Picăturile de noroc ale unui bursuc

Laurențiu Manolache

Redactor

Un animal blănos zace mai mult mort decât viu lângă marginea unei șosele din Prahova. Un șofer îl observă, oprește, îl pune într-o pătură, îl ia în mașină și pleacă spre București. Pentru bursucul în care abia mai licărește viața, este o picătură de noroc.

Iulia Mîndru și un șorecar comun. Foto: Visul Luanei

Spre seară, animalul ajunge la o clinică veterinară din Capitală, unde este preluat de Iulia Mîndru, studentă în anul V la Medicină Veterinară.

„A sunat cineva care l-a găsit pe marginea drumului, în județul Prahova. Spunea că bursucul este inert. În clinică l-a adus un cuplu”, și-a amintit Iulia Mîndru pe 11 mai, ziua în care a împlinit 24 de ani.

Bărbatul care a venit cu bursucul rănit este Imre Berlea (28 de ani).

„Ieșisem din Bărăitaru, spre Fulga. Eram cu soția. L-am văzut pe partea dreaptă, lângă carosabil. Inițial nu am știut ce este, am crezut că-i sconcs, dar apoi mi-am zis că nu avem sconcși în România.

L-am pus într-o păturică și, în timp ce ne îndreptam către București, soția s-a interesat unde l-am fi putut duce. Așa am ajuns la Visul Luanei”, a detaliat Imre Berlea.

„Are sens să ne batem capul?”

Visul Luanei este un centru de reabilitate a animalelor situat într-o casă din sectorul 3, pe strada Cezar Bolliac. Domestici sau sălbatici, pacienții sunt aduși în cuști, în colivii sau în pături.

În curte se aud zgomotele nerăbdătoare ale păsărilor care știu că e perioada cuibăritului și mai au un pic până la eliberare. Printre zburătoarele internate sunt și două răpitoare sălbatice – un șorecar comun (Buteo buteo) și un ciuf de pădure (Asio otus), spune medicul veterinar Ovidiu Roșu (34 de ani).

Dinăuntru ies două doamne cu un câine apatic, probabil maidanez. Vorbesc în engleză cu o angajată a clinicii. Îi adresează mulțumiri, apoi așază câinele într-o cușcă portabilă din plastic bleu și dispar împreună într-o mașină.

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Înăuntru, pe hol, se simte un ușor iz de animale. Într-o cameră destul de mare, un cățel moțăie pe o păturică – un culcuș confortabil.

Medicul veterinar Ovidiu Roșu și o cucuvea (Athene noctua). Foto: Visul Luanei

Medicul Ovidiu Roșu abordează povestea bursucului internat pe 19 martie:

„Persoana care a adus bursucul a crezut inițial că e mort, dar apoi a văzut că a mișcat un pic. Animalul avea foarte multe probleme medicale. În primul rând, era extrem de deshidratat. 

În seara când a fost adus s-a încercat stabilizarea lui, i s-a pus o perfuzie și s-a instituit tratamentul pentru starea de șoc. A doua zi i-am făcut radiografie. Atunci am văzut exact ce are.

Pe lângă o plagă foarte mare pe spate, care supura, fiind infectată, avea dinți rupți, iar gingia, limba și buza erau rănite.

La radiografie s-a văzut că mai avea o luxație la un picior și o hernie inghinală. Adică îi ieșiseră intestinele pe sub piele. Am încercat să-l stabilizăm, dar era în stare de șoc și nu reacționa în niciun fel. Probabil că a avut un accident rutier.

A fost un moment critic. L-am pus pe masă, l-am anesteziat și am evaluat situația. «Are sens să ne batem capul?» 

Colegele mele au zis: «Hai să-i dăm o șansă!». Știind cumva că bursucii sunt printre cele mai rezistente animale, i-am repoziționat intestinele, i-am bandajat membrul la care avea luxația, i-am curățat plaga mare de pe spate și plaga feței și am început tratamentul cu analgezice și cu perfuzii”.

Decizia medicului Ovidiu Roșu a fost o altă picătură de noroc pentru bursuc.

În camera care găzduiește discuția se află și un fel de morgă. În congelatorul combinei frigorifice sunt împachetate în saci din plastic păsări mai puțin norocoase decât bursucul. Este ziua în care congelatorul trebuie să fie golit, iar o doamnă vine să preia conținutul.

Din camera alăturată se aude pentru câteva secunde schelălăitul unui cățel speriat că a ajuns la doctor.

