NICI, NICI, NICI. Gabriel Oprea a ajuns profesor universitar și coordonator de doctorate fără a îndeplini vreun criteriu

Generalul cu patru stele Gabriel Oprea a devenit profesor universitar și coordonator de doctorate în urma unui lung șir de încălcări ale legii. El a beneficiat de complicitatea mai multor instituții ale statului: Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Educației, Universitatea de Apărare „Carol I”, Academia de Poliție și Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.

În acest articol veți afla cum Oprea a ajuns profesor la cele mai importante instituții de învățământ superior militar din România, cu toate că a dat concurs pe post o singură dată. De alte două ori s-a transferat de la o universitate la alta: această modalitate de ocupare a unui post didactic universitar nu există în legile educației de după 1990.

Gabriel Oprea nu a răspuns mesajelor prin care i-am solicitat să își spună punctul de vedere.

Post scos la concurs înainte ca Oprea să fie confirmat doctor

Drumul lui Gabriel Oprea către statutul de profesor universitar și coordonator de doctorate a fost deschis la 7 februarie 2000 de către ministrul de atunci al Apărării Naționale, Victor Babiuc. El a semnat ordinul MApN nr. 100 prin care Oprea era numit director adjunct la Colegiul Național de Apărare (CNAp).

După ce Oprea a ajuns în conducerea CNAp (instituție aflată în coordonarea Universității Naționale de Apărare), scoaterea la concurs, pentru el, a unui post de profesor universitar a fost o simplă formalitate.

Directorul CNAp era, la vremea respectivă, generalul Nicolae Uscoi, împreună cu care Gabriel Oprea a semnat trei cărți (apărute în 1999, în 2001 și 2005).

Tot în 2000, Oprea a fost ales vicepreședinte al Fundației Colegiului Național de Apărare. Președinte al Fundației era Mihai Vasile-Ozunu, un apropiat al său, care astăzi este chiar directorul Colegiului.

În 2001, când Gabriel Oprea a devenit profesor universitar, existau două legi și un ordin care reglementau organizarea concursurilor pentru posturile de cadre didactice universitare: Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial nr. 606/10.12.1999, Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic și Ordinul ministrului Educației nr. 5723/15.03.1994 privind criteriile referitoare la validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor universitar.

Am reconstituit modalitatea în care Gabriel Oprea a devenit profesor universitar și conducător de doctorate pe baza răspunsurilor pe care le-am primit la solicitările trimise către Universitatea Națională de Apărare, Colegiul Național de Apărare, Academia de Poliție, Academia Națională de Informații a SRI, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Educației.

*

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

În 2 martie 2001, la nici două luni după ce Gabriel Oprea își susținuse teza de doctorat și cu două săptămâni înainte ca ministrul Educației să îi confirme titlul de doctor, Academia de Înalte Studii Militare (în prezent, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”) a publicat în Monitorul Oficial nr. 138, partea a treia, și în Observatorul Militar nr. 10 din 2001, anunțul privind scoaterea la concurs a unui post de profesor universitar la Catedra de Securitate și Apărare Națională din cadrul Colegiului Național de Apărare, „poziția trei, ofițer, specialitatea Dreptul conflictelor armate”.

Era postul pe care Gabriel Oprea avea să îl ocupe în mod oficial câteva luni mai târziu.

Senatul Academiei de Înalte Studii Militare a îndeplinit și cea mai importantă formalitate înaintea concursului care avea să-i aducă lui Oprea titlul de profesor universitar: în data de 3 mai 2001, a aprobat componența comisiei de concurs propusă de consiliul profesoral al Colegiului Național de Apărare.

Președintele comisiei a fost generalul de brigadă prof. univ dr. Constantin Onișor (în prezent, directorul Școlii Doctorale a Academiei Naționale de Informații), iar membri – colonelul prof. univ. dr. Mihail Vasile-Ozunu, comandorul prof. univ. dr. Constantin Coderie, colonelul prof. univ. dr. Constantin Hlihor și generalul de brigadă (r) prof. univ dr. Ion Suceavă.

