REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Chemarea sălbăticiei. Scenariu de război printre câinii comunitari din Pata Rât

Bianca Felseghi
Data: 24/09/2023
Foto: Loránd Vakarcs

ATENȚIE. Fotografii și video cu conținut grafic, care vă pot afecta emoțional.

Când oprim mașina lângă o fostă hală dezafectată construită din fonduri europene pentru responsabilul de salubritate al orașului din alte vremuri, un șobolan se grăbește să traverseze drumul și se pierde în jungla de buruieni, așa cum fac și pisicile negre. Nu știu nici șobolanii, nici pisicile negre ce teamă naște în sufletul uman o asemenea întâlnire neprevăzută și, chiar dacă faci trei pași înapoi, ceea ce a fost văzut, nu se mai poate ne-vedea. 

Foto: Loránd Vakarcs

E greu de crezut că alipit de cel mai strălucitor pol al dezvoltării din România, Cluj-Napoca, unde chiriile sfidează veniturile medii de la înălțimi amețitoare, a crescut acest polip care supurează prin toate încheieturile și care se numește Pata Rât. E locul unde odinioară se afla cea mai mare groapă de gunoi din Europa, lăsată să crească fără control în ultimii 70 de ani.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Autoritățile spun acum că vechiul Pata Rât a fost lăsat în urmă, că nu mai există, ci s-a primenit la adăpostul mecanizărilor moderne ale Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), dat în folosință la sfârșitul lui 2020. 

Cele peste 2.000 de persoane care trăiesc acolo, în locuințe improvizate, fără acces la apă curentă sau electricitate ar putea să nu fie de acord cu aceste declarații repetate fără remușcare. Iar de la activiștii de mediu și ONG-urile sociale implicate în zonă vei afla că problema Pata e departe de a fi fost rezolvată.

Veterinari voluntari într-o campanie de sterilizare în masă a animalelor care trăiesc în ghetoul Pata Rât. Foto: Loránd Vakarcs

Paradoxul acestui loc a cărui existență e ignorată sistematic de orice document privind dezvoltarea durabilă este că a căpătat o identitate. El există prin absență.

Și tot la fel de nesimțit se rezolvă acolo și problema câinilor comunitari, care sunt cu sutele pe fosta rampă de gunoi și pe străzile adiacente, în Dallas, Cantonului și Platanilor. La fel ca și oamenii care locuiesc în zonă, nici câinii nu apar pe radarul unui simplu cetățean care trăiește în oraș. În ceea ce privește câinii, asta se datorează în mare parte unui ONG local, care organizează de ani de zile, sistematic, campanii de sterilizare în masă. 


Transylvania Animal Care (TAC) face, de șase ani, cu obstinație, descinderi în Pata Rât. În ultimii doi ani, grație unei finanțări din Marea Britanie, TAC.social s-a apucat de treabă la scară mare: sterilizare, vaccinare antirabică, înregistrare cu microcip, marcare cu crotalie și tatuaj, deparazitare internă și externă a cel puțin 400 de câini din Pata Rât.

Foto: Loránd Vakarcs

„La Pata Rât, câinii se înmulțesc continuu, într-un ritm natural. Nu există asistență veterinară, iar mulți dintre câini sunt bolnavi, cu bolile duse pe picioare, suferind și, simultan, transmițând bolile care se transformă în focar. Focarele de parvoviroză la puii nou-născuți sunt incontrolabile și, paradoxal, devin unul din mecanismele de reglare a numărului de indivizi. Cei mai mulți pui de câine mor. Câinii adulți mor din cauza bolilor netratate, în conflicte între ei sau cu oamenii.”

TAC.social
Foto: Loránd Vakarcs

Cât privește bolile care se transmit către oameni, ei bine, despre ele nu există nicio statistică oficială. Doar se bănuiește că-și fac de cap prin comunitate. Lipsa de diagnostic le face, iarăși, inexistente. 


