Pasărea care doarme în zbor

Am întrebat 10 români ce înseamnă drepnea. Nici măcar unul nu a știut. Cineva a mărturisit că acest cuvânt îi sună ca și cum ar desemna o unealtă.

De fapt, drepneaua este o pasăre. Și nu una oarecare, ci una absolut ieșită din comun. Drepnelele negre (Apus apus) „se hrănesc, se împerechează și dorm în zbor”, scrie pe site-ul Societății Ornitologice Române (SOR).

Și dacă este vorba despre curățat penajul, tot în zbor o fac. Rămân sus, în aer, chiar și când începe furtuna.

Drepnelele negre seamănă cu rândunelele și cu lăstunii, deși nu sunt înrudite cu ei. Sunt ceva mai mari, iar cu un pic de atenție pot fi văzute sau auzite în București, mai ales în centru, dar și în alte orașe din țară. Bat repede din aripile lor înguste și apoi săgetează aerul ca niște copii care se dau pe gheață mai aproape de nori. Așa se hrănesc.

O drepnea, subliniază cunoscătorii, nu ajunge la sol decât dacă are probleme grave. În această situație, șansa ei de a supraviețui este să fie dusă la un specialist.

Centrul drepnelelor

Mihaela și Alexandru Stahl sunt tot timpul împreună, ca drepneaua și văzduhul. Stau într-o casă veche, cu etaj, din centrul Bucureștiului. Aici locuiesc și tot aici se află și centrul de reabilitare Inițiativa „Drepneaua Neagră” România.

Lucrează îndeosebi la etaj, într-o cameră mare, unde sunt ținute drepnelele.

După ce urci scara spiralată și îngustă, ești invitat să-ți pui peste încălțăminte niște cipici din plastic de unică folosință. Apoi trebuie să-ți speli mâinile cu un dezinfectant.

Alexandru Stahl (40 de ani) explică: „Pentru că drepneaua nu se atinge de pământ, are un sistem imunitar specific. Din acest motiv, nu poate fi reabilitată ca orice altă specie. Și de aceea ne ferim, de obicei, să primim alte specii la acest centru”.

Înăuntru sunt deocamdată 15 păsări. 14 sunt drepnele negre, iar una este o drepnea palidă, Apus pallidus, o specie mai rară și puțin mai mică decât Apus apus. În România, în unele zone montane, este prezentă și drepneaua mare (Tachymarptis melba). 

Pe 12 mai, ziua vizitei, nu este tocmai vârful de sezon. Soții Stahl afirmă că au existat situații în care au fost aduse și peste 20 de drepnele într-o singură zi. Și că în 2016 au ajuns la centrul din București peste 300 de exemplare.

„În iunie-iulie, sunt admiși și pui, care trebuie să stea mai mult, ca să crească. Am avut simultan și peste 100 de drepnele aici.

În ultimele 36 de ore au venit 7 adulți în stare critică. La o oră și jumătate, maximum două ore, trebuie să-i hrănesc, apoi să le dau tratamentul, iar cu drepnelele în recuperare trebuie să facem fizioterapie și antrenament pentru recuperarea tonusului muscular și pentru flexibilitatea aparatului de zbor”, adaugă Mihaela Stahl (41 de ani).

Păsările sunt grupate în cutii. Așa se simt mai în siguranță. „Folosim câte un degetar și câte o pensetă pentru fiecare cutie”, arată Mihaela Stahl.

Degetarul din latex și penseta sunt necesare la hrănire. Drepnelele nu ciugulesc niciodată. Când sunt sus, în aer, observă insectele, deschid gura mare și se dau pe gheață.

Aici, Mihaela Stahl le deschide ciocul cu grijă, le pune un deget în gură și le hrănește cu penseta, pe lângă deget.

„O drepnea are nevoie zilnic de cel puțin 22 de grame de greieri fără picioare. Anul trecut, am cumpărat 93 de kilograme de greieri congelați. Specia Acheta domesticus. Au costat 13.700 de euro.

