Patru șoimi ai patriei au crescut într-o grădiniță

Într-o jardinieră de pe balconul unui bloc cu patru etaje din Rădăuți (județul Suceava), în loc de flori au apărut, în primăvara lui 2017, șase ouă de șoimi.

Când, după aproape o lună în care a lipsit de acasă, inspectorul vamal Constantin Bălulescu (60 de ani) și-a inspectat balconul de la ultimul etaj, a avut surpriza să găsească grămăjoara de ouă pestrițe.

Pe 10 mai, fiica sa, jurnalista și scriitoarea Lavinia Bălulescu, a publicat pe Facebook o fotografie cu ponta din jardinieră și o explicație care debuta cu această propoziție:

„Se întâmplă și lucruri grozave în lumea asta”. 

A fost primul episod al unui jurnal bogat ilustrat (inclusiv cu două filmulețe – aici și aici), delicios pentru prietenii ei de pe Facebook.

Pe 25 mai, Lavinia Bălulescu a publicat textul Balconul cu păsări de pradă, în care povestea cum, „într-o dimineață, lângă cei șase frați stătea cu burta-n sus o biată șopârlă care aștepta să fie halită”. 

Apoi, a apărut încă un episod din jurnal:

31 mai 2017 

Jurnal de bord, data stelară. 

Un pui de șoim a căzut din cuib, direct în balcon, unde taică-miu l-a găsit cam leșinat de foame. 

Întâi a încercat să-l pună înapoi în cuib, dar ceilalți pui erau tare agitați, mai venise și mama lor, așa că s-a tot gândit ce să facă. 

Într-un final, i-a administrat niște cărniță și apoi a reușit să-l returneze cuibului, unde înțeleg că acum doarme liniștit, cu burta plină. 

Vă prezint moaca lui, cu precizarea că niciun pui nu a fost rănit, totul este bine, iar petele roșii de pe tocător nu-s de sânge. ?

(Relatare publicată pe Facebook de Lavinia Bălulescu)

Fotografia atașată ultimului episod de pe Facebook, cel din 28 iunie, înfățișa jardiniera părăsită de cei patru șoimuleți supraviețuitori.

Lavinia Bălulescu a povestit pentru PressOne experiența tatălui său cu familia de șoimi.

„A găsit în cuibul din jardinieră șase ouă. Inițial au ieșit doar patru pui, apoi au apărut alți doi. 

A hrănit doar unul dintre pui, pe care tot îl găsea căzut din jardinieră. I-a dat mâncare doar de două ori – câteva bucățele de carne crudă. 

Apoi, citind și informându-ne, am aflat că nu e bine să intervii în viața acestor păsări, să le hrănești, așa că a renunțat să mai dea de mâncare puiului. Până la urmă, acest pui a fost acceptat înapoi în cuib. 

De asemenea, pentru a nu deranja păsările, în tot acest interval, tata a ieșit pe balcon de foarte puține ori, când părinții puilor erau plecați. În rest, a ținut draperia trasă la geam. 

Orice mișcare părea că deranjează păsările adulte și că le sperie, de asta a recurs la acest lucru. 

Puii au rămas în cuib pentru cam trei săptămâni. Apoi, taică-miu a plecat iar pentru o perioadă mai lungă de acasă. La întoarcere, a găsit cuibul gol.” 

Vânturei roșii

Biologul Sebastian Bugariu (36 de ani), de la Societatea Ornitologică Română (SOR), confirmă că șoimii din fotografiile Laviniei Bălulescu sunt vânturei roșii (Falco tinnunculus).

Bugariu spune că „specia este predominant migratoare în nordul și în estul Europei, însă pe teritoriul României este mai degrabă parțial migratoare și dispersivă sau sedentară”.

„Deși unii indivizi migrează, specia poate fi observată mai tot timpul anului în habitatele caracteristice.

România este parte a arealului de iernare a speciei, în ierni mai blânde fiind observați mai mulți indivizi”, indică biologul.

Pasărea răpitoare cea mai răspândită în orașe

Vânturelul roșu este o specie larg răspândită, spune Sebastian Bugariu.

„Este prezentă într-o mare varietate de habitate. Le preferă pe cele deschise, cu vegetație redusă ca înălțime, unde să poată vâna și unde să găsească suporturi pentru cuiburi, de exemplu: pajiști, ferme, terenuri agricole, toate cu copaci sau rețele de înaltă tensiune sau clădiri, liziere de pădure, zăvoaie etc. 

Este prezentă inclusiv în zone urbane, dintre speciile de păsări răpitoare prezente în orașe fiind cea mai răspândită.” 

„A cuibărit și pe pervazul ferestrei de la baie”

Cuibăritul începe, indică Sebastian Bugariu, „în luna aprilie, de multe ori în prima jumătate a lunii”. 

„Specia cuibărește în scorburi mari din copaci sau în cavități, în stânci sau pe polițe de stâncă. De asemenea, folosește diverse suporturi pe clădiri, schele sau frecvent cuiburile altor păsări în copaci sau pe stâlpi etc. 

Ca și alte specii de șoimi, nu construiește un cuib elaborat.” 

