Investigație PressOne în Congo, la compania militară privată condusă de Horațiu Potra. Sute de „romeos”, recrutați de Potra din Armata Română, Forțele Speciale și Jandarmerie 

Andreea Câmpeanu

Internațional

08/12/2024

Autori: Andreea Câmpeanu, Patricia Huon și Simone Schlindwein

Una dintre companiile militare private investigate de cele trei publicații era condusă de Horațiu Potra, apropiat de Călin Georgescu și care a fost audiat de Poliție pentru că în mașina sa ar fi fost descoperite un pistol și mai multe arme albe. De altfel, șeful securității lui Călin Georgescu este tot un fost militar român din Congo, Marius Burcea. 

La sfârșitul lunii august 2024, am mers în Congo, la Goma, unde am stat 3 zile cu militari români și congolezi. Printre ei era și Horațiu Potra, șeful uneia din cele două companii private militare care acționează acolo.

Potrivit informațiilor obținute de PressOne, Potra și primii români au ajuns în Goma în urmă cu doi ani. Potra a susținut că românii pe care îi duce în Congo, foști colegi din Legiunea Străină sau militari în Armata Română, caută o viață mai bună. 

Cum a ajuns Horațiu Potra, „locotenentul Henri”, în Africa: legături cu „jandarmul lui Mitterrand” și cu omul de afaceri Frank Timiș

Când misterioșii soldați albi au apărut, în urmă cu doi ani, pe străzile din Goma, în estul Republicii Democrate Congo, zvonul s-a răspândit ca focul, de la rețelele de socializare, până pe coridoarele ambasadelor vestice din capitala Kinshasa, aflată 1.600 de kilometri cu avionul, unde diplomații perplecși se rătăceau în speculații. S-a zvonit că, după Republica Centrafricană și Mali, mercenarii Grupului Wagner tocmai puseseră piciorul în Republica Democrată Congo.

Bărbații ies în evidență, cu armele la piept, la bordul Land Cruiser-urilor, alături de soldații Forțelor Armate Congoleze (FARDC) în traficul aglomerat al orașului sau pe culoarele unui supermarket unde se aprovizionează cu țigări și biscuiți. Unii au părul dezordonat, o barbă stufoasă sau capul ras, uneori un buff negru, tras sub ochi, care îi protejează de praf și le ascunde identitatea, dar le și conferă o aură de mister. În Goma, aceste trupe eclectice fac acum parte din peisaj. Și nu sunt ruși, așa cum s-a zvonit când au fost văzuți inițial, și cum încă cred unii congolezi. Sunt români.

După ce a petrecut cinci ani în Legiunea Străină, în Franța, la începutul anilor ’90,  Horațiu Potra a fost recrutat de Paul Barril, fostul numărul 2 al GIGN (Groupe d'Intervention de la Gendarmerie Nationale, o unitate de elită, n.red.). Barril - supranumit „jandarmul lui Mitterrand” - e încă o figură controversată, descris drept „personaj de roman” de foștii colegi. 

Barril l-a botezat pe Horațiu Potra cu pseudonimul „locotenentul Henri” și i-a mediat o slujbă de gardă de corp și apoi de șef al gărzilor de corp pentru fostul emir al Qatarului. 

Povestea lui în Africa începe în urmă cu 20 de ani, în Republica Centrafricană. În discuția cu reporterul PressOne avută în august 2024 în Congo, la Goma, Potra a relatat că tot prin intermediul lui Paul Barril a ajuns să lucreze în garda prezidențială a președintelui Republicii Centrafricane, Ange-Félix Patassé. 

După răsturnarea regimului, Potra a fost luat prizonier de rebeli, apoi evacuat de Ambasada Franceză. În 2016, s-a întors în Bangui să „antreneze trupele prezidențiale centrafricane” ale noului președinte ales, relatează el.

Tot pe continentul african, Potra a lucrat și în protecția minelor, pentru miliardarul australian de origine română Frank Timiș, proprietarul Gabriel Resources, și suspectat în cazuri de corupție. 

Tot Potra este și cel care l-a recrutat pe Iulian Gherghuț, un bărbat care lucra ca agent de securitate la mina lui Timiș din Burkina Faso când a fost răpit și dus în Mali, unde a stat în captivitate timp de opt ani. 

Românii se află într-o zonă gri, între misiunea oficială de instructori și acuzațiile că ar fi mercenari. A durat aproape un an până când președintele congolez Félix Tshisekedi a vorbit despre prezența lor într-un interviu cu RFI și Jeune Afrique. S-a referit la ei ca fiind „instructori.”

