4 milioane de români au dispărut din țară în ultimii 30 de ani. Cei mai mulți au plecat spre Vest. Ilustrațiile din articol: Lucian Muntean Infograficele din articol: Confederația Concordia

România lui 2030: țară, țară, vrem popor!

Până la finalul anului 2020, România va pierde circa 140.000 de cetățeni. Jumătate din această pierdere este formată din cei care vor emigra în alte țări, preponderent cele din vestul Europei, în timp ce cealaltă jumătate este reprezentată de declinul natural de populație din cauza natalității scăzute.

În ultimii 30 de ani, România a pierdut undeva la 4 milioane de cetățeni – circa un milion în urma scăderii natalității, alte trei fiind reprezentate de cei care au ales să emigreze. Nu a existat nicio strategie de limitare a acestui fenomen, în special în privința emigrației, și nici nu s-a vorbit până acum în mod coerent de o strategie de creștere a numărului de cetățeni români care se află în țară – fie prin readucerea unui procent dintre cei emigrați, fie printr-un plan de atragere de imigranți.

Dar fiecare dintre aceste 4 milioane este o viață, un om, un univers întreg. Nu vorbim aici doar de niște statistici, vorbim de patru milioane de români care fie n-au mai apucat să se nască, fie au plecat încotro au văzut cu ochii. Iar motivele diferă de la caz la caz.

De ce ne pleacă românii

Cosmin S., 41 de ani, a decis să plece din țară la finalul anului trecut dintr-un motiv foarte simplu: a lucrat o perioadă în Irlanda, apoi a plecat la Londra, dar în cele din urmă a ajuns în Noua Zeelandă, de unde nu mai are de gând să se întoarcă în țară decât în vizită. De ce? Pentru că, ajuns în Irlanda, „am văzut unde se duce România. Și am văzut Irlanda și am zis că ăsta e viitorul României. Și am spus că asta nu vreau, nu e pentru mine. Așa că nu am nici un chef să mă mai întorc altfel decât în vizită”.

Mai aproape de noi, în Europa, Anna S., 44 de ani, a decis să plece din România târziu, după ce a rezistat patru decenii în țară: „De ce am plecat? Pe scurt, de frică. De grija zilei de mâine. Pentru că îmi era mai frică să rămân decât îmi era să plec. Eram «single mom» la data luării deciziei și trăiam de ceva vreme cu o teamă latentă și o nesiguranță care devenise deja ceva cert în viața mea. Simțeam că merg pe nisipuri mișcătoare, că pedalez în gol și că nu exista și nici nu se întrevedea vreo plasă de siguranță.

Munceam fără pauză pentru a-i putea plăti meditații fiului meu și mă gândeam dacă are vreo noimă. Și dacă ajunge să facă două facultăți, cum am făcut eu, va câștiga oricum insuficient cât să îi tihnească, pe când fratele meu care era șofer de camion în Germania de ceva ani era atât de relaxat din toate punctele de vedere încât ai fi crezut că practică vreo formă de meditație sau bea apă sfințită.

Așa că am plecat undeva unde mi se asigură stabilitate economică, asigurări sociale, putere de cumpărare, iluzia asta de cădere pe moale, de plasă de siguranță.

O țară ca un X și 0, în care populația a scăzut cu 17% în trei decenii. Ilustrație: Lucian Muntean

La fel ca ei sunt mulți români, plecați în toate direcțiile, uneori înșirând mai multe țări până când ajung să se stabilească definitiv undeva, acolo unde-și vor petrece restul vieții.

„Motivul pentru plecare depinde de nivelul bunăstării materiale și de poziționarea geo-socială. Într-un oraș mic contează lipsa locurilor de muncă; în orașele mari, unde acest aspect e mai puțin problematic, pot conta elemente de altă factură, precum lipsa de calitate a serviciilor publice sau absența spiritului civic (pare abstract dar e un lucru care contează mult în definirea percepțiilor privind calitatea vieții).”

Barbu Mateescu, sociolog

România nu se află singură în încurcătură – mai toate țările din estul Europei se confruntă cu această problemă din exact aceleași cauze. În mod ciudat, în aceste țări a crescut foarte mult și sentimentul anti-imigranți, deși aceștia sunt foarte doriți de către economie, pe de o parte, iar pe de alta numărul acestora este foarte mic în raport cu milioanele de polonezi, maghiari și alți estici care au emigrat în vestul Europei.

