Vulturul anului în România

Laurențiu Manolache

Redactor

O veste sosită din Dobrogea a însuflețit brusc, în miezul toamnei trecute, lumea mică a biologilor și veterinarilor de sălbăticiuni. Un vultur sur (Gyps fulvus), specie dispărută din România, avea nevoie de îngrijiri medicale.

Ornitologul Ioana Cobzaru (37 de ani) și biologul Viorel Dumitru Gavril (26 de ani), ambii de la Institutul de Biologie București, au găsit pasărea pe 14 octombrie 2017, în județul Constanța.

Ei au fost primii doi specialiști ajunși în zona Pecineaga-Amzacea după ce un coleg de breaslă, entomologul Cosmin-Ovidiu Manci (39 de ani), care locuiește lângă Iași și lucrează pentru Oceanic Club din Constanța, anunțase într-un grup de Facebook frecventat de biologi, Birding Romania, că este posibil ca un vultur să se afle în zona respectivă.

Vulturul pleșuv sur se aciuase lângă o pădurice de salcâmi. Foto: Ioana Cobzaru

Un vânător a dat pontul

Cosmin-Ovidiu Manci spune că aflat despre prezența păsării în Dobrogea dintr-un grup de Facebook dedicat vânătorii. Și că, apoi, a comunicat pe Messenger cu persoana care o observase.

„Am pierdut câteva ore smulgând informații de la un vânător. Am aflat detalii și am aproximat coordonatele. Când am înțeles că pasărea mai fusese văzută acolo și cu o săptămână mai devreme, i-am alertat pe colegii din zonă”.

Confuziile

Când cineva îi spune unui biolog că tocmai a văzut un vultur, o doză sănătoasă de scepticism îi cenzurează acestuia o reacție entuziastă. De obicei, mai toate neamurile de acvile, ba chiar și cele de șorecari, sunt descrise de novici drept „vulturi”.

Un biolog știe că toate cele patru specii de vulturi care au populat cândva văzduhul României – zăganul (vulturul-bărbos), vulturul negru, vulturul pleșuv sur și hoitarul – sunt considerate dispărute din țară încă din secolul trecut.

Mușcătura

Pasărea care doarme în zbor

Șarpele rău, furios și iute

Întâlnirea vulturului cu salvatorii săi, în lumina aurie care precede amurgul, a fost complicată pentru ambele părți. Ioana Cobzaru precizează că pasărea nu zbura, ci încerca să se ascundă.

„Când vulturul ne-a văzut, a fugit. I-am făcut câteva fotografii cât timp Viorel s-a apropiat de el. A intrat într-o plantație de salcâmi, unde Viorel l-a și prins”.

Viorel Dumitru Gavril, cu vulturul în brațe. Foto: Ioana Cobzaru

Dacă găsiți un vultur, fie el și slăbit, nu încercați să-l capturați. Încleștarea lui Viorel Dumitru Gavril cu păsăroiul s-a lăsat cu vărsare de sânge. Biologul povestește:

„Am alergat un pic după pasăre, nu a fost prea cooperantă. Când a văzut că o ajung din urmă, a decis să se întoarcă la mine, să își deschidă aripile și să încerce să se apere cu ciocul. Mă considera un prădător”.

Anvergura aripilor unui vultur sur depășește 2 metri.

Rana lui Viorel Dumitru Gavril. Foto: Arhiva personală

„Am vrut să-i pun jacheta de polar peste cap. La prima încercare am ratat ținta. Abia la a doua încercare am reușit.

Când am vrut să-i strâng aripile, să nu se rănească, m-a prins de încheietura mâinii drepte.

A fost o fracțiune de secundă, nu a reușit să mă prindă prea bine, dar mușcătura a fost destul de puternică.

Inițial am crezut că e o rană superficială, care nu a trecut de piele, dar la mașină am observat contrariul, că sângeram.

M-a surprins forța, chiar și pentru un animal tânăr și slăbit. Totuși, are ciocul ascuțit și destul de mare. Este o pasăre necrofagă, trebuie să deschidă cadavre”, adaugă Viorel Dumitru Gavril.

Rana i s-a vindecat în circa două săptămâni. Rămăsese „doar un mic contur”.