Potra, contract printr-o firmă congoleză pentru recrutarea unor cetățeni români și moldoveni 

Două companii militare private (PMC) ale unor europeni activează în Goma, Congo. Una e condusă de Horațiu Potra. 

„Rușii au bătut la ușă, dar nu a funcționat. Primele noastre elemente au sosit în iunie 2022”, spune Romuald Létondot, retras din armata franceză, „expert în managementul crizelor” și care o coordonează pe cealaltă, o companie militară privată franceză înregistrată în Bulgaria. 

Compania militară privată condusă de Horațiu Potra a semnat în noiembrie 2022 un contract cu guvernul din Kinshasa printr-o firma congoleză numită Congo Protection, conform unui raport ONU din iunie 2023 și a căutat să angajeze aproximativ 1.000 de cetățeni români și moldoveni. Misiunea lor este să păzească aeroportul, avanposturile din jurul orașului și să instruiască soldați congolezi. 

Când sunt în misiune în Congo, Horațiu Potra și restul românilor sunt cazați în câteva hoteluri din oraș, bine păzite și cu circuit închis. Alături de ei sunt soldați congolezi, care locuiesc în condiții mai modeste, dar totuși peste cele din barăcile militare. Pentru soldații români, unii abia trecuți de 20 de ani, există puține distracții. Apa din piscine este verzuie, regulile sunt stricte, ieșirile sunt interzise.

Soldații români din Congo nu sunt asigurați. „Nicio companie de asigurări nu îți face asigurare”, explica Potra. Inițial, bărbații au avut asigurare de muncă și de călătorie, însă nu a mai fost posibil după ce, în februarie anul acesta, doi dintre ei au murit și mai mulți a fost răniți. 

Acela a fost și momentul în care în presa din România a început să se vorbească despre românii din Congo, după atacul din apropierea orașului Sake, aflat la 24 de km de Goma. Acolo românii aveau o bază și un centru de instrucție. După atac au părăsit orașul, care era mult prea aproape de linia frontului și s-au retras în Goma. „Am încercat să ne apărăm pozițiile, dar din moment ce a plecat armata (congoleză), am plecat și noi,” spunea Potra în august. 

Primii „Romeos” au ajuns în Congo în decembrie 2022

Profitând un val populist și anti-occidental, șeful statului congolez a decis să pună capăt mandatului căștilor albastre ale Misiunii Națiunilor Unite de menținere a păcii (MONUSCO), care staționa în RDC de peste 20 de ani. Trupele ONU sunt însă încă în Congo.

Armata congoleză însă, cu soldații săi prost plătiți, prost comandați, adesea demotivați, s-a dovedit a fi departe de capacitățile de apărare cerute într-un astfel de context. „De 10 ani, soldații nu au fost instruiți”, recunoaște pentru PressOne generalul Sylvain Ekenge, purtătorul de cuvânt al Armatei, în biroul său din Capitală. Pentru a opri dezastrul, congolezii au căutat sprijin extern în acest război.

Prin urmare, guvernul din Kinshasa a lansat în grabă căutarea de noi aliați. Forța regională a Comunității Est-Africane (EAC) a fost înlocuită de Sami-RDC, o grupare formată din trupe provenind din țări din sudul Africii. „Lucrăm cu mai mulți parteneri. Francezii antrenează ofițeri superiori, belgienii antrenează comandourile belgiene. China ne-a oferit și ea asistență”, a spus generalul. 

Strategii militari ai președintelui au găsit instructorii militari de care aveau nevoie 8.000 de km mai la nord, tocmai în Europa de Est. 

„Am venit aici... nu prea credeam... din contracte de-astea (...) multe nu ies,” relata acesta reporterului PressOne, despre prima lui vizită în Goma. S-a întâlnit atunci cu un general care i-ar fi zis „aici vrem să instruim oameni.”

„Au zis că au vreo 20.000 (de soldați congolezi, n.red.) care trebuie instruiți. Au calculat, au zis (că vor) vreo 300 de oameni.”, spunea Potra. 

Până acum, românii au antrenat în Congo peste 2.000 de militari. În august 2024 peste 200 erau în proces de instrucție. Programul de instruire durează 5 luni și include infanterie, tir, utilizarea armelor, atac, apărare, supraviețuire în mediu ostil, combat urban, predarea primului ajutor și drept internațional.

