Stadiul absorbției fondurilor europene în 2025: a început numărătoarea inversă. De ce România mai are foarte puțin timp ca să nu piardă miliarde de euro

Adrian Mihălțianu

Știri

28/09/2025

Timp de doi ani de zile, PressOne a analizat în detaliu modul în care sunt folosite fondurile europene în România, atât în domeniul energiei, cât și în privința coeziunii. Practic, am folosit bani europeni (două granturi câștigate împreună cu publicații din Italia) pentru a vedea cum sunt folosiți, de fapt, banii europeni în România.

Redactorul șef adjunct Laura Popa și mai mulți redactori și colaboratori ai PressOne au examinat, în peste 40 de articole publicate de-a lungul a 24 de luni, modul în care a fost ratat sau îndeplinit scopul acestor bani.

Spre deosebire de ce propagă în mediul public susținătorii naționalismului și autarhiei, România a primit al patrulea cel mai mare buget de fonduri de coeziune la nivelul Uniunii Europene, după Polonia, Italia și Spania. Atât de importantă este integrarea europeană a României în Uniune, încât au fost alocați peste 44 de miliarde de euro pentru țara noastră în perioada 2021-2027.

Din lunga listă de reportaje și analize reiese un peisaj contrastant: acolo unde românii au știut să folosească inteligent fondurile europene, avem localități care prosperă, drumuri și canalizări nou-nouțe, comunități care devin independente energetic și inițiative private care reușesc să ofere un viitor tinerilor din zonă.

Dar realitatea generală este una mai degrabă dezolantă. Așa cum spunea la PressOne Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta Federației pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri, „în interiorul regiunilor, decalajul dintre județele care oricum erau mai dezvoltate economic și cele care erau mai puțin dezvoltate economic a crescut, în loc să se micșoreze. Exemplu, în Regiunea Sud Muntenia avem două județe foarte puternice - Prahova și Argeș - și avem alte județe, precum Teleorman, Dâmbovița, Călărași, care au rămas în urmă.”

Acest lucru este exact opusul intenției fondurilor de coeziune. Mai avem doar mai puțin de 3 ani ca să remediem lucrurile.

De ce este esențial să absorbim toate fondurile de coeziune la timp și cum stă România în contextul regional

S-a știut încă de la început că aderarea la Uniunea Europeană va veni cu avantaje colosale, dar și cu pericolul depopulării unor zone întregi, acolo unde autoritățile locale nu sunt în stare să ofere locuri de muncă și mai ales o perspectivă locuitorilor.

Rostul fondurilor de coeziune era acela de a permite acestor zone să ajungă din urmă județele și regiunile mai bogate, astfel încât să avem o dezvoltare coerentă a României și o integrare fără dureri prea mari într-o piață comună, acolo unde nu concurezi doar cu vecinii, ci și cu producători de la multe sute de kilometri distanță.

Din păcate, s-a plecat masiv - cu milioanele - din aceste județe, atât din sate, cât și din orașele mici și medii. Milioanele de români plecați la muncă în orașele mari ale României sau în străinătate au lăsat în urmă zone incapabile să se mai ridice singure din sărăcie. De ce? Pentru că, așa cum am văzut de repetate ori în cercetările noastre, statul român a fost practic incapabil să folosească inteligent fondurile europene în majoritatea cazurilor.

Astăzi, aceste zone au rămas cu un aparat administrativ uriaș față de necesități, precum și cu toată infrastructura statului, raportată însă la o populație fantomă - doar unul dintre motivele unui deficit bugetar uriaș, în condițiile în care reforma administrativă va fi amânată la nesfâșit de partidele care au profitat până acum de voturile aduse de primarii din aceste regiuni.

Cum stăm astăzi la capitolul absorbției fondurilor europene de coeziune? La finalul lui august 2025, stadiul absorbției fondurilor din exercițiul 2021-2027 era de doar 17.08%. Asta înseamnă că am reușit să absorbim doar 5.2 miliarde de euro dintr-un total de 44.4 miliarde și că mai avem doar doi ani și 4 luni ca să absorbim restul de 39.2 miliarde - o misiune dificilă, dacă ne uităm la cum am reușit să absorbim fondurile din precedentul exercițiu financiar european.

Mai mult decât atât, există o diferență de viteză între fondurile absorbite în programele naționale (20.19%) și cele regionale (9.39%). Cauzele fundamentale sunt legate de absența interesului și competențelor la nivel regional - adică exact acolo unde acestea ar fi trebuit dezvoltate cu prioritate în ultimii ani, astfel încât și regiunile să înceapă să fie capabile să absoarbă banii europeni în mod eficient.

Suntem, așadar, în situația în care județele și localitățile care au reușit deja să-și facă echipe bune de dezvoltare a unor proiecte pe bani europeni atrag majoritatea covârșitoare a fondurilor, în timp ce regiunile în care autoritățile s-au obișnuit mai degrabă cu banii de la buget sunt în continuare codașe la absorbția acestor bani.

Preocupate să cheltuiască banii de la buget, autoritățile regionale și locale preferă un deficit bugetar uriaș decât să absoarbă fondurile europene. Lucrurile stau să se schimbe

Între timp, șefii marilor partide din România sunt preocupați ca nu cumva fondurile din Anghel Saligny să fie tăiate - deși acestea vin integral de la bugetul național și au un rol important în uriașul deficit bugetar al țării. Rostul acestui program de circa 10 miliarde de euro care se distribuie în perioada 2021-2028 era, declarativ, acela de a moderniza comunitățile locale. Adică fix ce trebuiau să facă fondurile de coeziune, dacă erau implementate corect.

Mai mult, fereastra de timp se închide destul de rapid, pentru că, așa cum arăta unul dintre interviurile luate în cadrul seriei de articole pe această temă, viitorul Uniunii Europene este unul al regiunilor - zone integrate transfrontalier care reușesc să exceleze în anumite domenii, cum ar fi, de exemplu, producția de mașini și subansamble de mașini, sau producția de energie, agricultura sustenabilă și așa mai departe.

Dar în România încă discrepanțele sunt enorme, așa cum a arătat seria de articole PressOne, iar statul a bătut pasul pe loc în foarte multe dintre programele inițiate. Trimiterea fondurilor următorului exercițiu bugetar european direct către regiuni, iar nu către autoritățile centrale ar putea bloca și mai tare banii europeni, dacă ceva nu se schimbă fundamental în abordarea statului român.

Lucrurile nu stau, totuși, extrem de rău, pentru că în ultimele 12 luni, confruntați cu pericolul pierderii a miliarde de euro, miniștrii de resort s-au mobilizat în sfârșit. La mijlocul anului 2025 erau deschise apeluri de proiecte în valoare totală de aproximativ 35,5 miliarde euro, din care circa 24 miliarde euro contribuție UE, echivalentul a aproximativ 76% din alocarea UE la nivelul tuturor programelor.

În cadrul acestora, conform declarațiilor lui Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), au fost semnate 4.852 de contracte de finanțare, în valoare de aproximativ 44,7 miliarde euro, respectiv 23,4 miliarde euro fonduri UE, ceea ce reprezintă 76% din alocarea UE. La acest capitol stăm bine, la final de septembrie 2025 eram pe locul 4 în UE (chiar dacă datele oficiale UE arată un procent mai mic, de 73.4%).

În privința fondurilor absolute deja alocate, România era însă pe locul pe locul 12 în Europa. Asta înseamnă că, pe de o parte, putem spera să investim toți banii europeni până la finalul anului 2028, având în vedere că fondurile din 2021-2027 se vor putea folosi și cu o extensie probabilă de un an, dar și că am pierdut timp prețios în ultimii 4 ani, iar asta s-a văzut din plin în investigațiile și analizele noastre.

De exemplu, în ultimii 10 ani, autoritățile au dus la capăt doar 3 proiecte de protecție în fața inundațiilor, dintre care două pornite încă din perioada 2007-2013 și unul din perioada 2014-2020. În condițiile în care fenomenele meteo extreme afectează din ce în ce mai des regiuni și localități aflate în pericol, statul român abia acum încearcă să aloce 2.6 miliarde de lei terminării unor proiecte începute de mai bine de șapte ani!

Chiar și atunci când au fost implementate, cu mare greutate, programele pe fonduri europene au „beneficiat” de tehnologii și metode învechite, care se foloseau pe timpul lui Ceaușescu, în anii 70, așa cum am aflat vizitând lucrările de pe plajele litoralului românesc.

În plus, timpul pierdut va fi foarte greu de recuperat. De exemplu, un alt articol PressOne arăta că, după 17 ani și miliarde de euro cheltuite, rata de reciclare din România rămâne cea mai mică din UE. În plus, statul român nu știe ce s-a finanțat exact pentru rezolvarea problemelor din cele mai poluate județe ale României.

Aceasta se vede în miliardele de bucăți de plastic care poluează câmpurile din care-și trage România alimentele, din miile de pet-uri care se adună la orice ploaie în râurile și lacurile României și în aerul extrem de toxic pe care-l respiră milioane de români din orașele de orice dimensiune.

Oriunde te uiți, vezi cum statul român și-a bătut efectiv joc de banii europeni dedicați coeziunii, iar proiectele implementate au fost duse la bun sfârșit cu mare greutate, de multe ori întinse pe mai multe exerciții financiare și cu întârzieri uriașe, care depășesc un deceniu.

6 luni cruciale pentru un sfert din fondurile de coeziune alocate României

Proiectele pe bani europeni durează, în general, cel puțin doi ani și jumătate de la aplicarea pentru fonduri până la implementare. Este exact perioada care a mai rămas din actualul exercițiu financiar - maximum trei ani cu tot cu potențiala extindere a folosirii fondurilor.

Cu alte cuvinte, statul român trebuie să reușească contractarea cât mai rapidă a celor 24% din fonduri rămase nealocate, dacă vrea ca aceste proiecte să aibă șansa de a fi finalizate - și de a primi integral banii europeni - până la finalul lui 2028.

Să nu uităm că încă mai avem de încasat 1.2 miliarde de euro pe proiecte începute în cadrul financiar 2014-2020 - la cinci ani de când acești bani ar fi trebuit, de fapt, să fie deja absorbiți!

Așadar, România riscă să repete povestea și în următorul exercițiu financiar - având în vedere și implementarea dezastruoasă a programului PNRR, precum și instabilitatea politică accentuată. Doar o cooperare ieșită din comun între premier, noul ministru MIPE Dragoș Pîslaru și toate autoritățile interesate ar putea debloca la timp alocările rămase pentru ca România să nu riște să piardă vreo zece miliarde de euro.

Următoarele 6 luni sunt cruciale.