Ana Tepșanu

La peste un an de la începerea războiului în Ucraina, Istvan crede că cei mai mulți dintre români n-au renunțat să-și arate suportul față de refugiați, la fel cum crede în puterea comunității. „Cei care am înțeles fenomenul și suferința continuăm să ajutăm. Însă lecția principală este legată de umanitate. Dacă suntem OAMENI în adevăratul sens al cuvântului, dacă lăsăm orgoliile și ne dăm mâna să lucrăm împreună, cu empatie, fiecare, puțin câte puțin, putem schimba întreaga lumea.”

La peste un an de de la invazia Rusiei în Ucraina, refugiații ucraineni încă au nevoie de sprijinul românilor, iar la Sibiu comunitatea nu ezită să-l ofere. Pe lângă școala primară ucraineană - care a fost înființată de asociația „Sus inima” - un pastor baptist a deschis, în martie 2022, doar cu ajutorul voluntarilor, „Centrul Educațional de Zi ProUcraina”, unde copiii pot merge la grădiniță și pot învăța limba română, și unde și adulții și copiii primesc atât consiliere gratuită, cât și o masă caldă pe săptămână. 

Alex Radu are 18 ani și urmează să participe, împreună cu echipa lui, Ro2D2, din Ploiești, la campionatul mondial de robotică din SUA.

Kata și-a părăsit casa și studioul din Kiev, dar credea că va reveni în două săptămâni înapoi. Visul nu i s-a îndeplinit și de atunci locuiește în București. Fiecare tablou expus aici conține o parte din sufletul ei.

La 25 de ani a făcut istorie pentru sportul românesc, dar are trei joburi pentru a-și putea finanța competițiile.  Povestea patinatoarei Julia Sauter, care a înțeles pe propria piele că în România „promisiunile nu înseamnă mare lucru”

De aproape un an, psiholoaga Adela Serghiescu ajută copiii ucraineni să se simtă mai în siguranță și să se integreze printr-o metodă neconvențională de terapie: terapia prin joacă.

Cum arată viața unui om care se deplasează în fotoliu rulant pe străzile Bucureștiului? Și cum își poate continua viața un om odată ajuns într-un scaun cu rotile, într-o societate care încă învață să le acorde atenție?

După ce am discutat cu patru medici, care au analizat și deconstruit diferite tratamente recomandate pe internet, și am trecut în revistă motivele pentru care românii preferă să se trateze singuri, în loc să apeleze la un specialist, am decis să aflăm, în cele din urmă, și care sunt resorturile psihologice din spatele acestei strategii, dar și care pot fi consecințele ei negative pe plan emoțional și psihologic.

Cu o încredere nemărginită în plante și în puterile miraculoase ale acestora, chiar dacă știința a evoluat și un tratament medicamentos corect salvează vieți, România este un exemplu concret de societate unde relația dintre pacienți și doctori a fost mereu problematică și erodată de neîncredere.

Motivul pentru care nu vedem curent persoane cu dizabilități în jurul nostru, deși numărul acestora la nivel național este foarte mare, are legătură accesibilizarea la nivel de societate. De fapt, în urma unor statistici generate de UpCounsel, România este cea mai nepotrivită țară pentru a fi vizitată de persoane cu dizabilități din Europa. Iar dacă nu este potrivită călătoriilor, ne putem doar imagina cum este pentru oamenii în cauză să trăiască aici.

Am pus mai mulți medici în fața rezultatelor căutărilor pe Google cu privire la diagnosticul pentru anumite simptome, cât și la tratamentele pentru anumite afecțiuni des întâlnite. Am vrut să înțelegem de ce este important să nu ne autodiagnosticăm acasă și, mai ales, să nu ne tratăm „după ureche”.

Cetățenii ucraineni văd în România o oportunitate de afaceri, dar când își pun ideile în mișcare se lovesc, ca noi toți, de birocrație. Odată depășit acest obstacol, România devine atractivă pentru ei.

Timp de șase luni, o tânără de 22 de ani, originară „dintr-un mic orășel la capăt de lume” situat la granița dintre Republica Moldova și România, a fost voluntar și translator pentru refugiații care aveau nevoie de ajutor, s-a implicat în poveștile lor și a renunțat la viața ei pentru a face un bine celor din jur.

Aș fi putut să numesc materialul ăsta „de ce să NU stai în București vara”, dar mi-ar plăcea să încerc opusul. Să te port într-o mică aventură care să-ți arate și altă față a orașului sau măcar câteva locuri în care poți să uiți, măcar pentru o vreme, unde te afli.

Asociația "Capace cu suflet" colectează capace de plastic și le vinde către firme specializate. Sumele încasate sunt donate către diferite cauze umanitare.