Adonis, în Franța, pe 26 decembrie 2016. Foto: Vulture Conservation Foundation

Vulturul-bărbos Adonis, individul fotografiat anul trecut în România, trebuie să fi năpârlit, afirmă biologul Sebastian Bugariu, de la Societatea Ornitologică Română. Presupunând că pasărea este în viață, penajul vechi, de imatur, a fost înlocuit în mare parte de cel de subadult.

Ieșit din găoace pe 16 februarie 2014, Adonis este primul zăgan – după mai bine de opt decenii – despre care există dovezi indiscutabile că a trecut prin România.

Ceea ce-l mai diferențiază de toți ceilalți semeni ai săi este distanța enormă la care a ajuns față de locul în care a fost eliberat pe 20 mai 2014 – Masivul Central Francez.

Pe 16 octombrie 2016, când Adonis se afla între Drobeta-Turnu Severin și Strehaia, emițătorul GSM/GPS atașat păsării a încetat să mai transmită.

Adonis, în dreapta, alături de vulturi din alte specii, pe 26 decembrie 2016, în Franța. Foto: Vulture Conservation Foundation

Apoi, în ultima zi de Crăciun, Vulture Conservation Foundation a anunțat că Adonis a fost reperat în Franța, datorită elementelor de identificare ale penajului – cele șapte pene albite artificial de ornitologi înainte de eliberarea sa.

De atunci nu au mai apărut deloc vești despre zăgan.

Prin urmare, i-am adresat o serie de întrebări lui Sebastian Bugariu, cel care l-a fotografiat pe Adonis în Maramureș pe 19 iulie 2016.

Adonis, pe 19 iulie 2016. Foto: Sebastian Bugariu

Adonis, pe 19 iulie 2016. Foto: Sebastian Bugariu

"A schimbat, treptat, mare parte din penaj"

– Care este cea mai recentă veste despre Adonis?

– Ultima informație este reobservarea popularizată la sfârșitul anului trecut, și anume că pasărea a fost văzută în Franța, în apropierea Alpilor. Sunt prezentate și detalii în acel anunț. Pasărea a fost observată la o hrănitoare.

– Mai există șanse să repornească emițătorul GSM/GPS care i-a fost atașat?

– Din câte am discutat în ianuarie, în Ungaria, cu directorul organizației Vulture Conservation Foundation, portughezul José Tavares, șansele sunt, din păcate, destul de reduse.

Dacă emițătorul nu a repornit de când a încetat să retransmită, pentru că de atunci ar fi avut timp suficient să se reîncarce, sunt șanse foarte mici să se mai întâmple. Și în cazul celorlalte exemplare monitorizate, cam asta a fost durata de viață a emițătorului, de până la patru ani.

Biologul Sebastian Bugariu. Foto: Lucian Muntean

– Adonis ar mai putea fi identificat în acest an datorită penajului?

– Sincer, cred că sunt puține șanse, pentru că, trecând acum la penajul de subadult, este foarte asemănător cu ceilalți indivizi din aceeași generație. Este posibil ca până la această dată să-i fi fost înlocuite remigele – o parte sau poate chiar toate – care i-au fost albite pentru identificare. A schimbat, treptat, mare parte din penaj.

"Acesta e un individ în stadiu de subadult mai avansat decât Adonis", explică biologul Sebastian Bugariu. Foto: Dreamstime.com/Andrei Stancu

– Inelele de pe picioare ar rămâne singura posibilitate de a fi identificat?

– În principiu, da. Dacă ar putea fi observat sau fotografiat la o hrănitoare, cu instrumente optice potrivite, cu zoom de peste 20 x, da.

În cazul altor vulturi s-au folosit marcaje alare, acele plăcuțe mici cu nume care se montează pe aripi. Este o practică pentru identificarea de la distanță. În cazul lui Adonis, nu s-a folosit așa ceva. Șansa de a putea citi inelele este extrem de redusă în alte condiții.

– Există vreun alt zăgan, monitorizat prin sisteme GSM/GPS, care s-a apropiat de granițele României?

– Din câte am văzut noi, nu există niciunul. Adonis a fost singurul care a făcut asemenea deplasări. Și noi așteptăm eventuale știri care ar putea să apară – mai ales din zonele de hrănire folosite în mod frecvent de vulturi.

Teoretic, pasărea ar putea să reapară acolo. Cei de la programul de reintroducere, în momentul în care vor avea știri, probabil vor anunța, iar așa vom afla și noi.

Adonis, pe 19 iulie 2016. Foto: Sebastian Bugariu

*

Despre vietăți au mai apărut: