Echipa PressOne 2023
18/10/2023
8 ani de PressOne. Ce am făcut în 2023 și ce ne propunem să facem mai departe
2023 aproape că a trecut, războiul din Ucraina continuă de un an și jumătate, iar anul 2024, anul alegerilor care ar putea schimba masiv România - în bine sau în rău - se apropie cu pași repezi. Iar la momentul bilanțului, la împlinirea a 8 ani de PressOne, un singur cuvânt pare că leagă, ca un fir roșu, toate evenimentele despre care am scris în 2022: „abandon”.
Mai precis, felul în care statul român și-a abandonat proprii cetățeni, în fața poluării, taxelor, inflației, betoanelor, vracilor new-age, bolilor, sărăciei, lipsei de educație, schimbărilor climatice.
Simplul fapt că ne citiți ne dă speranță: înseamnă că înțelegeți de ce presa independentă e necesară într-o democrație și de ce fără ea am coborî încet-încet într-un abis din care am ieșit de prea puțin timp, atât de puțin că nici n-am apucat să ne bucurăm cu adevărat de absența lui.
Fără presă independentă, cercul abandonului se închide definitiv.
Vă mulțumim, așadar, că ne citiți. Vă mulțumim că ne sprijiniți. Vă mulțumim că nu abandonați.
Avem, însă, în continuare nevoie să ne sprijiniți. O puteți face în două feluri:
Donații recurente. Ne sunt extrem de utile pentru a avea predictibilitate, pentru a putea să scriem fără restricții, fără a face compromisuri editoriale care dăunează calității materialelor noastre și pentru a putea refuza în continuare parteneriatele comerciale cu companii ale căror valori nu sunt compatibilie cu valorile PressOne. Dacă sunteți de acord că toate astea sunt importante, ne puteți sprijini foarte simplu, aici.Redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit (linkul deschide un .pdf cu formularul necesar) sau 20% din impozitul pe profit al companiilor (linkul deschide un .pdf cu contract de sponsorizare): este una dintre cele mai utile forme prin care puteți să nu lăsați ca acești bani să ajungă la stat, ci să sprijine activitățile care schimbă în bine societatea românească. Dacă sunteți de părere că suntem și noi parte a acestei schimbări în bine, ne puteți ajuta și prin această modalitate.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
2023 pe scurt: suntem cei mai bogați săraci din Europa
România a rămas, la mai mult de trei decenii de la Revoluție, o țară a paradoxurilor.
România are cea mai rapidă creștere economică din UE, dar e țara ai cărei cetățeni sunt cei mai expuși la sărăcie și excluziune socială.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Avem un rol cheie în flancul estic al NATO, dar nimeni nu știe, cu exactitate, cât și cum ajutăm Ucraina în lupta împotriva invaziei ruse. Sau cum ne protejăm pe noi înșine.
Avem acces la mai mai multe fonduri UE decât am avut vreodată: nu doar pentru că ele ne sunt puse la dispoziție, dar și pentru că avem deja peste un deceniu de experiență în accesarea lor - și totuși, ele par mai departe ca niciodată, sacrificate pe altarul incompetenței, lipsei de viziune și meschinăriei politicienilor români.
La nivel local, cel mai scump oraș din țară, Cluj-Napoca, se preface că pe rampa de gunoi de la Pata Rât nu există o comunitate de 2000 de oameni care trăiesc la un loc cu câteva sute de câini vagabonzi, de a căror sterilizare se ocupă doar ONG-urile, în locuințe improvizate, fără acces la electricitate sau apă curentă.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Iar în Bucureștiul betonat, în care vară de vară temperaturile cresc din ce în ce mai amețitor, spațiile verzi aproape că sunt tratate ca niște paraziți care trebuie eradicați, pentru a se construi alte și alte blocuri. Și parcări.
Peste toate astea, presa independentă trece printr-una dintre cele mai dificile perioade de până acum. Cât de greu este să finanțezi etic presa independentă?, ne-am întrebat cu puțin timp în urmă. Și am încercat să schițăm și câteva răspunsuri. Pe scurt: a devenit aproape imposibil, iar întrebările pe care le naște echilibristica între granturi, donații de la cititori și advertiseri cu valori comune sunt din ce în ce mai complexe.
La 8 ani de PressOne, un nou bilanț: ce am făcut în 2023 și cum ne finanțăm și ce vrem să facem mai departe.