Ovidiu Roșu reia firul povestirii:

„I-am dat bursucului foarte multe analgezice, că avea dureri mari. Când a început să-și revină, să iasă din starea de șoc, cu traumatism cranian, cu probleme la nivelul membrelor, la șold, cu hernia respectivă, avea dureri intense. Gâfâia și, cumva, țipa. Când are dureri, bursucul face la fel ca un iepure care plânge.

Pe 23 martie a ridicat capul și a început să mănânce, ajutat. Pe 25 martie a defecat. Încet-încet, a început să mănânce de unul singur. Și a început și să bea singur apă.

A reacționat foarte bine la tratament. După câteva zile, nu mai chițăia de durere. L-am băgat în cușca de afară, iar când ne apropiam de el părea că nu-i convine, că fuge de noi, ceea ce era foarte bine, reacționa bine.

I-am dat drumul pe 9 aprilie, în Pădurea Comana, cu administratorii căreia avem un contract. Bursucul a fugit de noi, s-a comportat așa cum trebuia.

Încercăm să nu ne atașăm de animale, i-am zis Viezure, care e același lucru cu bursucul. Dacă le-am pune nume animalelor care sunt aduse aici, ar fi mai personal și ne-ar fi mai greu când ar muri sau când ar trebui să le eliberăm”.

Cicatricea

Pe lângă problemele de sănătate din pricina cărora ajunsese la clinica Visul Luanei, bursucul prezenta o cicatrice imensă.

„Avea o cicatrice în jurul corpului, care arăta faptul că, probabil, la un moment dat, a fost prins într-un laț pus de braconieri și, cumva, a reușit să scape”, indică Ovidiu Roșu o altă situație în care viezurele a avut o picătură de noroc.

Doi bursuci din șase sunt șefi

Bursucul de la noi, Meles meles sau bursucul european, este bun gospodar. Săparea vizuinii este, vorba lui Toma Caragiu, „o întreprindere” la care bursucul muncește „cu aprindere”.

Biologul Bogdan Matei. Foto: George Năzăreanu

Își construiește o vizuină care ar putea să aibă „zeci de metri lungime și să fie prevăzută cu până la 50 de intrări”, spune biologul Bogdan Matei (40 de ani), curatorul colecțiilor de mamifere de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

„Vizuina pornește de la nivelul solului, cu deschiderea situată sub rădăcinile unui copac, și ajunge, în mod uzual, la o adâncime de doi-trei metri. Practic, vizuina este ca un apartament cu mai multe camere. Bursucul sapă aceste camere cu scopuri precise.

Are latrine, care pot fi în exterior, pentru a-și delimita teritoriul, sau în vizuină. Când o latrină din interior se umple, bursucul o astupă și face alta.

Vizuina are cameră de odihnă, de somn de iarnă, cameră de fătare și de crescut pui, pe care bursucul obișnuiește să le întrețină, aducându-și materiale din pădure pentru a-și crea confort – frunze uscate, fân, ferigi, mușchi. Practic, își face un fel de saltea”, detaliază biologul Bogdan Matei.

„Când consideră că salteaua s-a uzat, o dă afară și aduce alte materiale. S-a observat și fenomenul că, atunci când nu s-a uzat salteaua, a scos-o la aer, a lăsat-o să se aerisească și a băgat-o înapoi”, zâmbește Bogdan Matei.

La o ieșire din vizuină. Foto: Dreamstime/Mikelane45

Biologul descrie și apucăturile sociale ale bursucului:

„Contrar afirmației că este un animal morocănos și singuratic, se întâlnesc grupuri de bursuci, în medie, de șase indivizi. Se formează o comunitate, într-un teritoriu de 30-150 de hectare, în care doar perechea dominantă se reproduce, iar ceilalți ajută la hrănire, sapă vizuina comunității, fac curățenie în vizuină”.

Prin urmare, aerisirea saltelei, dacă este vorba despre așternutul pe care se odihnește perechea de bursuci exploatatori, „este, de multe ori, treaba subordonaților”, precizează Bogdan Matei. Evident, exploatații își aerisesc și propriile saltele.

„Când în vizuină moare un bursuc, sunt două variante: ori astupă camera, ca pe o latrină, ori îl dau afară. Depinde de cât de mare este individul mort și de cât de mare este adâncimea la care a murit”, arată biologul.

Profitorii

O asemenea gospodărie, numai bună pentru impozitare, ajunge să fie lăsată moștenire generațiilor următoare și să fie extinsă în timp cu noi camere și cu noi galerii.

O mai râvnesc însă hoața de vulpe, iepurele și câinele enot, fiecare în felul său. Vulpea pare să-i fi inspirat pe unii interlopi din mafia imobiliară a Timișoarei.

„Se spune că tovarășa vulpe îi vrea vizuina. Și că își face nevoile în vizuina bursucului, care o părăsește. Aici, părerile sunt împărțite. S-au găsit și cazuri în care, într-o vizuină mare, cu galerii foarte mari, conviețuiau vulpi, bursuci și iepuri. Pentru iepuri, există riscul să-i fie mâncați puii. 

Au fost și cazuri în care vulpea și-a făcut vizuina în incinta vizuinii bursucului, iar bursucul i-a exterminat puii, dar nu i-a mâncat”, spune Bogdan Matei.

Există un revelator al vizuinii de bursuc în care s-a cazat o vulpe: resturile de pradă.

„Bursucul nu lasă urme la intrarea în vizuină, nu vine cu mâncarea acasă, el mănâncă «în oraș». Vulpea lasă urme – pene, blană – de la ce mănâncă.

S-au întâlnit situații în care în aceeași vizuină cu bursucul au iernat și câini enoți. Aceste animale au fost aduse și crescute în trecut în condiții de captivitate și în România, pentru blana lor. Ulterior, unele exemplare au evadat sau au fost eliberate intenționat în natură.

La noi au ajuns să fie prezente mai mult în Deltă și în zonele de luncă ale Dunării, medii similare cu cele de origine din Extremul Orient. Câinii enoți reprezintă o specie invazivă”, subliniază Bogdan Matei.

Totuși, pentru că bursucii intră în somnul de iarnă înaintea câinilor enoți și se trezesc mai târziu, acești musafiri nepoftiți nu au de suferit.

Înrudit cu nevăstuica și cu dihorul

Bursucul european, Meles meles, face parte „din marea familie a mustelidelor: vidre, nurci, dihori, nevăstuici”, indică biologul Bogdan Matei.

„Este al doilea prădător terestru ca dimensiuni din familie, după jderul flămânzilă. Bursucul cântărește între 13 și 15 kilograme primăvara și între 15 și 20 de kilograme înainte de a intra în hibernare. Masculii sunt mai mari decât femelele”, adaugă biologul.

Jderul flămânzilă mestecă și carne congelată

Jderul flămânzilă, neam cu bursucul. Foto: Dreamstime / Vladislav Jirousek

Biologul Bogdan Matei subliniază forța uriașă a jderului flămânzilă, Gulo gulo.

„Poate să doboare un elan sau un ren. Are dentiție adaptată pentru a mesteca și carne congelată, caz unic în lumea animalelor.

Este atât de puternic încât poate să târască după el cerbul sau elanul. Un cerb are 200-300 de kilograme. Jderul flămânzilă are în medie 25 de kilograme.”

Femela mai calcă strâmb

„Bursucul se retrage în vizuină la sfârșitul toamnei, în octombrie-noiembrie, în funcție de zona geografică și de condițiile meteo existente.

Masculul este activ sexual de la jumătatea lui ianuarie până la jumătatea lui mai, iar femela – de la jumătatea lui februarie până la jumătatea lui mai. După această perioadă, fertilitatea masculului scade, deși mai au loc acuplări, existând și posibilitatea unor sarcini întârziate.

După fecundare, embrionii intră într-o stare latentă timp de două-nouă luni, în funcție de condițiile de mediu. Ulterior are loc implantarea embrionilor în peretele uterin, gestația și fătarea puilor”, spune Bogdan Matei.

„Dacă una dintre femelele subordonate îndrăznește să facă pui, se întâmplă ca femela dominantă să-i ucidă.

De obicei, masculul este fidel pe viață femelei. S-au întâlnit cazuri în care femela a făcut pui cu vecinul, iar «soțul» nu a bănuit nimic. În aceste cazuri a fost vorba de masculi veniți din comunitățile învecinate, nu din propria comunitate”, explică biologul.

Puii, bursuci cu părul rar

Foto: Dreamstime/Belizar

„Puii – între doi și cinci – se nasc fără ochi și cântăresc la naștere între 75 și 130 de grame fiecare.

Sunt de culoare roz, dar cu pigmentație negricioasă sau albă în zonele în care urmează să crească blana, care la început este prezentă prin câteva fire scurte și rare.

Deschid ochii la 4-5 săptămâni, iar la 8 săptămâni încep să iasă din vizuină. Pe la 10-12 săptămâni începe înțărcatul, dar puii continuă să sugă până la 4-5 luni”, spune Bogdan Matei.

Cât trăiește

Cel mai longeviv bursuc european urmărit în sălbăticie de biologi a trăit 14 ani. În captivitate, recordul este de 19 ani.

Mortalitatea puilor în primul an de viață variază între 50 și 65%, indică Encyclopedia of Life.

Meniul

Biologul Bogdan Matei subliniază că „deși, din punctul de vedere al sistematicii, bursucul este carnivor, în practică este omnivor”. Și exemplifică:

„Mănâncă foarte multe nevertebrate – râme, viermi, insecte –, ouă și pui de păsări care cuibăresc pe sol, pui de iepuri, cadavre. 

Consumă tuberculi diverși, inclusiv de cartofi, cereale – porumbul îi place la nebunie –, legume și fructe, atât din culturi, cât și sălbatice. Mănâncă și ciuperci.

Primăvara, când nu prea are ce mânca, poate să consume și trifoi sau iarbă”.

Înainte de a veni iarna își face provizii în vizuină?

„Pentru iarnă, în primul rând, se pregătește cu stratul de grăsime, cum procedează și ursul. Mai rar bursucul pune ceva și în vizuină. Nu este obiceiul lui să aducă ceva acasă”, spune Bogdan Matei.

Cine-atacă un bursuc va rămâne eunuc

Principalul pericol pentru bursuc îl reprezintă omul. Biologul Bogdan Matei explică:

„Până acum 200 de ani, exista un sport de vânătoare de bursuci la vizuină, cu terieri. Sau erau prinși vii și puși în cutii asupra cărora erau asmuțite haite de câini. Acum, aceste practici sunt interzise.

Bursucii pot fi purtători de turbare, motiv pentru care au existat campanii de eradicare.

Până în 2016, bursucul era acuzat și că este purtător de tuberculoză bovină. Și din acest motiv a fost victima mai multor campanii de eradicare, mai ales în Marea Britanie.

Ulterior, studiile au demonstrat că nu există vreo legătură a lui cu tuberculoza bovină, dar mulți bursuci au fost masacrați din această cauză”.

Pentru că principalele simțuri ale bursucului sunt mirosul și auzul, iar văzul este mai modest, numeroși bursuci sunt călcați pe șosele, spune Bogdan Matei.

„La «Antipa» avem o colecție nouă de piei de bursuc, obținută de la bursuci omorâți de mașini”, precizează biologul.

„Bursucul este un excelent alergător la galop. Fuge mai repede decât omul. Dacă este atacat, se apără energic. În cazul omului, atacă zona genitală”, adaugă Bogdan Matei.

Potrivit biologului, bursucul poate fi prădat de urși, de râși și, dacă sunt mai mulți atacatori, de lupi și de câini.

Grohăie, mârâie și plânge

Bursucul este capabil să scoată o varietate de sunete, pe care le emite în funcție de situație: „grohăit, mârâit și țipete ascuțite, precum plânsul iepurelui, când este în primejdie”, spune Bogdan Matei.

„Este curios, dar nu ca nevăstuica, să-ți intre peste tot. Are gheare foarte lungi, special adaptate pentru săpat, și calcă pe toată talpa piciorului – adică este un animal plantigrad.

Are două tipuri de blană, de iarnă și de vară. Cea de iarnă este cu un subpăr mult mai bogat, ca un puf”, completează biologul.

Blana. Foto: Dreamstime/Mikelane45

Norocul bursucesc

Viezure, bursucul eliberat pe 9 aprilie pe un teritoriu străin pentru el, Pădurea Comana, trebuie să mai treacă peste câteva dificultăți. Bogdan Matei explică:

„Depinde de cât de mulți bursuci sunt într-un teritoriu. Ca la oricare specie sălbatică, există capacitatea de suportare a unui număr de indivizi pe un anume teritoriu, număr ce poate varia în funcție de mai mulți factori, precum formele de relief, abundența sau absența surselor de hrană, densitatea și variabilitatea vegetației.

Dacă sunt mai multe femele, pot să mai vină niște masculi. Dacă zona nu e ocupată de mulți bursuci, individul eliberat poate să descopere o nișă, iar în timp să-și găsească o parteneră de la grupurile învecinate”.

Bursucul Viezure. Foto: Visul Luanei

Prin urmare, până va veni frigul, Viezure va trebui să-și găsească un teritoriu și să-și sape o vizuină. Sau, în scenariul optimist, să fie acceptat de o comunitate în care să întâlnească o bursucă deja posesoare de „apartament”. Și, în timp, să ajungă șef.

Pentru toate acestea i-ar trebui, totuși, mai mult de-o picătură de noroc bursucesc.

O galerie foto cu bursuci:

*

Despre mamifere a mai apărut:

Pe-arici nu se trece!

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€