Estimările specialiștilor sunt dure: un studiu efectuat de KPMG și Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei Române (INCE) pentru confederația Concordia arată că populația totală va scădea la circa 18 milioane de persoane în 2030, în timp ce la orizontul anului 2050 vom mai rămâne doar circa 16 milioane de români în țară. În 2070, data la care vor începe să iasă la pensie cei născuți în anul 2000, ar mai rămâne doar 15 milioane de persoane în România, de unde la începutul anului 1990 erau aici 23,2 milioane de persoane.

Scăderea dramatică a populației României este principala problemă care trebuie rezolvată în următorii ani. Sursa infografic: Confederația Concordia

Bomba cu ceas setat în 2030

Impactul asupra populației ocupate este și mai dramatic, iar asta fără a mai lua în calcul tendințe masive precum automatizarea: dacă astăzi avem 8,2 milioane de persoane ocupate, dintre care 5,6 milioane sunt angajați salariați, acest bazin de populație activă se va restrânge la 7,3 milioane de oameni în 2030, adică peste doar zece ani, iar dacă nu se va observa vreo schimbare a proporției celor angajați, vom avea atunci doar 5 milioane de angajați salariați.

Pensionarii vor ajunge rapid să fie mai mulți decât angajații.

Între timp, numărul pensionarilor va crește dramatic, în special după 2030, când încep să iasă la pensie „decrețeii”. Impactul acestora asupra sistemului de pensii de stat va fi uriaș. Peste 1,5 milioane de români vor ieși la pensie într-un interval foarte scurt – 2030-2033 (dacă nu cumva vârsta de pensionare se va mări între timp), ca urmare a exploziei natalității înregistrate între 1966-1969. Dar tot în 2030-2033 vor începe să lucreze și cei mai puțini români tineri, adică cei născuți după 2010.

Vom avea de-a face, așadar, cu un salt zdravăn al numărului pensionarilor, concomitent cu o reducere puternică a noilor-veniți în economie. Se estimează că vom avea un număr egal de pensionari și salariați. Iar acesta va fi doar începutul. Cum să reziste un astfel de sistem?

Cine-și imaginează, în acest context, că va putea ieși la pensie liniștit (pensie de stat) este de o naivitate rară. Dar până să intrăm în panică, trebuie să pricepem un lucru: nu avem, de fapt, zece ani ca să rezolvăm această problemă, ci mai puțin de cinci, pentru că trebuie lăsat suficient timp sistemului ca să se pregătească pentru saltul din 2030.

În context, mărirea din pix a pensiilor cu 40% este o măsură menită să arunce în aer economia României nu doar acum, ci și pentru cel puțin trei-patru decenii. Dacă vi se pare prea dură această afirmație, aduceți-vă aminte de efectele pe care le resimțim încă de pe urma măsurilor anti-privatizare din 1990-1996.

Riscăm să batem pasul pe loc timp de 50 de ani

Totuși, economia României încă mai crește, iar perspectivele pentru următorii cinci ani nu sunt rele. Există și români optimiști, care decid să rămână în țară deși ar putea pleca oricând. De ei depinde și modul în care va arăta România în următoarele două decenii.

Unii dintre ei, precum Cătălin T., din București, 42 de ani, aleg să rămână necondiționat: „Am rămas în România din trei motive: țin la oamenii dragi mie și nu aș vrea să le rup inima fiind departe; apoi, cred că e important să ne asumăm responsabilități și provocări – și celelalte țări în care am putea pleca s-au dezvoltat tot așa, cu oameni care și-au asumat schimbarea lor; și, nu în cele din urmă, sunt un antreprenor, structural. Cred că aici avem ocazia să participăm la reinventarea unei națiuni.

Alții, precum Claudiu P., în vârstă de 34 de ani, o fac pentru că au oportunități: „Am rămas în România pentru că mi s-a părut că aici e foarte mult loc de făcut treabă, e loc de făcut mult bine. Dacă te duci într-o țară dezvoltată sunt puține lucruri de îmbunătățit acolo, doar mici eficientizări, perfecționări, fine tunings.

Au oare motive reale să fie optimiști? Cine are dreptate, până la urmă: cei care se simt învinși de un sistem sufocant care i-a forțat să fugă din propria țară, sau cei care consideră că sistemul poate fi învins și transformat pentru a ne face „o țară ca afară” într-un viitor deloc îndepărtat?

