Pe urmele traficanților de lemn din Africa și ale românului care s-a îmbogățit din afaceri cu fostul dictator al Gambiei 

Sunt într-un restaurant la marginea orașului Banjul, capitala Gambiei, unde mănânc o jumătate de pui prăjit cu cartofi și salată împreună cu Lamin. 

„Totul trebuie sa fie secret,” îmi explică Lamin, cu un aer important. 

Lamin e un traficant de lemn de palisandru, care se ocupă cu preluarea buștenilor traficați din țara vecină, Senegal, și depozitarea lor în Gambia. Insistă că traficul de lemn încă se întâmplă – deși vara trecută s-a interzis tăiatul, transportul și exportul de palisandru în toată Africa de Vest de către Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii Periclitate de Faună și Floră Sălbatică (CITES).

A doua zi, plec cu traficantul Lamin să văd halele unde depozitează lemnul după ce trece granița. Îi spusesem că sunt fiul unui om de afaceri român care vrea să se implice în traficul cu lemn. 

Povestea mea de acoperire nici nu e greu de crezut. Rețeaua a fost consolidată în urmă cu zece ani de către un român: Nicolae Bogdan Buzăianu. 

Vrem să putem relata în profunzime despre toate evenimentele care influențează viața de zi cu zi a românilor de pretutindeni. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Palisandrul, un lemn prețios de culoare roșu intens, este râvnit în principal de către firmele de mobilă din China. Iar după mai bine de un deceniu de exploatare ilegală și export înspre China, resursele de lemn din regiune, odată cele mai abundente din lume, aproape că au dispărut.

Doar între 2017 și 2022, China a importat din Africa de Vest peste 3 milioane de tone de palisandru, cunoscut și ca lemn de trandafir, în valoare de cel puțin 2 miliarde de dolari, potrivit Environmental Investigation Agency, un ONG internațional.

În Gambia, soiul a fost declarat aproape de extincție încă din 2010. Iar când stocul din Gambia s-a diminuat, traficanții au început să-l procure din regiunea de sud a Senegalului, numită Casamance. De acolo, era trecut peste granița poroasă în Gambia, unde era depozitat și ulterior încărcat în containerele vaselor industriale cu direcția China, în ciuda faptului că exportul lemnului era teoretic strict reglementat. 

Date de import-export obținute de PressOne arată o creștere de 43% a importurilor de lemn din Gambia către China în septembrie 2023, comparativ cu aceeași lună a anului precedent, și de 58% comparativ cu nivelurile de dinainte de pandemie, pentru aceeași lună. 

Un „băiat deștept” din energie creează o rețea de traficanți de palisandru, împreună cu fostul dictator al Gambiei

Exploatarea palisandrului din Casamance, Senegal, în China – prin Gambia – a atins apogeul în 2014, în timpul regimului autoritar a lui Yahya Jammeh. De 20 de ani, dictatorul guverna țara cu un pumn de fier, facilitând violări ale drepturilor omului greu de imaginat. Experimente medicale cu cetățenii infectați cu HIV, violența de gen, represiunea violentă a protestelor și disparițiile forțate au fost doar câteva dintre metodele folosite de Jammeh pentru a-și oprima populația.

Dictatura lui Jammeh nu l-a împiedicat însă pe românul Nicolae Buzăianu să facă afaceri cu el. Cei doi se îmbogățeau exploatând resursele naturale ale țării și capitalizând puterea politică a lui Jammeh. 

Buzăianu, un cunoscut om de afaceri român, unul dintre primii oameni de afaceri care au purtat titulatura de „băiat deștept din energie” după ce a fost implicat în procesul Hidroelectrica, a ajuns în Gambia prin 2011. El a reușit să se asocieze cu Jammeh într-o companie numită Westwood, singura cu autorizație de export de lemne din Gambia la acea vreme. 

O comisie specială înființată de către noul guvern gambian după 2017, cand Jammeh a fost înlăturat de la putere, a demonstrat o parte din prejudiciul adus țării din traficul cu lemne — 363 milioane de dolari din fondurile statului, o sumă despre care se crede, însă, că ar fi mai aproape de un miliard de dolari. 

Iar pe lângă daunele provocate Gambiei, cei doi ar fi avut și un impact puternic în Casamance, Senegal, unde se duce încă unul dintre cele mai lungi conflicte din Africa. Au fost acuzați că au finanțat indirect conflictul dintre armata senegaleză și rebelii din Casamance, care primeau bani pe care îi foloseau ca să își continue operațiunile militare, în schimbul palisandrului pe care îl traficau de pe teritoriul contestat.

În mai 2023 am mers în Gambia pentru PressOne să vad dacă sistemul de trafic de lemn de palisandru, ce a proliferat sub Buzăianu, încă rezistă, în ciuda interzicerii regionale de către convenția CITES. 

