Afacerea „premii pentru cercetare” (2). Modelul științei deschise care închide ochii la fraudă

O parte dintre cadrele didactice și cercetătorii angajați în cadrul universităților românești exploatează fără discernământ ceea ce se numește sistemul open access – știința deschisă.

Universitățile acoperă plata taxelor în jurnalele de specialitate din bugetul propriu sau din granturile de cercetare, care rulează inclusiv fonduri structurale venite de la Uniunea Europeană.

Asta atrage autori din țări precum India, Pakistan, Iran și țări arabe, care profită și ei de umbrela financiară oferită de universitățile românești. Așa cum am arătat în primul articol, sumele din taxe de publicare în jurnale open-access ajung la milioane de lei. Și edifică în final o adevărată structură piramidală. 

În acest articol explicăm în ce fel modelul de „știință-deschisă” forțează limitele sistemului de recompensare și integritatea științifică a cercetătorilor și înspre cine curg banii publici din taxele de publicare și fondurile de premiere.

Sistemul open access: mai multe puncte și bani în timp record

Numărul universitarilor care ajung să dețină un titlu didactic de profesor a crescut accelerat în ultimul deceniu. De fapt, după 2011, presiunea pe bugetele de salarii ale universităților a sporit în consecință, fiind vorba de obținerea celui mai mare grad didactic.

În momentul în care învățământul superior din România se confruntă cu un număr tot mai scăzut de studenți, faptul că oamenii de la catedră se profesionalizează în ritm accelerat aduce o problemă în plus.

„Tendințele demografice din ultimii ani evidențiază scăderea constantă a populației rezidente de vârstă corespunzătoare învățământului superior. În anul universitar 2021/2022, în sistemul de învățământ superior din România au fost înmatriculați 554 de mii de studenți, în scădere față de anul anterior”

SURSA: Raport privind starea învățământului superior din România 2021-2022, Edu.ro

Evoluţia numărului de cadre didactice în perioada 2014-2021 arată o evidentă creștere, de la peste 28.000 în urmă cu 10 ani, la peste 35.000 în 2022.

În ultimii ani universitari, raportul dintre numărul de studenți și cel al cadrelor didactice a fost de 15-16 studenți/cadru didactic – în reducere semnificativă față de perioada de dinainte de 2010, când indicatorul avea valoarea de aproximativ 25 de studenți/cadru didactic, spune Raportul de evaluare al MEN 2022. 

În 2022, 5.370 de profesori și 7.643 de conferențiari își desfășurau activitatea în universitățile din România. Putem presupune în mod rezonabil că cei mai mulți dintre conferențiari vor ajunge profesori. Ei au posibilitatea de a îndeplini în timp record condiționările legate de fișa postului de profesor universitar, reglementate de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

De ce? Datorită sistemului de punctaje obținute prin publicarea de studii și articole de specialitate în regim open access. Mai multe studii publicate adună un punctaj mai mare în sistemul de evaluare normat de Legea Educației. Mai multe puncte califică candidatul pentru un post didactic superior, mult mai bine plătit și pentru premii de performanță acordate direct din bugetul Ministerului Educației.

„Universitățile mai slabe, unde nu există o politică de resurse umane, sunt locuri în care se poate avansa relativ repede în carieră, grație acestor publicații, care adună rapid punctajele necesare gradelor didactice. 
Ar trebui să ai o politică de resurse umane, ca la Harvard, să spui: evaluarea pentru associate professor se face în șase ani. Nu mai repede. Sigur, dacă ai luat Nobelul sau ai publicat ceva spectaculos, e o situație de excepție. Dar calea e fixată prin politica de resurse umane”. 

Daniel David, cercetător, rector UBB Cluj.

România și MDPI 

Un studiu realizat de doi cercetători maghiari și apărut în revista Springer Nature în noiembrie 2022 plasează România în topul țărilor din Europa Centrală și de Est ale căror articole publicate pe o platformă de știință deschisă (open access) numită MDPI – Multidisciplinary Digital Publishing Institute, a crescut în mod exploziv în ultimul deceniu.

