Polonia : limitele unui triumf electoral

Alegerile legislative poloneze din 13 octombrie au confirmat supremația partidului de guvernământ, PiS (Lege si Justiție).

Cu 43,59% din voturi, PiS a câștigat majoritatea absolută în Seim (camera inferioară a Parlamentului), adică 235 de mandate din 460.

Pe poziția secunda, cu 27,4% și 134 de mandate, s-a clasat Coaliția Civică, o alianță electorală al cărei pivot este Platforma Civică, formațiune liberală care l-a propulsat pe Donald Tusk în funcția de președinte al Consiliului European.

Scenariul pare copiat după cel de la precedentul scrutin, din 2015. Cum s-a ajuns aici, care sunt implicațiile la nivel intern și european și ce noutăți au adus recentele alegeri ?

Victoria PiS în sine nu este o surpriză. Ea confirmă rezultatul partidului de la alegerile europene din mai (45,38%). Totuși, în postcomunism, doar PiS a reușit să atingă majoritatea simplă. Ba chiar de doua ori la rând.

Pe fondul polarizării intense a electoratului, dar și al celei mai ridicate prezențe la vot (62%) după cea de la primele alegeri libere din 1989, PiS a obținut un rezultat cu 6% mai bun decât în urmă cu patru ani. Dar a pierdut 5 mandate. Explicația ? Votul util : nu a mai fost nimic de redistribuit. Formațiunile care au trecut pragul electoral au adunat 99% din sufragii.

Cei doi care au furat luna

PiS a fost întemeiat în 2001 de gemenii identici Lech și Jaroslaw Kaczynski. In 1962, când aveau 13 ani, frații Kaczynski au fost protagoniștii filmului pentru copii Cei doi care au furat luna.

Implicați în Solidaritatea, ei aveau să se despartă după 1989 de Lech Walesa, pe care l-au acuzat de atitudine prea conciliantă față de foștii comuniști și ulterior de colaborare cu poliția politică.

In 2005, PiS câştiga parlamentarele, iar Lech Kaczynski prezidențialele. In 2006, noul președinte îl numea pe fratele său premier al unui guvern de coaliție, moment unic în istoria moderna occidentală.

Alegerile anticipate din 2007, dominate de Platforma Civică a lui Tusk, trimiteau PiS în opoziție. In 2010, președintele Lech Kaczynski murea în accidentul aviatic de la Smolensk. Fratele său avea să piardă câteva luni mai târziu prezidențialele.

Mesajul PiS a fost mereu unul național-conservator, cu accent pe importanța religiei catolice (Polonia este cea mai religioasă țară din UE – 86% din populație se declară credincioși), a valorilor patriotice și a familiei tradiționale.

În 2015, PiS a adăugat o puternică tentă socială discursului său. Promisiunile de a mări pensiile, salariile și alocatia pentru fiecare copil la 500 de zloți (cam aceeași sumă în lei) îi deschideau larg porțile puterii.

În 2019, oferta sa electorală s-a axat pe creșterea pensiilor și a salariului minim cu 15% în doi ani. Astfel, și-a fidelizat electoratul rural și din orașele mici, în timp ce orașele mari au votat masiv cu opoziția.

Creșterea economică, favorizată si de excepționala rată de absorbție a fondurilor europene, a permis aceste politici de protecție socială, bugetul fiind foarte aproape de echilibru.

Marele câmp de bătălie al PiS a fost justiția. Jaroslaw Kaczynski a făcut carieră politică susținând că tranziția poloneză a fost manipulată de un « sistem » opac, în care foștii comuniști și elitele postcomuniste și-au dat mâna pentru spolierea poporului. Iar justiția corupta ar fi câinele de pază al acestui «sistem» ocult.

PiS a reușit să își subordoneze Curtea Constituțională și Consiliulul Național al Magistraturii, cu prețul unui conflict deschis cu instituțiile europene. În 24 iunie, Curtea de Justiție a UE hotăra că amendamentele promovate de PiS la legea Curții Supreme, prin care mandatele judecătorilor erau scurtate, încalcă principiile inamovibilitatii și al independenței justitiei. 

Intoarcerea stângii şi a extremei drepte

Protestele de stradă împotriva PiS s-au ținut lanț în anii din urmă, dar aparent ele nu i-au slăbit baza electorală. Totuși, ce au adus nou alegerile ?
In primul rând, PiS pare a fi pierdut controlul Senatului, camera superioară, dar cu puteri reduse față de Seim.

Din cele 100 de mandate, PiS a obținut 48, iar trei partide de opoziție tot atâtea. Au fost însă aleși patru candidați independenți, dintre care trei mai apropiați de opoziție.

În al doilea rând, reapare în parlament stânga, dupa ce în 2015, divizată, ea nu reușise să treacă pragul electoral. Unele mici formațiuni de stânga s-au alăturat Coaliției Civice, dar cele mai reprezentative – Alianța Democratică a Stângii, Wiosna (Primăvara) și Razem (Împreună) au mers laolaltă sub numele de Stânga și au strâns 11,17% (49 de mandate în Seim, 2 în Senat).

La celălalt capăt al spectrului, extrema dreaptă unită sub denumirea Confederația a adunat 6,81% (11 mandate).

Pe locul al patrulea s-a situat Coaliția Poloneză, formată în jurul Partidului Poporului, formațiune agrariana cu îndelungată tradiție (8,55%).

Derapajele anticonstituționale ale PiS și radicalizarea societății au lăsat urme adânci. Deși a câștigat alegerile, PiS nu își permite să adopte o atitudine eurosceptică, electoratul polonez fiind preponderent eurofil.

În oglindă, Coaliția Europeană a plătit electoral pentru fricțiunile cu UE. Deși a mobilizat un sprijin important, destui alegători consideră că Donald Tusk nu a ezitat să sacrifice interesele țării pentru calcule politice personale. 

Copilul răsfăţat pus la colţ în UE

Dominant pe scena politică internă, PiS se găsește izolat la nivel european. Europarlamentarii săi sunt afiliați grupului Conservatorilor și Reformistilor Europeni, unul moderat eurosceptic, cu influență și pondere redusă în Parlamentul European (abia al cincilea din șapte ca mărime).

După președinția Consiliului European și a Parlamentului (prin Jerzy Buzek, 2009-2012), după ce a fost multă vreme considerată premiantul clasei estice, Polonia s-a aflat de astă dată în afara marilor jocuri.

Adevăratul pericol vine pentru Polonia de la negocierile Cadrului Financiar Multianual (CFM) al UE pentru perioada 2021-2027. Alocarea fondurilor europene pentru diferitele țări membre, deja afectată de Brexit, ar putea fi legată de respectarea statului de drept. Sau cel puțin asta doresc unele state cu vechime si greutate.

Pentru Polonia, care primește cu 12 miliarde de euro mai mult decât contribuie la bugetul comun, lovitura ar fi una de ciocan.

În plus, Politica Agricolă Comună și fondurile de coeziune, al căror mare beneficiar este Polonia, ar putea pierde până la 100 de miliarde de euro în noul CFM. Acestea s-ar duce spre noile priorități: mediu și schimbări climatice.

În 7 ani, asta ar însemna până la 13 miliarde în minus pentru Polonia. În aceste condiții, PiS are tot interesul să găsească rapid o cale de refacere a punților cu partenerii europeni.

Aici sunt de fapt limitele triumfului său electoral. Pentru a nu periclita bugetul național și a putea să își țină promisiunile de campanie, PiS va fi obligat la concesii majore în plan european.