Am vrut să văd ce a lăsat un om de afaceri în urma lui, după ce a fost acuzat că a finanțat indirect un conflict armat, a jefuit țara de resurse naturale și a facilitat exportul și tăierea unui lemn protejat, cot la cot cu fostul dictator al acestei țări. 

„Totul se rezolvă cu un simplu telefon”

În timp ce curăță carnea de pe copanele de pui, Lamin, traficantul de lemn, îmi explică cum funcționează rețeaua din care face parte. Într-un container încap undeva între 80 și 90 de bușteni, în funcție de mărimea și de calitatea lor. Cu cât sunt mai vechi, cu atât circumferința e mai mare și sunt mai valoroși. Un container plin poate ajunge la peste 15,000 dolari.

După ce ne terminăm masa, îmi spune că plata lui e de 1,000 de dolari pentru fiecare container, ofertă pe care o accept, explicându-i că banii nu sunt o problemă, că discreția este cea mai importantă. Se pare că am trecut testul încrederii. Imaginându-se deja cu banii în buzunar, îmi promite că îmi face cunoștință cu unul din asociații lui: Secka. 

E în jurul orei prânzului, a doua zi, și îi aștept pe Lamin și pe Mustapha, colegul meu, un jurnalist gambian care mă însoțește la întâlniri. Până să ajungă ei, termin deja două pungi de nuci caju cumpărate de la unul din negustorii ambulanți ce împânzesc capitala africană de dimineață până seara. Trec două ore până cei doi reușesc sa înfrunte haosul traficului și să mă colecteze. Cu nervii la pământ, urc în taxi și trântesc ușa, nu doar din cauza nervilor, ci și pentru că ușile de abia se închid. 

Mergem spre un depozit de la marginea Banjulului, în curtea căruia saci de cartofi și ceapă stau aruncați lângă niște tiruri parcate. Lamin îmi spune că Secka e implicat și în distribuția și transportul legal de produse agricole, pe lângă traficul de palisandru.

După încă o oră de așteptat, Secka, un tip mai aranjat și mai elocvent decât Lamin, apare și ne invită în biroul lui mic și mobilat modest. Secka susține că au deja sute de containere pline cu lemn de palisandru gata să fie exportate spre China, ceva ce și Lamin mi-a spus înainte.

„Nu avem cum să exportăm prin port deocamdată, dar o să putem,” adaugă Secka. Mă asigură că atâta timp cât mă pot alia cu oamenii de afaceri chinezi din Gambia, o să pot și eu să export lemn, prin metodele și conexiunile lor.

Când îl întreb care sunt aceste metode, traficantul îmi arată un video în care niște oameni care par a avea origini chineze încarcă lemne la bordul unei nave. Explică cum oamenii de afaceri chinezi au început să utilizeze nave private pentru a transporta containerele pline cu lemn, în tandem cu alte metode care mi-ar putea fi puse la dispoziție, odată ce batem palma.

Secka mă asigură și că „avem un contact pus bine în poliția națională”, care ne va proteja în cazul în care transporturile de palisandru vor fi oprite. Totul se rezolvă cu „un simplu telefon”, susține traficantul.

Își freacă degetul arătător cu cel mare și îmi dă de înțeles că dacă vreau mai multe informații trebuie să-i câștig încrederea. 

Plecăm de la întâlnirea cu Secka și, în timp ce taxiul ne duce pe drumurile neasfaltate ale cartierului industrial, observăm un alt depozit plin cu lemne. Când întrebăm portarul despre depozit, el ne spune că depozitul e al unui om de afaceri din China, care ar depozita lemn de palisandru acolo. 

După întâlnirile cu cei doi, devine clar că rețeaua de trafic, care a înflorit sub Buzăianu, încă funcționează la un anumit nivel. 

Victimele războiului alimentat de traficul de palisandru

În satul Kayanga, unde ne-am întâlnit, în timp ce gloanțele fluierau în distanță, Fatou și soțul ei, Boto, mi-au povestit ce li s-a întâmplat și ce înseamnă să trăiești atât de aproape de un război. 

„Trăim acest coșmar de peste 40 de ani, dar anul acesta a fost mai intens ca anul trecut”, mi-a spus Fatou. 

Nu știe dacă glonțul a aparținut armatei senegaleze sau rebelilor, însă pentru ea e clar că războiul încă se desfășoară. De mai bine de patru decenii, grupările rebele din Casamance, numite MCDF, luptă împotriva armatei senegaleze pentru independența regiunii distincte cultural, lingvistic si etnic de restul Senegalului, dar adăugate granițelor artificiale ale țării după ce aceasta și-a câștigat independența de sub imperiul colonial francez.  