Am continuat să urmărim plagiatele politicienilor, dar și felul în care aceștia încearcă să evite consecințele acestora. În România, însă, plagiatul e doar una din probleme, la pachet cu cercetarea științifică „la kilogram”:
- Afacerea „premii pentru cercetare” (1). Studii științifice la kilogram recompensate din bani publici
- Afacerea „premii pentru cercetare” (2). Modelul științei deschise care închide ochii la fraudă
- Afacerea premii pentru cercetare (3). O revistă americană a retras un articol semnat de un matematician român, printre cei mai citați din lume
Am continuat să documentăm cât de poluată e, de fapt, România, și cât de puțin fac aleșii noștri pentru a-și proteja cetățenii de chimicalele nocive care le răpesc ani din viață:
Protestatarilor din Giurgiu li s-au alăturat și cetățenii din Ruse, Bulgaria Foto: Facebook Grupul Civic Giurgiu
Am investigat asaltul politicienilor asupra spațiilor verzi din orașe și am documentat lupta comunității care vrea să trăiască într-un oraș verde, nu înconjurată de betoane:
Protest în parcul IOR, martie 2023, împotriva distrugerii unei porțiuni semnificative a parcului. Foto: Gruia Dragomir
În seria „România arde” am investigat incendiile de vegetație din România, care au devenit o problemă despre care se vorbește prea puțin, dar care afectează suprafețe mai mari chiar decât în unele state din Sudul Europei:
- România arde (I). Cum a ajuns focul să pună Delta Dunării pe harta incendiilor de vegetație din Europa: „Care trece cu barca și i se pare că e prea mult stuf, îi dă foc”
- România arde (II), iar incendiile de vegetație fac victime: „L-a recunoscut după adidași”
- România arde (III). Cum a ajuns țara noastră pe locul doi în UE la incendii de vegetație, cu toate că avem o climă care ne protejează
- România arde (IV). Consecințele neașteptate ale depopulării: „Bătrânii nu mai pot lucra. Ca să mai bage și ei câte un leu în buzunar subvenție, vin noaptea și mai pun câte un chibrit”
Am continuat seria Frăția Păcănelelor, începută în 2022, care încearcă să tragă un semnal de alarmă cu privire la lobby-ul puternic al industriei jocurilor de noroc în România cu o incursiune în lumea streaming-ului de jocuri de noroc, prea puțin reglementată, dar foarte profitabilă:
Am atras atenția, în repetate rânduri, cu privire la abordarea ineficientă și desuetă a statului român în lupta împotriva drogurilor: în timp ce Europa decriminalizează, pas cu pas, consumul, pentru a facilita accesul consumatorilor la ajutor medical și pentru a controla mai eficient ce substanțe intră pe piață, România își trimite tinerii la închisoare și refuză să comunice în baza căror informații ia decizii care vor afecta viețile a mii de tineri:
Am investigat felul în care diverși impostori profită de naivitatea unor oameni dezamăgiți de educația, sistemul medical și, în general, statul român, care și-a abandonat cetățenii cei mai vulnerabili, transformându-i în pradă ușoară pentru vraci new-age și falși binefăcători, pe bani mulți:
- Seria „Incursiune în lumea pastilelor roșii”: Cezar Ionașcu, cursurile de bărbăție și strategii de păcălit băncile
- Seria „Incursiune în lumea vracilor new-age”: cursuri de reprogramare mintală, un reportaj sub acoperire de la „Ferma de conștiință” și întrebările legate de etica și legalitatea acestor practici
- Exclusiv. Schema prin care un ONG românesc din Suedia face bani în mai multe țări europene, pe spatele studenților cărora le promite că-i ajută să obțină sprijin financiar
Am intrat în lumea comunităților izolate din Apuseni, unde un primar se îmbogățește pe spinarea celor mai săraci săteni:
Susținem, în continuare, că România trebuie să fie conectată cu tot ceea ce se întâmplă în alte state din Europa, dar și din restul lumii, și încercăm să relatăm, cu puținele resurse pe care le avem, despre toate evenimentele care vor influența, în mod indirect, viețile românilor. Pe PressOne puteți citi reportaje și corespondențe din Ucraina, Turcia, Grecia, Franța, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Polonia, SUA și Portugalia sau chiar din lumea traficanților de lemn din Africa și ale românului care s-a îmbogățit din afaceri cu fostul dictator al Gambiei.
În aceeași cheie, am continuat să publicăm materiale despre refugiații ucraineni, despre viețile lor în România, lupta lor pentru supraviețuire și felul în care își păstrează speranța.
Constanța cu care am sprijinit, în continuare, societatea civilă și eforturile ei a fost recunoscută la Gala Premiilor Participării Publice, unde am primit premiul pentru presă „Un stilou numit putere”, justificat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică prin faptul că:
„PressOne este printre puținele redacții care promovează subiecte civice ale unor persoane sau organizații care încearcă să-și facă vocile auzite în fața unor administrații din ce în ce mai opace. Subiectele lor, realizate la firul ierbii, descriu de multe ori relația inegală și raportul de forță dintre cetățeni și instituții. În documentări complexe, redactorii PressOne au reușit să surprindă diferite comunități afectate negativ de lipsa de profesionalism și de preocupare a unor administrații ce s-au îndepărtat de agenda cetățeanului”.
Câteva dintre materialele prin care am sprijinit societatea civilă se numără:
- Povestea Climb Again. Cum a reușit pasiunea unui tânăr pentru escaladă să schimbe destinele copiilor și tinerilor cu nevoi speciale
- Ziua în care m-am născut din nou: viața în fotoliu rulant, în Bucureștiul mașinilor parcate pe trotuare
- O tânără nevăzătoare luptă pentru independența persoanelor cu dizabilități din România
Ne așteaptă un an plin la PressOne. Îți mulțumim pentru ajutorul dat până acum și te rugăm să ne susții în continuare, este vital pentru tipul de presă pe care încercăm să-l facem.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this