Urgia la Academia de Poliție (IV): La un pas de implozie

De aproape 20 de ani, Ministerul Educației Naționale (MEN) și toate organismele sale de control închid ochii în fața uneia dintre cele mai mari fraude universitare pe care a cunoscut-o vreodată mediul academic românesc. 

Probabil nicio altă universitate de stat nu a fost construită și consolidată pe mai multă impostură cum s-a întâmplat în cazul Academiei de Poliție, instituția care trebuie să formeze din punct de vedere intelectual și moral viitorii oameni ai legii.  

Ba mai mult, Ministerul Educației și toate organismele sale de control – ARACIS, CNATDCU, CEMU, Corpul de Control – au contribuit la consolidarea corupției și imposturii din Academia de Poliție prin neimplicare sau chiar prin decizii care au favorizat extinderea epidemică a fraudei academice. 

Nici Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în subordinea căruia se află Academia de Poliție – și care are detașat în universitate, cu titlu permanent, un ofițer de informații de la Direcția de Informații și Protecția Internă – nu a făcut nimic pentru a preveni și stopa neregulile amplificate în zeci de ani, deși ar fi trebuit să știe la milimetru tot ce se întâmplă în instituție și să intervină.

În plus, chiar Ministerul de Interne a alimentat sistematic neregulile prin infuzia de polițiști transformați peste noapte în profesori universitari și oameni de știință. 

Plagiatul generalizat în tezele de doctorat susținute la Academia de Poliție reprezintă doar o parte – însemnată, ce-i drept – dintr-un tablou atroce. 

Însă alte ilegalități, mult mai grave, s-au perpetuat în ultimii 20 de ani printre cadrele didactice ale Academiei de Poliție fără ca cineva să intervină sau să le oprească. 

Plagiatul, frauda academică și actele de impostură comise de profesorii Academiei de Poliție au devenit o stare de fapt, o stare de normalitate, și reprezintă mai degrabă regula decât excepția.

În urma unei ample investigații, care s-a întins pe parcursul ultimelor opt luni de zile, am descoperit probe zdrobitoare, care atestă gradul generalizat de fraudă și corupție din Academia de Poliție, afectând aproape întreg corpul didactic.

Mulți profesori și conducători de doctorate din Academia de Poliție au obținut poziții didactice sau funcții de conducere în baza unor dosare de concurs măsluite, care, dacă ar fi periate de cărțile și articolele plagiate și autoplagiate, nu ar atinge standardele cerute de lege. 

Alții și-au umflat CV-urile, lungite pe zeci de pagini, cu lucrări plagiate sau care sunt la distanță astronomică de ceea ce ar trebui să însemne un produs academic sau de cercetare științifică. 

Începând cu actualul rector al Academiei de Poliție și până ultimul asistent universitar, mai toți angajații Academiei de Poliție au comis, într-o măsură mai mare sau mai mică, acte de fraudă academică în formă continuată. 

Dovezile de încălcare a normelor academice și legilor, adunate în luni de zile, sunt copleșitoare: 

***

Noua serie de articole Urgia la Academia de Poliție, care debutează astăzi, este despre cei care au contribuit la construirea unei adevărate culturi a plagiatului la Academia de Poliție: profesorii de la Academia de Poliție.   

Plagiatul în tezele de doctorat nu a apărut din neant, nu s-a automaterializat. 

El a fost încurajat și promovat de conducătorii de doctorate și de referenții din comisiile de susținere a lucrărilor științifice. 

Mai apoi s-a răspândit sistemic, fiind consolidat de un întreg angrenaj instituțional.

Plagiatul este, în egală măsură, pilonul pe care s-au construit întregi cariere academice în Academia de Poliție. 

Cadrele didactice care au plagiat în tezele de doctorat, au plagiat și au autoplagiat în mai toate lucrările pe care și-au pus ulterior semnătura – lucrări de care s-au folosit pentru a deveni asistenți, lectori, conferențiari, profesori sau conducători de doctorate. 

Sarabanda neregulilor, ajunse la un grad inimaginabil de extins, pleacă de la un motiv foarte simplu: o universitate orientată spre educație vocațională și formare profesională a fost transformată în universitate de cercetare științifică cu complicitatea Ministerului Educației, a Ministerului de Interne și a clasei politice.  

Infrastructura 

Începând cu anul 2000, în Academia de Poliție s-a dezvoltat și ramificat o infrastructură universitară paralelă cu normele academice, care a deservit și alimentat frauda academică sistemică. 

Ce presupune această infrastructură? În linii mari, două lucruri majore: 

Trei actori majori au contribuit la crearea acestei infrastructuri: 

Cimitirul elefanților

Academia de Poliție s-a transformat radical atunci când a început să fie considerată „cimitirul elefanților” din Ministerul de Interne, locul unde au fost trași pe linie moartă polițiștii care controlau cândva Sistemul, dar care, odată cu schimbarea vremurilor, și-au pierdut puterea sau au căzut în dizgrație. 

„Cum un mare șef făcea o prostie pe undeva, era dat jos și era trimis la Băneasa, ca să i se piardă urma”, afirmă un fost profesor din Academie. 

„Băneasa” e cartierul bucureștean în care își are sediul Academia de Poliție.

Prima ușă deschisă de Sistem polițiștilor de carieră către Academia de Poliție a fost cea a funcțiilor administrative. 

Acei „mari șefi” cândva – foști șefi ai Poliției Române, foști șefi de structuri centrale din Ministerul de Interne sau foști șefi de inspectorate județene de poliție – au primit de la Ministerul de Interne, în Academia de Poliție, funcții care nu presupuneau și deținerea unui grad didactic. 

Așa au ajuns Costică Voicu și Gheorghe Popa, ambii foști șefi ai Poliției Române, sau Luca Iamandi, fost șef al Inspectoratului de Poliție Galați, în funcția de rectori comandanți ai Academiei, iar Vlad Barbu, fost șef al Inspectoratului de Poliție Ilfov, șef al unui birou administrativ din instituție. 

Doar că foștii polițiști puși la dispoziție și trimiși la Băneasa, la Academia de Poliție, și-au descoperit peste noapte și aspirații academice.

Totuși, pentru a ajunge universitari, foștii șefi din structurile MAI erau obligați să respecte criteriile impuse de Legea educației. 

Din acest punct, în Academia de Poliție începe să de dezvolte o industrie academică paralelă, care a funcționat, aparent, după toate rigorile Ministerului Educației, dar care a ridicat plagiatul, autoplagiatul, frauda și corupția la grad excelență. 

Cerea legea doctorat? Academia de Poliție a înființat un domeniu de doctorat unic în lume, care nu corespunde niciunei științe – Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN). 

Cerea legea cărți publicate? A fost găsită o editură dispusă să tipărească orice conținut, fără nicio formă de verificare editorială: Editura Sitech din Craiova.

Cerea legea publicarea de articole științifice? Academia de Poliție a înființat nu una, nu două, nu trei, nu patru – ci chiar cinci reviste în care să poată publica oricine, orice, oricât. 

Cerea legea participarea profesorilor la conferințe? Academia de Poliție a înființat mai multe conferințe științifice proprii.

Domeniul OPSN

Este greu de identificat cu exactitate momentul când lucrurile au început să se degradeze iremediabil la Academia de Poliție, însă cel mai probabil s-a petrecut atunci când Costică Voicu, fost șef al Poliției Române (1996 – 1997), a fost numit în funcția de rector în anul 2000, funcție pe care a ocupat-o până în 2008 – cel mai lung mandat de rector din istoria Academiei post-’89. 

Aceasta este opinia majorității celor cu care am stat de vorbă în ultimele luni, încercând să înțeleg cum a fost posibil ca una dintre instituțiile statului, care ar fi trebuit să reprezinte elita învățământului academic românesc, s-a degradat atât de mult încât cele mai frecvente cuvinte care i se pot asocia acum sunt plagiat, fraudă, impostură și corupție. 

Academia de Poliție, dincolo de a fi ea însăși o universitate de elită, ar trebui să formeze elita sistemului de ordine și siguranță publică, să îi educe pe viitorii ofițeri de poliție, de jandarmerie sau de pompieri, și să le insufle valori și principii morale. 

Acest lucru nu se întâmplă. Sau nu se mai întâmplă. 

Compromiterea Academiei a început atunci când conceptul de Ordine Publică și Siguranță Națională a fost transformat, în mod artificial, în domeniu de cercetare științifică. 

Acest lucru s-a întâmplat în mandatul de rector al lui Costică Voicu, mai exact în anul 2002, când a fost înființat domeniu doctoral Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN), care nu corespunde, în realitate, niciunei științe.

Acest domeniu, Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN), este unic în lume. Nicăieri altundeva nu mai există un domeniu de cercetare doctorală a unei pretinse științe polițienești.

Înființarea acestui domeniu și a școlii doctorale în OPSN este, în mod categoric, unul dintre momentele care marchează decisiv evoluția din ultimii 20 de ani a Academiei de Poliție. 

În Academia de Poliție exista deja Școala Doctorală în Drept din 2002, însă aceasta era controlată de generalul Ion Suceavă, primul polițist operativ transformat peste noapte în profesor universitar și conducător de doctorate. 

În plus, Dreptul era un domeniu mult prea restrictiv, în care studiile juridice ale aspiranților la titlul de doctor erau necesare.  

Costică Voicu a fost primul doctor ieșit, în 1995, din mâinile generalului Suceavă – cel care i-a devenit model. 

Despre Ion Suceavă unele surse susțin că avea doar patru clase, dar că a fost avansat și promovat de Miliția comunistă după ce a contribuit la prinderea și torturarea unora dintre membrii familiei Arnăuțoiu, care organizase un grup de rezistență anticomunistă în munți. 

În timpul evenimentelor din 1989, Suceavă a fost implicat în reprimarea manifestanților, iar în mandatul de ministru de Interne al lui Doru Viorel Ursu (iunie 1990 – septembrie 1991) a fost șef al Corpului de Control al Ministerului de Interne. 

Doru Viorel Ursu este cel care transformă fosta Școala Militară de Ofițeri a Ministerului de Interne, care instruia viitorii ofițeri de Securitate, în Academia de Poliție – iar Suceavă a fost, în anii ‘90, primul fost milițian retras la „cimitirul elefanților”. 

Lupii tineri 

Artizanii transformării conceptului de Ordine Publică și Siguranță Națională în domeniu științific, unic în lume, sunt Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, la acel moment ministru pentru Administrație Publică în Guvernul Adrian Năstase, Costică Voicu, rector al Academiei de Poliție în funcție, și Ioan Dascălu, profesor la Academia de Poliție. 

Cel care a reușit să obțină aprobarea de la Ministerul Educației a fost Gabriel Oprea, care tânjea el însuși după o carieră universitară, pe care și-a aranjat-o rapid, în numai 9 luni.  

În ianuarie 2001, Oprea a devenit doctor în drept în baza unei teze de doctorat plagiate, în august 2001 a câștigat un concurs pentru un post de profesor universitar la Colegiul Național de Apărare – care nu era universitate și deci nu avea dreptul să organizeze concursuri pentru posturi didactice! -, iar în octombrie 2001 s-a transferat ca profesor la Academia de Poliție, deși Legea educației interzicea transferul pe posturi didactice între universități. 

Reconstituirea trecutului universitar al lui Gabriel Oprea poate fi citită aici. 

La câteva luni distanță după ce a ajuns, în mod ilegal, profesor la Academia de Poliție, Gabriel Oprea a început o intensă campanie lobby pe lângă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, pentru a obține semnătura acesteia pe ordinul de înființare a domeniului doctoral OPSN. Și a obținut-o.

În schimbul titlului de profesor universitar pe care l-a primit de la Costică Voicu, Oprea i-a livrat acestuia un domeniu de cercetare care a început să producă doctori în științe pe bandă rulantă.

Istoria, complicitățile și anomaliile care au dus la crearea acestei ne-științe – OPSN – poate fi citită aici. 

Modul în care s-a dezvoltat Școala Doctorală în OPSN și întreaga Academie de Poliție ține doar de Costică Voicu. 

„Școala doctorală în OPSN nu a fost înființată pentru performanță academică, a fost înființată ca să-și aducă ei oamenii lor, ca să își poată controla toată Academia, iar în final ca să obțină bani și influență”, susține un profesor din Academia de Poliție, care a cerut să-i fie păstrat anonimatul.

Costică Voicu a condus cu mână de fier Academia, ca un „dictator”, după cum susțin unii foști și actuali profesori. Tot el a dat undă verde promovării în funcții didactice a unor persoane care nu aveau nimic în comun cu mediul academic și și-a făcut „locotenenții” conducători de doctorat.

