Medicii față în față cu Doctor Net (3). Care este impactul psihologic al automedicației și autotratamentului?

Conform datelor Barometrului de Sănătate Publică, publicate în decembrie 2021, unu din patru români se informează, atunci când are o problemă de sănătate, prioritar de pe internet și nu de la medici. Strategie care, în multe cazuri, poate agrava problema, mai degrabă decât să o rezolve.

După ce am discutat cu patru medici, care au analizat și deconstruit diferite tratamente recomandate pe internet, și am trecut în revistă motivele pentru care românii preferă să se trateze de unii singuri, în loc să apeleze la un specialist, am decis să aflăm, în cele din urmă, și care sunt resorturile psihologice din spatele acestei strategii, dar și care pot fi consecințele ei negative pe plan emoțional și psihologic.

Ne-a răspuns la întrebări Andreea Carmen Chițu, psiholog clinician, psihoterapeut de orientare psihanalitică, psihanalist în formare și membru fondator al Centrului MindCare.

Reporter: Care este motivul principal pentru care ajungem să ne căutam simptomele pe internet? Ce se întâmplă în mintea noastră când tastăm pe Google: „durere de…”? 

Andreea Carmen Chițu: Acest lucru a devenit o obișnuință, este la îndemână în legătură cu aproape orice lucru, nu doar cu căutarea simptomelor. Internetul este o imensă enciclopedie. De ce nu am face acest lucru și cu simptomele fizice sau psihice? Oamenii au la îndemână Internetul ca mijloc de informare directă, rapidă și comodă. 

De multe ori, Internetul oferă sentimentul de clarificare și liniștire parțială a anxietății în legătură cu diverse „dureri”. Ne oferă sentimentul de cunoaștere și de putere. Mulți au senzația că Internetul este un Atlas de medicină foarte scurt și astfel se creează iluzia autodiagnosticării. 

Atunci când ne doare ceva, putem găsi rapid un tratament asociat acelui simptom. Dar această informare nu este mereu utilă și avizată. Ea ar trebui folosită doar ca un punct de pornire, ca o bază, în niciun caz ca autodiagnostic.

Din acest motiv, consider că și mersul la farmacie și cererea medicamentelor fără a merge la un consult medical prealabil ar intra în multe situații în această categorie de automedicație. 

Un alt scop ascuns al acestei obișnuințe este evitarea confruntării și evitarea sentimentului de rușine în raport cu un anumit diagnostic sau cu un consult fizic la medic. În plus, există și un motiv financiar, autodiagnosticarea nu te costă nimic.

Un alt motiv ar fi legat și de dificultatea găsirii unei programări într-un anumit interval de timp.   

Totuși, de ce avem impresia că este mai ușor să ne tratăm singuri acasă, decât să mergem la doctor? De ce ne e teamă? 

În primul rând, există o cunoaștere medicală intrinsecă – fiecare știe câte ceva despre cum să își trateze anumite dureri, modalități auzite din familie, cunoștințe, cerc de prieteni, vecini etc. Mersul la doctor, orice doctor, sperie în sine. 

Pe de altă parte, persoanele care provin din medii defavorizate, puțin educate sau cu o educație minimală consideră mersul la doctor un lucru total înfricoșător sau chiar îl desconsideră. Acest lucru se poate explica psihologic poate prin utilizarea inconștientă a unui mecanism de apărare provenit dintr-un complex de inferioritate, medicul fiind perceput ca o persoană cu o putere și influență mare, copleșitoare. În concluzie, oamenii consideră că nu ar fi nici înțeleși și nici tratați cu respect și considerație de către cadrele medicale. 

Este despre confruntarea cu sentimente de frică, neputință, boli, și deci cu mortalitatea. Sentimentele neplăcute pot fi atât de copleșitoare, încât cineva să nu poată efectiv să meargă la doctor pentru că nu și le poate controla și gestiona. 

Avem așadar impresia, creând o iluzie, că tratamentul acasă este mai simplu, rapid și ieftin, și ne ferește de confruntarea cu multe sentimente neplăcute de ordin informațional, financiar. 

Uneori, „preferăm” anxietatea generată de diagnosticele online decât pe cea dintr-un cabinet medical – de ce? 

Unele persoane consideră mersul la medic o activitate de evitat pentru că trezește neliniște, anxietate, panică.

Și, din păcate, avem reprezentări învechite, dar și actuale, care nu ne ajută –  culoare de spitale pline, cozi interminabile la programări, medici neserioși sau aroganți, diagnostice medicale puse greșit, costuri vizavi de „atențiile” financiare conexe. 