Evaluarea

După ce au prins vulturul, cei doi biologi i-au făcut o evaluare rapidă, l-au înfășurat în jachetă și l-au urcat în mașină. Viorel Dumitru Gavril detaliază:

„Am vrut să vedem dacă prezenta urme de electrocutare, pentru că, la păsările mari, aceasta este una din cauzele destul de comune ale mortalității.

Am încercat să-i deschidem ușor aripile, să vedem dacă sunt urme de arsuri, urme de sânge sau alte răni. Ni s-a părut că am văzut ceva sânge în zona gușii.

Apoi am început să dăm telefoane, astfel încât pasărea să ajungă cât mai repede la un veterinar”.

Mobilizarea

Confirmarea că vietatea semnalată de vânător este chiar un vultur adevărat, care are nevoie numaidecât de îngrijiri medicale, i-a scos și pe alți specialiști din rutina unei sâmbete liniștite.

Ornitologul Ioana Cobzaru cu o pupăză. Foto: Arhiva personală

Mai întâi, Ioana Cobzaru și Viorel Dumitru Gavril au vorbit cu biologul Răzvan Popescu-Mirceni, de la Oceanic Club Constanța, pentru „un consult preliminar” ce urma să fie făcut înainte ca pasărea să fie preluată de un specialist de la Visul Luanei, centru de reabilitare a animalelor situat în București.

Cineva de la Muzeul „Grigore Antipa” s-a oferit să asigure transportul păsării în Capitală.

O întâlnire inopinată avea să schimbe însă toate aceste planuri, își amintește Ioana Cobzaru.

„Pe drum, am văzut mașina de la Milvus și am făcut semn să oprească. Zsolt Hegyeli era în drum spre București și i-am dat lui vulturul, să ajungă cât mai repede la veterinar”.

Trecuse aproape o oră de când pasărea fusese capturată și deja se înserase.

Vindecarea

Așa a ajuns vulturul la cabinetul veterinar MDP Vet din București, pe mâinile lui Paul Chirana (30 de ani), de la Asociația Peregrinus.

Cu perfuzii. Foto: Paul Chirana

Vioi. Foto: Asociația Peregrinus

„Pasărea era deshidratată și malnutrită. Avea o intoxicație și, din această cauză, prezenta niște microhemoragii la nivelul gușii. În plus, avea și paraziți externi – păduchi de pene”, indică Paul Chirana.

În următoarele două zile, problemele medicale au fost rezolvate.

Hrana regulată a ajutat vulturul să-și recapete forțele, astfel că a devenit mai agresiv. Veterinarul a scăpat teafăr.

*

Așteptarea

Pe 23 octombrie 2017, Paul Chirana a scris pe pagina sa de Facebook că „pasărea așteaptă să fie eliberată” și le mulțumea celor implicați în salvarea ei.

Totuși, vulturul sur încă se află în captivitate, ceea ce, pentru un animal sălbatic, presupune un anumit stres. În plus, menținerea lui într-un spațiu prea mic ar fi putut conduce, în timp, la atrofierea musculaturii de zbor.

Pe de altă parte însă, eliberarea sa în locul unde fusese găsit ar fi prezentat riscul revenirii la problemele inițiale, din pricina resurselor de hrană incerte în zonă.

În consecință, specialiștii au decis că soluția cea mai bună pentru pasăre ar fi trimiterea ei în Bulgaria, unde există o populație de vulturi datorită unui program de reintroducere a speciei pus în aplicare de organizația Green Balkans.

Întârzierea transferului în țara vecină are legătură cu obținerea de la Ministerul Mediului a documentelor necesare la trecerea graniței.

Mutat la Deva

Biologul Dorin Cărăbeț cu un șoim călător (Falco peregrinus), de la care este inspirat și numele organizației sale. Foto: Arhiva personală

Pentru a beneficia totuși de condiții mai bune până să fie trimis în Bulgaria, vulturul sur a fost mutat pe 22 noiembrie la Deva, unde se află sediul Asociației Peregrinus.

Biologul Dorin Cărăbeț (45 de ani), președintele Asociației Peregrinus și angajat al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, spune că voliera în care stă vulturul este mai încăpătoare decât cea de la București.

„Are aproximativ 6 metri x 4 metri, cel puțin, și înălțimea cam de 2,5 metri.

Oricum, pasărea nu poate să zboare acolo, dar cât de cât se poate mișca„, apreciază Dorin Cărăbeț.