Fiecare a doua lucrare scrisă de cercetătorii din România a fost publicată într-un jurnal MDPI, arată ungurii.  

E vorba de o companie fondată de un antreprenor chinez, înregistrată în Elveția și care facilitează publicarea de articole științifice, chiar și de opt ori mai repede, trecând printr-un sistem de evaluare inter pares, adesea contestat.

O parte dintre studiile publicate aici sunt ceea ce revista Nature Springer califică drept știință-spam și opera unor fabrici de hârtie. Cei care apelează exclusiv la acest model reușesc, prin asta, să obțină reale beneficii financiare în sistemul de educație din țările din care provin.

Sistemul de tip MDPI este unul capabil să propulseze în scurt timp în funcții de răspundere din universități cadre didactice care au crescut profesional ca Făt Frumos din poveste, cât alții în 10 ani. E o piramidă a slăbiciunilor unui sistem în esență meritocratic, care ar trebui să îi recompenseze pe cei mai harnici dintre profesorii noștri.

MDPI este o platformă care editează jurnale în diverse domenii științitice, de la chimie, mediu, medicină, medicină veterinară cu zeci și zeci de subdomenii. Și mai publică și ediții speciale pe anumite subiecte, considerate de interes științific. 

MDPI a fost fondată în Elveția în 1996 și, de atunci, a creat 418 reviste. O treime dintre ele sunt și indexate, adică apar în lista de certificări, iar acest proces prin care o publicație se impune pe piață este unul care durează ani de zile. În 2014 MDPI a figurat un timp într-o listă de edituri-pseudoștiințifice, dar compania a făcut apel asupra deciziei și a fost inclusă în Directory of Open Access Journals, adică într-o listă de edituri cu access deschis credibile.

Însă cazul său este discutat recurent în lumea universitară. De exemplu, în 2018, editorii uneia din revistele MDPI, Nutrients, au demisionat în grup acuzând că rata de acceptabilitate a studiilor înscrise este prea mare și că nu sunt lăsați să trieze cu celeritate conținutul de calitate.

De curând, o altă revistă editată de MDPI, fondată în 2004, International Journal of Environmental Research and Public Health a fost eliminată din Web of Science pentru calitatea îndoielnică a articolelor publicate. Ce li s-a reproșat a fost rata prea mare de acceptare a manuscriselor și numărul uriaș de numere speciale pe care le-au produs. Numai în 2023, această revistă a MDPI a lansat call-uri pentru manuscrise în peste 3.000 de numere speciale.

În România, MDPI a deschis în 2019 o filială în județul Cluj. Este deținută și administrată de cetățeni chinezi. În primul an de activitate, MDPI a avut o cifră de afaceri de 1.1 milioane de lei. În 2021, aceasta a sărit la 42.5 milioane de lei. A plecat cu 7 angajați, iar astăzi sunt peste 400. Până la sfârșitul lui martie 2023, administratorul MDPI România a fost Delia-Oana Mihăilă.

În 2021 34% dintre articolele scrise de autori din România s-au publicat pe MDPI

„În această lucrare, vom demonstra că MDPI a câștigat cote extrem de mari în producția de publicații din țările din Europa Centrală și de Est. Apoi, vom căuta o explicație a acestui model prin analizarea unor caracteristici majore ale revistelor MDPI, care îi atrag pe cercetătorii din Europa Centrală și de Est.  
(…) Am analizat și am comparat datele de producție ale editorilor de top în funcție de țară în 2011, 2016 și 2021. În cartografiere au fost implicate doar acele țări ale căror cercetători au produs cel puțin 2000 de articole în 2021. În 2021, 34,18% și, respectiv, 33,41% dintre articolele scrise de autori din România și, respectiv, din Polonia, au fost publicate în reviste MDPI. Cota de piață a MDPI a fost peste 30% și în Lituania. A ajuns la aproape 30% în Letonia și Slovacia și a depășit 20% în Croația și Slovenia. În Bulgaria, cu aproape 19% din cota de piață, MDPI a fost cel mai mare editor academic, în timp ce, în Cehia și Ungaria, MDPI a ocupat a doua poziția în spatele Elsevier, cu o diferență de 2-3% între ele”.

