Virusul fascismului e la un clic distanță

Robert Adam

Redactor

Pandemia va trece, dar germenii ei vor influența lumea de mâine.

Amprenta coronavirusului va rămâne vizibilă în societatea globală și după stingerea focarelor de epidemie, cu consecințe posibil funeste.

Iar cel mai grav microb pe care COVID-19 ni-l poate transmite este revigorarea fascismului. 

Ascensiunea fascismului în anii 1920-1930 a fost favorizată de distrugerile și sărăcia generate de Primul Război Mondial, iar apoi de marea depresiune economică din 1929-1933.

Democrația părea înglodată în dezbateri sterile, îndepărtată de problemele oamenilor. Soluțiile radicale, șovinismul și găsirea țapilor ispășitori au devenit, prin urmare, atractive pentru o parte tot mai însemnată a populației.

Partidul Național-Socialist al lui Hitler ajungea cel mai popular din Germania, cu aproape 45% din voturi, în martie 1933. În Italia, grav afectată de război, deși aflată printre marii câștigători,  partidul fascist al lui Mussolini acapara puterea încă din 1922.

Mișcări similare împânzeau Europa, din România (mai multe, nu doar Legiunea), Grecia, Iugoslavia până în Franța, Spania sau Marea Britanie. 

Criza economică ce va lovi fără greș după îndiguirea celei epidemiologice poate servi de catalizator unui extremism de tip nou. Încă din 1935, economistul american David J. Saposs definea fascismul drept expresia politică a clasei medii sau populism, anticapitalist și anticomunist.

În 2020, fațetele neofascismului ar fi, probabil, antioccidentalismul, suveranismul anti-UE și autoritarismul. Din anii '80 încoace, dreapta radicală sau extremă din Europa Occidentală s-a axat pe un discurs nativist și protecționist.

Extrema stângă, la rândul ei, denunță la unison globalizarea. La fel ca în anii '30, cele două extreme erodează concertat spațiul dezbaterii democratice.

Populismul clasic contrapunea poporul virtuos elitelor corupte. Își propunea să îi protejeze pe cei de jos de rapacitatea clasei de sus. Populismul modern mobilizează clasa medie fragilizată împotriva privilegiilor celor de jos (beneficiari de alocații sociale, ajutoare pentru imigranți sau refugiați, străini care monopolizează locurile de muncă cu slabă calificare profesională sau care necesită un efort fizic deosebit). 

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

De ce ar putea fi pandemia de COVID-19 un punct de inflexiune ?

Pentru că măsurile extreme de prevenție luate de guverne democratice au alimentat involuntar fantasmele inamicilor societății deschise : granițe închise, armata în stradă, intervenții masive ale statului în economie, rechiziționări ale capacităților economice private, suspendarea plății creditelor.

Supravegherea cetățenilor prin mijloace electronice, inclusiv prin intermediul inteligenței artificiale, depășește limitele pe care le trasează cadrul constituțional. Libertățile individuale sunt considerabil reduse.

Cutia Pandorei a fost deschisă. Dușmanii globalizării, suveraniștii detractori ai UE, anticapitaliștii, nostalgicii comunismului vor exulta în momentul în care soluțiile de distanțare socială își vor fi dovedit eficiența.

Nu UE, ci statele suverane, prin controlul granițelor și politici intervenționiste au reușit să înlăture amenințarea, vor clama ei.

Pânza de păianjen a propagandei pe fondul pandemiei

Deja o agresivă propagandă pro-rusă și pro-chineză își țese pânza de păianjen pe rețelele de socializare și în spațiul virtual occidental, dar și în Balcanii de Vest sau statele ex-sovietice din Parteneriatul Estic.

"China și Rusia au succes în lupta cu inamicul nevăzut, Occidentul bâjbâie în timp ce oamenii mor, nu există solidaritate europeană, fiecare e pe cont propriu" - acestea sunt mesajele promovate intens în toate limbile.

Obiectivul acestor campanii este de a submina încrederea publicului occidental în instituțiile sale naționale și supranaționale (UE, NATO), de a alimenta nemulțumirile în plan social și de a crea sau adânci faliile din societate, pe varii subiecte.