Pentru asta, ar trebui să ne uităm și la ce vine din spate. Iar ce vine…

Următoarea generație de angajați este tot mai analfabetă funcțional

Conform aceluiași raport KPMG/INCE, România suferă foarte mult în privința educației de bază. 400.000 de copii cu vârsta între 5-19 ani nu sunt incluși în sistemul educațional, fapt care îi va priva de oportunități pe piața muncii. Suntem pe locurile codașe în Europa atunci când vine vorba de capacitatea de a aplica informația dobândită (27/28 la științe, 27/28 la înțelegerea textelor citite și 26/28 la calculul și interpretarea matematică).

Dezastrul de la testele PISA nu ar fi atât de mare dacă cei meniți să-l repare nu ar avea o mentalitate care ne asigură că vor continua să scoată pe bandă elevi incapabili să înțeleagă ce învață și să fie pregătiți atât din punct de vedere cultural, cât și practic.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Inițiativele private de tipul SuperTeach nu pot compensa decât parțial inabilitatea statului de a educa viitoarele generații, iar faptul că plagiatul afectează masiv mediul universitar din România nu e de natură să ne convingă că lucrurile se vor schimba rapid.

Copiii de 10 ani de acum vor fi cei care vor pătrunde pe piața muncii la orizontul anului 2030. Cât de pregătiți vor fi ei pentru a performa la un loc de muncă? Cât de atentă este școala să treacă de la un sistem bazat pe predare-memorare la unul în care sunt crescute abilitățile de analiză și lucru în echipă? Care este strategia prin care putem trece în doar câțiva ani de la o școală care produce pe bandă rulantă oameni capabili doar să bifeze niște căsuțe într-un formular și să redea mecanic informații deja învechite, la o școală care asigură un fundament solid pentru viitor? Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt de natură să ne bucure.

Cum poate crește România

Toate aceste estimări se bazează pe tendințele actuale și pe faptul că nu se iau măsuri radicale pentru a schimba direcția economiei. Totuși, avem un potențial uriaș, iar diferența între un dezastru și o țară prosperă va fi făcută de abilitatea noastră, ca societate (deci nu doar a autorităților) de a folosi acest potențial.

Sunt trei elemente-cheie care pot schimba lucrurile în bine.

1. Calificarea și recalificarea

Avem de unde să aducem mai mulți angajați pe piața muncii? Desigur. Sunt aproape 2 milioane de români care pot fi atrași în economie, în special din zonele rurale și din populația necalificată care de obicei fie este asistată social, fie trăiește din ferme individuale de subzistență. Șomajul printre tineri este mai mare în România decât media UE28 (18,3%, conform Eurostat).

Toți aceștia trebuie calificați pentru a putea fi absorbiți pe piața muncii, iar în multe cazuri trebuie să fie recalificați, în special atunci când vorbim de persoane care au muncit în trecut dar fac parte dintre loturile de disponibilizați de care nu s-a mai interesat nimeni între timp.

Migrația de la rural la urban se va accentua, dar dacă vrem să păstrăm oamenii în țară trebuie să ne modernizăm rapid orașele. Ilustrație de Lucian Muntean

Calificarea și recalificarea nu pot fi aruncate doar pe umerii statului, în special atunci când avem de-a face și cu modificări ale industriei prelucrătoare, care depind de evoluții de pe piețele externe mai ușor de priceput de către multinaționale.

Poate că ar fi mai bine dacă managerii români ai multinaționalelor care doresc să-și asigure un bazin de forță de muncă potrivit încetează cu lamentările și iau inițiativa în desfășurarea acestui tip de programe încă de la nivelul liceului, fără a uita să includă și persoanele mai în vârstă, care mai au 10-15 ani până la pensie. Este absolut clar că de la stat nu ne putem aștepta la schimbări majore în timp util, așadar nu ar fi mai normal ca domeniul privat să-și facă singur temele?

Avem un bazin important din care putem extrage o creștere economică susținută.

Deficitul actual de angajați este estimat la 300.000 de oameni, însă acesta ar ajunge până la 550.000 în 2023 (conform aceluiași studiu citat mai sus). Ni se spune că este o mare problemă, dar putem privi lucrurile și altfel: dacă recalificăm un sfert din cele două milioane de români care acum sunt „pe dinafară”, putem spune că pentru întreg deceniul care ne stă în față, există chiar la noi în țară suficiente resurse umane care pot și trebuie să fie integrate în economie.

2. Creșterea atractivității țării

Cel mai bun scenariu este acela în care reușim să oprim exodul populației calificate și să inversăm trendul. Acest lucru ar putea ține în țară, în următorii zece ani, cel puțin jumătate dintre cei care se estimează că vor pleca. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie ca motivele pentru care pleacă românii să fie eliminate.

Perspectivele nu sunt deloc bune: 47% dintre tinerii cu vârste între 16-35 de ani doresc să plece din țară, iar motivele sunt multiple. Țara nu este atractivă nici din punctul de vedere al salariilor, nici în privința calității vieții.

„De ce migranții din rural au drept primă opțiune străinătatea și nu orașele României? Raportul costuri/beneficii e important. La o chirie egală sau mai mică decât în România și salarii mai mari, un oraș vestic va fi prin definiție superior ca opțiune de migrație.”

Barbu Mateescu, sociolog

Orice politică legată de păstrarea românilor în țară trebuie să înceapă de la aceste elemente-cheie. Dacă românii nu-și mai imaginează un viitor apropiat în care România le oferă siguranță, un trai decent și respect, în care să poată trăi „ca afară”, ei vor alege cu siguranță să plece. Or, capacitatea de a-și imagina un viitor depinde atât de crearea unor planuri și strategii de dezvoltare a fiecărei localități din România, cât și de capacitatea de execuție a acestora.

Claudiu P., antreprenor român citat la începutul articolului, ne spune ce l-ar putea face să rămână în România: „Aș rămâne în continuare în România dacă avem stabilitate și predictibilitate politică și fiscală, dacă se rezolvă problemele de mediu și de infrastructură și dacă Bucureștiul devine un oraș pentru oameni, cu o strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung în tot ce înseamnă infrastructură.

În acest context, România ar putea deveni foarte atractivă și pentru anumite anumite categorii de dorit de imigranți. De exemplu, pentru studenții străini, în cazul în care își dezvoltă câteva poluri universitare de înaltă recunoaștere (nu e cazul acum). Dar și pentru pensionarii vestici și pentru românii care vor ieși la pensie în străinătate, dacă aceștia pot găsi aici suburbii sau orășele dezvoltate de la zero, care să corespundă celor mai înalte norme de wellness și care să folosească uriașul potențial rural al țării – de care ne tot vorbește prințul Charles, dar fără ca noi să înțelegem.

Nu în cele din urmă, hub-uri de IT și inovație, precum cele de la Cluj-Napoca sau București, pot atrage inclusiv imigranți de înaltă calificare, cu condiția ca și localitățile respective să se transforme rapid în orașe verzi, prietenoase cu locuitorii. Acest lucru este strâns legat de următorul punct.

Pe scurt: momentul în care orașele noastre vor deveni locuri în care să ne placă să trăim, să muncim, să ne relaxăm și să prosperăm este momentul în care românii vor înceta să mai migreze în afara țării. De ridicarea orașelor României depinde viitorul ei, într-o proporție covârșitoare.

3. O politică de imigrație și repatriere coerentă

În România sunt atrași, deocamdată, imigranți temporari, care vin să muncească pe poziții cu calificare minimă, în special pe șantiere, uneori pe bani chiar mai puțini decât ar cere românii. Dar deficitul uriaș de populație cu care se va confrunta România nu poate fi acoperit dintr-o astfel de imigrare – nu cred că își poate imagina cineva o Românie funcțională în care avem 1-2 milioane de imigranți veniți din Asia și Africa în doar două decenii.

Nici creșterea natalității nu este o soluție, ci mai degrabă atragerea imigranților capabili să creeze o valoare adăugată mare, prin joburi de înaltă calificare. Sună arid, dar calculul e simplu: o companie precum BMW, cu doar puțin peste 135.000 de muncitori la nivel global, are venituri de circa 100 de miliarde de dolari, adică fix cât jumătate din PIB-ul României obținut cu 5,6 milioane de muncitori!

Dacă nu reușim să facem România atractivă, țara se va depopula accentuat în acest secol. Ilustrație de Lucian Muntean

Nu avem nevoie, așadar, de milioane de imigranți, ci de câteva sute de mii de angajați care să lucreze în industrii extrem de profitabile – industriile viitorului. E chiar atât de greu să creăm 100.000 de locuri de muncă în următorul deceniu care să corespundă acestor coordonate, precum și un sistem de taxare care să permită reinvestirea în țară a unei părți importante a profiturilor?