SURSA: Studiul Understanding the increasing market share of the academic publisher „Multidisciplinary Digital Publishing Institute” in the publication output of Central and Eastern European countries: a case study of Hungary, Springer Nature, noiembrie 2022.

Sistemul clasic versus sistemul open access

Daniel David, cercetător, rector UBB Cluj, ne explică diferența între sistemul clasic și cel de tip open access / știință deschisă:

„Într-o variantă clasică, tradițională, când publicai ceva mergeai spre o editură, o revistă, în care se făcea evaluarea științifică a conținutului trimis, după care ți se accepta sau nu manuscrisul pentru publicare. De cele mai multe ori, ca să nu zic de fiecare dată și să fiu acuzat, dacă îți era publicat, cedai dreptul de copyright către editură. 

Editura considera că prin exploatarea dreptului tău de copyright – pentru că ea vindea cartea sau revista bibliotecilor din universități – își recupera banii investiți pentru review, tipărit și așa mai departe. Asta însemna automat că studiul, cartea, era restricționată pentru publicul larg, fiindcă accesul la publicații într-o bibliotecă nu înseamnă că toată lumea are acces la biblioteca respectivă. 

Acum, s-a schimbat filosofia: dacă rezultatele cercetării vin ca urmare a unei activități finanțate din fonduri publice de cercetare, acestea să nu fie restricționate, ci să ajungă la oameni. Ideea e că păstrând conceptul de copyright, tu, ca autor să îți păstrezi paternitatea asupra manuscrisului, dar atunci trebuie să compensezi banii pe care i-ar fi făcut editura pe exploatarea dreptului tău. Și atunci, tu păstrezi dreptul, îl poți da pe urmă la cine vrei, se poate citi de oricine, de oriunde, dar trebuie să plătești publicarea. Asta înseamnă open access, știința deschisă.”

De ce modelul MDPI prinde viteză

În lumea cercetătorilor de pe domeniile tehnice există câteva edituri de referință în care publicarea de articole generează prestigiu internațional. Elsevier (olandeză) și Springer Nature (britanică) sunt doar două dintre ele.

Apariția unui articol într-un jurnal aparținând lui Elsevier sau Nature trece printr-un proces complex de evaluare și editare. Editorul contactează evaluatori de specialitate pentru domeniul studiului. Aceștia, în mod anonim, decid dacă articolul este relevant, dacă aduce o contribuție sau o inovație științei din acel moment. Aceste proceduri durează uneori chiar și șase luni. 

Față de megajurnalele de tradiție (uneori e nevoie de recomandarea unui laureat Nobel pentru a fi acceptat printre autori, n.red) evaluarea și editarea oferite de MDPI se desfășoară mult mai rapid: uneori chiar și după 7-10 zile după ce aplicantul plătește taxa de publicare, articolul său este publicat. 

Modelul de business al jurnalelor de tip open access, cum este și MDPI, e simplu: candidatul plătește taxa de publicare, exprimată în franci elvețieni, iar apoi articolul trece accelerat prin evaluare. 

Corina * (numele este fictiv, pentru a proteja identitatea sursei, n.red.) a lucrat mai multe luni la MDPI România pe postul de editor responsabil cu identificarea recenzenților pentru articolele plătite și înregistrate pe platformă. 

Spune că nu au fost puține cazurile în care referatul pentru publicare obținut de la un colaborator a fost negativ, adică acesta recomanda ca studiul să nu fie publicat, pentru că era irelevant sau slab documentat. Cu toate acestea, decidenții din China hotărau ca articolul să fie publicat. 

