Balaurul. Foto: Marius Iancu

Are trupul acoperit cu solzi și există de-adevăratelea. În realitate, balaurul este dotat cu șase capete mai puțin decât cel din basmul lui Petre Ispirescu. Și, spre deosebire de bestiile născocite în povești, poate oricând să fie imobilizat de o prințesă.

Așa, vulnerabil, pare chiar simpatic. Există oameni care îi laudă frumusețea, iar unii ajung chiar să declare că-l iubesc. Cel mai probabil, sunt herpetologi. Sau fotografi.

Foto: Marius Iancu

Foto: Marius Iancu

Balaurul este, de fapt, cel mai mare șarpe din Europa. Mai este cunoscut drept balaurul dobrogean sau Elaphe sauromates.

În 1901, la Cernavodă a fost găsit un exemplar care măsura 2,60 metri, spune Vlad Cioflec (34 de ani), herpetolog în cadrul Asociației Parcul Natural Văcărești.

Maria Cioflec are 7 ani și este fiica lui. De aproape 4 ani prinde câte un șarpe împreună cu el. Mai nou, inclusiv balaurul.

1 octombrie 2016. Maria Cioflec și primul ei balaur. Foto: Vlad Cioflec

"Se transformă într-un ursuleț de pluș"

Tiberiu Sahlean. Foto: Lucian Muntean

Tiberiu Sahlean (33 de ani), herpetolog la Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din București, spune că balaurul este specia lui favorită.

Afirmă că a prins zece indivizi vii, majoritatea – în perioada în care lucra pentru teza sa de doctorat (aici găsiți un rezumat).

Cel mai mare măsura 1,90 metri și cântărea 920 de grame. "Nu era proaspăt hrănit", precizează herpetologul.

"Inițial, sâsâie foarte puternic, își lățește capul și se pune în poziție de atac. După ce este capturat, se transformă în maximum două minute într-un ursuleț de pluș. E surprinzător să vezi un animal de 1,90 metri care se comportă ca o pisică. «Lasă-mă-n pace, dă-mi drumul să plec de-aici!»", se amuză Tiberiu Sahlean.

Vlad Cioflec. Foto: Lucian Muntean

Și Vlad Cioflec găsește o similitudine între balaur și mâță. El apreciază că mușcătura unui șarpe de acest fel este ca atunci când, în joacă, "te capsează o pisică".

Tiberiu Sahlean confirmă: "De balaur am fost mușcat o singură dată, întâmplător. Au ieșit câteva picături de sânge, pentru că acești șerpi au două rânduri de colți, dar nu pot să spun că a fost dureros. Balaurul te mușcă și-ți dă drumul imediat".

Vlad Cioflec și balaurul. Foto: Arhiva personală

Tiberiu Sahlean și balaurul. Foto: Arhiva personală

"Regele stepei"

Greu mai e să ajungi la un balaur! Și nu e poveste. Așa spun herpetologii.

Tiberiu Sahlean afirmă că a dat pentru prima oară de un balaur în 2012: "Am găsit primul individ în Munții Măcinului. Balaurul preferă zonele de stepă sau de stepă ierboasă. Este o specie foarte retrasă, iar din această cauză este dificil să-l găsești".

Instrumentele de bază ale herpetologului Vlad Cioflec. Foto: Lucian Muntean

Pentru Vlad Cioflec, devenise aproape o obsesie. Cana de pe birou și ecranul telefonului erau decorate cu înfățișarea acestei specii. A văzut un balaur viu mai întâi în străinătate.

"L-am căutat din Grecia până în Moldova. Găseam doar piei sau cadavre. În Dobrogea, dădeam numai de exemplare omorâte de turiști sau de ciobani. Toată lumea și-l dorește, dar e greu de găsit", povestește, pentru PressOne, Vlad Cioflec.

Întâlnirea cu un balaur este urmată, de obicei, de o explozie de bucurie. Pe 8 octombrie 2014, Vlad Cioflec anunța reușita pe blogul său.

"După șapte ani de căutări întinse pe patru țări și zeci de ieșiri, iată că mă pot ridica în sfârșit la nivelul așteptărilor pentru un ambasador al speciei. De văzut o mai văzusem, desigur, dar de fotografiat în viață, așa cum se cuvine, nu putea fi vorba."

În anul următor, Cioflec a nimerit peste un exemplar remarcabil. Iată ce a postat pe blogul său pe 10 mai 2015:

"În acest weekend am avut onoarea de a întâlni nu doar cea mai frumoasă specie de șarpe din România, dacă nu din întreaga Europă, ci și cel mai frumos individ ce mi-a fost dat să-l observ vreodată. Gata cu vorba, vă las acum să îl admirați pe regele stepei".

Și a atașat acestui anunț patru fotografii cu Elaphe sauromates.

Viața de balaur

Balaurul înghite rozătoare, șopârle și păsări. Dacă este pus în fața unui pericol, mușcă o dată, cel mult de două ori, iar apoi se face nevăzut, indică Vlad Cioflec.

Un adult ar putea să fie ucis de păsări de pradă cel puțin la fel de mari ca șorecarul comun.

Puii de balaur sunt expuși mai multor prădători, inclusiv chițcani, dihori sau jderi, adaugă Tiberiu Sahlean.

Dacă scapă cu bine de dușmanii naturali, balaurii pot trăi minimum 10 ani.

Habitatul

Șarpe constrictor (neveninos), balaurul a fost observat în România în șase județe. În Constanța, Tulcea și Buzău a fost semnalat recent. Despre prezența în Iași, Galați și Vrancea, relatările sunt vechi.

Sahlean adaugă că există habitate favorabile și în Ialomița și în Brăila. În plus, Cioflec nu exclude posibilitatea ca balaurul să fie găsit și în Călărași.

Sahlean precizează că din literatura științifică publicată din 1890 încoace reiese că în România au fost semnalați sub 50 de indivizi.

"E greu să vezi balaurul dobrogean
și să nu te îndrăgostești"

Marius Iancu și balaurul. Foto: Arhiva personală

Entuziasmul lui Vlad Cioflec – care spune că a prins deja zece balauri, dintre care jumătate în România – l-a molipsit și pe fotograful Marius Iancu (28 de ani) la întâlnirea amândurora cu un alt balaur, în octombrie 2016.

"Cine ghicește unde eram pe 1 octombrie? Bineînțeles că în Dobrogea, cu prietenii.

Nici nu am așteptat să ajungă toată lumea, că eu am și plecat în căutarea balaurului. Au trecut maximum cinci minute și l-am văzut.

Ce să fac? Încotro să apuc? La cine să-mi strig mai repede fericirea? Am început să mă bâlbâi și, în acel moment de nebunie, m-am grăbit să-l prind, să nu-l pierd. Apoi am urlat de bucurie suficient cât să mă audă trei sate și să-mi pierd vocea.

E greu să vezi balaurul dobrogean și să nu te îndrăgostești 🙂", declară public, pe blogul său, Marius Iancu.

În colecția Muzeului "Antipa"

Balaur conservat în alcool. Foto: Lucian Muntean

Balaurul poate fi văzut și la Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa". La exemplarul din imagine, conservat în alcool, culorile se estompează din pricina timpului, explică Tiberiu Sahlean.

Un alt exemplar, aflat într-o stare mai puțin bună, a fost prins de însuși Grigore Antipa, precizează Sahlean.

Foto: Marius Iancu

*