Iar diviziunile societății există, de la atitudinea față de UE până la teme precum politica de migrație sau azil, definirea familiei sau a căsătoriei, vaccinuri sau ajutoarele sociale.

Dezbaterea este fermentul democrației.

Punctele de vedere diferite sunt firești, la fel confruntarea dintre ele. Instrumentalizarea lor, de către actori interni sau externi, pentru subminarea ordinii constituționale nu este însă acceptabilă.

Ultimele alegeri europene, din mai 2019, consemnau un succes istoric al mișcărilor antisistem, de la euroscepticii ponderați la ireductibilii eurofobi, de dreapta sau de stânga.

Multe dintre aceste formațiuni și-au moderat discursul în ultimii ani (un exemplu este Rassemblement National din Franța, un altul Jobbik din Ungaria, pentru a alege două cazuri atât din Vest cât și din fostul bloc comunist), tocmai pentru a ieși din izolarea la care le condamnau luările de poziție extremiste și a atrage un electorat mai puțin radical.

Dar discursul conspiraționist s-a banalizat, mai ales în mediul online, și a devenit monedă curentă.

Democratizarea informației, favorizată de rețelele de socializare, forumurile de discuții, grupurile online și alte surse virtuale a creat un ecosistem propice dezinformării și subversiunii.

Fragilizarea presei quality, al cărei model economic e greu conciliabil cu gratuitatea, contribuie și ea la succesul fake news.

Tendința centrifugă a unei părți a electoratului democratic nu este o noutate. Crizele o accelerează, iar atomizarea societății contemporane constituie un alt factor favorizant.

Actorii interesați de slăbirea coeziunii occidentale, atât la nivelul solidarității euroatlantice (NATO) și europene (UE), cât și în planul societăților respective, află în pandemie un catalizator de propagandă ideal.

Publicul este în majoritate distras de la ocupațiile cotidiene, obsesiv concentrat pe misteriosul virus. Explicațiile științifice, rezervate, sunt contrabalansate de teorii ale conspirației.

Acestea furnizează răspunsuri simple, ușor de acceptat de o audiență angoasată, și identifică țapi ispășitori. Un exemplu larg circulat: "COVID-19 a fost creat în laborator și răspândit în China de militari americani". 

Din fericire, societățile occidentale cu democrația lor consolidată dispun de anticorpi. Memoria fascismului este vie, iar forța tabuului s-a prezervat. Orice derapaj în această direcție al unui politician sau partid riscă să îl compromită și izoleze într-o carantină perpetuă. Desigur, există și excepții, mai ales în Spania și Italia. 

Fasciștii, extremiștii și rasiștii europeni află, doar aparent paradoxal, o ușă deschisă în Rusia, noul refugiu al „conservatorismului”. Pentru că mitul fondator al Rusiei putiniste este Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), iar antifascismul constituie cheia de boltă perenă a discursului oficial rus, fascismul, rasismul, xenofobia, autoritarismul au fost topite în creuzetul așa-zisului „conservatorism”, după cum scriau deja acum cinci ani politologii Vladimir Tismăneanu și Marius Stan într-un text memorabil.

Cercetătorul ucrainean Anton Șehovțov, fost bursier (și) al New Europe College de la București, a decorticat cu sagacitate legăturile Rusiei cu extrema dreaptă europeană din zilele noastre și motivațiile din spatele acestora în cartea Tango Noir.

Dacă în Europa Occidentală șansele unei revigorări sau mutații a fascismului rămân ipotetice, să vedem cum se prezintă situația în Europa de Est, unde trauma istorică majoră (și mai recentă) rămâne cea a comunismului.

Europa Centrală și de Est sub zodia iliberalismului ?

În 11 noiembrie 2019, ziua independenței Poloniei, zeci de mii de persoane au participat la un marș prin Varșovia inițiat de organizații de extrema dreaptă.

La Wroclaw, autoritățile au oprit și împrăștiat un alt marș din cauza scandărilor rasiste și antisemite.

La alegerile din octombrie 2019, alianța de dreapta radicală Confederația obținea aproape 7% din sufragii și trimitea deputați în Seim, camera inferioară a parlamentului.

Partidul de guvernământ, PiS, înregistra cu 43,6% cel mai ridicat scor obținut de o singură formațiune (așadar nu o alianță) în post-comunism și deține majoritatea absolută în Seim.