„Nu țineau cont de experiența celui care procesa manuscrisul, dacă avea sau nu cunoștințele necesare să găsească niște recenzenți adecvați. Apoi, colaboratorii noștri, cei care recomandau nepublicarea, când vedeau că articolul a fost, totuși, publicat, renunțau și nu mai voiau să știe de noi după 1-2 colaborări și ne spuneau că le-am pierdut timpul. Practic, recomandările lor erau bypassed (ignorate, n.red)”. 

Evaluatorii MDPI erau convinși să preia sarcina de a recenza un studiu prin acordarea de vouchere. Acestea puteau fi folosite chiar de ei, dacă ar fi dorit să publice în revistele MDPI sau puteau fi oferite altora sau folosite cumulativ. Orice reducere acordată era binevenită, având în vedere că taxele (MDPI numește Article Processing Charges taxele de publicare, n.red) pleacă de la 1.000 de franci elvețieni și cresc în funcție de domeniu. 

În domeniul biologie taxa este 2.200 de franci, în domeniul științelor creierului taxa e 2.000 de franci, în domeniul climatic 1.600 de franci, 1.900 de franci în domeniul medicină veterinară și așa mai departe. 

Analiza maghiarilor, care au operat și un sondaj în rândul cercetătorilor din țara vecină, arată că peste 60% din respondenți produseseră review-uri pentru jurnalele MDPI înainte de 2021 și tot atâția utilizaseră voucherele-recompensă ca să obțină taxe mai mici de înscriere. Dar numai circa 50% au declarat că voucherele i-au convins să publice în MDPI.

Lanțul slăbiciunilor

Studiul Understanding the increasing market share of the academic publisher „Multidisciplinary Digital Publishing Institute” in the publication output of Central and Eastern European countries: a case study of Hungary, Springer Nature, noiembrie 2022, afirma că:

„Instituțiile sunt obligate să plătească o sumă considerabilă de bani ca recompensă pentru publicație și salarii bazate pe performanță, exacerbând și mai mult problemele financiare. APC – taxa de procesare a articolelor – a multor lucrări publicate în reviste MDPI este finanțată parțial sau integral de finanțatorii de cercetare naționali și UE.

În plus, dacă liderii instituțiilor decid să reducă valoarea recompenselor pentru publicații, cercetătorii își pot pierde motivația de a publica, punând în pericol realizarea obiectivelor instituționale necesare obținerii de fonduri guvernamentale.

„Spamând sute de colegi pentru a solicita lucrări, (vorbim de) o creștere uluitoare a numerelor speciale, de publicarea lucrărilor cât mai repede posibil. Această strategie are foarte mult sens pentru MDPI, care prezintă rate de creștere puternice și este pe cale să devină cel mai mare editor cu acces deschis din lume”

Paolo Crosetto, directorul de cercetare al Institutului Național Francez de Cercetare pentru Agricultură, Alimentație și Mediu

Cum este manipulat sistemul open access / știință deschisă

Un specialist în baze de date care activează într-o universitate din România a explicat sub protecția anonimatului cum funcționează și cum este manipulat sistemul de citări în regim open access. 

Trebuie spus că valoarea unui articol științific publicat constă în numărul de citări. Există baze de scientometrie dedicate în lume care fac întocmai asta, numără de câte ori un articol a fost preluat, folosit ca sursă sau amintit în alte cercetări subsecvente. Sistemul, în sine, este unul gamificat, la fel cum un jucător profesionist de jocuri video obține punctaje sau vieți pe care le poate valorifica la următoarele niveluri.