Deși de intensitate scăzută, din când în când focare de violență le readuc aminte oamenilor de la graniță că războiul continuă. Singurele surse de finanțare ale rebelilor sunt plantațiile de cannabis și traficul de lemn de palisandru. 

Însă și în interiorul rebelilor MCDF există conflicte. Conform unora dintre ei, cu care am stat de vorbă, liderii unor facțiuni din interiorul grupării nu mai vor să se implice în traficul de palisandru pentru a finanța lupta cu armata senegaleză, în timp ce alții nu văd altă cale de a continua lupta.

Un studiu de acum doi ani, realizat de Environmental Investigation Agency din Washington DC, a arătat cum traficul de lemn de palisandru a finanțat rebelii și a alimentat războiul.

Satele de la graniță sunt pline de refugiați din Casamance. În același sat l-am întâlnit pe Lamin Sanyang, în timp ce construia o nouă casă pentru el și familia lui după ce, în urmă cu două luni, abia scăpaseră în toiul nopții de gloanțele conflictului militar.

„Nu vreau să mă mai întorc,” îmi spune, consolându-se cu faptul că și-a lăsat toată viața în Casamance, Senegal, și că noua lui viață e în Gambia, unde, deși se mai pierd câteva gloanțe din când în când, se simte mai în siguranță. 

Așa a ajuns Buzăianu, care a renunțat la cetățenia română în schimbul celei elvețiene în 2008, să fie cercetat de procuratura elvețiană pentru „jaf pe timp de război”, o crimă de război pentru care nimeni nu a mai fost însă vreodată condamnat. Alături de Jammeh, Buzăianu a fost acuzat de finanțarea rebelilor prin implicarea lor în traficul de palisandru cu compania Westwood. 

E posibil ca el să fie judecat datorită jurisdicției universale, un concept de drept internațional care permite judecarea anumitor crime, considerate atat de grave, încât pot fi judecate oriunde în lume, chiar dacă nu au fost comise pe teritoriul statului unde e deschis procesul. 

„Nu o să fie niciodată judecat pentru asta,” e de părere, însă, unul din foștii avocați Westwood, cu care m-am întâlnit în Banjul. Acesta crede că nu sunt dovezi suficiente care să demonstreze că Buzăianu e criminal de război. Nici dreptul internațional nu e cunoscut ca cea mai rapidă cale spre justiție, ceva ce devine evident și în cazul fostului dictator Jammeh, care nu a fost judecat deocamdată pentru crimele comise împotriva poporului lui, în ciuda probelor abundente. 

Cine e Buzăianu 

In 1996, Buzăianu deținea cea mai mare companie ce furniza energie electrică din România – Energy Holding, un actor prominent în reabilitarea grupurilor și echipamentelor energetice de la Porțile de Fier, precum și în exportul și furnizarea de electricitate către consumatori. 

La începutul anilor 2000, Energy Holding a încheiat un contract de aproape 1 miliard de dolari cu Hidroelectrica, compania de stat în electricitate, în subordinea Ministerului Economiei. Ministrul Economiei era atunci Doru Ioan Popescu, nașul lui Buzăianu. La acea vreme, procurorii DIICOT au susținut că acest contract reprezenta mai mult de 1% din PIB-ul României și că ar fi fost încheiat ilegal.

Acordul ar fi fost încheiat prin Elena Udrea, care în schimbul a 5 milioane de dolari l-ar fi protejat pe Buzăianu. Acesta a scăpat, apoi, de ancheta penală, declarându-se falimentar. Prejudiciul adus de Buzăianu a fost estimat la aproximativ un miliard de euro, însă el a fost obligat să plătească doar un milion, ca penalități. Nici pe aceia nu i-a plătit. La scurt timp după, a renunțat la cetățenia română. A fost acuzat de activități suspecte de evaziune fiscală și spălare de bani, de natură să conducă la subminarea economiei naționale. 

Conform Rise Project, în ultimii ani, autoritățile au încercat să recupereze zecile de milioane de euro de la Energy Holding, dar avocații companiei au reușit să blocheze recuperarea banilor. În cele din urmă, în ianuarie 2019, Înalta Curte chiar a închis unul dintre dosarele prin care statul cerea recuperarea banilor, motivând că Energy Holding este în insolvență și că, din acest motiv, sunt obligați să oprească judecata. Astfel, firma lui Buzăianu a scăpat de o decizie definitivă prin care putea să fie obligată să plătească daunele aduse companiei de stat. 

Acuzat de crimă de război 

După ce a scăpat de consecințele din România, Buzăianu și-a mutat afacerile în Africa, de data aceasta, mână-n mână cu un dictator. În 2010, Buzăianu ajunge în Africa de Vest, unde, împreună cu nepotul său Dragoș Buzăianu, începe afacerile cu Jammeh. Împreună au înființat compania Westwood Gambia, care a monopolizat exportul de lemn de palisandru din Gambia spre China, fiind singura companie autorizată în domeniu. Jammeh primea un procentaj din export, în timp ce Buzăianu trafica și exporta lemnul. 