Sunt crescuți în Germania, în condiții de extremă igienă, de zici că ești la NASA. În plus, sunt congelați la minus 20 de grade Celsius, temperatură la care mor toți paraziții.

Insectivorele sunt mari consumatoare de timp și de bani. Aceasta este casa mea și am pus-o la dispoziția centrului. Dacă ar fi trebuit să plătim și chirie, nu am fi avut nicio șansă”, consideră Alexandru Stahl.

„Când găsim o drepnea cu probleme, nu trebuie să o hrănim, ci trebuie să ajungă pe mâna unui specialist. Hrănirea forțată poate provoca fracturi de cioc sau dislocări ale mandibulei.

În plus, limba, care are și ea un os foarte subțire, are un rol și în respirație. Acest os se poate rupe foarte ușor la hrănirea forțată. Tehnica de hrănire se învață.

Procedând greșit, facem mai mult rău animalului pe care vrem să-l salvăm. Dacă găsim o drepnea la sol, înseamnă că are nevoie de ajutor, nu de hrană sau de apă”, detaliază, completându-se reciproc, Mihaela & Alexandru Stahl.

„Am avut un caz. Cineva a găsit o drepnea care era pe moarte și a sunat la noi. «Când ai găsit-o?» «Acum o jumătate de oră.» Fusese găsită de altcineva, care o aruncase în aer.

O pasăre, dacă-ți pleacă din mână, trebuie să plece de bunăvoie, nu aruncată în sus. Dacă nu pleacă de bunăvoie, înseamnă că are o problemă. Iar o fractură doare și la o pasăre”, explică Alexandru Stahl.

Parteneriat cu o clinică din Frankfurt

Mihaela și Alexandru Stahl sunt „specialiști reabilitatori formați la clinica parteneră Mauerseglerklinik„ din Frankfurt (Germania), condusă de medicul veterinar Christiane Haupt.

Alexandru Stahl afirmă despre medicul german că „are deja două decenii de experiență în domeniu și este pionierul reabilitării și medicinei pentru familia apodidelor, din care fac parte drepnelele”. 

„Am avut norocul că am fost acceptați la Frankfurt. La București, medicul nostru este Ciprian Petrescu (intervievat aici – n.r.)„, adaugă Alexandru Stahl.

În prezentarea de pe site se arată că Inițiativa „Drepneaua Neagră” România „este al doilea centru din lume care face și transplant de pene pe păsări de această talie, respectiv drepnele”. 

Centrul de reabilitare de la București a fost deschis în 2011.

„E discuție de iubire”

Când sunt aduse la soții Stahl, drepnelele suferinde sunt foarte agitate. Mihaela Stahl detaliază:

„Vin stresate și speriate. Li le arătăm pe celelalte, văd că nu sunt singure și se relaxează. Reacționează la vorbele frumoase, sunt empatice. 

Starea de agitație a drepnelei spune că e ceva în neregulă. Arată că există durere. Când eliberăm drepnele, cele care rămân văd și încep o chirăială. Discută între ele. Dacă ai un singur exemplar la reabilitare, este mult mai greu”.

Mihaela Stahl vorbește și despre solidaritatea care se înfiripă între aceste păsări:

„Dacă primim un pacient în stare critică, îl așezăm într-o cutie lângă un alt exemplar, care vine și își întinde aripa peste el.

Când eliberăm un juvenil, apare din cer un adult care îl întâmpină și îl conduce spre grupul de drepnele. Acest comportament este valabil și când eliberăm un adult.

De asemenea, după ce eliberăm un adult, cel rămas în aceeași cutie este trist. Între drepnele se leagă prietenii frumoase. Discută mult între ele”.

În timp ce sunt descrise relațiile dintre pacienți, se aud câteva piuituri mai zgomotoase. „Nu se ceartă. E discuție de iubire”, traduce Mihaela Stahl. „Când se ceartă, te prinzi că e ceva rău.”

Atunci când încep să capete vlagă, pacienții sunt duși în camera de antrenament, unde toți pereții au perdele de care păsările se pot agăța ușor, iar podeaua are suprafața moale.

Abia după ce arată că zboară fără probleme, păsările pot fi eliberate.

Christiane Haupt și Alexandru Stahl
în camera de antrenament de la Frankfurt

„Drepnelele recunosc fețele și vocile oamenilor”

Soții Stahl și-au împărțit atribuțiile profesionale. Mihaela Stahl se ocupă, printre altele, cu hrănirea pacienților.

„Drepnelele recunosc fețele și vocile oamenilor. Eu sunt mai implicată în procesul de hrănire. Am și făcut un test. Alexandru a vorbit cu ele. Au rămas mute. Când am venit eu…

Se fac niște legături, dar nu e vorba de imprinting (n.r. – termenul definește situația în care animalului nu-i mai este frică de oameni). După ce eliberezi pasărea, nu vrea să te mai cunoască”, spune Mihaela Stahl.

„Eu sunt și pe partea de call-center – îi explic fiecărui găsitor cum să ajungă pasărea mai rapid la noi. Noi facem totul”, adaugă Alexandru Stahl, specialistul în transplant de pene.

Freyr cel zidit cu ipsos

Orice drepnea care ajunge la centrul soților Stahl primește imediat și un nume.

„Fiecare pacient are fișa lui și un card pe care sunt trecute numele, data sosirii și tratamentele. Am epuizat numele din «Lord of the Rings» și am trecut la nume de elfi. Acum e început de sezon. Am ajuns abia la pacientul numărul 29 – Kalanit, care înseamnă anemonă”, spune Mihaela Stahl și arată un pătrat din hârtie, cam cât un post-it de mare, cardul lui Freyr.

„Freyr este unul dintre cei mai vechi pacienți. A venit pe 22 aprilie. S-a zbătut să scape din cuibul lui, care fusese acoperit cu ipsos.

A necesitat transplant de pene pentru că năpârlirea la drepnele este complicată și nu se pot ține în captivitate o perioadă atât de lungă.

Fiecare operație de transplant este unică, pentru că nu există clone. Fiecare exemplar necesită pene pe dimensiunea lui și fiecare pană care compune aparatul de zbor este, la rândul ei, unică.

Dacă este pe pană, ipsosul nu se îndepărtează decât odată cu pana”, zice Alexandru Stahl și prezintă câteva dintre vechile pene ale lui Freyr.

„A venit nu doar cu problema penajului impregnat de ipsos. Era în perioada când a fost frig, în plus avea și hematomul de pe piept. Era în stare critică, cu greutatea extrem de mică pentru un exemplar de talia lui, cu ipsos inclusiv pe penajul de zbor.

Până la transplantul de pene, Freyr a trebuit să fie stabilizat și să aștepte pentru a fi în condiția necesară operației de transplant. După transplant, fiecare drepnea are nevoie de exercițiu, trebuie să se obișnuiască cu noile pene”, adaugă Alexandru Stahl.

Pentru exerciții, Freyr a fost dus în mai multe rânduri în camera de antrenament.

„Eliberarea lui Freyr ar urma să se întâmple zilele acestea, când e vremea bună. În acest moment, el este apt de plecare. Este necesar să fie condiții perfecte însă. O s-o ia de la zero săracul. Trebuie să-și caute un nou cuib”, îl compătimește Mihaela Stahl.

Din septembrie, în Germania

„Noi facem anual două sezoane. La finalul de sezonului de aici, mergem la Frankfurt, la Christiane Haupt. Acolo, ca și aici, facem transplant de pene – care se numește «imping».

În România, sezonul drepnelelor este de la începutul lui aprilie până în a doua jumătate a lui septembrie”, spun Mihaela & Alexandru Stahl.

Întrebat cam câte drepnele au trecut prin mâinile lor, Alexandru Stahl estimează că numărul acestora ar fi de ordinul miilor.

