Robert Adam

Un traseu cu repere românești în Paris nu poate rata mansarda lui Emil Cioran, atelierul lui Brâncuși sau statuia lui Eminescu.

Pentru regimul comunist, gazonul a fost o arenă politică la fel ca oricare alta, iar miza era controlul absolut.

Perioada de vârf a fotbalului românesc a început în anii 1980, când Steaua triumfa în Cupa Campionilor Europeni din 1986, după o finală contra FC Barcelona, disputată în Spania, o performanță unică pentru un club din spatele Cortinei de Fier.

Robert Adam reconstituie o istorie rapidă a legăturilor dintre politica și fotbalul din România, până la începutul comunismului.

Era 20 iunie 2000, la Charleroi. A rămas unica victorie tricoloră la un turneu final european, din cinci participări (și 16 partide). Anglia și Germania, foste campioane mondiale, erau eliminate. Portugalia și România mergeau în sferturi.

Dacă ne-am uita precum hobbitul Frodo Baggins în oglinda reginei Galadriel, care lăsa să se întrezărească frânturi din viitor, am putea ghici trăsăturile unui potențial fascism românesc.

Campioana României, Dinamo București, s-a calificat în optimile Ligii Campionilor, cea mai bună performanță din ultimii zece ani. Dar, de o săptămână, toate energiile se concentrează pe un conflict între Federația Română de Handbal (FRH).

Revoluția română a fost ultima și cea mai însângerată piesă dintr-un puzzle. Acela al prăbușirii regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, în 1989. Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, Bulgaria și România se despărțeau pe rând de totalitarism.

Revoluțiile și-au găsit mereu în muzică instrumentul mobilizator. Cântece care exprimă în cuvinte simple și ritmate idealurile ce însuflețesc oamenii. Cântece care creează punți între oameni, fac necunoscuți să se simtă parte din același trup colectiv.

În fotbalul românesc postbelic, apelativul tradițional al antrenorului era nea: nea Imi (Jenei), nea Mircea (Lucescu), nea Puiu (Iordănescu). Jucătorii plecați în străinătate, mai ales în Italia anilor 90, au dorit după intrarea în antrenorat să vină cu o imagine nouă, occidentalizată. Așa a apărut și în România termenul de mister. A fost și cazul lui Contra : și-a dorit să fie mister, a ajuns doar nea Cosmin.

Alegerile locale din Republica Moldova nu au un câștigător clar, dar au un perdant cert : blocul ACUM, alcătuit din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al premierei Maia Sandu și Platforma Dreptate și Adevăr (DA) a lui Andrei Năstase, vicepremier și ministru de interne.

Cu 43,59% din voturi, PiS a câștigat majoritatea absolută în Seim (camera inferioară a Parlamentului), adică 235 de mandate din 460. Dar pentru a putea să-și țină promisiunile de campanie, trebuie să se întoarcă spre UE.

O comparație a evoluției PIB per capita dintre România și țările vecine care nu au intrat în NATO și UE ar trebui să pună punct disputei pe tema „ne-a fost mai bine sau mai rău după ce am intrat în NATO”. Deși ritmul de creștere a economiei românești nu mai este la fel de mare precum în primii ani de după aderare, diferențele față de vecini sunt imense.

Descalificarea României la Campionatul Mondial de rugby din Japonia pare să urmeze o rețetă clasică a dezastrului: incompetență și dezinteres pe bani publici.