Militarii români părăsesc sistemul și caută o viață mai bună în companiile private 

Inițial Horațiu Potra a încercat să găsească recruți printre foști colegi din Legiunea Străină, care era populară printre bărbații tineri români în anii ’90 și la începutul anilor 2000, când salariile în România erau mult mai mici decât sunt acum. Însă pe lângă aceștia, aplicațiile au început să curgă și din rândul foștilor sau actualilor militari din rândul Ministerului Apărării Naționale, SRI, jandarmerie, al Forțelor de Operațiuni Speciale. Din diferite colțuri din țară, militarii români își dau demisia și pleacă în Congo.

Am vorbit cu Potra în sala de mese a hotelului Mbiza, unde erau cazați câteva zeci de români. Bucătarul șef al companiei private are 52 de ani și a fost la rându-i militar, timp de 27 de ani. Are la activ două misiuni în Afganistan, a lucrat ca observator ONU în Coasta de Fildeș în 2012, și chiar și acolo a câștigat de două ori mai puțin decât se câștigă în Goma. 

A relatat cum într-un an jumate petrecut în Congo a reușit să își cumpere un apartament în România. „Nu vreau să denigrez cu nimic sistemul militar, pentru că m-au plătit, m-au format”, a adăugat. 

Un alt român plecat din armată direct pe frontul din Congo este D.S., de 26 de ani, din Turda. A fost, timp de șase ani, soldat în Armata Română, la forțele aeriene.

După ce a aflat de posibilitatea de a merge în Congo printr-o cunoștință, „nici n-am mai stat pe gânduri, intervenise monotonia. Și știți cum e viața de militar la noi în țară.” 

Conform datelor furnizate de Ministerul Apărării pe anul trecut despre nivelul de încadrare în rândul Armatei, gradul de ocupare este de doar 57% în rândul ofițerilor. Doar în 2023, circa 6.000 de oameni au părăsit Ministerul Apărării.

Românii câștigă în Congo salarii care încep de la 5.500 de dolari pe lună, mult peste salariile de acasă, care sunt, în medie, de 5.500 de lei (puțin peste o mie de euro) și foarte departe de salariul de 150 de dolari pe care îl primesc militarii congolezi, și asta când sunt plătiți.  

Statul african plătește milioane de dolari în fiecare lună către PMC-uri, iar traseul banilor e greu de urmărit, la fel ca originea fondurilor. Potrivit ultimului raport al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm, între 2022-2023, cheltuielile pentru apărare ale guvernului congolez au crescut cu 105% - pentru a ajunge la 794 de milioane de dolari. Asta în condițiile în care Republica Democrată Congo se clasează pe locul 180 din 193 de țări în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane.

În 2022, la peste 20 de ani de la intrarea sa în vigoare, embargoul asupra armelor instituit de Națiunile Unite a fost parțial ridicat, iar țara a început să achiziționeze echipamente militare fără acordul prealabil al Consiliului de Securitate al ONU. Pentru a umple arsenalul armatei naționale, emisari de la președinție au fost trimiși în excursii de cumpărături în China, Turcia și Emiratele Arabe Unite. 

Mai multe companii publice de arme s-au arătat gata să furnizeze congolezilor vehicule blindate, puști de asalt și echipament militar la costuri scăzute în schimbul concesiunilor miniere.

Potra și românii din Congo, „instructori” sau mercenari”?  

Potrivit Națiunilor Unite, orice persoană „special recrutată pentru a lupta într-un conflict armat”, care nu este cetățean al unui stat parte la acest conflict, nici membru al forțelor armate ale acestuia, care „ia sau încearcă să ia parte la ostilități directe (…) în vederea obținerii unui avantaj personal este considerată un mercenar.”

În august 2024, Horațiu Potra respingea însă vehement termenul de „mercenar” pe care presa românească i l-a atribuit și a susținut că misiunea românilor este de „instructori militari”. Oamenii lui „nu au venit de plăcere, au venit din necesitate, dintr-o nevoie de a-și câștiga existența, de a-și plăti împrumuturile, impozitele, pentru a-și asigura nevoile familiei”, a spus el.

Un raport al ONU, publicat în decembrie 2023, notează că cele două companii militare private, cea din Bulgaria și cea care contractează militari români, respectiv Agemira-RDC și Congo Protection „și-au intensificat sprijinul strategic și tactic pentru contraofensiva Forțelor Armate ale Republicii Democrate Congo (FARDC) împotriva M23.”

