Lucian Oprișan, în Parcul Central din Vatra Dornei, cu un pițigoi mare (Parus major). Foto: Mihaela Oprișan

Într-o zi blajină de noiembrie, soții Oprișan din Suceava s-au gândit să-i astâmpere cumva emoțiile fiului lor, Lucian (8 ani), înaintea unui concurs de matematică. Știindu-l iubitor de păsări și de veverițe, l-au dus în Parcul Central din Vatra Dornei.

Așa au fost făcute, pe 7 noiembrie 2016, pozele în care Lucian hrănește cu miez de nucă un pițigoi mare (Parus major).

7 noiembrie 2016, Vatra Dornei.

Fotografii: Mihaela Oprișan

"Știam că se va destinde", povestește Mihaela Oprișan, mama băiețelului. "Lucian este întotdeauna foarte încântat să meargă acolo. Hrănește și veverițele din parc, așa că luăm săculețul cu nuci și împărțim la toată lumea", a detaliat autoarea fotografiilor.

"Când era mic, Lucian nu mânca dacă nu mâncau și niște porumbei la geam, dacă nu hrăneam niște vrăbiuțe în parc. Când a împlinit 7 ani, nu și-a dorit petrecere sau altceva, ci să mergem la Vatra Dornei.

Frunzărește toată ziua cărți despre păsări. La Vatra Dornei, și pițigoii de brădet și cei albaștri vin să mănânce din palmă", spune Mihaela Oprișan.

Lucian are și alte poze cu pițigoi mari.

18 aprilie 2015, Vatra Dornei. Fotografii: Mihaela Oprișan

8 februarie 2016, Vatra Dornei.

Frații pițigoi care vin la noi

Valentin Marin (40 de ani), angajat al Societății Ornitologice Române (SOR), s-a pozat cu pițigoi din Herăstrău. I-a ispitit cu semințe de floarea-soarelui. El explică de unde vine curajul acestor ghemotoace colorate:

"Sunt păsări obișnuite cu oamenii în zonele unde sunt hrănite frecvent. Asociază prezența umană cu oferirea hranei, și atunci nu mai sunt așa sperioase. Dar nu oriunde întinzi mâna vine o pasăre în palmă. Trebuie să o faci unde au mai fost hrănite, unde sunt hrănitori".

Valentin Marin, cu un pițigoi mare, pe 17 martie 2016. Foto: Dani Drăgan

"La hrănitori apar mai ales pițigoiul mare (Parus major) și pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus). Au mai fost observați pițigoiul sur (Parus palustris) și pițigoiul codat (Aegithalos caudatus).

Pițigoiul de brădet (Parus ater) a ajuns și el la unele hrănitori din București, l-a văzut Ovidiu Bufnilă (angajat al SOR – n.r.). Cel de livadă (Parus lugubris) a fost observat la unele hrănitori din Prahova", indică Valentin Marin.

Pițigoi albastru (Cyanistes caeruleus). Foto: Dreamstime/Thomas Langlands

Pițigoi mare (Parus major). Foto: Dreamstime/Broker

Pițigoi codat (Aegithalos caudatus). Foto: Dreamstime/Mircea Bezergheanu

Pițigoi sur (Parus palustris sau Poecile palustris). Foto: Dreamstime/Mikelane45

Pițigoi de brădet (Parus ater). Foto: Dreamstime/H. Caglar Gungor

Pițigoi de livadă (Parus lugubris). Foto: Dreamstime/Mikelane45

Biologul Sebastian Bugariu, autorul fotografiilor cu zăganul Adonis în România, explică:

"În București, iarna există un influx din afara orașului, cauzat de încercările păsărilor de a găsi hrană, și pot apărea și alte specii pe lângă cele întâlnite în restul anului".

Pentru a hrăni pițigoi, Valentin Marin recomandă "nuci, alune sau arahide neprăjite, semințe de dovleac și de floarea-soarelui".

Fiind insectivori, pițigoilor le place și grăsimea animală. "Se poate folosi untura. Untul e de obicei prelucrat și conține substanțe nu tocmai potrivite", completează Valentin Marin.

El precizează că trebuie ca "grăsimea animală să nu fie afumată, sărată, condimentată sau din resturi de hrană gătită".

Curajoșii

Ovidiu Bufnilă vizitează des hrănitorile puse de SOR în parcurile bucureștene. Enumeră în viteză peste 20 de specii care vin să ciugulească din ele.

"Când s-a luminat de zi, primii care vin sunt pițigoii. Sunt cei mai curajoși. Ei deschid balul la hrănitori", spune Bufnilă.

Pițigoi albastru. Când nu sunt stresați, pițigoii au pulsul de aproximativ 10 bătăi pe secundă. Foto: Marius Iana

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează