Momentul aderării României la UE, 1 ianuarie 2007, ora 00.01, la București. Foto: Lucian Muntean

Balul cenușăreselor după 30 de ani

Revoluția română a fost ultima și cea mai însângerată piesă dintr-un puzzle. Acela al prăbușirii regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, în 1989. Polonia, Ungaria, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, Bulgaria și România se despărțeau pe rând de totalitarism.

La 30 de ani după toamna națiunilor, aceste state (sau succesoarele lor, pentru că Germania de Est nu mai există, iar federația cehoslovacă s-a scindat în cele două republici componente) sunt membre ale Uniunii Europene (din care în 1989 făceau parte 12 țări, azi 28) și ale NATO.

În 1989, ele erau aliate cu URSS în Tratatul de la Varșovia. Cum arată azi situația celor șase state, au avut ele de pierdut sau de câștigat în urma reorientării spre Occident? Și care este impactul masivei lor aderări asupra Uniunii Europene?

Din punct de vedere economic, răspunsul la cea dintâi întrebare este simplu. Pentru a fi cât mai neutru, voi apela la o comparație pe baza datelor statistice ale ONU.

Sumele sunt în dolari constanți, altfel spus ajustate în așa fel încât inflația să nu conteze. Celor șase state central și est-europene le-am adăugat pentru punerea în perspectivă a evoluției lor un al șaptelea, tot din regiune: Germania, etalonul fantasmat al prosperității pentru orice est-european.

Cum pentru Cehia și Slovacia datele nu erau disponibile în această sursă, am preluat cifrele Cehoslovaciei din 1989, iar pentru entitățile succesoare furnizez datele din anul imediat următor, 1990. Ultimele seturi de date agregate disponibile sunt cele pentru 2017. Deși alte surse furnizau statistici pe 2018, nu le-am integrat, pentru a nu periclita integritatea și coerența metodologică a analizei.

A rezultat tabelul de mai jos. Statele din Europa Centrală și de Est au cunoscut o creștere a PIB de 3,5 (Bulgaria) până la 6 ori (Polonia). România, care era penultima, își menține poziția comparativă, doar că acum devansează Bulgaria, nu Polonia.

Produsul intern brut al României a crescut de 4,5 ori. În comparație cu fostele state comuniste, care plecau, e drept, de la un nivel foarte scăzut, în Germania PIB a crescut doar de 2,5 ori.

Raportul dintre PIB pe cap de locuitor al Germaniei în 2017 față de cel mai avansat și, respectiv, cel mai puțin avansat stat ex-comunist din grupul selectat este de 2/1 (față de Cehia) și 5/1 (cu Bulgaria). În 1989, el varia de la 4,5/1 (față de Cehoslovacia) până la 8/1 (Polonia). 

Decalajele se resorb spectaculos. Între statele comparate, ordinea se menține, cu excepția Poloniei, care urcă peste România și Bulgaria (aceasta din urmă destul de serios distanțată), probabil ca rezultat al reformelor economice radicale și  al masivei ștergeri a datoriilor externe din 1990, dar și al exemplarei absorbții a fondurilor europene.

Evident, integrarea în UE este din punct de vedere economic o poveste de succes pentru fostele cenușărese din Est. Prin includerea în spațiul de securitate și prosperitate occidental, ele nu mai sunt periferii, ci parte a centrului. Sunt invitate de drept la bal, nu mai privesc cu jind de după Cortina de Fier.

Uniunea Europeană nu este însă doar un spațiu de liber schimb economic, ci și un bloc politic întemeiat pe un set de valori. Cât de lină a fost integrarea politică a statelor central-europene în UE și care este impactul ei asupra proiectului în ansamblul său?

Cele șase țări asupra cărora mă concentrez s-au alăturat UE în 2004 (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, alături de Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania – alte patru state foste comuniste, desprinse din Iugoslavia și URSS, Cipru, Malta) și 2007 (Bulgaria și România). Ultima venită a fost Croația, în 2014. Aderarea lor la UE s-a realizat pe fondul unui entuziasm popular, astfel încât într-o primă instanță noii sosiți au ridicat procentajul eurofililor. 

Cultura politică a Estului era, însă, una diferită de cea occidentală. Inclusiv pentru că socializarea unei bune părți a populației era de tip comunist. Raportarea la politică nu coincidea.

Dacă în culturile occidentale implicarea în politică este o formă de civism, în Est, pe fondul moștenirii comuniste, ea a fost multă vreme percepută drept o maculare.

Scriitorul maghiar Konrád György, care ne-a părăsit în toamna lui 2019, un critic acerb al comunismului și o eminentă personalitate a Europei Centrale, teoretiza deja în Antipolitica nocivitatea ideologiilor. Nu mult diferită era viziunea lui Vaclac Havel, al cărui ideal era de a plasa moralitatea deasupra politicii, și căruia ideologiile îi păreau de asemenea depășite.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Europa Centrală și de Est mai diferă și în altă privință. Dacă în Occident, pe baza memoriei istorice a celui de Al Doilea Război Mondial, formațiunile de extrema dreaptă au fost izolate politic vreme de decenii la rând, nefiind cooptate la guvernare, în Est tabu-ul era comunismul.

Regiunea a devenit un teren fertil pentru diverse forme de naționalism și populism. În Ungaria, Polonia, Slovacia, în bună măsură și în Cehia, România și Bulgaria, formațiuni antisistem sau cu pulsiuni ori referințe antieuropene, antidemocratice, extremiste și/sau discriminatorii au ajuns la putere, unele chiar durabil (precum Fidesz în Ungaria și PiS în Polonia, dar inventarul altor formațiuni din aceeași zonă ar putea face obiectul unei cărți). 

Un efect secundar al aderării statelor central și est-europene la UE este și accesul în Consiliul European, instituția europeană cu cea mai mare putere, al unor șefi de stat sau guvern eurosceptici.

În 1999, când Partidul Libertății Austriac al lui Jörg Haider intra la guvernare într-o Austrie de curând acceptată în UE15 (1995), urma o blocadă diplomatică care nu numai că avea să îl împiedice pe acesta să devină cancelar, ci avea să antreneze chiar demisia sa de la președinția partidului.

De curând, sancționarea Poloniei sau Ungariei pentru derapajele de la statul de drept pe baza articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene (TUE) s-a dovedit imposibilă în Consiliu. Motivul? Ea presupunea unanimitatea (cu excepția statului vizat).

Altfel spus, artizanii TUE nici măcar nu au putut concepe scenariul în care în UE să existe concomitent două state care să pună în pericol valorile fundamentale. Și totuși, în numai câțiva ani, această lebădă neagră a apărut. Iar ea își are cuibul în Europa Centrală și de Est.

Euroscepticii din Est au deschis calea spre banalizarea discursului antisistem și în Occident. În Italia, țară fondatoare a UE, două formațiuni populiste cu discurs eurosceptic, Lega și Mișcarea 5 Stele, au guvernat împreună din iunie 2018 până în septembrie 2019, când alianța lor a făcut implozie. 

Disensiunile dintre vechii și mai noii membri UE, precum și frustrarea primilor față de o percepută „ingratitudine” a esticilor, au ieșit la lumină pe fondul crizei migranților din 2015.

Pentru prima dată, confruntate cu un aflux de refugiați fără precedent, statele occidentale au solicitat solidaritatea noilor membri, instituționalizată sub forma preluării unor cote obligatorii de refugiați.

Răspunsul Budapestei, Bratislavei și Varșoviei nu a întârziat: un refuz sonor și inflexibil. Deși au acordat protecție unora dintre refugiații sosiți pe teritoriul lor, guvernele respective nu au acceptat niciun migrant din Grecia sau Italia.

Ba chiar Slovacia și Ungaria, sprijinite de Polonia, au atacat dispozitivul la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), argumentând că nu erau responsabile pentru criză și că aceste cote impuse le expuneau pericolului terorismului islamist. În 2017, CEJ a respins acțiunea lor.

Această poziționare a mai noilor membri UE a nemulțumit profund majoritatea opiniei publice din Vest, cu excepția notabilă a euroscepticilor. Partizanii extinderilor UE spre Est erau dezamăgiți de lipsa de empatie. Vechii critici ai procesului au văzut în asta o confirmare a rezervelor lor. În orice caz, perspectivele unei noi lărgiri a clubului, cu Balcanii de Vest, au fost grav afectate pe termen mediu.

Președintele Franței a blocat în octombrie inițierea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord. În mai multe state occidentale, nu doar în rândul francezilor, extinderea UE este impopulară, mai ales în contextul Brexit.

Apropiata ieșire a Marii Britanii din UE a afectat proiectul european. În premieră, procesul de integrare continentală se arată reversibil. Deși celelalte 27 de țări UE au menținut o remarcabilă unitate pe parcursul discuțiilor privind Brexit, în frapant contrast cu diviziunile britanice pe subiect, precedentul creat a încurajat toți euroscepticii și eurofobii din interiorul UE.

La alegerile europene din mai, discursul de acest tip, fie el de dreapta sau de stânga, a captat circa o treime din electorat. Cauzele sunt departe de a fi legate doar de Europa Centrală și de Est.

Dar și aici, unde beneficiile aderării sunt limpezi, retorica antieuropeană a convins mare parte din electorat. Ca reacție, a existat și o puternică mobilizare pro-europeană, alegătorii eurofili simțind pericolul.

Uniunea cunoaște, incontestabil, o criză de creștere. Egoismul național pare a prima în acest moment asupra solidarității. Cu toate acestea, și în ciuda dificultăților de moment, nu este începutul sfârșitului, ci doar un accident de parcurs.

UE reprezintă, mai mult ca niciodată, cel mai de succes proiect politic bazat pe asociere voluntară din istoria omenirii. Iar pentru Estul post-comunist nu este doar opțiunea mai bună, ci singura.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...