„Încercăm de trei ani să convingem Centrul de gestionare câini fără stăpân (CGCFS) al RADP-ului să facă acest gen de acțiuni, ca să nu aducem noi de la București, pe banii noștri, oameni, ci să contribuie și ei aici, fiindcă oricum sunt plătiți din impozitele și taxele noastre. Ni s-a răspuns negru pe alb că nu se poate, că nu există cadru legal, că ei se ocupă de altceva și să ne vedem de treabă”, îmi spune Anca Georgescu (foto jos), care e vocea din managementul celor de la TAC. 

Așa că ei TAC și fac. 

Anca Georgescu, TAC.social. Foto: Loránd Vakarcs

Au adus din capitală doi dintre medicii care activează în mod recurent alături de ei în campanii similare și sunt autorizați să folosească puști cu tranchilizante și alte unelte de capturare a animalelor. De două zile se plimbă pe rampa de gunoi și pe dealurile dimprejur în tandem, ca băștinașii din jungle: maestru și discipol. Și au tot felul de metode să-i aducă la clinica în care se operează câte opt ore pe zi la foc continuu.

Ovidiu Roșu e medic veterinar cu experiență și e versat. Andrei Tudorache e un doctor tânăr, un soi de viking cu sarbacană, care îl urmează. Îmi zice că Ovidiu Roșu l-a învățat tot ce știe. 

Medicul Andrei Tudorache. Foto: Loránd Vakarcs

Primul obiectiv al capturării câinilor este să nu fie răniți în timpul procedurii. Cei care fac această parte din munca de teren, cea mai periculoasă, încearcă întâi să prindă animalele cu bunăvoință, să le ademenească cu mâncare. Mulți câini sunt socializați, spune Tudorache. Contrar așteptărilor cuiva care nu se pricepe, câinii din Pata Rât se lasă mângâiați sau chiar ținuți în brațe. Atunci e cel mai ușor să fie băgați în mod natural într-o cușcă, iar apoi transportați la clinică.


Foto: Loránd Vakarcs

Alteori, când câinii nu vor să se apropie, dar totuși păstrează o distanță rezonabilă, veterinarii folosesc sarbacana.

„Se introduce săgeata cu substanțe tranchilizante și se suflă spre un animal. Ca-n junglă. Trebuie să ai un pic de experiență, iar limita e distanța. Cea mai eficientă e pușca cu tranchilizant, pe care o folosește doctorul Roșu. Are lunetă și poți să o folosești la 10-20 metri”, spune Andrei Tudorache. A stat în teren toată dimineața și pe la ora 4 p.m. s-a întors la cartierul general, ca un căpitan care a luptat în tranșeele din linia întâi. S-a așezat să-și tragă sufletul după ce și-a schimbat tricoul de camuflaj cu o uniformă de sală.

Foto: Loránd Vakarcs

În două zile, echipa de pușcași TAC.social a prins peste 45 de câini. Ca să le treacă urâtul, joacă mental după scenariul din LOTR, unde Legolas și Gimli se întreceau care dintre ei reușește să doboare mai multe orci. Andrei Roșu aduce printre gunoaie un câine alb cât toate zilele, jumătate de om cărat în spate. „That still counts as one!” („Tot unul se pune!”), ar fi spus Gimli din mintea discipolului Tudorache. 

În zonele îndepărtate ale Pata Rât-ului, numărul de câini s-a împuținat, spun ei. Acum, cei mai mulți sunt aici, în zona locuită, între favelele din chirpici, inundate de noroi atunci când plouă, ca niște lacustre plutind pe lacuri de gunoi.

Văd imagini care mă lasă fără replică: voluntarii scormonind pe sub un adăpost de acest fel, unde s-a retras un cățel cu o rană mare deschisă la cap. E ascuns între un porc imens, negru, care doarme și alte deșeuri din cauciuc. L-au botezat Târnăcop și o să se facă bine.

Foto: Loránd Vakarcs

Ovidiu Roșu, pe de altă parte, face parte din generația care a conștientizat cât de mult va deveni o problemă a viitorului faptul că în România nu aveam nici legislația potrivită și nici cunoștințele pentru a inversa trendul crescător al câinilor comunitari.

De fapt, lupta se dă cu indiferența și cu ritmul reproducerii naturale. Amândouă creează senzația că ai intrat într-un tunel fără capăt. Cu cât sterilizezi mai mult, cu atât apar mai multe cazuri, care ar avea nevoie de sterilizare. 