PiS s-a evidențiat prin tentativele de a prelua controlul justiției, care au dus la tensiuni considerabile în relațiile cu instituțiile europene. Discursul radical-naționalist cu accente eurosceptice este monedă curentă pentru bună parte dintre liderii formațiunii.

În Ungaria, la ultimul scrutin legislativ din aprilie 2018, aproape 70% din voturi au mers către Fidesz (49%), formațiunea premierului Viktor Orbán, care și-a făcut din derapajele xenofobe, anti-UE și conspiraționism un stindard, și Jobbik (19%), un partid atât de extremist încât eurodeputații săi nu sunt acceptați în nici un grup din Parlamentul European (deși, o scriam mai sus, începând din 2014 formațiunea și-a mai temperat accentele fasciste, iar în mai 2018 a ales o nouă conducere cu misiunea de a deradicaliza mesajul).

În Slovacia, la proaspetele alegeri din 29 februarie 2020, Kotleba – Partidul Poporului Slovacia Noastră, care se revendică fățiș de la ideologia statului fascist-clerical slovac condus de Jozef Tiso în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a strâns 8% din voturi.

Discursul formațiunii se concentrează pe ieșirea Slovaciei din UE și NATO, abandonarea monedei euro, legături strânse cu Rusia, combaterea criminalității rome, interzicerea parteneriatelor civile între persoane de același sex și rolul activ al statului în economie.

Trebuie spus că pe scena politică slovacă este inflație de formațiuni populiste. Un scor similar (8,2%) a obținut de pildă Sme Rodina (Suntem o familie), partid moderat eurosceptic, naționalist, conservator și anti-imigrație.

Libertate și Solidaritate (SaS), cu o platformă eurosceptică, dar liberal-conservatoare și pro-LGBT, a adunat 6,3%. Marele câștigător (25%) a fost o altă formațiune populistă, Oameni Obișnuiți și Personalități Independente (OL’aNO), cu un mesaj anticorupție, conservator, antimigranți și anti-LGBT.

În Cehia, partidul de dreapta radicală Libertate și Democrație Directă, eurofob și anti-imigrație (deși condus de Tomio Okamura, născut și crescut în Japonia paternă până la 10 ani) a obținut peste 10% la legislativele din 2017.

Câștigătorul, cu aproape 30%, a fost partidul ANO al premierului milionar Andrej Babiš , acuzat de fraude cu fonduri europene și puternic contestat de o parte a societății. ANO s-a opus cotelor de migranți și alternează mesajele eurosceptice cu cele mai favorabile integrării europene. Partidul Comunist din Boemia și Moravia (7,8%) este și el prezent în parlament.

În Bulgaria, alianța Patrioții Uniți a repurtat la scrutinul din martie 2017 9% din voturi, cu poziționări ultranaționaliste, protecționiste, anti-globalizare și ușor eurosceptice. Cu acest rezultat, a intrat în coaliția de guvernare împreună cu GERB (32,65%), partidul premierului Boiko Borisov.

Prin urmare, în toate aceste cinci țări est și central-europene există puternice pulsiuni naționaliste, antieuropene, suveraniste și, în bună măsură, autoritariste și antidemocratice.

Totuși, Eurobarometrul din primăvara 2019 arăta un nivel important al încrederii în UE, în toate aceste țări (plus România) parametrul fiind în creștere (+7% în Ungaria și Polonia, campioanele regiunii cu 55%, respectiv 54%!) față de toamna lui 2018.

Cetățenii percep deci majoritar UE drept garantul prosperității și stabilității, chiar dacă discursul politic intern este adesea critic la adresa Uniunii. Sau tocmai în reacție la acest iliberalism în ascensiune: UE este perceput drept colacul de salvare.

Care sunt riscurile la adresa democrației și stabilității României ?

Să încep cu o evidență rar pomenită, adesea ignorată și care va înfuria pe orice antioccidental, nostalgic comunist sau autoritarist: niciodată în istorie, țara noastră nu a stat mai bine din punct de vedere al stabilității, securității și prosperității.

