Încotro ne îndreptăm

Adrian Mihălțianu

Publisher

2020 este anul în care tocmai aflăm că valorile noastre fundamentale sunt prea grele față de ușurătatea interesului nostru față de ele. Și o aflăm dureros, răsuciți până la limită între respectul pe care credeam că-l arătăm fiecărei vieți și obsesia de a fi parte dintr-o societate prosperă economic.

În mod ironic, tocmai aderența noastră la aceste valori umaniste este cea care ne dă bătăi de cap - dacă în trecut puteam accepta senini milioane de morți de pe urma unei epidemii, azi nu mai putem digera aceste numere. Adică, de fapt, putem, dar nu atât de mari deodată - să fie, domnule, răsfirate pe mai multe luni, să le putem înghiți mai ușor!

Lăsându-i la o parte pe cei care nu pot pricepe o curbă de creștere exponențială a morților și tot continuă să dea din mâini că e totul OK și că prețul plătit (în morți) e justificat cât timp crește PIB-ul, rămânem noi, ceilalți, care înțelegem atât gravitatea problemei medicale, cât și a celei economice. Iar aici ni se cam rupe filmul.

Trăim de ceva vreme cu iluzia că suntem buni. Că, în ciuda unor imperfecțiuni tolerabile, civilizația noastră de tip vestic este suficientă pentru a prospera și-n următorii cincizeci de ani în aceiași parametri. Că nu avem prea multe de schimbat la ea, iar cei care se agită că lucrurile nu stau chiar așa sunt doar niște isterici. Că business as usual e calea care trebuie urmată dacă vrem să ne multiplicăm toate acele date și grafice care ne țin societatea laolaltă: PIB-ul, indicii bursieri, marja de profit, fanii, traficul, caloriile, kilometrii alergați și, mai ales, likeurile.

Iată că e de ajuns un virus cu diametrul unei zecimi de micrometru pentru a ne răvăși castelul nostru de nisip. Și, la fel ca înaintașii noștri trecuți prin vremuri similare, am rămas blocați în lumea de dinainte, încercând să continuăm ca și când nimic nu s-a schimbat.

Schimbăm deocamdată graficele: PIB-ul cu morții, indicii bursieri cu creșterea exponențială a infectaților, rata profitului cu rata mortalității. Mestecăm încontinuu date, orbecăim întinzând mâna prin întuneric în căutarea unui răspuns facil: cât de rău va fi, câți vor muri, cât mai avem de suportat, cât din viața noastră de dinainte își va relua cursul ca și până acum o lună?

Răspuns facil nu există. Va depinde însă doar de noi dacă această resetare prin care trecem acum e o sincopă, o prăbușire sau un uriaș salt înainte.

Sincopa ar însemna că reluăm totul așa cum era. Slabe șanse să se întâmple asta, cel puțin având în vedere datele actuale oferite de experți.

Prăbușirea nu trebuie nici ea explicată prea mult, criza medicală dând ghes multor autocrați să devină dictatori și punând la grea încercare solidaritatea nord-atlantică.

Saltul uriaș înainte depinde, însă, de înțelegerea faptului că lumea de azi nu mai seamănă cu cea de acum treizeci de ani - clasa medie călătorește peste tot, muncitorii sezonieri nu pot fi împiedicați să vină acasă, fluxurile de producție sunt intens globalizate, impactul prosperității noastre asupra mediului este uriaș și sufocant, iar dacă un chinez nu-și gătește bine supa de liliac sau pangolin, fierbe o planetă-ntreagă.

Exact conștientizarea faptului că nu mai putem continua așa este fundamentul saltului înainte.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

N-am dedicat suficiente resurse lucrurilor cu adevărat importante: sănătatea, educația, mediul - iar toate acestea se întorc împotriva noastră acum, nu doar prin pandemia noului coronavirus, ci și prin pandemia de prostie militantă printre analfabeții funcțional, precum și prin colapsul ecologic care ne stă în față. Chiar nu mai avem timp să negăm realitatea, pentru că ea tocmai ne izbește cu putere în față.

Nu ne-a păsat de spitale, foarte bine: acum ne costă atâția morți; nu ne-a păsat de cercetare, minunat: acum ne costă atâția bani pierduți; nu ne-a păsat de tot ce strigau experții ăia enervanți, excelent, iată nota de plată: stai în casă până la noi ordine din partea experților. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru mediu, cu propriile sale costuri - vezi exemplul Australiei, dar să avem răbdare, tocmai am ieșit din cea mai caldă iarnă din istorie, e secetă, iar vara abia începe și în emisfera nordică…

Poate că e timpul să ne trezim, nu?