Foto: Loránd Vakarcs

„Noi deja lucrăm de vreo 15 ani pe domeniul ăsta. Am fost printre primele generații de veterinari care au făcut doar asta, campanii de sterilizare. Și diferențe se văd. Problema cea mai mare este că nivelul de reproducere al câinilor este tot mare. Suntem în direcția bună și sunt multe campanii în toată țara. Dar o să mai dureze ceva.

Nu știu câte alte țări au obligativitatea sterilizării animalelor de curte. Legea noastră e foarte bună, dar uită-te în jur și vezi cât de puțin este implementată. Fără ajutorul individual al oamenilor, de a se responsabiliza față de animalele din curtea lor, ceea ce facem noi în teren n-o să se termine niciodată”, îmi spune Ovidiu Roșu în scurta pauză de masă, înainte să intre „în sală”. 

Medicul Ovidiu Roșu. Foto: Loránd Vakarcs

Observ că printre câinii adunați astăzi sunt puțini de talie mică, iar majoritatea sunt dulăi veritabili, zeci de kilograme pe picioare și mă mir, fiindcă cresc într-un mediu toxic. 

„De ce sunt mari câinii? Știi cum e… ținutul ăsta transilvănean, e bogat, mă! Aerul de munte!”, răspunde veterinarul pus pe glume. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Mai mult ca-n alte părți aici, în locul ăsta fără reguli de conviețuire, regula care guvernează e a celui mai puternic. 

Foto: Loránd Vakarcs

„Totul ține de resurse, animalele se adaptează, aici mănâncă orice. Câinii mari se pot bate pentru resurse, cei mici nu reușesc, sunt bătuți, sau mor. De-aia sunt atâția de talie mare”, mă lămurește Roșu. 

În jur, cocoțați pe mici movile de gunoi care se ițesc din iarba mare, acum îngălbenită, stau copiii rampei. O parte dintre ei îi ajută pe voluntarii TAC.social cu tot felul de misiuni logistice mai mult sau mai puțin inventate pentru ei, ca să se simtă utili. Apoi, mai trag cu ochiul la cutiile de pizza și câte un voluntar le urmărește privirea și ridică capacul, hai, ia! 

În timp ce vorbim la intrarea în hala mare în care au fost parcate ambulanțele mobile și cortul de campanie, o fetiță vine să o îmbrățișeze pe Anca Georgescu. „Mulțumesc de mâncare”, îi șoptește.

Sală de operație în cadrul acțiunii Linda Pata Rât, sterilizare de masă a câinilor comunitari. Foto: Loránd Vakarcs

„Noi suntem acuma la a treia campanie, iar în restul programului venim în echipă mică, 2-3 oameni, luăm câinii și îi ducem la cabinetul nostru din Cluj. O dată la o săptămână, o dată la două săptămâni, 3-4 câini. Ca să fie constantă acțiunea asta de sterilizare, mai ales că ritmul de înmulțire e mare”, explică Anca. 

După o numărătoare prin metodă științifică, sunt cam 400 de câini la Pata Rât. Dar nici numărătorile și nici sterilizările nu țin pasul cu reproducerea. Activiștii bănuiesc că numărul câinilor merge, de fapt, către 600.

În această campanie, care se derulează timp de o săptămână, din 20 până pe 27 septembrie, echipele de veterinari TAC.social au început cu sterilizarea numărul 275. Aici ajunseseră după cele două campanii precedente, ultima dintre ele în aprilie 2023. 

Foto: Loránd Vakarcs

Mai ai nevoie de câini? o întreabă pe Anca, Dorina, o fetiță-ajutor care mișună peste tot așteptând să fie de folos. 

Nu mai vine niciun cățel azi, trebuie să operăm azi, așteptăm să se trezească! Transmiteți la toată lumea. Toată lumea! Vă rog asigurați-vă că se știe să nu mai aducă câini azi! strigă Anca.


Operez și TAC

Operez și TAC. Asta scrie pe un ecuson agățat de bluza unei doctorițele care operează astăzi la foc automat. E Raluca Ionaș și îi văd numai ochii deasupra măștii. Are codițe la colțurile ochilor, desenate cu mâna sigură probabil de azi-dimineață, dar acum încep deja să se șteargă de la umezeală.

Începem să vorbim chiar când i-a fost livrat un câine pe masă, pregătit pentru intervenție. Mă uit cum face o incizie mică cu bisturiul. Raluca face o operație după o tehnică numită „gaură de cheie”. Prin orificiul căscat în burta animalului, o să introducă un soi de andrea cu care apucă aparatul genital, îl extrage din cavitate, taie ovarele și coarnele uterine și introduce înapoi ce rămâne din uter.

Medicul Raluca Ionaș. Foto: Loránd Vakarcs

Raluca cere tampon, apoi văd cum adâncitura devine tot mai întunecată, pe măsură ce bisturiul trece prin stratul de piele, de grăsime, apoi de carne. Îmi mut privirea spre alte colțuri ale cortului, încercând să ignor ce se petrece în fața mea.

Raluca Ionaș spune că e îmbucurător că nu s-au raportat cazuri de rabie în zonă. Internarea de o zi, care are drept scop sterilizarea, înseamnă și vaccinarea antirabică obligatorie. Numai că asta ar trebui să se întâmple în fiecare an.

Raluca a operat un lighean de tumori în ultimele două zile. 

Foto: Loránd Vakarcs

„Nu prea știm ce boli au, că majoritatea dintre ei n-au fost atinși niciodată de un medic veterinar. La pui, ce știm și ce vedem pe teren foarte mult, e parvoviroza, care e foarte-foarte contagioasă, care se transmite foarte repede și supraviețuiește în corp mult timp, iar șansele de supraviețuire sunt 55%.

De aia e obligatoriu să vaccinezi toți puii… aici… mai greu se întâmplă asta. Posibil să fie zoonoze (boli care se transmit la om, n.red), giardia, tot felul de paraziți”, îmi spune. 

Arunc un ochi la câmpul operator. A început să pigulească cu o pensetă prin gaura nu mai lungă de trei centimetri. Avantajul acestei tehnici este că se poate opera mult și repede, iar rana se și vindecă repede, iar asta e esențial în condițiile în care e plin de infecții în jur. 

„În general… ai momente de frustrare, că ți se pare că e un ac în carul cu fân, o muncă fără o finalitate ceea ce facem noi. Pe de-o parte intervenim, pe partea cealaltă se desface, ca să zic așa. Dar e și un sentiment bun, că am reușit să creăm o comunitate și e acest grup de voluntari pe care îi avem și milităm pentru același scop.

Inclusiv oamenii din comunitatea din Pata au început să ne sune, dacă au probleme cu animalele. Ceea ce e mare lucru. Au pe cine să contacteze. E o balanță, un echilibru precar.

Cu siguranță cea mai bună soluție e asta: sterilizarea în masă a câinilor. De asta și facem campanii, ca să atingem un procent de peste 70%. O femelă poate făta de două ori pe an în medie 6 pui. Cea mai mare problemă e la sate, și deși sunt campanii de sterilizări, încă se mai practică aruncatul puilor peste gard, în apă. E o reacție în lanț.”

Raluca Ionaș, medic veterinar TAC.social
Foto: Loránd Vakarcs

Frontul 

Hala unde funcționează spitalul mobil timp de o săptămână a fost construită din fonduri structurale, ca stație de sortare primară a deșeurilor. Odată încheiată perioada obligatorie prin contract pentru a-și justifica alocările financiare, a fost abandonată, apoi devastată, a rămas fără geamuri, fără utilități.

TAC.social a folosit-o ca spital de campanie și în primăvara lui 2023. Deșeurile pe care le-au strâns atunci, după ce au făcut curățenie în hală și au adunat compact „cam la o tonă de gunoi, moloz, excremente de toate animalele, geamuri sparte, țevăraie, șobolani uscați” sunt încă în același loc, neridicate de operatorul de salubritate, cinci luni mai târziu.

Și asta deși asociația a anunțat pe toate canalele că aceste deșeuri trebuie ridicate, acțiunea lor fiind autorizată să aibă loc în perimetrul respectiv. 

