Așa au crescut niște huhurezi mari

Bufnița-mamă și puii ei. Foto: Teodor Octavian Păunescu

E seară, în pădure e răcoare, iar o pasăre răpitoare cu capul rotund și mare se lansează subit într-un atac cu ghearele asupra unui bărbat însoțit doar de un aparat de fotografiat. În ultimul moment, pasărea zvâcnește și îl ocolește.

Se întâmplă în județul Vâlcea, pe 18 aprilie 2017. Este începutul unei experiențe surprinzătoare, cu senzații tari și cu o familie de huhurezi mari.

Teodor Octavian Păunescu (40 de ani), bărbatul atacat de bufniță, este de 22 de ani salvamontist și locuiește în Valea Cheii, la cinci kilometri de pădurea cu huhurezi. De pe 18 aprilie și până la sfârșitul lui mai a trecut aproape zilnic prin acel codru, dimineața sau seara, cu aparatul foto.

"Am avut zile în care am mers și înainte de job, și după", povestește pentru PressOne autorul fotografiilor cu bufnițele.

Puiul din dreapta aproape că a înghițit un șoricel. Mai are coada. Foto: Teodor Octavian Păunescu

Pe 1 iunie, a publicat pe blogul său un articol delicios ilustrat despre experiența de o lună și jumătate în preajma familiei de zburătoare nocturne.

În prima parte a textului, a dat indicii și despre modul în care a depistat cuibul:

"Specia este foarte agresivă când e vorba să-și apere teritoriul, neezitând să atace și omul, mai ales dacă are pui. Acesta fiind și motivul prin care am înțeles că au cuibul în apropierea locului în care mă aflam.

Femela stă aproape tot timpul în apropierea puilor, gata să se năpustească asupra oricărui musafir ce se apropie prea mult de pui, în schimb, masculul este mai mult plecat după hrană".

Cuibul adăpostește acum patru pui. Foto: Teodor Octavian Păunescu

Pădurea se află la o altitudine de "700 de metri" și la o distanță de "vreo 15 kilometri, în linie dreaptă", de Parcul Național Buila-Vânturarița, indică fotograful pentru PressOne.

El adaugă că familia de huhurezi mari și-a făcut cuibul într-o parte a pădurii în care s-au înălțat doar fagi, "într-o ruptură în trunchi unde cândva fusese o ramificație".

În ziua primei întâlniri cu bufnițele, Teodor Octavian Păunescu a văzut în cuib patru pui.

S-a mai dus apoi de zeci de ori în mijlocul pădurii, să prindă cadrul perfect cu familia de bufnițe. Că nu-i ușor să încadrezi atâția huhurezi.

Crăiasa pădurii. Foto: Teodor Octavian Păunescu

De două ori s-a mai repezit bufnița-mamă către el. "Când atacă, nu auzi absolut nimic. Din fericire nu m-a atins. Venea în zbor direct către mine, iar la circa un metru degaja lateral. Eu zic că doar femela m-a atacat. Masculul este cam absent la cuib, vine doar cu mâncare, iar femela stă tot timpul cu puii", explică Păunescu.

Practic, la primul atac, s-a trezit cu bufnița lângă el. Păunescu apreciază că huhurezii "au auzul atât de fin" încât, dacă s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de cuibul lor, oricât de încet a pășit, tot a fost auzit.

La vizitele următoare, a constatat că "femela își manifesta vocal nemulțumirea printr-un cârâit""După primul atac, tot timpul încercam să mențin contactul vizual", spune Păunescu.

Huhurezii mari au ochii negri.

Contact vizual printre fagi. Foto: Teodor Octavian Păunescu

Fotograf cu 25 de ani de experiență

Teodor Octavian Păunescu spune că pasiunea sa pentru fotografie s-a înfiripat în urmă cu un sfert de veac.

Teodor Octavian Păunescu, fotograful huhurezilor mari. Foto: Arhiva personală

"Fotografiez de prin 1992, majoritatea persoanelor care mergeau pe munte la vremea aia aveau aparat de fotografiat și, cu toate că nu făceau fotografii deosebit de artistice, își păstrau amintirile și realizările pe film.

Mulți făceau diapozitive. La un moment dat, am avut acasă un minilaborator foto în care developam filmele alb-negru, apoi măream fotografiile pe hârtie. Azomureș... La Vâlcea nu găseai altceva.

În ultimii opt-nouă ani, odată cu trecerea la DSLR, pasiunea s-a amplificat și automat nivelul de cunoștințe și echipamentul foto au crescut", povestește Păunescu.