Concursul a avut loc în luna iunie 2001, iar rezultatul a fost validat în aceeași lună de Senatul Academiei de Înalte Studii Militare. Rectorul Academiei a solicitat în mod oficial confirmarea titlului prin adresa nr. D2564/20.06.2001, înaintată Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Confirmarea rezultatului a fost făcută în ședința din data de 13 iulie 2001 a CNATDCU, iar la data de 2 august 2001, ministrul Educației Ecaterina Andronescu a emis Ordinul nr. 4224 prin care lui Gabriel Oprea i se acorda titlul de profesor universitar.

Astfel, între momentul în care Gabriel Oprea și-a susținut teza de doctorat și cel în care a devenit profesor universitar au trecut 6 luni și 15 zile.

Pentru a se înscrie la concursul pentru un post de profesor universitar, Gabriel Oprea trebuia să parcurgă două etape distincte.

Prima: să își întocmească dosarul în baza căruia să se poată înscrie la concurs, respectând criteriile din legile menționate mai sus.

A doua: să susțină o prelegere și un interviu.

Conținutul dosarului este vital pentru orice candidat la un post didactic universitar, deoarece pe baza acestuia se verifică respectarea criteriilor prevăzute de metodologia de organizare a concursului. În a doua etapă se poate trece numai după obținerea avizului de legalitate de la departamentul juridic al universității care organizează concursul.

De la susținerea tezei la ordinul de ministru: 2 luni

Prima condiție prevăzută în metodologie pe care Gabriel Oprea trebuia să o îndeplinească pentru a se putea înscrie la concurs era deținerea diplomei de doctor. Aceasta reprezenta și cel mai important criteriu prevăzut de Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic.

Oprea și-a susținut teza de doctorat în 18 ianuarie 2001, în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Drept de la Universitatea București. Conducătorul său de doctorat a fost prof. univ. dr. Ion Neagu, iar din comisia de susținere au făcut parte, pe lângă coordonator, prof. univ. dr. Nicolae Volonciu, prof. univ. dr. Vasile Dobrinoiu și prof. univ. dr. Tudor Amza.

Hotnews a prezentat în exclusivitate, în data de 1 iulie 2015, dovezi referitoare la faptul că teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este plagiată. Neagu și Volonciu sunt doi dintre autorii pe care Oprea i-a plagiat în lucrarea de doctorat, alături de Nicolae Iorga.

În 16 martie 2001, adică la mai puțin de două luni după ce Oprea își susținuse teza de doctorat, Ministerul Educației și Cercetării, condus de Ecaterina Andronescu, emitea Ordinul nr. 3467 prin care lui Oprea i se acorda titlul de doctor în Drept.

Rapiditatea cu care a fost elaborat acest Ordin este frapantă, în condițiile în care etapele birocratice care trebuie parcurse după momentul susținerii tezei sunt extrem de precise și depind de un număr însemnat de oameni și instituții.

Între timp, în februarie 2001, Gabriel Oprea – pe atunci, membru al PSD, la fel ca Ecaterina Andronescu – fusese numit președinte al Administrației Naționale a Rezervelor Statului, cu rang de secretar de stat.

Documentele care atestă parcurgerea studiilor doctorale, referatele, rapoartele, împreună cu dosarul de susținere a tezei trebuiau trimise de către Școala Doctorală a Facultății de Drept, în dublu exemplar, la Biroul Doctoral al Universității din București.

Acest Birou Doctoral are, în mod normal, atribuția de a verifica dosarul din punct de vedere formal și de a opri un exemplar cu toate documentele. Cel de-al doilea exemplar al dosarului este trimis mai departe la Ministerul Educației, mai exact la Comisia Națională de Atestare a Titlurilor și Diplomelor Universitare (CNATDCU).

Acest organism, prin comisiile sale de specialitate, are atribuții de verificare a tezei de doctorat, inclusiv dacă a fost sau nu plagiată, iar mai apoi își dă avizul în baza căruia ministrul emite ordinul prin care acordă titlul de doctor.

În cazul lui Gabriel Oprea, toate aceste etape au fost parcurse cu o viteză uimitoare, astfel că el a obținut titlul de doctor în doar două luni. În mediul academic se știe că durata minimă, de la momentul susținerii la cel al emiterii ordinului de ministru, poate fi, în cel mai fericit caz, de patru luni.