Buzăianu a ajuns chiar să fie numit consul al Gambiei la Monaco și apoi în Emiratele Arabe, datorită relațiilor lui strânse cu Jammeh. Dictatorul a pierdut alegerile din 2017 când, deși a acceptat rezultatul inițial, a trebuit să fie apoi înlăturat de la putere printr-o intervenție militară a ECOWAS, organizația pentru cooperare economică a Africii de Vest. De atunci trăiește în exil în Guinea Ecuatorială.

Momentan, Gambia trece printr-un proces de descoperire a adevărului, de reconciliere și de reconstrucție, pentru a afla exact ce s-a întâmplat în timpul dictaturii și de a distribui reparații financiare victimelor regimului Jammeh. Una dintre inițiativele noul guvern democratic a fost, în acest sens, să fondeze o comisie care să verifice câștigurile, averea și bunurile dictatorului. 

Pe baza acestui raport, Trial International, un ONG internațional, a publicat o cerere la Biroul Procurorului General al Elveţiei în iunie 2019, cerând judecarea lui Buzăianu pentru „jaf în timp de război” în baza afacerilor lui care ar fi alimentat conflictul din Casamance, din Senegal, în timp ce el și Jammeh se îmbogățeau în Gambia. 

Conform unor publicații de profil, procurorul șef elvețian ar fi deschis cercetările și ar fi înaintat o cerere de colaborare legală guvernului gambian în 2022 pentru a strânge dovezi pentru un posibil dosar.

Contactați de PressOne, însă, procurorii elvețieni au precizat „nu desfășoară proceduri penale împotriva unei persoane fizice”, dar că „desfășoară în continuare diverse investigații și clarificări și, prin urmare, nu pot fi dezvăluite informații suplimentare,” fără a adăuga comentarii pe marginea subiectului.

Românii care exploatează Africa

Aparent, Buzăianu a scăpat și de consecințele afacerilor sale din Gambia. În ultimii ani,  conform Africa Intelligence, el a început să se implice în afaceri cu președintele Republicii Centrafricane. Sursele consultate de publicație susțin că ar fi vorba de afaceri cu mine de aur și tranzacții cu criptomonede. Republica Centrafricană este un aliat puternic al Rusiei în Africa și este considerată un potențial instrument al președintelui rus Vladimir Putin în evitarea sancțiunilor europene și americane impuse după începerea războiului în Ucraina. 

Buzăianu nu e un caz singular. România are o cunoscută rețea de oameni de afaceri români implicați în afaceri în Africa. În mare parte, aceștia par să scape fără consecințe după ce dau tunuri de miliarde de euro sau după ce prăduiesc resursele țărilor africane.

Frank Timiș, cetățean australian cu rădăcini în România, este acuzat, într-o investigație BBC, că ar fi mituit cu 1,2 milioane de dolari pe fratele președintelui senegalez Macky Sall, pentru a câștiga dreptul de exploatare a unei platforme de gaz.

Ovidiu Tender e unul dintre cei care au mers la închisoare – însă nu pentru fapte comise în Africa, ci pentru participarea în circuite frauduloase și spălare de bani în dosarul RAFO.

Traficul continuă

Chiar dacă Buzăianu a scăpat de consecințele acțiunilor sale în Gambia, rețeaua căreia i-a pus bazele continuă să traficheze lemnul de palisandru, cu buna știință a guvernului, susțin activiștii de mediu.

„Autoritățile noastre de stat știu exact cum funcționează, aveau deja piesele de șah la locul lor încă de la Jammeh, acum doar joacă jocul,” explică pentru PressOne Kemo Fatty, un activist de mediu din Gambia. 

Romain Taravella, cercetător la Environmental Investigation Agency, confirmă: „Traficanții își pot face treaba doar pentru că sunt susținuți de autorități.”

Când am contactat guvernul gambian în legătură cu dovezile care arată că traficul încă se desfășoară în Gambia, un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului a declarat că „nu are cunoștință de existența a sute de containere cu lemn de palisandru care să circule în țară, cu intenția de a fi expediate în China”. Acesta a insistat că traficul și exportul nu se mai întâmplă. 

Fatty susține însă că a descoperit 24 de containere în port și, când le-a reclamat autorităților, ei ar fi adus adus presa și l-ar fi felicitat. Imediat după, ar fi continuat exportul fiecărui container în parte.

„Este haotic să vezi că pădurea este jefuită și că nu se face nimic în acest sens. Suntem jefuiți de viitorul nostru în plină zi și nu putem decât să privim cum se întâmplă,” spune resemnat Fatty.

A contribuit Mustapha Jallow.