Un fenomen interesant ar fi „preferința” unor persoane pentru anxietatea generată de mediul online față de cea dintr-un cabinet medical. Acest lucru se explică prin faptul că persoana evită să se confrunte cu adevărat, autentic, cu un medic real, adică cu posibilitatea aflării, detectării și exprimării unui diagnostic real.

Apelul la autodiagnosticare îl „salvează” parțial atât de rușinea confruntării cu un medic, cât și de rezolvarea și tratarea simptomelor, care paradoxal, nu ar fi de dorit pentru că ar elimina tocmai grija, atenția, admirația, adică toate recompensele sociale și relaționale pe care acești bolnavi le primesc direct sau indirect de la cei din jur.

În acest fel, ei nu își vor trata cu adevărat cauza psihică, emoțională și vor căuta o scuză în exterior, într-o boală cu o denumire exactă.

Este o alegere inconștientă sau parțial conștientă, paradoxală. Este o formă de deplasare și de negare a cauzei autentice care a declanșat tot tabloul simptomatic. Pare să fie o alegere „mai simplă” să ne tratăm acasă sau după ureche, decât să muncim să detectăm și să ne confruntăm cu adevărat cu cauza și sursa suferinței noastre organice. De fapt, este o alegere păguboasă, care întârzie de multe ori tratamentul psihoterapeutic potrivit.

Anxietatea e anxietate. Cred că există și varianta opusă, ca anxietatea să crească. În primul caz, poate că o putem îndura mai ușor având un ecran în față și nu o altă persoană vie, fie poate pentru că lângă noi este familia întreagă, fie poate pentru că diagnosticul online față de cel din cabinet poate fi neclar, imprecis, cu opțiuni multiple și deci neîncadrabil într-o boală anume; persoana în cauză își poate închipui că nu are ceva grav, din moment ce simptomul respectiv poate fi atribuit mai multor boli.

În celălalt caz, persoana își poate închipui că este mult mai grav, și deci să își crească de fapt anxietatea prin concluziile obținute online.

Mulți români au mai multă încredere în rețetele postate pe internet decât în doctori – de unde vine asta? E un efect al educației primite acasă, al social media, al ambelor?

Nu cred că este doar apanajul românilor. Acest tip de încredere este rezultatul atât al obiceiului de folosire curentă a internetului ca sursă de informare validă în majoritatea cazurilor, al miturilor urbane și al circulării la liber a unor informări cu mare impact la public de către șarlatani sau campanii media și de marketing bine puse la punct.

În fața problemelor medicale, oamenii sunt sensibili, vulnerabili și implicit manipulabili. Nu mai există o bună capacitate de discernământ și se pierde analiza rațională. Se apelează la ceea ce noi, psihologii, numim „gândirea de tip magic”, gândire care ne apără de posibilele sentimente și trăiri psihologice negative sau foarte negative. Nu în ultimul rând, mai putem vorbi probabil și de o lipsă a educației bazale cu consecințe asupra înțelegerii logice a lucrurilor.

Au și medicii, la rândul lor – sau sistemul medical românesc – o parte din responsabilitate pentru acest comportament de evitare a interacțiunii cu doctorii? Ce pot face medicii, la rândul lor, pentru a lucra mai mult la relația cu pacientul? 

Despre sistemul medical românesc s-au scris foarte multe articole, s-au făcut multe dezbateri, emisiuni etc. Este cunoscut ca un sistem bolnav și corupt, în care lucrează cadre medicale și auxiliare deosebite dar și oameni care nu au ce căuta efectiv acolo. Toate aceste lucruri se știu, se cunosc și din păcate avem reprezentări foarte negative din trecut care ne bântuie atât conștiința cât și inconștientul colectiv, înfricoșându-ne și angoasându-ne.

Așadar, ceea ce este greu de digerat în contactul unei persoane cu instituția medicală se hrănește din aceste reprezentări absolut hidoase din trecut și din prezent. Oamenii nu au încredere să meargă la medic din foarte multe motive. Cred că unii medici încearcă să facă tot ce pot uman, iar alții, opuși acestora, fac efectiv rău, cu bună știință, sunt imorali. 

Cred că medicii au un rol dificil în fața unui public atât needucat, înfricoșat și temător, circumspect. Ar presupune să facă apel la multă răbdare și înțelegere în fața acestei atitudini, la calm și la explicații exhaustive. Dar știu că există o presiune financiară și timpul alocat unei consultații este foarte redus. Sistemul medical este o industrie și aceasta trebuie să fie eficientă. Deci ăsta este un răspuns greu de dat.