Vom ieși curând din case, în momentul în care evoluția creșterii numărului de cazuri va fi ținută sub control, poate chiar undeva la final de mai. Apoi o vom ține tot într-un vals vreme de doi ani, pe măsură ce împingem acest virus spre irelevanță. Dar se va schimba ceva în mod fundamental după epoca covidului?

Dacă vom fi învățat cu adevărat ceva din ce ni se întâmplă - și doar atunci - societatea umană va avea de câștigat de pe urma acestui eveniment nefericit.

Spitalele vor primi câteva decenii o atenție specială, cercetarea va primi mai ușor fondurile de care are nevoie, experții vor fi ascultați mai atent pentru o vreme, iar normele de igienă imprimate în acești ani de criză vor rămâne cu această generație poate chiar până la finalul ei.

Vom avea de câștigat și prin diminuarea masivă a impactului altor boli infecțioase, așa că atunci când vom trage linie, la finalul deceniului al treilea al secolului XXI, s-ar putea ca morții de pe urma bolilor prevenibile să fie mult mai puțini decât erau înainte. Următoarea pandemie (și cam tot ne încearcă una la 20 de ani) ne va prinde mult mai bine pregătiți.

Digitalizarea statului și a educației, atât de mult timp amânate, sunt acum puse pe repede-înainte, din acută necesitate. Fluxurile de producție globalizate pe principiul costurilor celor mai mici vor fi regândite pentru a asigura local cele esențiale în caz de criză. Nu în ultimul rând, poate că odată ieșiți din închisoarea caselor vom aprecia mai bine ce înseamnă banala libertate. Sau poate vom fi îndrăgit munca de acasă?

Dar dacă vrem ca lumea să se schimbe realmente în bine, atunci va trebui să încetăm cu ipocrizia și real politik atunci când vine vorba de afacerile zilnice: opacitatea dictaturii chineze va trebui atacată la pachet cu cea a dictaturii rusești, iar influența malefică a autocraților va trebui contracarată cu putere, indiferent de pierderile materiale temporare.

Solidaritatea europeană va trebui întărită prin investiții masive, mult mai mari decât planul Marshall la vremea lui, iar Europa trebuie să se reinventeze la o scară inimaginabilă azi dacă vrea nu doar să prospere, ci să supraviețuiască.

În fine, coșmarul izolaționist de peste Ocean trebuie înlocuit de o nouă Americă, una care-și aduce aminte că Pax Americana n-a fost realizată prin retragere în sine, nici prin dictat, ci prin inițiativă dar și colaborare cu puterile europene.

De ce? Pentru că, din nou, nu există altă cale. Ce am tolerat până acum trebuie să devină intolerabil, altfel boala asta de acum va fi cel mai mic rău care ne va cuprinde. La provocări globale e nevoie de răspunsuri pe măsură - orice altceva, precum căderea într-un naționalism revolut, înseamnă, de fapt, autodistrugere.

Iar la noi acasă ar trebui să pricepem măcar acum: corupția ucide, dar incompetența și mai și. Cele două sunt legate și răspândite ca un cancer în toată societatea românească. Dacă nu le vom extirpa rapid, România va deveni un stat eșuat.

Putem spera că vom ieși, așadar, mai „buni” din această încercare? Da, putem.

Iar din tot amalgamul ăsta, așa cum s-a întâmplat în 1815 și 1914, se va cristaliza apoi o altfel de lume. Una care, cel puțin pentru o vreme, va pune banii și energia acolo unde îi sunt valorile. Iar lumea asta va fi mai pregătită să facă față unor noi pandemii, cât și unor noi crize. Până când și generația asta va trece și se va fi uitat lecția învățată în aceste zile.

Până una-alta, secolul XXI tocmai a început în mod real, ca de obicei ceva mai târziu decât ar fi fost potrivit calendaristic. Din fericire, de data asta n-a început cu un congres între elite, nici cu un război mondial între oameni. A început cu un război mondial contra unui inamic comun.

Iar asta, cu toată tragedia de zilele acestea, arată că omenirea merge, esențialmente, într-o direcție corectă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€