„Odată ce ai plătit taxa de publicare, ai trimis manuscrisul pentru evaluare, ai acces la un fel de cheat codes – scurtături pentru a trișa, chei care să îți strângă mai multe citări create intenționat. Spre exemplu ți se cere să citezi în bibliografia articolului lucrări scrise de cei care îți fac evaluarea manuscrisului. Dacă sunt 7-8 autori cooptați ca să semneze un articol, fiecare e dator să îi menționeze pe ceilalți în studiile viitoare, poți chiar să decizi de comun acord cu un alt coleg să vă citați reciproc, fiindcă o mână spală pe alta”, ne-a explicat sursa noastră.

În diverse publicații de nișă din străinătate se vorbește deja despre o mafie a citărilor, carteluri formate din autori, universitari și reviste, care își cresc în mod artificial numărul de citări, ca să-și umfle indicele Hirsch. 

Acest indice – care a primit denumirea fizicianului Jorge Eduardo Hirsch care l-a calculat prima dată – e un număr care reflectă relevanța și impactul cercetării. Practic, e o măsurătoare scientometrică care se calculează în funcție de cât de citată de către alți autori este o lucrare. Pentru obținerea de premii sau grade profesionale, un candidat are nevoie de un anume indice Hirsch, reglementat în fișa postului sau în regulamentul competițiilor de premiere. 

Ce se întâmplă, scrie enago academy, este că echipe de autori și editori citează disproporționat articolele unora, mai mult decât altele, ca să sporească vizibilitatea în mod programat. Practica nu este nouă, însă a devenit tot mai transparentă odată cu publicarea în regim open access, care a și crescut foarte mult cantitatea de articole disponibile în spațiul online. 

În Spania, Universitatea din Cordoba a decis în februarie 2023 să îl suspende timp de 13 ani, fără plată, pe unul din cei mai prolifici cercetători ai săi, Rafael Luche, după ce o comisie de etică a considerat că este imposibil să publici 58 de studii, câte unul la fiecare 37 de ore, după calculele făcute. Luche era specialist într-un domeniu numit chimie verde, în care se cercetează sintetizarea de medicamente sau combustibili care să producă deșeuri cât mai puține la finalul procesului. Luche este autorul a 700 de articole din acest domeniu și a fost timp de cinci ani în topul celor mai citați cercetători din lume.

Unul din studiile lui a fost descoperit de un cercetător de la Cambridge pe un grup de Telegram unde era oferit la vânzare pentru a fi co-semnat și de alți autori. Luche și-a explicat producția record de articole prin folosirea Chat GPT, care l-ar ajuta la scriere. Una din suspiciunile recurente ridicate la adresa lucrărilor chimistului spaniol era că includ zeci de citări inutile la alte articole pentru a umfla artificial numărul de citări de la alți colegi.

În replică, Luche a declarat că demersul împotriva sa a fost motivat numai de invidie și că Universitatea din Cordoba n-a făcut decât să își tragă singură un glonț în picior. „Fără mine, o să cadă 300 de locuri în topul Shanghai”, (inventarul anul al universităților din întreaga lume, n.red), a spus el. 

Cum se poate curăța sistemul

Cum se poate realiza un echilibru între nevoia de accesibilitate la informația științifică și garantarea calității științifice a articolelor publicate? Răspunsul este greu de dat în mod sistemic, dar Andrei Daniel Mihalca, prorector USAMV Cluj, cercetător în boli parazitare, are câteva idei:

„Universitățile pot să își stabilească criterii proprii suplimentare care să impună condiții, atunci când au posturi vacante de profesori universitari. Ar putea, de exemplu, să nu mai ia în considerare pentru promovare profesională articolele publicate în anumite reviste. Și noi ne gândim serios la USAMV să implementăm pe viitor un sistem care să descurajeze ce se întâmplă. Sistemul acesta de articole și publicații de o calitate îndoielnică creează o competiție neloială între persoane care chiar au rezultate relevante și cele care profită de pe urma acestei portițe”.

Până atunci, prea multe cadre didactice din România și Estul Europei vor continua să profite de pe urma manipulării unui sistem care susține că deschide accesul la știință, dar aduce cu sine și o avalanșă foarte scumpă de maculatură, pe banii universităților.