„Intră într-un repaus punctat
de bătăi de aripi și de planare”

„Drepnelele își petrec viața în aer, cu excepția perioadei în care cuibăresc, și, aparent, au capacitatea de a dormi și de a se împerechea în zbor”, arată The World Encyclopedia of Birds & Birdwatching, de David Alderton.

Specialiștii spun că, la plecarea din cuib, există o singură încercare de a zbura. Când vine momentul potrivit, juvenilul sare în gol. Dacă reușește să zboare, supraviețuiește.

Alexandru Stahl afirmă că „juvenilul plecat din cuib nu intră la cuibărit în următorii doi-trei ani, ci stă numai în aer, trăiește pe aripi. Acolo trece prin școala vieții, acolo învață jocurile de grup și acolo se împerechează. Totul se întâmplă în zbor”.

Sebastian Bugariu (35 de ani), biolog la Societatea Ornitologică Română, descrie modul în care drepnelele „dorm” în zbor:

„Există perioade de repaus activ, pentru că și în aceste perioade zboară. Urcă la peste 1.000 de metri, chiar și până la 3.000 de metri, în stoluri, printr-o mișcare în formă de spirală, și intră într-un repaus punctat de bătăi de aripi și de planare.

Pe durata acestei perioade, drepnelele nu vânează, nu vocalizează, nu interacționează între ele și au un anumit tip de zbor, cu mișcări de tip automatism, dar sunt în repaus, «dorm».

Starea de odihnă nu corespunde cu o lipsă totală de activitate motorie. În cazul drepnelei, creierul comandă, dar se apreciază că nu este vorba despre un somn profund, ca în cazul oamenilor.

În afară de perioadele când «dorm» în aer, drepnelele se pot aduna în locuri de odihnă, în perioadele de migrație sau în zonele de iernare. În plus, în cartierele de cuibărit, păsările cuibăritoare își petrec noaptea la cuib. Ele cuibăresc în colonii, nu izolat.

Potrivit unor studii realizate cu ajutorul unor dispozitive, au fost cazuri de drepnele monitorizate care au stat până la 10 luni încontinuu în aer. 

Dintre toate păsările, drepnelele reprezintă grupul fundamental adaptat zborului ca stil de viață. Picioarele scurte nu sunt utilizate pentru a merge sau pentru a țopăi”.

Mihaela & Alexandru Stahl adaugă:

„Drepneaua își folosește picioarele doar când se agață să intre în cuib. În plus, le mai folosește ca arme. Nu se lasă ușor nici dacă e prinsă de un răpitor. Luptă. Noi le numim «spartanii cerului». Pentru că locurile de cuibărit sunt mai puține, devin agresive între ele în perioada cuibăritului”.

Soții Stahl subliniază că în cazul drepnelelor există egalitate între sexe.

„Și masculul, și femela se comportă la fel. După doi-trei ani, ajung la maturitatea sexuală. Își fac cuibul – durează un sezon întreg, pentru că folosesc doar materiale pe care le găsesc în aer, pe care le îmbină cu salivă, iar în anul următor se întorc și depun primele două ouă. 

Abia în anii următori devin părinți cu experiență și depun trei ouă. În sudul Spaniei s-au înregistat cazuri în care au depus și patru ouă.”

Drepnelele sunt monogame. După migrație, dacă un individ ajunge primul la destinație, își așteaptă partenerul cel puțin două săptămâni, spune Alexandru Stahl.

Prada

Drepneaua mănâncă numai insecte. „Vânează la altitudini de până la 3.000 de metri. Prinde afide, viespi fără ace, țânțari, furnici zburătoare”, enumeră Alexandru Stahl.

„Se hrănește cu musculițe și cu molii”, completează The World Encyclopedia of Birds & Birdwatching, de David Alderton.

Sebastian Bugariu explică: „Drepnelele văd foarte bine și observă potențiala pradă ca niște avioane de vânătoare. Deschid ciocul înainte de capturarea prăzii. Nu este deloc o chestiune întâmplătoare”.

Starea de toropeală

Sebastian Bugariu spune că „activitatea păsărilor depinde foarte mult de condițiile climatice și atmosferice”.

The World Encyclopedia of Birds & Birdwatching scrie: „Când condițiile de vânătoare sunt nefavorabile, precum, de exemplu, într-o vară mai rece, puii de drepnea cresc mai lent, în timp ce adulții pot să intre pentru perioade scurte într-o stare de toropeală, pentru a evita înfometarea”.

Când intervine starea de toropeală, drepneaua se retrage într-o crăpătură. Mai rar, s-au constatat și cazuri în care se așază în coronamentul unui copac.

„Se lupta cu o pisică”

Păsările de pradă care vizează drepnelele sunt, în primul rând, șoimii.

„Prădătorul lor natural este șoimul rândunelelor (Falco subbuteo). Sunt atacate și de șoimul călător (Falco peregrinus). Pur ocazional, sunt urmărite și de vânturelul roșu (Falco tinnunculus).

Când apare un prădător, dacă sunt mai multe drepnele în zonă, se strâng în grup, roiesc ca albinele și îl pun pe fugă”, afirmă Mihaela & Alexandru Stahl.

Ocazional, în perioada cuibăritului, pot apărea și alți inamici.

„Drepneaua este o luptătoare. Am avut un caz: o drepnea a fost găsită într-o scară de bloc de niște tineri când se lupta cu o pisică. 

Altă dată, am avut două perechi de drepnele sub streașină. O cucuvea (Athene noctua) care a cuibărit în zonă a intrat peste ele în cuib. A prins una și a plecat. Celelalte drepnele au dezertat”, povestesc Mihaela și Alexandru Stahl.

Cuiburile artificiale

În lume, a apărut mai nou tendința de a monta cuiburi artificiale pentru drepnele.

„Clădirile noi sunt acum închise ermetic, practic le distrugem drepnelelor spațiile de cuibărit. Din această cauză – am aflat dintr-un studiu prezentat la o conferință în Israel – sunt din ce în ce mai agresive în a-și proteja cuibul. La București, undeva, în centru, am făcut prima colonie artificială. 

La Zidul de Vest din Ierusalim au fost amânate lucrări de restaurare, pentru că au fost găsite cuiburi de drepnele, până când s-a terminat perioada cuibăritului. Iar restaurarea nu a afectat cuiburile. De fapt, la Ierusalim există și o sărbătoare de bun venit dedicată drepnelelor”, indică Alexandru Stahl.

Determinatorul Birds by Colour, de Marc Duquet, estimează că „numărul drepnelelor ar putea crește datorită recentei integrări a cuiburilor artificiale în construcția noilor clădiri înalte”.

Unul vine, altul pleacă

Pe 18 mai 2017, Diana Chiru (32 de ani) a publicat pe Facebook o fotografie făcută în centrul Bucureștiului și însoțită de următorul text:

„Cine poate spune ce pasăre este? A găsit-o cineva (nu poate încă să zboare cum trebuie) și vrea să o ia”.

Un prieten l-a etichetat într-un comentariu pe Alexandru Stahl. Așa a ajuns pasărea la Inițiativa „Drepneaua Neagră”. „Acea drepnea a fost pusă de găsitor pe gard, tocmai ca să-i facă o poză și să întrebe ce animal este, ca să-l ajute”, comentează reabilitatorul.

După ceva timp, pe 29 mai, Freyr cel zidit cu ispos a plecat de bunăvoie din palmele lui Alexandru Stahl. Imediat, o altă drepnea l-a zărit și a venit să-l întâmpine.

O galerie foto cu drepnele:

*

Despre păsări au mai apărut:

Urmașii păunilor lui Ceaușescu

Ghionoaia verde, cioc-cioc la intrarea în metrou

Inamicul natural al parapantiștilor

Cum ajuți un pui căzut din cuib