Nici între cele două războaie, nici sub comunism, nici înainte de Primul Război Mondial. Nu voi dezvolta aici cifrele, pentru că nu aceasta este tema acestui articol, dar ele sunt fără drept de apel.

În pofida acestui fapt, de ani buni, cel puțin opt, în subteranele societății românești rod viermii unei neobosite propagande antioccidentale, antiamericane, antieuropene.

Țara este zugrăvită în culori sumbre: colonie a Vestului, văduvită de odinioară (citește: sub comunism) înfloritoarea industrie spre a deveni o simplă piață de desfacere pentru produsele occidentale de slabă calitate și furnizoare de mână de lucru pentru țările bogate din UE, măcinată de corupție spre a fi mai ușor subjugată.

Desigur, corupția împiedică încă România să valorifice la întregul potențial oportunitățile deschise de apartenența la clubul euroatlantic. Dar pe lângă statele vecine la care în 1989 se uita cu jind (Serbia) sau care se aflau pe un palier ceva mai înalt (Republica Moldova, Ucraina), România s-a dezvoltat ca o rachetă. Toate țările din jurul nostru care nu au reușit să intre în NATO și UE au pierdut resurse, teritorii, statut.

Propaganda online, cu extensii audiovizuale și în ceea ce mai rămâne din presa tipărită, are un scop clar : deturnarea României de pe cursul euroatlantic, iar dacă nu este posibil (și nu este!), divizarea societății pe multiple planuri și diminuarea capacității strategice a țării: neîncrederea cetățenilor în autorități și instituții (veți obiecta că nu este un scop greu de atins, românii având deja o imagine catastrofală asupra clasei politice).

Dar instituțiile nu sunt atât de negativ percepute, dimpotrivă ! Un sondaj INSCOP pentru Adevărul arată că autoritățile ating niveluri record de încredere.

În contextul pandemiei, potențarea clivajelor din societate - „românii muncitori plătitori de taxe și impozite din țară” vs „hoții și cerșetorii din diaspora care aduc virusul” ; progresiști vs adepți ai familiei tradiționale, ca în cazul inutilului și catastrofalului referendum „pentru familie” din octombrie 2018 ; asistați sociali vs antreprenori; pensionari vs activi; salariații sectorului public vs mediul privat ; „ardeleni harnici și cinstiți” vs „mitici leneși și corupți”, atei vs credincioși, „români verzi” vs minoritari, plus subminarea încrederii în UE și NATO, ancorele României - întrețin o tensiune socială cu potențial exploziv. 

Criza economică ce va succede pandemiei va furniza un teren fertil subversiunii. De la ortodoxiști slavofili la antivacciniști, de la moși Teacă în retragere antioccidentali la naționalisti de operetă cu telecomandă, de la nostalgici comuniști la neofasciști, de la economiști corporatiști la neomarxiști adepți ai naționalizării industriilor strategice, de la animatori TV uitați de public la politicieni ieșiți din circuit după condamnări pentru corupție, de la universitari de cumetrie la experți în relații internaționale care nu au deschis vreodată un tratat, de la sportivi cu creierii zguduiți de pumnii încasați în ring la mimi arghirofili care au uitat să tacă, toate instrumentele propagandei vor fi mobilizate pentru asediu.

Miza va fi câștigarea sprijinului unei părți semnificative a clasei medii urbane, posibil afectate de recesiune.

Dacă ne-am uita precum hobbitul Frodo Baggins în oglinda reginei Galadriel, care lăsa să se întrezărească frânturi din viitor, am putea ghici trăsăturile unui potențial fascism românesc.

Chipul său ar combina trăsăturile propagandei online de acum : suveranist, antioccidental, antieuropean și antiamerican, conciliant față de Rusia (nu pe față, ar fi prea riscant) și categoric pentru ieșirea din NATO sub pretextul „independenței”, ortodoxist pe linia dură (opusă celei ținute de patriarhul Daniel), categoric defavorabil justiției independente și anticorupției, militarist, adept al monopolurilor de stat în numeroase domenii economice strategice, dezlănțuit împotriva presei independente, prietenos cu oligarhii, centralizator și promotor al culturii de stat pe liniile moștenite de la protocronism, campion al românismului în ie și opinci. 

Virusul fascismului e la un clic distanță.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€