Pe lângă instruirea armatei congoleze, Congo Protection a supravegheat loviturile de artilerie ordonate de Forțele Armate congoleze la sfatul strategic al ofițerilor Agemira-RDC, partenerii lor. Aceștia din urmă au oferit, de asemenea, sprijin pentru planificarea și comanda operațiunilor FARDC, au efectuat recunoașteri la sol și au planificat aprovizionarea și logistica cu arme. 

Românii, în schimb, susțin că „nu discută strategie militară cu comandanții Forțelor Armate Congoleze.”

În jurul orașului Goma, sute de mii de oameni sunt înghesuiți în tabere supra-aglomerate și insalubre.

Trecem pe lângă corturile sinistraților ca să ajungem la marginea orașului, la unul dintre avanposturile unde românii și congolezii stau împreună fie pe câte o mașină, fie la siguranța unui adăpost din saci de nisip.

C.T. a crescut tot în Armata Română, a fost de 6 ori în Afganistan, după care a lucrat în protecție de mine în Siera Leone. Se află în Goma din 2022, de când a început misiunea. Era în Sake în luna februarie în timpul ofensivei rebelilor de la M23, când cei doi români și-au pierdut viața. „A fost intens schimbul de focuri și a durat undeva la 45 de minute. Atât a durat până ce am reușit să îi îmbarcăm pe colegi”. 

Și G.B. e printre cei care s-au întors să îi scoată pe cei răniți și morți în timpul atacului din Sake, din februarie. Bărbat tăcut de 54 de ani, a fost rănit și, după ce s-a vindecat, s-a întors în Congo. 

G.B. a fost militar timp de 32 de ani în Armata Română și s-a pensionat în 2021, iar în decembrie 2022 a plecat în Goma. A participat la mai multe misiuni în Afganistan. 

I.B. a fost în Legiunea Străină timp de 6 ani. Înainte să vină în Congo, lucra în Mali, în domeniul securității, pentru o firmă medicală privată. Jobul din Mali devenise monoton, spune el și a vrut să facă o schimbare. „Suntem toți instructori aici, instruim militarii. Să nu se zică altceva în țară. Lumea ne cataloghează greșit și ne denigrează. Avem noi față de mercenari, doamnă?” mă întreabă. Are 31 de ani.

PressOne l-a contactat telefonic pe purtătorul de cuvânt al rebelilor M23, Lawrence Kanyuka, care nu lasă nicio îndoială că mișcarea sa îi consideră pe est-europeni drept dușmani în acest război. „Ce fac tipii ăștia în uniformă pe linia frontului?”, a întrebat el retoric. 

În luna iunie, românii s-au mai retras câțiva kilometri și și-au re-analizat misiunea, după ce alți doi au murit. În timp ce se afla într-o misiune de observare, Petru Cosmin Samolinschi a fost omorât pe loc într-un atac cu o rachetă ghidată, iar colegul lui, fostul polițist Mihai Trocan, a murit câteva zile mai târziu la București, după ce fusese evacuat în România. Samolinschi a făcut parte, timp de doi ani, din Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negri” din Iași, până și-a dat demisia ca să plece în Goma - Congo.

Goma, aflată în estul Republicii Democrată Congo, e capitala provinciei Kivu de Nord, regiune extrem de bogată în minereuri, aflată din nou în război. Istoria se repetă de trei decenii. În urma genocidului etnicilor tutsi din țara vecină Rwanda, în 1994, estul Republicii Democrate Congo a fost îmbibat de sânge, de conflicte succesive și de apariția a peste o sută de grupuri armate, responsabile de masacre, violuri și jefuirea resurselor miniere. Cel puțin 6 milioane de oameni și-au pierdut viața, incluzând victimele crizei umanitare.

În 2012, o grupare rebelă numită Mișcarea 23 Martie, „M23”, susținută de vecina Rwanda (care are acum, conform ONU, între 3.000 și 4.000 de soldați pe teritoriul congolez), a înfrânt armata națională și a cucerit zone mari de teritoriu în estul Republicii Democrate Congo. În noiembrie 2013 luptătorii „M23” s-au retras în Uganda și s-au predat. După ce, timp de 10 ani, mai multe rânduri de negocieri au eșuat, războiul a reînceput la sfârșitul anului 2021, cu implicarea milițiilor aliate. Rebelii se află acum la aproximativ douăzeci de kilometri de Goma.

Acest articol a fost susținut de un grant acordat de Investigative Journalism for Europe (IJ4EU).