Cum va arăta lumea după pandemie

Să încerci să faci previziuni legate de felul în care se va schimba societatea din jurul nostru din cauza pandemiei de Covid-19 și să vezi care sunt zonele cele mai afectate poate semăna, cel puțin în acest moment al crizei, cu un exercițiu de inutilitate.

Cine și-ar fi putut închipui, în urmă cu doar o săptămână, că prețul barilului de petrol va ajunge, în anumite zone ale Americii, să fie negativ? Sau că medici care spuneau acum două luni că noul coronavirus este “de zece ori mai slab decât virusul gripal” vor veni cu planuri de reorganizare a societății care l-ar emoționa până și pe Lenin?

Știm totuși că profunzimea acestor schimbări depinde de profunzimea crizei medicale. Dacă tratamentele testate acum se vor dovedi aplicabile rapid la scară largă, atunci această criză medicală se va termina mult mai repede decât speram – la nivel de luni. Automat, și efectele ei asupra societății vor fi mai mici, iar economia își va reveni în „V” – așa cum a scăzut, așa va și crește de repede la loc.

Dacă însă criza medicală se va prelungi mai mult de jumătate de an – unii spun chiar că vom tot „dansa” între închideri și deschideri ale economiei în următorii doi ani – atunci și efectele vor fi mai de durată. Totuși, pe lângă efectele asupra valorilor fundamentale pe care va funcționa societatea umană sunt câteva elemente care trebuie avute în vedere indiferent de rapiditatea deznodământului crizei medicale actuale.

Lanțuri de producție și distribuție

Începem cu lanțurile de producție și distribuție pentru că acestea sunt cele mai importante pentru modul în care a fost alcătuită lumea ultimilor 75 de ani.

Politicienii de la finalul anilor ‘40 și-au dat seama că cele două războaie mondiale au pornit, în fond, de la temerile fiecărei națiuni cu privire la accesul la resurse pe care le considerau vitale. Uniunea Europeană a fost creată tocmai pentru a garanta accesul la aceste resurse (cărbune, fier etc.), apoi mecanismele au fost extinse regional și chiar global – cu rezultatul că nu am mai avut un război mondial în toată această perioadă.

După încheierea războiului rece, cele două blocuri – capitalist și fost comunist, separate din punct de vedere economic până atunci – s-au grăbit să lege lanțurile de producție și distribuție atât din motive economice (costuri mai mici, piețe noi de desfacere), cât și politice: s-a sperat că dezvoltarea unei clase de mijloc în Rusia și China va duce automat și la o democratizare pașnică a acestor țări.

Pacea a fost (și este încă) una fragilă, pentru că profiturile miliardarilor care investesc în China se duc în paradisuri financiare, baza de taxare a statelor vestice scade, iar regimurile dictatoriale s-au întărit, începând să-și exporte și doctrina etatistă și iliberală prin capete de pod precum Ungaria și alte țări grăbite să îmbrățișeze atât banii veniți din Est, cât și autoritarismul.

Ei bine, vremurile în care China producea tot pentru întreaga planetă sunt pe cale să apună. Dacă există un efect benefic pe termen lung al pandemiei pe care putem conta este regândirea și relocarea capacităților de producție în special în industria medicală și farmaceutică.

În acest moment, toată Europa depinde de echipamentele de protecție, precum măști sau combinezoane, venite din China și de multe medicamente de bază produse tot acolo sau în India. Acum, statele vestice sunt forțate de împrejurări să își dezvolte propriile capacități de producție pentru a face față mai bine crizelor indiferent de costuri, pentru că este mai ușor să salvezi vieți atunci când o simplă mască chirurgicală te costă de două ori mai mult, dar e disponibilă atunci când chiar îți trebuie.

„O lume de lanțuri de distribuție și consum integrate este o lume care are încredere. Încrederea e greu de creat.”George Friedman, Geopolitical Futures

Criza economică actuală este și una de încredere. Tocmai de aceea, regândirea lanțurilor de distribuție și producție pentru a reduce dependența de China se va extinde și în alte domenii, deși într-o măsură semnificativ mai mică. Marile corporații vor prefera să aibă centre regionale de producție capabile să se înlocuiască unele pe altele în caz de criză de orice fel. Japonia a anunțat deja un fond de 2 miliarde de dolari pentru ajutorarea companiilor care doresc să mute producția înapoi în țară.

Dar acest lucru va necesita eforturi foarte mari, pentru că industria actuală este extrem de specializată, lanțul de producție este unul de o mare complexitate, iar producția integrată într-o anumită zonă geografică necesită repatrierea unor fabrici care, de multe ori, au doar o gamă limitată de produse – subansamble, piese de schimb etc.

Cu alte cuvinte, în ciuda retoricii naționaliste, mare parte din economia mondială își va păstra unitățile de producție principale în China sau în Asia de Sud-Est, cât timp factorul politic nu le va impune altceva. La nevoie, presiunea politică pusă asupra Chinei ar putea cauza un reset tocmai în interiorul acestei țări, cu consecințe imprevizibile.

Perdanții crizei: serviciile alimentare, turismul, transportul de călători

Din cauza măsurilor de distanțare fizică, turismul, restaurantele și restul unităților din industria serviciilor alimentare vor fi principalele perdante pe termen scurt.

Confruntați cu problema șomajului și incertitudinea locului de muncă, mulți clienți își vor restrânge cheltuielile pentru următoarele luni, cu efecte în cascadă asupra tuturor serviciilor cu valoare adăugată mare, în special cele care oferă experiențe în spații închise sau către mari grupuri de oameni, chiar și după redeschiderea acestora (restaurante chic, dar scumpe, teatre, evenimente, concerte, tururi ghidate, magazine de produse premium și de lux, cinematografe etc.).

Librăriile, micile magazine de haine, magazinele independente din malluri vor suferi foarte mult și vor avea nevoie de sprijin financiar pentru a-și putea continua businessul în următorii ani. Sau se vor închide.

La o altă scară, industria aviatică va primi, cel mai probabil, fonduri masive pentru a mai putea opera în viitorii ani, într-o lume speriată de infecțiile respiratorii. Acestea se vor regăsi în prețurile mai ridicate la bilete.

Un alt efect imediat al măsurilor sanitare este faptul că foarte mulți europeni își vor petrece vacanțele de anul acesta la ei în țară – din păcate, în România, să nu ne așteptăm și la o creștere a nivelului serviciilor din domeniu, indiferent că vorbim de căile ferate sau de hoteluri!

Câștigătorii crizei sunt cei care se adaptează

La polul opus, cel al serviciilor care oferă alimente de bază, există și efecte bune: forțați de împrejurări, producătorii locali de legume și fructe s-au asociat în mai multe platforme online de pe care poți comanda de acasă. Ei vor avea de câștigat și după criză, pentru că vor reuși să strângă o masă critică de clienți care se abonează la serviciile lor și le permit să-și vândă marfa mai rapid și mai previzibil.

Multe restaurante au trecut la livrarea la domiciliu și s-ar putea să rămână cu un procent important de clienți care vor apela mai des la serviciile lor, în special dacă-și adaptează meniurile la necesitățile unei mese luate acasă.

Sectorul IT&C este unul dintre cele despre care putem spune cu certitudine că este unul dintre câștigătorii crizei, chiar de pe acum. Explicația ține de faptul că multe firme au fost forțate, poate pentru prima oară, să pună la punct sisteme de muncă de la distanță și să renunțe la cerința ca angajații să mai fie prezenți la locul de muncă.

Școlile închise au obligat profesorii să descopere că există soluții pentru a preda elevilor care stau închiși în case. Astfel, a crescut enorm cererea de soluții tehnice care să permită aceste lucruri. Interesul pentru aplicații de home teaching, work from home, teleconferințe, sisteme de pontaj și supraveghere a prezenței online și a fluxurilor de lucru a crescut exponențial.

Companiile de distribuție la comandă sunt și ele printre câștigători – oamenii comandă mai mult de acasă, iar serviciile de livrare la domiciliu au explodat. Ne putem aștepta ca acest trend să se mențină, cât timp clienții vor fi descoperit că pot face shopping mai ușor de pe canapea.

Agricultura: cei 4,2% esențiali pentru Europa

Într-un continent aproape închis, agricultorii au fost singurii chiar rugați să călătorească – li s-au pus la dispoziție avioane charter pentru a fi transportați din țările sărace, precum România, spre țările bogate, acolo unde era nevoie de ei pentru a nu lăsa recolta să putrezească.

Pare incredibil ca state care au, totuși, milioane de șomeri, să aducă oameni cu avionul pentru o simplă dar extenuantă muncă manuală. S-a tot vorbit în ultimul timp despre automatizarea agriculturii, una bazată pe sisteme de recunoaștere automată a fructelor sau legumelor, combinate cu sisteme automate de culegere, însă suntem încă departe de așa ceva.

Motivul este simplu: doar 4,2% dintre angajații europeni lucrează în agricultură (9,7 milioane de oameni), deci „importul” temporar a câtorva sute de mii de lucrători este mai profitabil decât automatizarea.

Deocamdată, aceleași tabloide britanice care avertizau asupra invaziei de români acum îi aplaudă la scenă deschisă și se bucură că vin să le culeagă produsele de sezon. Este însă sustenabil acest sistem pe termen lung? Deja unii agricultori își dau seama că nu, și îi folosesc pe românii cu experiență pentru a-i instrui pe britanicii care le vor lua locul. Vor fi însă dispuși aceștia să muncească pe banii acceptați de români? Sau vor fi dispuși britanicii de rând să plătească mai mult pe produsele de sezon culese pe salarii mai mari? Avem vreo strategie de reintegrare a sutelor de mii de români care vor fi forțați să rămână acasă? Rămâne de văzut.

Statul autotputernic: vor reveni autoritățile la limitele de dinainte?

Pe lângă schimbările aduse de comportamentul fiecăruia dintre noi, felul în care se raportează guvernele și autoritățile suprastatale la această criză este esențial. Deja vedem cum state autoritare își lărgesc aria de instrumente capabile să supravegheze și să țină sub control populațiile.

Se întâmplă și în state democratice, care sub presiunea nevoii de a limita răspândirea bolilor impun nu doar restricții ci și purtarea de măști, utilizarea unor aplicații speciale care să ne monitorizeze și restricționeze deplasările și apelează la companiile de telefonie mobilă pentru a furniza date despre cetățeni.

Riscul este ca pe termen lung același stat să nu mai vrea să se retragă în limitele inițiale. La adăpostul luptei cu pandemia, dictatori în devenire, precum Viktor Orban, în Ungaria, ajung să conducă prin decrete, fără să mai fie cenzurați de celelate puteri din stat și în aplauzele mulțimii închise în case. Deși suntem siguri că, dacă ar putea, aceeași mulțime ar ieși în piețe să aplaude. În curând, ungurii s-ar putea să fie și obligați să o facă.

Va trebui să fim extrem de atenți și la ofensiva propagandistică venită dinspre China și Rusia, care preferă să trateze cu guverne autoritare, nedemocratice, ușor de corupt și de influențat.

Politica fiscală și monetară: spre un venit universal garantat?

O consecință directă a statului atotputernic chemat să își salveze cetățenii și economia este un grad mai mare de intervenționism în economie prin măsuri de politică fiscală combinate cu măsuri de politică monetară luate de băncile centrale.

Tipărirea de bani revine, după ce și-a dovedit eficiența în combaterea efectelor crizei financiare din 2008 – 2010. Se pune iarăși pe tapet ideea unui venit minim garantat pentru a asigura supraviețuirea păturilor defavorizate.

De altfel, „banii din elicopter” dați de SUA și alte guverne cetățenilor lor exact asta sunt, chiar dacă aproape toate guvernele și băncile centrale se jură că discutăm de plăți nerecurente în conturile fiecărui cetățean care are un venit anual mai mic de un anumit prag. Guvernul spaniol a anunțat deja că ia serios în considerare introducerea unui venit minim garantat la nivel național permanent.

Despre acest venit se va vorbi foarte mult în lunile care vin. Oamenii și-au dat seama că procente importante (30-40-50%) dintre angajații de la stat nu au alt scop decât să mute hârtii de colo-colo, treabă care poate fi îndeplinită mult mai rapid de către roboții software. Cu alte cuvinte, ei sunt deja plătiți să nu facă nimic. Societatea ar fi mult mai câștigată, spun unii, chiar și în scenariul absurd în care toți aceștia ar fi trimiși acasă, fie și cu același salariu, și nu ar mai încurca economia cu birocrația lor, lăsând economia privată să respire.

Digitalizarea statului, realizată abrupt acum, va duce inevitabil la dispariția a mii sau sute de mii de locuri de muncă inutile și devenite redundante.

Evident, va ieși câștigată acea societate care va ști să-i integreze pe toți aceștia înapoi în economie, dar în alte domenii, indiferent că vorbim aici de servicii sociale de educație, de îngrijire a bătrânilor, de asistență sanitară, întreținerea mediului înconjurător sau de absorbția unei părți a acestora în noile joburi din mediul privat.

Unii analiști sunt de părere că acest tsunami monetar de suținere temporară a celor ce nu mai muncesc va duce la inflație, însă inflația este generată nu doar de cantitatea de bani dintr-o economie, ci și de viteza de circulație a acestora. Nu există însă dovezi că oamenii se grăbesc să cheltuie tot ce pot acum, ba din contră, anticipând o criză mai lungă, consumatorii sunt mai degrabă tentați să țină de propriile economii cât mai mult posibil.

Impactul acestei crize medicale și economice va fi simțit și în alte domenii, care nu au fost trecute în revistă în acest articol. Într-un material viitor, vom examina mai îndeaproape efectele sale asupra guvernării, precum și măsurile care ar putea reporni economia României.

Cert este un lucru: în cel mai rău caz, omenirea a fost pusă să se gândească atent la modul în care și-a clădit prosperitatea ultimelor decenii. Chiar dacă nu va acționa la timp în toate domeniile, discuțiile generate sau accelerate de această criză vor grăbi modernizarea lumii.