Pozele prezentate în articolul său despre familia de huhurezi au fost făcute de la o distanță care a variat "între 10 și 100 de metri".

"De cele mai multe ori,
face mișcări de intimidare"

Huhurezul mare (Strix uralensis) este, ca mărime, a doua specie de bufnițe din România, după buhă, spune biologul Dorin Damoc (34 de ani), de la Societatea Ornitologică Română (SOR). Întrebat despre agresivitatea acestei specii față de om, biologul nuanțează:

Dorin Damoc, biolog. Foto: Lucian Muntean

"Huhurezul mare nu este musai agresiv când intră cineva pe teritoriul lui. Poate deveni agresiv când cineva se apropie de cuibul său, mai ales în perioada în care are pui.

Nu este cazul să ne închipuim că huhurezul mare este o mașină de atacat oameni și că va ataca invariabil ori de câte ori se apropie cineva de cuib.

Este adevărat că, din această perspectivă, este una dintre cele mai curajoase păsări de noapte și îndrăznește mai multe decât suratele sale pentru a-și proteja puii.

Totuși, se teme de om foarte mult. Omul este prădătorul suprem, iar majoritatea animalelor se tem de el. Huhurezul mare nu face excepție.
De cele mai multe ori, execută mișcări de intimidare, zburând deasupra și mimând atacul. Dacă, totuși, atacă, atunci probabil va lovi cu ghearele din zbor".

Un coș din plastic pe cap

Dorin Damoc spune că "situația cea mai comună" în care biologii se apropie mult de un cuib de huhurez mare este "inelarea puilor". Și consideră că "nu există o protecție standard" pentru astfel de situații.

"Fiecare se protejează cum poate și în funcție de ce are de făcut. Probabil, obiectul cel mai folosit este o pereche de mănuși din piele tare, pentru a te proteja de gheare."

Biologul oferă drept exemplu o operațiune de inelare realizată în Suedia, unde "un inelator are un coș din plastic pe cap":

Un alt film recomandat de Dorin Damoc prezintă încă o improvizație în privința protecției:

"Sunt și unii care nu au niciun fel de echipament de protecție", adaugă biologul.

O lucrare științifică semnată de Vesna Tutiš, de la Institutul Ornitologic al Academiei Croate de Științe și Arte, propune un echipament zdravăn:

"Multe femele de huhurezi mari sunt foarte agresive în protejarea puilor. Ca urmare, observatorii ar trebui să fie protejați de căști, ochelari, mănuși și haine rezistente. Căștile ar trebui să fie acoperite cu un strat de 15-20 de centimetri de burete, spumă sau de alt material moale, pentru a preveni rănirea păsării dacă ea va lovi casca".

Teodor Octavian Păunescu precizează că în perioada în care a urmărit familia de huhurezi mari nu a purtat niciun fel de echipament de protecție.

Habitatul

"Pădurile – atât cu conifere, cât și cu foioase – și lizierele" sunt zonele preferate ale huhurezului mare, spune biologul Dorin Damoc.

"Habitatul trebuie să ofere terenuri deschise pentru vânătoare și copaci înalți pentru cuibărit. La noi, ar fi în special pădurile montane și submontane, dar nu se limitează la ele. Vânează mai ales în zone deschise, poieni, liziere, pajiști și terenuri agricole situate în apropierea pădurilor."

Femela depune
între două și patru ouă

Strix uralensis înclină să-și aleagă drept cuib, indică Dorin Damoc, "găuri sau scorburi în copaci, cuiburi mai vechi ale altor specii, mai ales de răpitoare – ulii, șorecari, viespari –, dar și cutii sau cuiburi artificiale. Mai există cuiburi documentate și pe pământ, în clădiri părăsite și pe stânci".

Perioada de cuibărit este februarie-iulie, adaugă biologul. "Există informații mai vechi care afirmă că ciclul de cuibărit este dependent de ciclurile populaționale ale șoarecilor cu care se hrănesc."

Într-un sezon de cuibărit, femela depune "între două și patru ouă, la 1-3 zile distanță".

Dorin Damoc detaliază:

"Femela clocește 28-35 de zile, timp în care este hrănită de mascul. Puii părăsesc cuibul după 35-40 de zile, dar rămân în apropierea părinților pentru încă două-trei luni".

Prada o reprezintă mai ales șoarecii. "Conform unui studiu realizat în Suedia, o pereche cu pui consumă 3-7 șoareci sau păsări pe zi. Studiul este destul de vechi, din perioada '77-'79. Huhurezul mare mai poate lua iepuri tineri, păsări, iar ocazional – broaște, șopârle sau insecte", arată Dorin Damoc.

Teodor Octavian Păunescu spune că șoarecii au fost singura pradă pe care a observat-o la huhurezii mari din pădurea de fagi.

Foto: Teodor Octavian Păunescu

Specie monogamă

Huhurezul mare este o specie monogamă, afirmă biologul Dorin Damoc.

"Perechea este probabil pe viață, dacă nu pățește ceva unul dintre parteneri. Au fost însă, foarte rar, și cazuri de «divorț», situații când unul dintre ei a plecat să cuibărească în altă parte."

Mai mare e femela

Lungimea corpului unui huhurez mare variază între 50 și 61 de centimetri. Masculul cântărește 500-730 de grame, femela – 720-1.300 de grame, "fiind semnificativ mai mare decât masculul", iar anvergura aripilor este cuprinsă între 110 și 134 de centimetri, indică site-ul SOR.ro.

Sunetele

"Cârâitul" de care amintea Teodor Octavian Păunescu este "un fel de strigăt deranjat". Pentru a-l descrie, a fost nevoie de două exemple.

Prima înregistrare, realizată în Slovacia acum doi ani, la 460 de metri înălțime, poate fi ascultată aici.

A doua, în care femela emite un fel de lătrat scurt, ca de cățel atent, a fost realizată în mai 2015, în Germania, la 950 de metri altitudine, și este disponibilă aici.

Cârâitul bufniței din Vâlcea a fost, spune cel care a fotografiat-o, "ceva între sunetele din aceste două înregistrări". 

Cântecul obișnuit al huhurezului mare este o variațiune pe tema clasicului buhuhu, ca în această înregistrare făcută acum cinci ani în Suedia.

Există și huhurezul mic

Huhurezul mic. Foto: Dreamstime/Mikelane45

Tot din genul Strix, trăiește în România o specie comună, huhurezul mic (Strix aluco). Pasărea poate fi văzută și în zonele urbane.

"Are lungimea corpului de 37-43 de centimetri, anvergura aripilor de 81-96 de centimetri și greutatea corpului de 420 de grame (masculul) și 520 de grame (femela)", informează SOR.ro.

"Rămăsese un singur pui"

Teodor Octavian Păunescu spune că, la un moment dat, puii familiei pe care a urmărit-o au sărit din copac.

"După ce pleacă din cuib, puii au o perioadă când stau la sol. Atunci, așa i-am găsit. La vreo 150-200 de metri de cuib. Ulterior, în cuib am mai găsit un pui, iar apoi, niciunul... după care alt atac al femelei m-a făcut să găsesc un pui pe sol", povestește fotograful.

Foto: Teodor Octavian Păunescu

În toată perioada în care puii au stat pe jos, Păunescu a surprins câteva cadre superbe cu puii de bufniță și cu alte specii care s-au perindat în zona cuibului. Inclusiv două mamifere carnivore: vulpea și jderul de copac.

Ultimul, Martes martes, a fost identificat de biologul Bogdan Matei, curatorul colecției de mamifere de la Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din București.

Vulpea. Foto: Teodor Octavian Păunescu

Jderul de copac. Foto: Teodor Octavian Păunescu

În textul de pe blogul lui Teodor Octavian Păunescu, familia de huhurezi s-a împuținat dintr-odată:

"Următoarea etapă în dezvoltarea puilor este când aceștia se ridică de la sol. Cu toate că nu sunt decât la câțiva metri de pământ, marea majoritate a prădătorilor de la sol nu mai pot ajunge la ei. Mai rămăsese un singur pui". 

Foto: Teodor Octavian Păunescu

A urmat o poză ghidușă.

Foto: Teodor Octavian Păunescu

"Surpriză! A apărut cel de-al doilea pui. S-au regrupat mult mai sus în copac. Pot zbura pe distanțe scurte, de pe o creangă pe alta", a consemnat fotograful.

Povestirea de pe blogul lui Teodor Octavian Păunescu s-a încheiat cu o altă imagine impresionantă.

"Ultima întâlnire mi-a arătat că știu zborul. În următoarele trei vizite în zonă nu am mai reușit să îi găsesc. Probabil au devenit și ei, ca și adulții, niște umbre mortale. Pentru rozătoare."

Foto: Teodor Octavian Păunescu

O galerie foto cu huhurezi mari:

Foto: Dreamstime/Ondřej Prosický
Foto: Dreamstime/Jaroslav Šilhán
Foto: Teodor Octavian Păunescu
Foto: Dreamstime/Silviu Matei
Foto: Dreamstime/Geanina Bechea

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează