Arici în cartierul Balta Albă din București. Foto: Laura Ivăncioiu
09/05/2017
Pe-arici nu se trece!
Laurențiu Manolache
Redactor
Un arici hoinar umblă-n Balta Albă, seara, pe trotuar. L-a observat pe 21 martie Laura Ivăncioiu (42 de ani), locuitoare a cartierului bucureștean suprapus peste teritoriul stăpânit de acel individ țepos.
După ora 19, fosta realizatoare de matinale radiofonice a anunțat pe Facebook:
„Au apărut aricii. Și nu e o exprimare drăgălașă pentru haterii din online, ci chiar am văzut un arici. În grădina din fața blocului. ?„
Ca urmare, a primit rapid 74 de like-uri, 4 uau!-uri, o inimioară ador și rugămintea unui prieten din rețea de a fotografia ariciul la următoarea ocazie.
Pe 29 martie, la ora 20.47, Laura a distribuit pe Facebook așteptata poză cu un arici urban. S-a ales cu 264 de like-uri, 41 de inimioare ador și 12 uau!-uri.
Prietenului care ceruse poza i-a trimis o mulțime de fotografii și un filmuleț, cu precizarea că „modelul a fost cooperant! ?„.
În acea seară, Laura îl scosese la plimbarea obișnuită pe Max, labradorul său auriu în vârstă de 8 ani. Ea explică lătratul pițigăiat din fundalul sonor al filmului:
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Era un câine mic care se dădea mare la Max”.
Prin urmare, în momentul filmării, ariciul se confruntă cu o situație complexă.
Se află la mică distanță de realizatoarea filmului – care, cu telefonul în mână, se uită ba la el, ba la telefon –, de smartphone-ul – dintr-o specie necunoscută, mai mic decât el – care-l privește fix în ochi, de un câine liniștit, mult mai mare decât el, și de un cățel nervos, cam cât el de mare.
Ariciul adulmecă un pic aerul – se vede cum îi freamătă nasul mic și negru – și rămâne ferm pe poziții, ca românii în 1917 la Mărășești. Nici gând să fugă, nici gând să se strângă ghem!
„Am văzut într-o seară trei arici”
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Laura Ivăncioiu lucrează împreună cu partenerul său de viață, Lucian Ioniță (44 de ani), la propria firmă, care are biroul în București, la capătul închis al Intrării Platon. Cei doi au o fiică, Maria, elevă în clasa a VIII-a. Și, evident, pe Max.
Maria Ioniță, Laura Ivăncioiu și Lucian Ioniță, într-o zi cu soare. Foto: noi3.life
Povestește Laura:
„De când ne-am mutat în Balta Albă, în 2008, am tot văzut arici. De obicei îi întâlnim seara, când ieșim la plimbare cu Max. Cu ani în urmă, Max lătra când îi găsea, acum s-a potolit.
Îi lătra și când mergeam la mama, la Cosâmbești (în județul Ialomița – n.r.). Noaptea, când Max găsea un arici în curte, îl lua în gură – fără să-l rănească – și ni-l arăta.
Mama l-a lăsat pe unul într-o găleată și a pus deasupra un placaj. A doua zi dimineață, găleata era căzută într-o parte, iar ariciul nu mai era.
În Balta Albă, am văzut într-o seară trei arici, la cel mult 30 de centimetri unul de celălalt”.
Curtea din Cosâmbești și Max, labradorul auriu. Foto: Laura Ivăncioiu
Este o dimineață cenușie și, în timp ce Laura vorbește frumos, ca la radio, Max se întinde către o dulce moțăială, apoi începe să sforăie egal. Pe acest ritm cu sunete grave, de Diesel vechi la ralanti, subiectul aricilor este preluat ca o temă de jazz de Lucian.
Bărbatul spune că, dimineața sau seara, când scoate câinele la plimbare, dă deseori de câte un pitic țepos.
„Îmi plac aricii, că au personalitate. Pot fi prietenoși, dar și fermi. Dacă nu vor să te bage în seamă, nu se abat deloc de la drumul lor”, spune Lucian.
„Sunt curioși și au privirea inteligentă. Parcă poți să vorbești cu ei. Te apropii fără probleme, dar când vrei să-i atingi, se fac ghem.
I-am întâlnit în zona Nicolae Grigorescu, în spațiile verzi dintre blocuri, între Strada Postăvarului și bulevardul 1 Decembrie 1918.
Când îi găsesc pe trotuar, îi iau încetișor și îi așez pe spațiul verde. Pentru că au mulți țepi, greutatea se distribuie uniform și nu mă înțep”, adaugă Lucian.
Medicul veterinar Ovidiu Roșu, de la Fundația Visul Luanei, specializată în salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice, indică pentru PressOne că aricii pot fi văzuți în mai multe zone ale Bucureștiului, în grădinițele blocurilor, în spațiile verzi dintre blocuri sau în parcuri.
M’Aricica mâncăcioasa
Biologul Răzvan Popescu-Mirceni. Foto: Arhiva personală
La Constanța, a trăit până la începutul acestui an o femelă pe care salvatorul ei, biologul Răzvan Popescu-Mirceni (41 de ani), a botezat-o M’Aricica.
Director coordonator al Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic-Club, Răzvan Popescu-Mirceni spune că a găsit-o pe M’Aricica în aprilie 2011 pe un șantier aflat în centrul Constanței.
„Cântărea 47 de grame, era pui și avea probleme la nivelul ochilor. Ar fi avut puține șanse de supraviețuire în natură.