„Vulturul era foarte temător la început. După aceea a început să se îmblânzească. Eu aș putea să-l dresez, dar, pentru păsările destinate a se reîntoarce în sălbăticie, obișnuirea cu omul nu-i un lucru bun. Păstrez un contact minim cu pasărea. Îi pun mâncare și încerc să nu deranjez„.

Vulturul sur este mâncăcios și a mai luat în greutate și la Deva.

„Pasărea asta are vreo 11 kilograme și cam mănâncă. Îi cumpăr organe de porc, de vită, inimi, ficat, pipote de pui, spinări, carne macră de porc sau de pasăre„, enumeră Dorin Cărăbeț.

Biologul explică de ce îi oferă vulturului o astfel de hrană.

„Specia este specializată pe țesuturile moi ale animalului. Este necrofagă, se hrănește în natură cu cadavre și are un cioc extrem de puternic, cu care reușește să rupă chiar și pielea unei vaci.

Animalelor moarte pe care le găsesc, vulturii le sparg cu ciocul ăla puternic pielea de pe burtă, își introduc capul în cutia toracică și în burta animalului și se hrănesc în primul rând cu țesuturile moi.

Ăsta este și motivul pentru care se numesc vulturi pleșuvi. Au doar un puf pe cap, nu au pene, fiindcă, introducându-și capul în burțile animalelor, se năclăiesc cu tot felul de mizerii și le-ar fi foarte greu să se curețe. De-aia-s pleșuvi”.

Vârstele

Așa cum a explicat biologul Sebastian Bugariu de la Societatea Ornitologică Română (SOR) într-un articol despre zăganul Adonis, vulturii (exceptând, desigur, puii – care nu au zburat încă din cuib) pot fi clasificați în patru categorii de vârstă:

– juvenili,

– imaturi,

– subadulți,

– adulți.

Un vultur sur adult are ciocul gri, nu negru. Foto: Dreamstime / Carlos Soler Martinez

Biologii Ioana Cobzaru, Viorel Dumitru Gavril și Dorin Cărăbeț sunt de părere că pasărea găsită în Dobrogea este subadultă. „La adulți, ciocul este mai deschis la culoare”, indică Viorel Dumitru Gavril.

Vulturii suri ajung la maturitate atunci când cuibăresc, de obicei la vârsta de 5-6 ani, scrie Collins-ul, determinatorul recomandat de SOR.

Cel mai longeviv vultur sur urmărit de specialiști a trăit în captivitate peste 41 de ani, arată site-ul Encyclopedia of Life.

Specia

Ornitologul Ioana Cobzaru spune că specia Gyps fulvus este „extinctă la nivel regional„.

Lista Roșie a Speciilor Amenințate, întocmită de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, indică, la subcapitolul Regionally extinct (din capitolul Geographic Range), numele unei singure țări: Romania.

„A cuibărit aici, acum apare accidental, foarte rar”, spune ornitologul. Până în anii 1940, „vulturii suri mai puteau fi observați în România în număr destul de mare, răspândiți în masivele muntoase Bucegi, Retezat, Făgăraș, Apuseni, dar și în Dobrogea și în Balta Ialomiței”.

Habitatul speciei este reprezentat de „munți cu versanți stâncoși și pereți abrupți, dar și câmpii aride cu arbori înalți sau lunci cu arbori bătrâni, mari„, exemplifică Ioana Cobzaru.

Vulturi suri în Bulgaria, în habitatul lor. Foto: Dreamstime / Ondřej Prosický

Masculii și femelele au aspect similar, motiv pentru care biologii citați mai sus au fost rezervați când au fost întrebați ce sex are pasărea salvată în Dobrogea.

Specia este monogamă, iar cuibăritul începe în perioada februarie-martie. La construirea cuibului, la clocirea oului (pentru că femela depune unul singur) și la creșterea puiului participă ambii parteneri.

Puiul eclozează de obicei după 52 de zile (perioada de clocire variază între 48 și 54 de zile) și începe să zboare la vârsta de 110-115 zile.

„După ce părăsește cuibul, juvenilul rămâne în apropiere în jur de 80-90 de zile, fiind hrănit în continuare de părinți”, completează ornitologul.