Biologul arată că s-a mai întâmplat ca vânturelul roșu să cuibărească în balcoanele blocurilor, „acolo unde deranjul este minim”. Și adaugă că „au fost cazuri în care a cuibărit și pe pervazul lung al ferestrei de aerisire de la baie”. 

Cum un ordin al balconiformelor nu va fi acceptat niciodată de oamenii de știință, nici măcar de cercetătorii în chirurgie plastică, vânturelul roșu rămâne, ca toți ceilalți șoimi, parte a ordinului falconiformelor.

Femela clocește, masculul aduce hrană

Vânturelul roșu depune, „de regulă, două-trei până la șase ouă, excepțional și mai multe”, indică Sebastian Bugariu.

„Femela clocește ouăle, iar masculul îi furnizează hrană. Incubarea ouălor durează 27-29 de zile, iar puii zboară din cuib după 27-32 de zile. 

Juvenilii petrec încă o perioadă de câteva săptămâni împreună cu adulții, timp în care învață să fie independenți și să își procure hrana singuri. 

Juvenilii se dispersează de obicei începând din august, însă lunile de migrație principale ar fi septembrie și octombrie, când pe teritoriul țării noastre pot migra și indivizi din nord și din nord-est”, spune Sebastian Bugariu.

Vânturelul roșu este monogam, „însă au fost raportate izolat și cazuri de poligamie”, adaugă biologul.

Diferențele între sexe sunt mai vizibile la cap și la coadă.

„Deși coloritul general este asemănător, masculul are capul gri-albăstrui și partea superioară a cozii, de asemenea, fără dungi transversale, doar cu o bandă terminală lată, pe când femela are dungi transversale pe partea superioară a cozii, iar capul este maroniu, cu striuri”, explică Sebastian Bugariu.

„Șoim de talie medie”

Vânturelul roșu este un „șoim de talie medie”, cu lungimea de 31-37 de centimetri și cu anvergura aripilor de 68-78 de centimetri, scrie Collinsul, cum numesc ornitologii determinatorul recent tradus în limba română.

Aceeași sursă descrie „sunetul principal” al speciei drept „o serie de note scurte și ascuțite, «chii-chii-chii», mai scurt decât sunetele șoimului rândunelelor și ale șoimulețului de iarnă”. 

Zboară pe loc minute-n șir, ca elicopterul

Falco tinnunculus vânează mai ales șoareci, dar și păsări mici, insecte sau șopârle, enumeră Sebastian Bugariu.

„Are un văz foarte dezvoltat, fiind capabil să vâneze și în lumină foarte slabă. Vânturelul roșu este capabil să vadă și în spectru ultraviolet.

Prin urmare, poate să detecteze urmele de urină lăsate de șoareci în iarbă, iar astfel să-i localizeze. Strategia de vânătoare este adaptată pentru a captura mici animale terestre”. 

Zborul de observație pe terenul de vânătoare este unul dintre spectacolele naturii pe care vânturelul roșu îl oferă gratuit celor atenți la păsări. Poate fi văzut deseori aproape de drumurile rutiere care străbat terenurile agricole.

Atunci, șoimul zboară pe loc, precum elicopterul, își deschide coada ca pe un evantai și își apleacă mult capul pentru a găsi prada.

Sebastian Bugariu arată că, de regulă, o astfel de secvență de zbor se petrece „la o înălțime de 10-20 de metri, dar aceasta poate să varieze, iar zborul la punct fix poate să dureze până la câteva minute sau chiar mai mult, în funcție de aportul curenților ascendenți și de succesul ori de lipsa succesului la vânătoare”.

Biologul precizează că și alte specii de răpitoare pot zbura ca vânturelul roșu.

„Dintre șoimii de talie mică, vânturelul de seară și vânturelul mic au și ei această strategie de vânătoare, iar printre răpitoarele de talie mai mare, toate speciile de șorecari care apar la noi și șerparul pot fi observați executând și ei zboruri la punct fix.” 

Un alt spectacol aerian oferit de vânturelul roșu poate apărea la trecerea lui pe lângă un pâlc de copaci în care s-a stabilit o colonie de ciori de semănătură (Corvus frugilegus), păsări mai mari decât el. De fiecare dată când se apropie vreo răpitoare, cinci-șase ciori se ridică și încearcă să o alunge.

Atunci, vânturelul roșu începe o suită de fente, precum Maradona în meciul din 1986 cu Anglia, serie care se încheie numai când decide să părăsească zona.

Întrebat dacă vânturelul roșu are prădători, Sebastian Bugariu răspunde:

„Fiind el însuși un răpitor, zburător agil, nu are în mod curent sau constant prădători. 

Cu toate acestea, poate cădea pradă ocazional unor răpitori care profită de oportunitatea de a captura păsări de talia sa, în special pe juvenilii neexperimentați care părăsesc cuibul. 

Printre astfel de prădători se numără, de exemplu, huhurezul mic, buha, uliul porumbar și șoimul călător„. 

O galerie foto cu vânturei roșii:

*

Despre păsări răpitoare au mai apărut:

„Un metis de porumbel”

Așa au crescut niște huhurezi mari

Motorină

Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa

Inamicul natural al parapantiștilor

Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței

Șoimul rămas singur pe o antenă

O poveste cu bufnițe albe ca zăpada

A doua călătorie a unei bufnițe polare

Adonis, zăganul năpârlit