Din 2004, anul în care primii patru doctoranzi au finalizat studiile într-un timp record, de numai 17 luni, și până la mijlocul lui 2019, în domeniu Ordine Publică și Siguranță Națională au fost acordate un număr de 358 de titluri de doctor. 

Peste 700 de doctori au diplome, din 1995 încoace, de la cele două Școli Doctorale – în Drept și în OPSN – ale Academiei de Poliție. 74,3% dintre toate tezele susținute în Drept și OPSN în perioada 2011-2016 la Academia de Poliție – trecute deja printr-o primă verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat, conform unui raport al Corpului de Control al Ministerului de Interne întocmit în primăvara anului trecut.

În plus, în presă au apărut articole privind zece teze de doctorat plagiate, susținute la Academia de Poliție, care aparțin unor persoane care au deținut sau încă dețin funcții publice importante: Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, Dumitru Pârvu, fost adjunct al Poliției Române, Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației, Lucian Netejoru, șef al Inspecției Judiciare, Alexandru Cătălin Ioniță, șef al Direcției Generale Anticorupție, Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție, Florea Oprea, fost secretar de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Ciobanu, șeful Direcției de Investigații din Direcția Generală Anticorupție, și Dorel Matei, judecător. 

Profesorii făcuți la apelul bocancilor

Tot în mandatul de rector al lui Costică Voicu sunt luate și alte decizii majore pentru evoluția Academiei de Poliție.

Mulți dintre profesorii de la Facultatea de Drept a Universității din București, care predau și la Academia de Poliție, au început să fie înlocuiți cu ofițeri de poliție – care, trași pe linie moartă, și-au căutat un loc călduț și stabil la Băneasa. 

Din foști ofițeri operativi, unii chiar în fosta Securitate ceaușistă, aceștia s-au transformat peste noapte în pretinși universitari. 

Primul care deschide calea acestui trend este chiar rectorul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române între 1996 și 1997.

După ce a fost numit rector în 2000, Voicu și-a dorit și un post academic și l-a obținut rapid. La fel de rapid a ajuns și conducător de doctorat în OPSN.

Alți foști ofițeri operativi au devenit mai întâi profesori universitari și apoi conducători de doctorate: 

Unii dintre cei ajunși profesori și conducători de doctorate la Academia de Poliție au fost înainte de 1989 angajați la Securitate sau la Școala Militară de Ofițeri a Ministerului de Interne (MI), care se ocupa cu „perfecționarea cadrelor” din trupele de Securitate:  

După ce Școala Militară de Ofițeri a Ministerului de Interne s-a transformat în 1991 în Academia de Poliție, Dascălu, Pișleag, Boroi, Șerb și Țical au rămas să se ocupe de instrucția și educația viitorilor ofițeri de poliție. 

Dintre cei de mai sus, Ioan Dascălu și-a pierdut calitatea de conducător de doctorat în 2016, după ce Parchetul General a deschis un dosar penal în care erau vizate mai multe teze de doctorat plagiate coordonate de acesta, printre ele numărându-se și teza de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță.  

Alți patru profesori nu mai îndrumă acum doctoranzi: Tudor Cearapin, care a decedat în 2012, Alexandru Boroi, care s-a mutat la Universitatea „Titu Maiorescu”, Damian Miclea, care a renunțat din motive de sănătate, și Stancu Șerb, care s-a pensionat. 

Scriitorii de teze și de cărți

„Polițiștii aruncați în Academie nu aveau pregătire universitară, nu aveau cărți, nu aveau articole, nu aveau nimic. Nu aveau carieră universitară în spate. Și dintr-o dată, haide să le creăm. Păi, cum le creăm? Punem pe unul și pe altul să scrie. Așa apăreau profesorii universitari peste noapte, oameni care nu au fost în viața lor la catedră, care veneau din munca operativă. Pe modelul ăsta au apărut mulți în Academie”, declară un fost profesor din Academia de Poliție. 

Întrebarea este, totuși: cât puteau „unul” și „altul” să scrie pentru foștii polițiști căzuți în dizgrația Sistemului și eșuați la Academia de Poliție? 

Probabil că mult, dar oare suficient? 

„Sunt mulți în Academie despre care știm că au scris cărți mai ales pentru șefi sau pentru cei potenți”, spune un alt profesor. 

Acesta susține că unii profesori au livrat chiar ei teze de doctorat „la cheie” unor doctoranzi. 

„Ăsta este motivul pentru care porțiuni identice de conținut se găsesc în mai multe teze de doctorat. Copiau din cărți sau articole la care ei aveau acces, nu conta subiectul tezei pentru că pe nimeni nu interesa conținutul. Era suficient să ai peste 200 de pagini de text și obțineai titlul”, susține profesorul. 

Același profesor mai spune că unii profesori le cereau studenților de la licență sau masterat să facă referate ca teme pentru diverse cursuri, pe care ei le foloseau mai apoi pentru a „ansambla” teze de doctorat.

 „Ați scris de mai multe ori că ați găsit prin teze diferențe de citare între capitole. Din cauza asta le-ați găsit, pentru că au fost compilate de la persoane diferite”. 

Cărțile de la Sitech

Rigorile academice pentru obținerea de funcții didactice impun un set de criterii tehnice care trebuie îndeplinite. 

Standardele minimale pentru fiecare grad didactic în parte – asistent, lector, conferențiar, profesor, conducător de doctorate – impun publicarea de cărţi, capitole de cărţi, tratate, monografii, cursuri universitare, manuale didactice al căror conţinut este relevant în domeniul Ştiinţe militare, Informaţii și Ordine publică.

Una dintre aceste cerințe obligatorii este publicarea de cărți la edituri de prestigiu.

Totuși, editura preferată de majoritatea profesorilor de la Academia de Poliție este Sitech din Craiova, editură preferată și de condamnații la închisoare care până acum cinci ani scriau cărți pe bandă rulantă pentru a beneficia de o lună reducere din pedeapsă pentru fiecare carte scrisă. 

De ce mai toți profesorii de la Academia de Poliție au preferat Sitech? 

„Puteai să scoți la ei atâtea exemplare câte îți trebuia. Îți tipăreau și 5, și 10, oricâte cereai, iar pe factură îți treceau și 300 de exemplare dacă aveai nevoie să apară 300”, explică un alt profesor de la Academia de Poliție. 

Motivul pentru care a fost aleasă această editură este simplu: lipsa oricărui control editorial, care le-a permis autorilor să publice aceeași carte de două sau de trei ori sub titluri diferite.  

„Ca să ajungi conferențiar sau profesor îți trebuia un număr mai mare de exemplare, te ajuta la punctaj. Însă îți tipăreau numărul de exemplare pe care îl solicitai. Mai scoteau ei în plus vreo 10 bucăți ca să trimită la Biblioteca Națională, dar tu puteai comanda oricâte exemplare voiai”. 

Mai mulți profesori cu care am stat de vorbă indică doi angajați ai Academiei de Poliție care aveau o relație mai specială cu Aurel Popa, directorul editurii Sitech din Craiova: profesorul Robert Morar și lectorul Victor Drăghici. 

Cei doi puteau interveni direct la Popa în cazul vreunei urgențe majore sau pentru vreo comandă „mai specială”. 

„Eu am sunat și am vorbit direct cu Popa când am avut nevoie să îmi public teza de doctorat. I-am trimis paginația și dimensiunea. Am publicat-o în 20 de exemplare”.

Acest profesor susține că pentru cele 20 de exemplare a plătit în jur de 2.000 de lei, preț în care a fost inclus și ISBN-ul. 

„M-a întrebat câte exemplare vreau să îmi treacă pe factură. Nu plăteai în plus dacă îți trecea mai multe exemplare decât scotea în realitate”. 

Editura Sitech se află pe lista editurilor cu prestigiu recunoscute de către Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) și de către CNATDCU, deși conținutul multor cărți, cel puțin din domeniul Științe militare, informații și ordine publică este îndoielnic.  

Revista 1

Un alt criteriu impus de legislație pentru obținerea unei poziții didactice este publicarea de articole al căror conţinut este relevant în domeniul fundamental Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică şi care sunt publicate în jurnale științifice indexate în baze de date internaționale.

În cazul revistelor științifice în care profesorii Academiei de Poliție trebuia să publice articole lucrurile stau mai simplu. 