Foto: Loránd Vakarcs

Perimetrul halei în care se desfășoară frontul TAC.social a fost împărțit judicios. Aici, în dreapta, vine cățelul prins, în cușca lui, înregistrat, cu actele pregătite. Sunt niște acte interne, folosite de organizație, dar care asigură coerență și un inventar al cazurilor.

În fișa de internare îi scrie numele, asta dacă câinele e preluat dintr-o familie și are un nume. Dacă a fost strâns de pe câmp, primește numele dat de cel care l-a adus. „Dacă l-ai adus tu, o să îl cheme Bianca”, îmi spune Anca. Câinelui i se adaugă semnalmentele și toate tratamentele pe care le urmează. 

Foto: Loránd Vakarcs

În zona de preoperator, câinii sunt sedați și așezați la rând să intre pe masă. E plin de studenți la Medicină Veterinară, care manipulează corpuri inerte, le pregătesc branulele în lăbuțe, le leagă taguri de urechi cu numere.

Apoi, pacienții sunt preluați de doctori. Sunt șase care lucrează în aceste zile la Pata Rât, ajutați de vreo 50 de voluntari. Chiar și așa, cu toate precauțiile și experiența lucrului în astfel de cazuri, munca e periculoasă. Managerul campaniei a fost mușcat de ambele mâini de un câine care s-a trezit brusc dintr-o anestezie, pe când era dus în zona post operatorie.

Medicul Răzvan Șuteu. Foto: Loránd Vakarcs

„Oamenii de-aici își iubesc câinii”, spune Anca Georgescu. E o afirmație care pare să bată orice realitate pe care o vezi în jurul tău. Sunt câini pretutindeni unde întorci privirea, se odihnesc la soare în mijlocul străzii, când trec ocazional mașini și doar închid alene ochii până se așează norul de praf. Sunt câini care se confundă cu peisajul așezării înghesuite, iau culoarea mediului de-a dreptul. Dar locuitorii Pata Rât-ului nu au o atitudine de genul: e o molimă, scăpați-ne de ei! 

De când lucrează în comunitate, TAC.social a găsit și rețeta pentru a obține încrederea oamenilor. Le explică faptul că odată trecuți prin procedura de sterilizare, câinii sunt vaccinați antirabic și primesc un carnețel de sănătate. Primesc, cum s-ar zice, acte. 

Foto: Loránd Vakarcs

Iar actele în Pata Rât au valoare de aur. Sunt mai importante decât orice. Și asta pentru că majoritatea dintre cei care locuiesc în acest capăt de lume nu sunt cuprinși în niciun recensământ, tocmai fiindcă nu au nici certificate de naștere și nici buletine de identitate.

Actele sunt comoara lor.

Cu ele pot dobândi un minim de ajutor social sau chiar pot să intre pe liste de așteptare pentru locuințe sociale. Fără acte nu au nicio speranță. Așa că acceptă cu recunoștință acte măcar pentru câinii lor.  

Câini ansteziați și pregătiți pentru operație. Foto: Loránd Vakarcs

Pe grupul de voluntari TAC.social, o participantă face din când în când inventarul intervențiilor și punctează momentele zilei și necesarul pentru următoarea zi. Citesc și eu înainte să închei acest text: 

Avem 41 de sterilizări ieri, 54 de sterilizări azi. Trebuie umplut bidonul cu apă de spălat pe mâini. Mi-e teamă să-i fac poze d-lui Roșu. Dintr-un anume motiv, Andrei seamănă foarte tare cu Hvitserk din Vikings. Sper din suflet ca cineva dintre noi să-l ia acasă pe Târnăcop după ce îi trece buba”. 

Legea spune că primăriile au posibilitatea legală de a steriliza gratuit câinii cu proprietar în orice localitate din țară și ar putea reduce implicit – prin suportarea costurilor sterilizării – foarte mult numărul de animale care ajung în stradă, fiindcă pot subvenționa total sau parțial sterilizarea câinilor cu stăpân.

În campania de sterilizare în masă organizată de cei de la TAC.social în primăvara lui 2023, voluntarii au cerut de la autorități niște mături să facă curat. Nu au primit.

Foto: Loránd Vakarcs
Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.