Ministrul Ecaterina Andronescu a confirmat în timp-record titlul de doctor al lui Oprea. Foto: Lucian Muntean

Doar un volum personal. Criteriul cerea două

Cea de-a doua condiție prevăzută de Legea 128/1997 pentru a putea deveni profesor universitar era vechimea minimă de 9 ani în învățământul superior sau în cercetarea științifică de profil.

Gabriel Oprea nu îndeplinea această cerință.

Candidații care proveneau din afara învățământului sau a cercetării științifice puteau să compenseze printr-o vechime de cel puțin 15 ani de activitate în profilul postului pentru care concurau (articolul 55, alineatele 2 și 7 din Legea 128/1997).

Gabriel Oprea nu îndeplinea nici acest criteriu.

Potrivit CV-ului său, a absolvit Școala Militară de Ofițeri de la Sibiu în 1983 și a activat în cadrul Ministerului Apărării Naționale până în 1993, când a fost trecut în rezervă, ceea ce înseamnă doar 10 ani.

Totuși, Oprea s-a folosit de o altă prevedere din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, cea de la articolul 56, alineatul 2: „Persoanele din învățământul superior… cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare națională și internațională, pot să se prezinte, cu aprobarea senatului universitar, la concursul pentru ocuparea unui post didactic în învățământul superior, fără îndeplinirea condițiilor de vechime stabilite la art. 55 alin. (6) sau (7), dupa caz”.

Pentru a îndeplini acest criteriu compensator, Gabriel Oprea a fost făcut profesor universitar asociat la Colegiul Național de Apărare (CNAp), lucru menționat, de altfel, în CV-ul său. Data exactă la care s-a petrecut acest lucru este însă incertă.

În CV-ul său oficial, Gabriel Oprea susține că este profesor asociat din 2001. Într-un răspuns oficial, primit de la CNAp, este precizată o altă dată: „Dl. Gabriel Oprea a devenit profesor universitar asociat la CNAp în anul 1994, la propunerea consiliului profesoral din CNAp și cu aprobarea Senatului Academiei de Înalte Studii Militare”.

Gabriel Oprea a obținut dispensă din partea Senatului Academiei de Înalte Studii Militare pentru a putea îndeplini integral prevederile articolului 56, alineatul 2, așa cum se precizează într-un răspuns primit de la Ministerul Educației.

Totuși, avizul Senatului Academiei de Înalte Studii Militare ridică semne de întrebare, având în vedere că Gabriel Oprea nu avea, așa cum cerea legea, „activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare națională și internațională”.

Potrivit Ministerului Educației, dincolo de aceste prevederi legale, instituțiile de învățământ superior erau obligate să țină cont în formularea metodologiei de concurs și de Ordinul ministrului Educației nr. 5723/15.03.1994, privind criteriile referitoare la validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor universitar.

Potrivit acestui Ordin, trei criterii erau obligatorii pentru a fi validat ca profesor universitar:

(1) concurentul trebuia să fi publicat cel puțin 30 de lucrări în reviste naționale și internaționale și cel puțin două volume personale în specialitatea sa;

(2) lucrările publicate să acopere disciplinele alocate în statul de funcții al postului respectiv;

(3) concurentul să aibă prestigiu național și internațional atestat de premii ale Academiilor, participări la congrese internaționale ca referent, recenzii.

Am solicitat Ministerului Educației și Colegiului Național de Apărare cópii după documentele cu caracter public din dosarul de concurs al lui Gabriel Oprea, precum lista cu lucrări și CV-ul.

Ambele instituții ne-au răspuns că nu dețin o copie „a dosarului de concurs al dl. Gabriel Oprea, deci nu vă putem oferi cópii după CV, lista lucrărilor și a dosarului”.

Într-o discuție cu un reprezentant al Biroului de Presă al MApN, instituție care are în subordine Universitatea Națională de Apărare și Colegiul Național de Apărare, ni s-a transmis că documentele solicitate ne pot fi puse la dispoziție doar cu acceptul lui Gabriel Oprea. Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prevede în mod clar categoria informațiilor care pot fi făcute publice, fără a menționa acceptul titularului de drept.