Ioana Cobzaru adaugă că „specia este sedentară, indivizii tineri în special prezentând un comportament parțial migrator„.

Prin urmare, nu este o surpriză că pasărea găsită în Dobrogea nu este adultă. Ioana Cobzaru și Dorin Cărăbeț consideră că este probabil ca individul (lipsit de inel sau microcip care să-i dovedească proveniența) să fi venit din Bulgaria, unde există o populație importantă a acestei specii.

Cosmin-Ovidiu Manci nu exclude posibilitatea ca pasărea „să provină din Crimeea, unde există ceva colonii”.

Ioana Cobzaru arată că „vulturii suri au un areal vast de hrănire, pe o rază de 50-60 de kilometri față de cuib” și detaliază obiceiurile acestora:

„Se adună în grupuri când găsesc vreun cadavru. Hrana o reprezintă, de obicei, cadavrele de mamifere, în special ungulate, atât proaspete, cât și în stare avansată de degradare.

Vulturii suri se hrănesc în special cu țesuturi moi – mușchi și organe –, dar și cu cartilagii și oase.

Se menționează în literatura de specialitate cazuri în care au atacat pradă rănită, dar nu și cazuri în care ar fi atacat animale sănătoase”.

Rățoială între doi vulturi suri. Foto: Dreamstime / Svetlana Ivanova

Conflictele între vulturi suri pot apărea numai la locurile de hrănire, dar fără să afecteze integritatea fizică a combatanților.

„Disputele sunt mai mult pentru a stabili rangul și ordinea în care indivizii se hrănesc, de a se impune în fața celorlalți. Aceste manifestări sunt mai mult spectaculoase”.

Anvergura aripilor este, potrivit Collins-ului, de 230-265 de centimetri, iar după alte surse – de până la 280 de centimetri, arată Ioana Cobzaru.

„Vulturul sur are în zbor o siluetă caracteristică, cu aripile ridicate ușor oblic, vârfurile aripilor – remigele primare – fiind răsfirate și arcuite în sus”.

Vultur sur în zbor. Foto: Dreamstime / Svetlana Ivanova

„Fluierături și grohăituri răgușite”

Gyps fulvus este mai gălăgios decât ceilalți vulturi, apreciază Collins-ul. Lucrarea descrie astfel sunetele produse de vulturul sur:

„Fluierături și grohăituri răgușite variate, adesea în adunările formate lângă hoituri sau în locurile de odihnă„.

Birocrația

De procurarea actelor necesare pentru a trimite pasărea în Bulgaria se ocupă acum medicul veterinar Ivan Radev (39 de ani), un bulgar stabilit la București, membru al Asociației Peregrinus.

Ca să obțină documentele CITES, strict necesare pentru a trece granița cu un animal sălbatic, Ivan Radev trebuie să facă rost de alte hârtii:

„De la un institut de cercetare din România avem nevoie de un act prin care să dovedim că trebuie să ducem vulturul la Green Balkans.

Am discutat cu cei de la Green Balkans, trebuie să-mi dea și ei o scrisoare prin care să ateste că au spații și sunt avizați să-l dețină„.

De asemenea, vulturului ar urma să-i fie atașat un inel sau un microcip, pentru a fi astfel identificat.

„Dacă nu-l identificăm, nu putem să scoatem documentele CITES„.

Doctorul veterinar amintește că organizația Green Balkans are grijă de o colonie întreagă de vulturi suri:

„Am vorbit cu băieții de la Green Balkans, ei au zis că au baza necesară să-l poată ține până-n primăvară acolo. Au o volieră foarte mare în care el poate să se recupereze, să-și recapete condiția fizică.

Ei urmăresc și hrănesc păsările de acolo. Din câteva perechi au reușit să obțină o colonie destul de mare, de peste 40 de vulturi suri, în Munții Rodopi.

Până la primăvară, vulturul va trebui să stea la ei. Trebuia să fi reușit de mult să-l trimitem, dar e destul de complicat„.

Viorel Dumitru Gavril apreciază că întâlnirea sa cu vulturul sur „a fost o experiență unică și impresionantă”.

„A fost un moment super, care a unit mai multe organizații pentru salvarea unei specii atât de rare și emblematice. Deja toată lumea se mobilizase. E un exemplu de cooperare. Să sperăm că vulturul o să zboare la eliberare”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€