Avem cel puțin câteva zeci de mii de români care pot oricând să lucreze în astfel de joburi în țară, cu condiția ca ele să existe. Dar pe lângă ei sunt mulți alții care ar putea veni aici, cu condiția schimbării birocrației îngrozitoare care există în acest moment în privința imigranților de calitate. Chiar și dacă ești antreprenor multimilionar venit din Vest, de exemplu, tot vei fi descurajat să rămâi în România din cauza unor reguli care amintesc mai degrabă de regimul comunist, nu de o țară europeană modernă. În acest context, refacerea legislației privitoare la imigrație ar trebui întreprinsă urgent, pentru a putea atrage în România miile de antreprenori și angajați în căutare de oportunități.

„Ne-întoarcerea unora dintre emigranții României e naturală – ei își construiesc cariere, familii și conexiuni sociale în țara de destinație. Mai e un factor: s-au schimbat elementele care i-au făcut să plece? În multe cazuri răspunsul e nu.”

Barbu Mateescu, sociolog

Trebuie să înțelegem, pe de altă parte, că am pierdut deja definitiv majoritatea covârșitoare a celor care au plecat deja din țară, milioane și milioane de oameni. Așa cum ne spune Anna S., citată la începutul articolului, „Pentru ce m-aș întoarce? Pentru nimic. Sunt prea dezamăgită de sistemul din România. Plecatul meu din România a fost precum un divorț dureros. Îl iubești încă pe nenorocit, dar te-a rănit atât de tare încât nu te mai poți uita cu mândrie la propria ta figură în oglindă dacă îi mai accepți mizeriile încă o zi. Așa că o faci. Divorțezi cu teamă în suflet și te arunci în necunoscut. Și apoi intri în altă relație și te uiți în spate și te întrebi cum de ai rezistat atât. Te-ai întoarce la fostul tău? Nu. Niciodată. Pentru nimic în lume. Chiar dacă mi-ar promite că s-a schimbat. Sau poate că s-a și schimbat. Dar nu te mai interesează. Pentru că i-ai dat cei mai buni ani ai tăi și nu te-a apreciat și acum un altul străin te acceptă și te îmbrățișează și iubește așa în bucăți și bătrână cum ești.

Dar dacă dorim ca România să mai aibă români în ea, atunci trebuie să o schimbăm dintr-o țară mizerabilă și abuzatoare într-una în care să-ți facă plăcere să trăiești și în care să te simți în siguranță inclusiv atunci când te gândești la viitor. Iar ceea ce vom face în următorii zece ani va face diferența dintre un stat european puternic și un stat eșuat.

Le suntem datori tinerilor (și celor mai puțin tineri) care încă doresc să rămână în România și să crească alături de ea, să facă „o țară ca afară” de care să se bucure în timpul vieții lor, iar nu doar nepoții și strănepoții. Poate că ar trebui să ne molipsim de la ei, să luăm ceva din energia lor.

„Am rămas pentru că țara e încă în construcție și nu apuc să mă plictisesc, sunt o grămadă de lucruri de făcut, super multe puncte la care poți să contribui, fie că e vorba de civism, cultură, politică, dezvoltarea de modele de business și tot așa. Probabil e același motiv pentru care îmi place să lucrez cu adolescenții: sunt încă în formare, mai au multe de învățat, uneori chiulesc de la ore să bea o bere, o mai dau în bară și uneori se mai înhăitează cu cine nu trebuie, da’ e mișto să fii parte din maturizarea asta și să contribui pe unde poți, plus că înveți și tu multe de la ei și te împiedică să devii rigid. Sigur că mă scoate din minți uneori și îmi vine să o iau la drum cu rucsacul în spate și m-am gândit de multe ori să pun puțină distanță între noi. Celălalt aspect, mai personal, care mă face să rămân ține de oameni. Sunt atât de mulți oameni minunați, că nu aș putea să mă lipsesc de ei prea mult. Plus că glumele îmi ies mai bine în română.”

Alina C., 31 de ani

Evident, pe lângă măsurile enunțate mai sus, mai sunt și altele care trebuie luate. Cele descrise în studiul KPMG-INCE citat extensiv în acest articol ar trebui să se afle pe masa următoarelor guverne, măcar ca un punct de pornire a unei conversații cu partenerii sociali, pentru măsuri urgente.

Pentru că, pe lângă populație, România pierde rapid și timpul în care mai poate reuși să schimbe aceste tendințe care o pot transforma într-o țară fără de popor.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...