Plecând de la presupunerea că Gabriel Oprea a publicat articole în Revista Fundației Colegiului Național de Apărare, al cărei vicepreședinte a devenit în 2000, am solicitat Universității Naționale de Apărare acces la colecția acestei reviste.

Tot într-un răspuns oficial ni s-a comunicat că publicația nu există nici la Biblioteca Universității Naționale de Apărare, nici în cea a Colegiului Național de Apărare. De altfel, această revistă nu se afla nici la Biblioteca Națională a României și nici în bibliotecile instituțiilor de învățământ militar din țară.

În anul în care a devenit profesor universitar, lui Gabriel Oprea îi apăruse numele pe cinci cărți, însă numai pe una ca autor unic: „OSCE, organizație pentru secolul 21”, apărută la Fundația Colegiului Național de Apărare. Metodologia de concurs prevedea „cel puțin două volume personale în specialitatea sa”.

Nici acest criteriu nu era îndeplinit.

În ultimul an, Oprea a îndeplinit de 5 ori atribuțiile de premier interimar. Foto: gov.ro

Transfer ilegal de la Colegiul de Apărare la Academia de Poliție

CV-ul lui Gabriel Oprea conține, de altfel, o serie de informații false în legătură cu activitatea sa editorială din perioada 1999–2001, cea care a contat pentru concursul de profesor universitar.

Acesta se prezintă ca prim autor în cazul a trei lucrări, ceea ce nu este adevărat. Astfel, cartea „Introducere în dreptul internațional umanitar”, apărută în 1999 la Editura Cartega din București, îl are ca prim autor pe Nicolae Uscoi, care era directorul Colegiului Național de Apărare în 2000. O altă carte semnată mai întâi de Nicolae Uscoi și apoi de Gabriel Oprea este „Studii  de  drept  internațional umanitar”, apărută la Fundația Colegiului Național de Apărare din București, în 2001. Tot în 2001 apare la Fundația Colegiului Național de Apărare din București și lucrarea „Elemente de artă strategică românească”, care îi are ca autori pe Constantin Onișor, Mihail Vasile-Ozunu și Gabriel Oprea, acesta fiind ultimul nume trecut pe copertă.

Atât Ministerul Educației Naționale, cât și Colegiul Național de Apărare au confirmat prin răspunsuri separate că, deși Gabriel Oprea a obținut titlul de profesor la Colegiul Național de Apărare, el „nu a ocupat efectiv postul la CNAp” nici măcar o singură zi, rămânând în CNAp doar în calitate de profesor asociat.

Președintele UNPR a vizat, de fapt, doar obținerea titlului de profesor la CNAp, instituție unde era director adjunct din anul 2000 și în care a avut toate pârghiile la dispoziție. Ținta lui imediată a fost Academia de Poliție.

Gabriel Oprea a devenit profesor universitar la Academia de Poliție în octombrie 2001, prin transfer de la CNAp. Potrivit prevederilor din Legea învățământului și din Legea privind statutul personalului didactic, angajarea personalului didactic titular sau asociat se face numai prin concurs organizat.

De altfel, articolul 58, alineatul 1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic prevede că „posturile didactice prevăzute la art. 53 alin. (1) se ocupă prin concurs organizat de instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu. Concursul este valabil numai pentru instituția de învățământ superior respectivă”.

Acest articol nu doar că exclude transferul, dar îl și transformă într-o ilegalitate.

Sebastian Bădiță, jurist și membru fondator al asociației EDU CER, ne-a declarat că atât vechea Lege a Educației, cât și cea din 2011 interzic în mod categoric ocuparea unui post didactic fără concurs.

„Noțiunea de ‘transfer fără concurs’ nu există în domeniul învățământului universitar între instituții diferite, pentru că legea prevede faptul că un concurs anterior susținut este valabil doar pentru instituția de învățământ superior unde a fost desfășurat. Din punct de vedere juridic se poate solicita răspunderea penală, civilă sau administrativă a persoanelor vinovate, în funcție de anumite termene de prescripție”, a explicat Sebastian Bădiță.

De la data de 31 iulie 2008, Gabriel Oprea este angajat în mod oficial ca profesor universitar și coordonator de doctorate la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV).

