăsau colegii și șefii. 

Foto: Gabriela Ghircoiaș

Pentru un sri-lankez este dificil să ajungă în Europa. A aplicat printr-o agenție și, din vreo patruzeci de oameni, au fost aleși șase, care au plecat împreună. Nu-i cunoștea, dar s-au împrietenit atât de bine încât și-au petrecut o mare parte din timpul în România împreună. 

În primul an, toți au lucrat la un restaurant de fițe din București. Doi dintre ei s-au întors acasă, astfel încât din cei șase mușchetari au rămas patru, care apoi și-au dat demisiile împreună, când n-au mai suportat presiunea și țipetele șefilor. Agenția care i-a adus aici i-a amenințat inițial că îi trimite acasă, dar până la urmă i-a lăsat în pace. 

De altfel, Sachin nu s-a simțit aproape niciodată discriminat în România. A văzut că patronii care se purtau urât cu angajații o făceau deopotrivă și cu românii, și cu străinii. 

A locuit în multe locuri în București, unde plătea 30-40 lei pe zi doar ca să doarmă. „Aș putea să scriu o carte despre perioada aia, când dormeam pe unde apucam. O noapte chiar am dormit pe stradă, când era frig.”

După demisie, au încercat să-și găsească job-uri. Le-a fost greu să se angajeze împreună. Doi sunt acum la un hotel de lux, unde a lucrat și Sachin pentru foarte scurt timp. Ceilalți doi au mers în Harghita, chiar în Ditrău, unde anul trecut doi sri-lankezi care lucrau la o brutărie s-au lovit de reacțiile xenofobe ale localnicilor. „Erau prietenii tăi?”, întreb. „Nu, nu, prietenii mei au mers după și a fost ok”, spune el. 

Dar și ei s-au întors în București până la urmă. Acum lucrează la o spălătorie auto. 

La început, Sachin a lucrat în QP part time, în paralel cu un alt job, când avea zile libere. „Aveam ceva bani, dar nu puteam să îi las pe prietenii mei singuri”. Chiar și când l-a sunat un prieten să îl invite să doarmă la el, tot nu i-a abandonat, pentru că nu puteau merge cu toții. 

Acum nu mai locuiesc împreună, dar se vizitează în continuare. 

Când a plecat și cel de-al doilea bucătar de la QP, Sachin a zis că el ar putea munci un pic mai mult. Astfel, pune mai mulți bani deoparte pentru familia lui. „Nu sunt oameni răi aici. Sunt foarte drăguți. De aceea rămân”, spune Sachin. 

Bogdan, unul dintre șefii lui Sachin de la QP, i-a făcut o surpriză anul trecut și l-a dus la mare. Nici nu i-a spus, l-a anunțat doar că merg să se plimbe. Bogdan este și cel care l-a angajat. De altfel, toți oamenii din QP îl ajută pe Sachin. În perioada stării de urgență mergeau la el cu mâncare sau cu alte lucruri necesare. 

În alte părți, spune el, nu a avut parte de același tratament. Ba chiar povestește cum, într-un alt restaurant, a fost ținut la muncă, deși a leșinat la propriu de la febră, și nici nu a primit liber după ce și-a revenit. 

Cu gândul la familia din Sri Lanka

Dar de ce lucrezi așa de mult, Sachin, l-am întrebat. Gândul lui e însă acasă, la mama lui bolnavă, operată la inimă, căreia îi trimite bani în fiecare lună. Și-a pierdut tatăl când era copil, așa că i-a rămas lui responsabilitatea de a-și ajuta familia. Și surorii lui căsătorite îi trimite din când în când bani. 

Sachin plănuia să stea maxim 2 ani în România, dar pandemia l-a ținut mai mult aici. „E greu să nu-i văd pe cei dragi 3 ani”, spune el. E greu însă și să meargă la ei - drumul e scump, ar trebui să stea în carantină, să își plătească hotel și să se gândească dacă s-ar întoarce aici, unde-i place foarte mult, sau dacă ar mai explora lumea, ca bucătar.

Deocamdată, din cauza restricțiilor, nu prea are de ales. Așa că Sachin sri-lankezul se întoarce în fiecare zi la gulașul lui din QP și, uneori, cum a fost de Anul Nou, își mai trimite gândul acasă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€