Un exemplu în acest sens poate fi reacția autorităților în cazul pandemiei de SARS-CoV-2, când a crescut exponențial numărul persoanelor cu tulburări anxioase. Toată situația și tensiunea creată în jurul pandemiei a fost resimțită ca un adevărat șoc, necunoscutul impactului medical și neputința resimțită de fiecare dintre noi, lock-down-ul, lipsa controlului și a tratamentelor implicite, bâlbâiala instituțională, presiunea vaccinării, toate au determinat creșterea numărului persoanelor care au declanșat ipohondrie. 

Ce consecințe poate avea asupra psihicului nostru căutatul al unei afecțiuni pe internet?

Căutarea obsesivă pe Internet a cauzelor simptomelor și tratarea lor prin leacuri băbești, rețete și păreri a unor persoane neavizate dar „la modă”, pot contribui atât la creșterea anxietății, cât și la menținerea acestei boli în mod direct și indirect.  

Există o categorie aparte dintre acești bolnavi care par a avea mai multă încredere în materialele postate pe Internet decât în cadrele medicale și instituțiile spitalicești. Printre factorii determinanți aș enumera: lipsa educației bazale, influențarea și manipularea grosolană de către anumiți „guru” sau figuri mediatizate, lipsa verificărilor suplimentare a surselor alternative de informare, efectul de mediatizare al anumitor campanii de marketing prin rețelele sociale și publicitate, existența unor figuri carismatice dar complet nepregătite medical.  

Expunerea la tot felul de leacuri, rețete făcute în casă și păreri nedocumentate – poate genera / potența ipohondria? 

Da. 

Dar ce înseamnă, de fapt, ipohondria?

Ipohondria este o boală psihică care aparține grupei mari de tulburări nevrotice de tip anxios, cauza exactă a declanșării ei fiind necunoscută. În primă instanță, detectarea acestei tulburări anxioase este deseori greu de sesizat și greșit interpretată de către persoanele neavizate din jur, familie, prieteni, colegi de muncă, care vor fi îngrijorați la fel ca pacientul suferind de tabloul algic prezentat, de gândurile și stările psihice manifestate.

Însă cu timpul, aceste persoane vor ajunge să copleșească și să enerveze pe oricine din jurul lor cărora li se vor plânge non-stop de un tablou simptomatic fie foarte cuprinzător, fie foarte specific.

Acești pacienți vor obține în primul rând atenția și grija celor din jur, acest lucru fiind considerat un „beneficiu indirect, secundar” al manifestării acestei boli, des asociat nevoii de dependență relațională.

Ipohondria se definește că fiind frica de a avea o boală gravă, însă simptomele nu se asociază, aproape niciodată, cu anormalități ale funcționării somatice, fizice. Persoana care suferă de ipohondrie va avea gânduri și credințe iraționale și va atribui, va interpreta greșit simptomele fizice sau diversele senzații sau dureri din organism, care sunt mai mult sau mai puțin firești, interpretare care deseori este în aparență credibilă și convingătoare de către cei din jur. Aceste persoane sunt capabile să descrie în cel mai mic detaliu felul în care acea problema sau durere este localizată, durata și calitatea specifică asociată unui tablou simptomatic complex.

Ce face cel mai dificil de tratat la acești pacienți sunt  „recompensele” sociale, „beneficiile secundare „ ale acestei boli. De ce ar renunța la aceste acuze somatice? De ce s-ar schimba? Atâta vreme cât primesc atenție, grija celor dragi din jur sau își validează un rol social, acești pacienți nu se vor schimba ușor.

Ce ar fi bine să înțeleagă pacienții despre doctori? Dar doctorii despre pacienți?

Medicii și sistemul medical românesc se confruntă cu o anumită mentalitate românească păguboasă: „a merge la medic doar când te doare” și nu preventiv. Pandemia, o mentalitate învechită și tradițională față de boală și cadre medicale, și nu în ultimul rând „bâlbele” sistemului medical și a celor care îl conduc, nu au ajutat la schimbarea acestei mentalități.

Din păcate relația cu pacientul poate fi îmbunătățită atât printr-un program mai amplu național, cât și prin relația actuală din cabinet dintre medic și pacient.

Pentru că această relație să fie mai bună este necesară pe lângă bună pregătire și perfecționare medicală, o aplecare și o deschidere și către considerarea psiho-medicinii umane, reconsiderarea relației dintre somatic-psihic, în care investigația psiho-somatică să fie cunoscută, studiată și recomandată pacienților.

Material sprijinit de partenerii noștri de la Medlife, ca parte a campaniei de informare Când știi ce ai, știi ce ai de făcut, care își propune să pună umărul la combaterea riscurilor asociate autodiagnosticului și automedicației, prin sprijinirea încrederii în știință și medici.