Și aici a ajuns tot prin transfer.

Potrivit unui răspuns primit de la ANIMV, „dl. Gabriel Oprea și-a transferat atât atribuțiile de profesor universitar, cât și cele de conducător de doctorat, în cadrul ANIMV, în condițiile legii, în baza unei hotărâri a Senatului ANIMV, la data de 25 iunie 2008”.

Juriștii consultați susțin că o hotărâre a Senatului unei universități nu poate fi superioară prevederilor unei legi. Mai mult, o hotărâre a Senatului unei universități trebuie să interpreteze legea în litera și spiritul acesteia, și nu poate constitui derogare de la lege.

Cel puțin trei criterii neîndeplinite pentru a conduce doctorate

Modalitatea prin care Gabriel Oprea a obținut calitatea de conducător de doctorate la Academia de Poliție și la Academia Națională de Informații este presărată cu ilegalități și compromisuri juridice.

Am reconstituit etapele și procedurile parcurse de fostul vicepremier cu ajutorul unor acte publice. Totuși, deși am solicitat Academiei de Poliție o copie a documentelor cu caracter public din dosarul de concurs prin care Oprea a obținut calitatea de conducător de doctorate, ni s-a răspuns oficial că acest dosar se află actualmente la Academia Națională de Informații a SRI. Nici Academia Națională de Informații și nici Ministerul Educației nu au răspuns unei solicitări similare.

Gabriel Oprea a devenit conducător de doctorat în domeniul Ordine Publică și Siguranță Națională prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4848 din 30 octombrie 2002, la doar un an, două luni și 28 de zile după ce obținuse titlul de profesor universitar.

La momentul respectiv, condițiile de organizare a concursului pentru obținerea calității de coordonator de doctorat erau reglementate prin Ordinul nr. 5103 al ministrului Educației, din 5 iulie 1999.

Domeniul Ordine Publică și Siguranță Națională era încadrat în categoria Știință Militară, pentru care criteriile specifice de evaluare pentru conferirea calității de conducator de doctorat erau următoarele:

– Să aibă o activitate didactică de cel puțin 10 ani în învățământul superior sau/și în cercetarea științifică, dintre care cel puțin 3 ani de la obținerea titlului de doctor.

În 2002, dacă ne raportăm la data când a devenit profesor universitar la CNAp, Gabriel Oprea avea o vechime în învățământul superior ceva mai mare de un an. Dacă ne raportăm la răspunsul primit de la CNAp, în care se spune că Oprea a devenit profesor asociat în 1994, atunci avea o vechime de circa 8 ani, nicidecum de minimum 10 ani, cum prevedeau criteriile.

Nici perioada de 3 ani de la data obținerii titlului de doctor nu era îndeplinită, în cazul lui Oprea trecând doar un an, șapte luni și 14 zile.

Criteriu neîndeplinit.

– Să aibă publicate cel puțin 6-8 lucrări științifice de referință (cărți, manuale și cursuri universitare, tratate, monografii, studii la edituri de prestigiu), dintre care cel puțin trei să fie lucrări de autor.

În 2002, potrivit propriului CV, Gabriel Oprea publicase cinci cărți, nici una la vreo editură de prestigiu, și doar una singură ca lucrare de autor.

Criteriu neîndeplinit.

– Să fi elaborat cel puțin 30 de articole sau studii, publicate în reviste de prestigiu sau întrunite în culegeri introduse în circuitul științific, dintre care cel puțin 20 ca autor.

În CV-ul său public, Gabriel Oprea nu menționează niciun articol sau studiu publicat în vreo revistă științifică. Dacă, totuși, a publicat vreunul în revista Fundației Colegiului Național de Apărare, această publicație nu putea îndeplini sub nicio formă criteriul de prestigiu. Astfel, nu există informații publice care să ateste îndeplinirea acestui criteriu.

– Să fie autor (coautor cu o contribuție esențială) la elaborarea a cel puțin 10 lucrări de cercetare științifică, exerciții sau aplicații complexe.

Nu există informații publice care să ateste îndeplinirea acestui criteriu.

– Să fi susținut (publicat) cel puțin 25 de comunicări științifice cuprinse în volumele sesiunilor de comunicări știintifice, publicații de specialitate și dosarele convocărilor de pregătire științifică și metodică.

Nu există informații publice care să ateste îndeplinirea acestui criteriu.

– Să facă dovada unei activități știintifice și publicistice active în ultimii 3 ani.

Nu există informații publice care să ateste îndeplinirea acestui criteriu.

– Să fi publicat teza de doctorat integral sau parțial.

Gabriel Oprea și-a publicat teza de doctorat în 2008, după 6 ani de la data la care devenise conducător de doctorate.

Criteriu neîndeplinit.

În 2007, ministrul Educației Mihail Hărdău a emis Ordinul nr. 356, din data de 15 februarie 2007, pentru aprobarea Precizărilor metodologice cu privire la reconfirmarea sau confirmarea calității de conducător de doctorat. Emiterea acestui act i-a obligat pe toți coordonatorii de doctorate din România să își reconfirme acesată calitate.

Cum Ministerul Educației a refuzat să ne pună la dispoziție o copie a actelor publice din dosarul de concurs prin care Gabriel Oprea a devenit (în 2002), iar apoi a fost reconfirmat (în 2008) conducător de doctorate, putem presupune că el și-a publicat teza de doctorat în 2008 pentru a putea bifa măcar câteva criterii minimale.

Reconfirmarea din 2008 a fost făcută prin Ordinul nr. 4963 din 31 iulie 2008, semnat de ministrul de atunci al Educației, Cristian Adomniței.

Rezumat

Întreaga carieră de profesor universitar a lui Gabriel Oprea nu există în realitate. Din informațiile noastre, el nu a susținut niciodată cursuri la Colegiul Național de Apărare, unde a optat să-și păstreze doar calitatea de profesor universitar asociat.

Surse din cadrul Academiei de Poliție și de la Academia Națională de Informații a SRI susțin că Gabriel Oprea nu a activat niciodată ca profesor universitar în aceste instituții, fiind doar conducător de doctorate. De altfel, această calitate pare să fi fost marea miză academică pe care și-a fixat-o generalul Oprea de-a lungul ultimilor aproape 15 ani.

Articolul de mai sus spune, în esență, următoarele lucruri:

1. În iunie 2001, la numai 3 luni după ce ministrul Andronescu îi confirmase prin ordin titlul de doctor, Gabriel Oprea a devenit profesor universitar, cu toate că nu avea o vechime de 9 ani la catedră sau 15 ani de activitate în profilul postului pentru care concura, așa cum prevedea legea.

Pentru a se putea înscrie la concurs, a primit dispensă din partea Senatului Academiei de Înalte Studii Militare. Legea mai cerea ca aspirantul la titlul de profesor să fi publicat cel puțin două cărți de autor în specialitatea sa. Gabriel Oprea avea doar una.

2. După ce a obținut titlul de profesor universitar la Colegiul Național de Apărare, Gabriel Oprea s-a transferat pe același grad didactic la Academia de Poliție și, ulterior, la Academia Națională de Informații a SRI, deși, potrivit Legii educației, „concursul este valabil numai pentru instituția de învățământ superior respectivă”.

3. În octombrie 2002, Gabriel Oprea a devenit și coordonator de doctorate, încălcând prevederile legii de la acea dată:

– nu avea activitate didactică de cel puțin 10 ani în învățământul superior;

– nu trecuseră cel puțin 3 ani de la obținerea titlului de doctor;

– încă nu-și publicase teza de doctorat, nici măcar parțial;

– nu publicase cel puțin 6-8 lucrări științifice de referință;

– nu publicase cel puțin 30 de articole sau studii;

– nu avusese o contribuție esențială la elaborarea a cel puțin 10 lucrări de cercetare științifică.

Dar poate cel mai grav este faptul că Gabriel Oprea nu s-a dus în fața studenților ca profesor universitar, nici la Colegiul Național de Apărare, nici la Academia de Poliție și nici la Academia Națională de Informații.

Cu toate acestea, a coordonat 21 de persoane care au obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații: 9 la Academia de Poliție, 12 la Academia Națională de Informații.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€