Problemele de sănătate i-au fost tratate, iar după șase luni ariciul era complet «funcțional».
A fost mascota organizației pe parcursul întregii sale vieți, vreme de 6 ani”, adaugă Răzvan Popescu-Mirceni.
În 2012, când era deja adultă și cântărea cu puțin peste un kilogram, M’Aricica a făcut-o lată. Sau, mai degrabă, s-a făcut ea lată.
„Una dintre pisicile colege de «ogradă» a dărâmat recipientul cu mâncare destinată lor. O cutie metalică fără capac, pusă pe un raft înalt”, își amintește biologul. Erau 500 de grame de mâncare pentru pisici.
M’Aricica a mâncat tot. Cu picioarele ei scurte, de arici, și cu o burtă de Obelix, nu se mai putea deplasa deloc.
„Stătea întinsă pe abdomenul devenit imens. Ajunsese mai rotundă decât era cazul, dar și-a revenit după o săptămână. Nu a fost ușor, pentru că, vreme de câteva zile după îmbuibare, M’Aricica a zăcut asistată de voluntari care îi administrau lichide pentru hidratare.
În decursul unei zile, un arici consumă în mod normal maximum 100-150 de grame de hrană, dar în natură nu se întâmplă să găsească zilnic atâta”, adaugă Răzvan Popescu-Mirceni.
„Aricii mănâncă mai ales insecte și alte nevertebrate terestre. În parcuri și în mediile seminaturale din orașe, profită de pe urma celor care hrănesc pisici și câini comunitari. Aricii consumă cu plăcere hrana uscată pentru câini și pentru pisici”, explică biologul.
Erinaceus roumanicus
„Aricii autohtoni sunt din specia Erinaceus roumanicus”, arată biologul Viorel Dumitru Gavril (25 de ani), de la Institutul de Biologie București, din cadrul Academiei Române.
Biologul Viorel Dumitru Gavril. Foto: Lucian Muntean
„Ariciul e un animal nocturn. Se bazează pe miros, în principal, dar și pe văz. În medie, trăiește 3-4 ani în sălbăticie sau 8-9 ani în captivitate.
Țepii de pe cap au o cărare pe mijloc și protejează astfel o suprafață cât mai mare a capului. Ariciul poate și să pufăie sau să facă mișcări bruște și astfel să înțepe – mai ales câinii.
Se adaptează bine și în mediul urban. Dacă și-a găsit mâncare și un loc de adăpost, colonizează zone noi.
Ziua stă în zone de vegetație, cu tufărișuri, frunze moarte, sau într-o scorbură la nivelul pământului ori sub o movilă din pietre, în general locuri unde nu pot intra prădătorii”, spune biologul Viorel Dumitru Gavril.
Ghemul țepos. Foto: Dreamstime/Valentinamoraru
Două rânduri de pui pe an
Aricii au două perioade de reproducere, una în aprilie, cealaltă în august, spune Viorel Dumitru Gavril.
„Gestația durează 30-40 de zile, iar femela fată de la patru la șapte pui. Aceștia se nasc cu niște țepi moi, de culoare deschisă. Și pielea este deschisă la culoare – roz. Au nevoie de lapte din oră-n oră, iar temperatura corporală trebuie reglată.
După două zile, țepii se întăresc și apare o blană de culoare închisă. După înțărcare, la vârsta de 4-6 săptămâni, iese un nou rând de țepi, cel definitiv.
Puii care se nasc în septembrie rămân cu mama lor până la intrarea în somnul de iarnă”, explică biologul.
Dinții orășenilor
Ca și alte specii din oraș, ariciul urban mănâncă mai puțin sănătos decât semenii lui de la țară.
„S-a făcut comparația între două cranii de arici, unul din mediul urban, celălalt din mediul rural. S-a urmărit cum diferă dentiția lor. La cel din mediul urban, mulți dinți erau stricați.
Ariciul este insectivor. Mănâncă și râme, melci, ouă sau pui de pasăre ori șopârle. Ocazional, mănâncă și șoareci sau șerpi, inclusiv vipere.
În zona urbană, mănâncă adesea bobițe pentru câini sau pentru pisici”, afirmă biologul Viorel Dumitru Gavril.
Miezul de nucă, una dintre atracțiile toamnei. Foto: Dreamstime/László Szelenczey
Hibernează
„Ariciul hibernează într-un culcuș. Temperatura ambientală la care începe să hiberneze este între 1 și 5 grade Celsius. Și vara, dacă temperatura coboară la 8-10 grade, ariciul intră în letargie”, spune Viorel Dumitru Gavril.
„Iarna, chiar dacă temperatura ambientală scade mai mult, cea corporală nu coboară sub 5,5 grade. Totuși, dacă gerul persistă vreme îndelungată, ariciul începe să se trezească, pentru a se încălzi.
Perioada clasică de hibernare este din octombrie sau de la începutul lui noiembrie, dacă toamna este caldă, până în martie”, adaugă biologul.
Ariciul, în căutare de hrană. Foto: Dreamstime/Valentinamoraru
„Dacă ai curte, ariciul poate să-ți mănânce în fiecare seară printre rândurile de flori și să nu-l vezi.”
(Viorel Dumitru Gavril – biolog)
*
Despre vietăți au mai apărut:
Inamicul natural al parapantiștilor
Cum ajuți un pui căzut din cuib
O poveste cu bufnițe albe ca zăpada
Broasca râioasă pe care prințul a refuzat s-o sărute
Cei șase papagali frumoși au scăpat de îngheț
Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa
Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței
Dansul flamingilor în Delta Dunării
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this