Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței

Pe trei castani înșirați în centrul Olteniței au pus stăpânire bufnițele. Este o specie cu „urechiușe”, cu globi galbeni-aurii și cu o indiferență superioară față de zgomotele diurne produse de cetățeni.

S-au instalat pe Strada Argeșului, centrul pietonal al orașului din județul Călărași, în copaci ale căror vârfuri n-au depășit încă înălțimea blocurilor cu patru etaje din apropiere.

Moțăie nemișcate, cât e ziua de lungă, cu pleoapele strânse și cu ciocul lăsat în piept. Sunt peste 20.

Uneori, în miezul zilei, câte una le oferă trecătorilor spectacolul de care doar neamul său este în stare. Își deschide ochii mari și ficși, își învârte capul ca pe un girofar, apoi își întinde și își așază gâtul cu o mișcare de bielă-manivelă.

Anul acesta, primele bufnițe s-au întors la sfârșitul lui octombrie. Și-au ales din nou drept reședință castanii cei mai viguroși, ale căror frunze ruginesc ultimele. S-au camuflat cât mai aproape de vârf, la vreo 10 metri înălțime.

Pe 6 noiembrie, una singură (foto) stătea în al patrulea castan, cu o coroană mai austeră și cu frunzele deja aproape uscate, situat lângă fratele său mai verde din fața fostului magazin de mobilă.

În ultimele zile din decembrie, când și cei trei castani confort 1 se despoaie de frunze, bufnițele se mută. Dacă nu-și schimbă obiceiurile, se duc în cei doi tei vecini, tot nuzi, aflați la 30 de metri distanță.

Teii s-au înălțat lângă aceleași blocuri, în lateral. Astfel că silențioasele păsări de noapte rămân în zona ultracentrală, în preajma unui spațiu îngrădit care e rezervat containerelor pentru gunoi.

Stau acolo până primăvara, când renunță subit la copacii și la rozătoarele din Oltenița.

Grija pentru porumbei

Anul acesta, a fost depășită cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată la Oltenița în luna februarie: 22 de grade la umbră.

Într-o duminică din acea mândrețe de februarie, cinci bărbați de vârstă mijlocie se plimbă prin centru. Se opresc nu departe de copacul preferat al bufnițelor, cel din fața fostului magazin de mobilă.

Se minunează de vreme și comentează ca niște moși. „E o binecuvântare să avem bufnițe în Oltenița. Cred că sunt vreo 20 în castanul ăsta. Scapă orașul de o mulțime de șoareci”, spune unul, fără să fie contrazis.

„Dă-le naibii, că omoară porumbei!”

Replica îi aparține unui domn mai vârstnic și mai corpolent, îmbrăcat ca pentru o vreme geroasă și aflat în trecere pe lângă cei cinci.

Pe aceeași parte cu fostul magazin de mobilă se află și clădirea în care până în anii ’80 funcționa Policlinica din Oltenița. În vârful acestei vechi construcții este un foișor, adăpost pentru generații întregi de porumbei.

Primejdia pentru oameni

Pentru localnici, există o singură situație în care bufnițele pot constitui o reală primejdie: o plimbare neglijentă pe sub coroanele celor trei castani, dublată de o coincidență de neuitat.

Oficial, nu au fost înregistrate victime.

Localnicii, despre bufnițele urbane

Unul dintre cei cinci bărbați care vorbeau în februarie despre bufnițe este Mihai Corciu (45 de ani). Absolvent al Universității București și angajat al regiei locale de termoficare, el își amintește că le-a remarcat pentru prima oară în oraș cu aproximativ cinci ani în urmă.

„Erau, poate, între 10 și 20 de bufnițe, în doi copaci de pe Bulevardul Republicii, aproape de piață, în dreptul bisericii Sfântul Nicolae. Acei copaci nu mai există acum.”

Afirmația este confirmată de Emilian Tudor (74 de ani). Pensionarul adaugă că acum câțiva ani a observat un grup de vreo 15 bufnițe camuflate „într-unul dintre cei doi stejari tăiați” la care făcea referire și Mihai Corciu.

Adriana Vasile (38 de ani), mamă a doi copii, lucrează la magazinul agroalimentar situat în preajma unuia dintre castanii cu bufnițe. Spune că păsările vin acolo de cel puțin trei ani.

„Nu m-au deranjat deloc. Copiilor chiar le place să se uite la ele.”

Câtă vreme castanii sunt împodobiți cu frunze, bufnițele se camuflează perfect. Te poți învârti un minut întreg în jurul copacului fără să observi vreuna.

Lângă magazinul agroalimentar se află un restaurant. Întrebat dacă a văzut bufnițele din castani, Marian Paraschiv (48 de ani), angajat al localului, răspunde sincer că „nu”.

Nici cele două doamne care au fost de serviciu la farmacia de vizavi în primul weekend din noiembrie nu știau de păsările din castani.

„Cred că majoritatea oamenilor din oraș nu știu că aici sunt bufnițe”, a comentat, după ce le-a admirat, o farmacistă care a preferat să nu-și decline identitatea.

Elena Pop (76 de ani), fostă educatoare, locuiește deasupra fostului magazin de mobilă, la etajul al doilea. „Dacă mă duc în balcon, le văd. Acum sunt trei bufnițe în castan. Mă uit la ele și chiar îmi plac. Nu fac niciun fel de zgomot. Prima oară le-am remarcat cu doi ani în urmă”, ne-a spus Elena Pop, pe 10 noiembrie.

Specia

„Este ciuf de pădure. «Asio otus».” Biologul Dorin Damoc (33 de ani) a identificat fără ezitare specia, doar aruncându-și privirea pe o fotografie.

Membru al Societății Ornitologice Române (SOR), biologul are biroul pe strada Hristo Botev din București, într-o clădire frumoasă cu încăperi spațioase și cu bulină roșie. Clădire expertizată tehnic, încadrată în clasa I de risc seismic.

Potrivit lui Dorin Damoc, ciuful de pădure este o prezență „relativ obișnuită” în unele orașe sau sate. „Dacă ați fost la Mogoșoaia, l-ați văzut, poate, și în curtea palatului.”

Obiceiurile păsărilor din această specie îi sunt bine cunoscute.

Bufnițele care vin în Oltenița „încep să se strângă toamna, iar iarna o petrec în oraș, pentru hrana abundentă. Primăvara este perioada de împerechere. Se împrăștie și încep să cuibărească independent unele de altele. Își stabilesc teritorii și își cresc puii. Cuiburile pot fi în copaci ori în tufe. Pot folosi cuiburi ale altor păsări, mai ales cuiburi de coțofană sau de cioară. Preferă și pădurile din zone deschise”, detaliază Dorin Damoc.

„Ciufii de pădure sunt, de regulă, păsări monogame. Există izolat și bigamie – au fost înregistrate cazuri în Olanda”, citează el dintr-o carte de specialitate.

În primăvară, femela depune între trei și cinci ouă. Extremele sunt un singur ou sau șase. Incubația durează 25-30 de zile. Clocitul este asigurat mai ales de femelă. Puii sunt golași și orbi. Doi-trei supraviețuiesc.

„S-au consemnat și situații în care un pui îl ucide pe altul”, adaugă Dorin Damoc.

Cel mai longeviv ciuf de pădure urmărit de ornitologi în sălbăticie a trăit 17 ani.

„Ciufii de pădure sunt, de regulă, păsări monogame.
Există izolat și bigamie –
au fost înregistrate
cazuri în Olanda.”
(Dorin Damoc, biolog)

Urechile sunt poziționate asimetric

Bufnițele au câteva atuuri fără egal. „Ceea ce le face speciale este adaptarea la viața de noapte. Marginile penelor au un puf care le permite să zboare fără zgomot. Discul facial și urechile sunt alte avantaje”, indică Dorin Damoc.

Situate în lateral, imediat în spatele ochilor, urechile bufnițelor sunt poziționate asimetric, una mai sus, alta mai jos. Astfel, bufnițele pot să-și localizeze prada cu precizie chiar și în condiții de întuneric absolut.

Această teorie este demonstrată cu ajutorul unui experiment prezentat într-un documentar produs de Discovery.

„Rolul discului facial este de antenă parabolică, de captat sunetul și de trimis direct în urechi”, explică biologul Dorin Damoc.

„În plus, aceste păsări își delimitează foarte bine teritoriul și își găsesc parteneri prin sunetele pe care le scot noaptea. Sunt vânători foarte buni în lumea lor.”

Ghemotoacele

Pentru a afla meniul unui ciuf de pădure este suficient să cercetezi cu atenție solul de lângă copacul ales drept reședință.

„Specia aceasta înghite de obicei animalul întreg și, după ce îl digeră, oasele și blana sunt regurgitate. Dacă o să căutați pe jos, o să găsiți niște ghemotoace – «ingluvii» se numesc – cu ajutorul cărora se poate face un studiu destul de bun despre micromamiferele care trăiesc în zonă. Specialiștii în micromamifere pot identifica speciile în aceste «ingluvii»”, indică Dorin Damoc.

Penajul face ca un ciuf de pădure să pară o pasăre mai mare decât în realitate. Înălțimea unui ciuf de pădure este între 31 și 37 de centimetri, iar anvergura aripilor este de 86-98 de centimetri, adaugă biologul.

„În mod normal, nu atacă porumbei”

Mănâncă și porumbei? „În mod normal, nu atacă porumbei. Așa, dacă vorbim despre comportamente anormale, au existat ocazional și cazuri în care pițigoii au atacat alți pițigoi sau vrăbii. Stați să verific.”

Dorin Damoc scoate o enciclopedie groasă, publicată în limba engleză și ilustrată impecabil. O deschide la Asio otus, denumirea științifică a ciufului de pădure.

În carte scrie că această pasăre se hrănește cu rozătoare. Și că într-un studiu efectuat în nordul Italiei s-a constatat că, într-o situație excepțională, după ninsori abundente căzute într-o perioadă lungă, această bufniță a atacat și păsări. Dorin Damoc spune că, tot ocazional, ciuful de pădure poate mânca lilieci sau insecte mari, precum libelula.

Invitat să recomande un filmuleț de pe YouTube edificator în privința sunetelor produse de Asio otus, biologul îl propune pe cel de mai jos:

La sfârșitul discuției, înainte de a închide ușa de la sediul Societății Ornitologice Române, biologul Dorin Damoc dorește să transmită un mesaj pentru oltenițeni.

„Să le lase în pace, să nu le gonească și nici să nu le distrugă cuiburile. Aduc locului mai multe beneficii.”

Puii de la Iași

La Oltenița nu au fost observate recent cuiburi de bufniță; în schimb, au fost văzute la Iași. Sebastian Sava a remarcat că într-un molid din fața blocului în care locuiește, aflat în zona Copou, și-a făcut cuib o familie de Asio otus. A scris despre acest eveniment pe blogul său, unde a postat și câteva filmulețe și poze cu puii de bufniță.

*

Tot despre păsări au mai apărut:

Colorața

Uite cine mănâncă din palmă!

Cei șase papagali frumoși au scăpat de îngheț

Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa

Dansul flamingilor în Delta Dunării