Academia de Poliție și-a înființat, din fonduri publice, nu mai puțin de cinci reviste, însă niciuna nu atinge standardele cerute de comunitatea academică. 

Revista de investigare a criminalității a fost înființată în anul 2008, fiind editată de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și de International Police Association, Secția Română. 

Directorul revistei este același Costică Voicu, cel mai longeviv rector al instituției. 

În 2016 revista a fost închisă.

Totuși, conținutul nu poate fi accesat pe pagina Academiei de Poliție – ba mai mult, site-ul propriu al revistei a fost suspendat.

Deși pe prima pagină a Revistei de investigare a criminalității scria că era indexată în două baze de date internaționale, EBSCO și SSRN, conținutul nu se regăsește în aceste baze. 

Revista 2

Revista Studii de securitate publică a fost înființată de Academia de Poliție în 2012 și a avut o viață scurtă, de numai patru ani. În 2015 a fost închisă. 

Nici conținutul acestui jurnal științific nu poate fi accesat pe site-ul Academiei. 

Mai mult, Academia de Poliție încearcă să țină ascuns conținutul Revistei Studii de securitate publică.

La o solicitare în baza legii liberului acces la informații publice pe care am făcut-o în luna septembrie 2018, prin care am cerut date despre tiraj, costuri, dar și acces la revistă, Academia de Poliție mi-a răspuns că nu deține informațiile cerute. 

În urma acestui răspuns, am dat în judecată Academia de Poliție pentru refuzul de a pune la dispoziție datele publice solicitate și am câștigat deja procesul pe fond, la Tribunalul București. 

Revista 3

Revista Forum Criminalistic a fost înființată de Academia de Poliție în 2008 și a apărut până în 2016. 

O cutumă a acestei reviste a fost ca rectorul Academiei de Poliție de la momentul publicării să figureze în caseta redacțională ca director.

De-a lungul timpului, printre membrii consiliului științific al acestei reviste s-au regăsit profesori din Academia de Poliție care nu au avut nicio legătură profesională și didactică cu criminalistica – care reprezintă într-adevăr, spre deosebire de domeniul „ordine publică și siguranță națională”, o știință internațional recunoscută. 

Nici conținutul acestei reviste nu poate fi accesat pe site-ul Academiei. 

Revista 4

Revista Pro Patria Lex a fost înființată de Academia de Poliție în 2008 și apărut până în 2016. Director al revistei a fost actualul rector al Academiei, Veronica Stoica.  

Nici conținutul acestei reviste nu poate fi accesat pe site-ul Academiei, iar site-ul propriu al revistei a fost suspendat.

Revista 5

Revista Română de Afaceri Interne a fost înființată de Academia de Poliție în 2008 și este singura care mai apare în prezent, însă conținutul revistei nu poate fi accesat pe site-ul instituției.  

Această revistă apare în continuare pentru un motiv pragmatic. 

Prin Ordinul de ministru al Educației nr. 5110/2018 privind aprobarea standardelor naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor, doctoranzii de la universitățile militare sunt obligați să publice în reviste științifice minim patru articole în calitate de prim-autor/autor corespondent/coautor. 

Astfel, Academia de Poliție păstrează această revistă în care, mai ales după apariția acestui ordin, au început să publice aproape numai doctoranzi. 

Pe una dintre paginile de gardă ale revistei există un avertisment către potențialii cititori:  

„Toate drepturile referitoare la numele și conținutul acestui jurnal sunt rezervate. Autorii sunt direct responsabili de conținutul articolelor lor”.

Directorul revistei este profesorul George Țical. 

Acesta se află într-o ciudată postură, fiind în prezent și director al revistei, dar și autor, în calitate de student doctorand al Academiei de Poliție. 

George Țical, care este profesor universitar din 2008 și conducător de doctorate din 2009, are doctoratul obținut în anul 2003 la Academia de Studii Economice în 2003 cu o teză cu titlul „Aspecte socio-economice ale managementului resurselor umane în domeniul militar”. 

Teza acestuia nu are nicio legătură cu materiile pe care le predă – „Bazele muncii informative” sau „Combaterea criminalității organizate” – dar nici cu domeniul Ordine Publică și Siguranță Națională în care coordonează doctori.

Mai mult, legea educației obligă persoanele care conduc teze de doctorat să își obțină abilitarea în domeniul în care dețin titlul de doctor, cerință pe care George Țical o încalcă. 

Totuși, Țical a încercat să îndrepte acest lucru și s-a înscris la doctorat la Academia de Poliție, fiind în ridicola situație de a fi în același timp profesor, conducător de doctorate și doctorand la Academia de Poliție. Coordonator îi este Vlad Barbu. 

Totuși, George Țical, care trebuia să susțină teza de doctorat cu titlul „Statutul juridic al profesiei de polițist” în data de 12 septembrie 2018, a amânat ceremonialul public. 

Motivele pentru care Țical nu a mai susținut teza în septembrie 2018 nu sunt cunoscute. Țical și-a prelungit contractul de studii doctorale, ba mai mult, publică articole științifice în Revista Română de Afaceri Interne în calitate de student doctorand. 

Amânarea deciziei de susținere a tezei a venit la două luni după ce Liviu Marian Pop, fostul ministru al Educației, nu a mai primit titlul de doctor după ce am arătat că teza îi este plagiată chiar în timpul ceremonialului public. 

Mai multe funcții pentru mai mulți profesori

Numărul de profesori din Academia de Poliție a crescut exponențial în ultimii 10 – 15 ani, iar odată cu numărul lor și ambițiile multora de a fi șefi. 

Cărțile de vizită ale polițiștilor au devenit neîncăpătoare de titluri și titulaturi. Pe lângă cele de comisari, comisari-șefi sau chestori și-au făcut loc și pozițiile didactice: comisar profesor universitar doctor, comisar-șef profesor universitar doctor sau chestor profesor universitar doctor. 

Însă unii și-au dorit să înghesuie pe minusculele petice de hârtie și funcții administrative de șef de departament, prodecan, decan, președinte de senat sau rector. 

Cum bătălia pe funcții era mare, fostul rector Gheorghe Popa a reușit să obțină supradimensionarea Academiei de Poliție, în 2015, de la fostul ministru de interne și vicepremier Gabriel Oprea. 

Din trei facultăți, câte existau în Academia de Poliție – de Poliție, de Pompieri și de Arhivistică – s-au înființat 6 printr-o hotărâre de guvern: de Poliție, de Poliție de Frontieră, de Jandarmi, de Științe Juridice și Administrative, de Pompieri și de Arhivistică. 

Pe lângă 3 funcții noi de decani, au apărut și cele de prodecani – care, în mod inexplicabil, nu sunt ocupate în acest moment în Academie de Poliție – dar și cele de șefi de departamente.

Acum, în Academia de Poliție există 12 funcții echivalente gradului de chestor și remunerate ca atare: una de rector, două de prorector (una este vacantă), 6 de decan, una de director administrativ, una de director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat și una de director al Colegiului Național de Afaceri Interne. 

Însă supradimensionarea Academiei prin dublarea, de la 3 la 6, a numărului de facultăți a dus la situații aberante. 

La Facultatea de Jandarmi, de exemplu, există 4 cadre didactice titulare cu doctorat și 4 instructori de predare fără doctorat, iar facultatea are două departamente – de Jandarmi, în care sunt angajate 4 persoane, și de Pregătire generală, cu alte 4 persoane. 

Numărul extrem de mic de angajați ai facultății face ca structurile de conducere ale Facultății de Jandarmi și ale celor două departamente – respectiv consiliul facultății și consiliile departamentelor – să nu poată funcționa.  

Cum a fost posibil? 

E întrebarea care apare firesc. Cum au fost posibile toate aceste lucruri? 

Cum a fost posibil ca o instituție să își înființeze un domeniu doctoral propriu, care să nu corespundă niciunei științe, în care au fost acordate titluri de doctor pentru zeci și zeci de teze de doctorat plagiate? 

Cum a fost posibilă fentarea tuturor cerințelor legale de către cadrele didactice – publicarea în masă de cărți și de articole plagiate în reviste înființate special, pentru a nu fi nevoie de filtrul unui control real, venit dinspre sistemul civil? 

Cum de profesorii care ar trebui să formeze viitorii oameni ai legii, cei care aplică legea, au putut să încalce legea în mod repetat fără ca nicio structură a statului să intervină și să ia măsuri?

Cum a fost posibilă dezvoltarea unei culturi a plagiatului?

Simplu: toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un sistem ermetic, aflat sub un dublu control – Ministerul Educației și Ministerul de Interne -, dar necontrolat, în realitate, de nimeni. 

În spatele porților înalte și a gardurilor păzite din Băneasa, fără nicio interacțiune cu mediul academic civil, s-a construit și consolidat cultura plagiatului. Plagiatul în teze de doctorat, plagiatul în cărți, plagiatul în articole, autoplagiatul. 

Despre toate acestea, voi prezenta dovezi în viitoarele articole din noua serie Urgia la Academia de Poliție, care debutează azi. 

Mai multe persoane despre care am scris că au plagiat în tezele de doctorat și care au acceptat să stea de vorbă cu mine informal m-au făcut să înțeleg cum a fost posibil ca atât de multe teze de doctorat să fie plagiate: lipsa oricărui filtru, fie și minimal, din partea conducătorilor de doctorate. 

Unii au încercat să mă convingă că și-au scris singuri tezele. I-am întrebat dacă au primit vreun feedback de la conducătorii lor, dacă aceștia le-au spus că nu trebuie să plagieze, dacă le-au explicat cum trebuie să citeze și ce înseamnă cercetarea științifică, cum trebuie realizată și scrisă teza. 

Cei mai mulți mi-au recunoscut că nu au primit astfel de indicații din partea profesorilor, ceea ce mă face tot mai mult să cred că, de fapt, acești conducători de doctorat habar nu aveau ei înșiși ce înseamnă cercetarea științifică într-o teză de doctorat. 

Ba mai mult, între profesorii din Academia de Poliție s-au format adevărate rețele, aceștia fiind uniți de colaborări cu scop pretins academic și științific: scrierea de cărți sau articole în coautorat pentru promovare sau pentru îndeplinirea indicatorilor ceruți de Ministerul Educației.  

În aceste rețele figurează și profesori de la Universitatea Națională de Apărare și de la Academia Națională de Informații a SRI, care au participat ca referenți în comisiile de susținere a tezelor de doctorat de la Academia de Poliție. 

La rândul lor, profesorii de la Academia de Academia de Poliție au girat, în sistem de reciprocitate, plagiate de la Universitatea Națională de Apărare și de la Academia Națională de Informații a SRI. 

Finalul nu-i aici

Academia de Poliție stă sub semnul dominoului. E suficient să extragi o singură piesă din acest ansamblu și se prăbușește întreaga instituție. 

Situația este atât de gravă încât responsabilii – Ministerul Educației și Ministerul de Interne –  preferă să întoarcă, de ani întregi, privirea. 

Zecile de doctorate plagiate expuse deja în presă, în frunte cu cel al fostului rector Adrian Iacob, nu au alarmat, așa cum ar fi fost normal, nici Ministerul Educației, nici pe cel al Internelor – pentru că toată lumea știe că Academia de Poliție este, de fapt, asemeni unui castel de cărți de joc. 

În plus, nimeni nu poate anticipa eventualele consecințe ale unui control. 

Dacă se va începe verificarea creațiilor științifice ale unui singur profesor, cea mai mare parte a corpului didactic va fi doborâtă fie de tezele de doctorat plagiate, fie de cărțile și articolele plagiate, autoplagiate sau reciclate la o scară de proporții inimaginabile pentru o instituție de învățământ. 

„Sunteți conștienți că dacă se va face o verificare la sânge la Academia de Poliție a tezelor de doctorat ale cadrelor didactice și a conținutului științific declarat în dosarele de concurs ale acestora Academia rămâne fără profesori?”. 

Aceasta este întrebarea pe care am pus-o în mod repetat, în ultimele 8 luni, unor oficiali de rang înalt din Ministerul de Interne. 

„Da, suntem. Și știm că situația este foarte gravă”, a fost răspunsul primit instantaneu.

„La un moment dat s-a discutat în Minister chiar despre desființarea Academiei sau transformarea ei într-o școală profesională, pentru că e greu să mai repari ceva acolo, însă gradul de rezistență al celor care au decizia în mână este mare pentru că mulți au terminat Academia și sunt legați sentimental de acel loc”, a venit în completarea răspunsului.

Episoadele anterioare ale seriei