O comoară de huhurez mic

Laurențiu Manolache

Redactor

Dacă veți zări vreodată în Parcul Tineretului din București o bufniță fără „urechiușe”, cu ochii complet negri și cu un inel argintiu pe piciorul drept, este posibil să fie un huhurez mic care a stat cândva în poala unui ursuleț de pluș.

În dimineața de 21 decembrie 2017, agentul de vânzări Marius Papa (36 de ani) plecase cu mașina, în interes de serviciu, de la Buzău, orașul în care locuiește, spre Nehoiu.

În jurul orei 9.30, când străbătea bucata din DN10 de pe teritoriul comunei Vernești, a trecut pe lângă o scenă care i-a sărit în ochi.

„Niște coțofene, vreo trei sau patru, trăgeau de huhurez pe asfalt. Nu am stat pe gânduri și am întors. Pentru că drumul este foarte circulat, am încercat să ghidez huhurezul către un gard, ca să nu iasă pe carosabil. Era în stare de șoc, cu pupilele foarte dilatate și cu aripile torsionate, așezate nefiresc”, povestește Marius Papa.

Marius Papa și bufnița, în mașina salvatorului. Foto: Arhiva personală

Omul a luat bufnița în Logan, a așezat-o pe scaunul din dreapta, într-o cutie de carton, și și-a văzut de treabă.

„Pe traseu, am cumpărat un prosop și l-am pus în cutie. Pasărea și-a revenit din șoc încă din mașină”, adaugă buzoianul.

Totuși, zburătoarea a stat cuminte până la terminarea programului de lucru al binefăcătorului său.

Ajuns acasă, la bloc, pe la ora 17, Marius Papa a mutat huhurezul într-o cutie mai mare, întunecoasă și bine aerisită, unde a mai pus un prosop. Apoi, la recomandarea unui prieten, l-a contactat prin telefon pe Paul Chirana, reabilitator la Asociația Peregrinus, pentru a afla cum ar trebui să procedeze mai departe.

„Huhurezul a stat o noapte și o zi la mine, în camera unde dormim. L-a hrănit soția cu ficat crud de pasăre, l-a hidratat așa cum ne-a recomandat domnul Chirana.

Bucățile de ficat au fost îmbibate bine în glucoză lichidă medicinală. Abia a doua zi, huhurezul a mâncat.

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Nu a fost hrănit cu seringa, nu a fost nimic forțat. Și nu ne-a deranjat deloc, a fost chiar foarte calm. A fost tot timpul perfect cooperant, poate prea cooperant pentru o sălbăticiune”, continuă Marius Papa.

Șederea bufniței în cutie a fost de scurtă durată. Ursulețul de pluș, socotit pesemne un loc bun de camuflaj, avea să fie și el dotat de gazde cu un prosop, după ce pasărea a lăsat să se înțeleagă că-l preferă.

„Huhurezul a stat acolo în mare parte din timp. A văzut că este de aceeași culoare și singur s-a dus. Așa ne-am dat seama că are mari șanse de reabilitare.

Totuși, nu aș vrea să le dau idei unora că huhurezul mic ar putea fi animal de companie”, menționează buzoianul, fotograf amator, pasionat de animale sălbatice.

Pe 22 decembrie, Marius Papa a pus din nou bufnița într-o cutie și a trimis-o cu microbuzul de ora 19 către București.

Atacul coțofenelor

Conflictul cu coțofenele din care huhurezul mic, o pasăre mai mare și mai puternică decât ele, a fost extras salvator de Marius Papa nu este chiar o anomalie.

Biologul Paul Țibu (34 de ani) explică:

„Majoritatea corvidelor, familie din care face parte și coțofana, adoptă un comportament de alungare a răpitoarelor, fie ele diurne sau nocturne.

De obicei, este un fel de hărțuire. Un atac propriu-zis se poate produce doar atunci când huhurezul mic este rănit, slăbit sau imobilizat”.

Pacientul huhurez

La București, „coletul” a fost preluat din microbuz de Paul Chirana (30 de ani) și dus la cabinetul veterinar MDP Vet.

Paul Chirana și o cioară grivă. Foto: Arhiva personală

„Era lovit la cap și avea un traumatism la ochiul drept, era ușor parazitat intern și subnutrit”, descrie Paul Chirana starea în care se afla huhurezul mic la internare.

Nici pe veterinar nu a încercat noul sosit să-l zgârie, să-l ciupească sau să-l lovească – manierele firești ale unui animal sălbatic în primele zile de captivitate.

„Surprinzător, a fost foarte cooperant și extraordinar de cuminte. Pacientul nocturn ideal”, îl laudă Paul Chirana.

Voliera în care a fost ținută pasărea are o porțiune în interiorul cabinetului și una afară.

„Cele două porțiuni comunică între ele. În primele două zile, huhurezul a stat înăuntru. Pe celelalte le-a petrecut afară, dar în timpul nopții intra oricum înăuntru”, completează veterinarul.

Încercarea anuală a speciei umane de a trece provizoriu pe fusul orar al huhurezilor, care începe cu o canonadă lăbărțată de pocnitori și petarde pentru a atinge apogeul în artificiile de la miezul nopții, a avut efecte și asupra bufniței din cabinet.

„Pe 31 decembrie, huhurezul a stat toată ziua doar la adăpost și nu a mâncat nimic. A fost stresat. Totuși, a doua zi dimineață, șoriceii nu mai erau”, zice Paul Chirana.

În acea noapte, și el, veterinarul, a fost aproape huhurez. „Am stat la clinică până la 3 dimineață, să fiu sigur că totul este în regulă”.

O femelă eclozată în 2017

„Huhurezul mic este pasărea mea preferată”, zice biologul Paul Țibu. „Își apără cuibul fără frică, iar fața rotundă și ochii negri îi conferă o expresivitate anume”, își argumentează biologul întâietatea sentimentală acordată acestui neam de bufnițe răspândit în toate județele României.

Cu inelul pe picior. Foto: Paul Țibu

Nu l-a refuzat el pe Paul Chirana nici când a fost chemat să ajute la procedurile obligatorii de la eliberarea unui buhai de baltă, a unui viespar sau a unui ciuf de pădure, așa că nu se putea pune problema unui refuz tocmai când era vorba despre specia care-i e cea mai dragă.

Prin urmare, în prima zi a acestui an, Paul Țibu s-a prezentat la cabinetul veterinar, i-a făcut bufniței măsurătorile biometrice și i-a fixat pe piciorul drept un inel de identificare din oțel inoxidabil.

A observat că are de-a face cu o femelă ieșită din găoace în 2017.

Culorile penajului

„Coloritul penajului la huhurezul mic este, în general, împărțit în trei categorii: cenușiu, roșcat sau intermediar”, arată Paul Țibu.

Biologul nuanțează – „Mai detaliat, variațiile penajului ar putea fi clasificate astfel: roșcat, cenușiu-deschis, cenușiu, cenușiu-închis sau maroniu-închis”.

Huhurezul salvat de Marius Papa are, desigur, penajul roșcat.

Huhurezul cel mai mic riscă să fie dat de mâncare fraților săi

Biologul afirmă că „huhurezul mic nu are un dimorfism sexual evident, iar sexele se pot deosebi după cântec sau cu ajutorul măsurătorilor biometrice”.

În general, la maturitate, femela este un pic mai mare decât masculul. O femelă adultă cântărește minimum 336 de grame, iar un mascul adult, cel puțin 295 de grame, indică specialistul.

În perioada împerecherii însă, când și teritoriile proprii sunt mai importante, masculul poate să cânte uneori cu o voce un pic mai groasă decât cea a femelei.

Anvergura aripilor unui huhurez mic variază, în medie, între 81 și 96 de centimetri.

„Este o specie arboricolă, întâlnită de la pădurile dese până la cele deschise, în zone cu terenuri agricole și cu arbori sporadici, și chiar în orașe”, descrie biologul.

„Cuibărește, în general, în scorburile copacilor sau în nișele clădirilor, dar poate ocupa și cuiburi părăsite de coțofene.

Perechile se formează pe viață. Cuibărirea începe în februarie-martie și se încheie în mai-iunie. Într-un sezon, femela depune între trei și cinci ouă, iar puii eclozează de obicei după aproximativ 30 de zile. După eclozare, puii rămân în cuib încă 45-50 de zile”, spune Paul Țibu.

Dacă hrana nu este îndeajuns când puii se află în cuib, perechea adultă poate să recurgă la o soluție extremă.

„Părinții îl pot sacrifica pe cel mai mic din cauza lipsei de hrană. Îl omoară și îl oferă drept hrană celorlalți pui”, precizează Paul Țibu.

Meniul

Huhurezul mic consumă mai ales rozătoare, de la șoareci și șobolani până la lilieci, popândăi și iepuri, dar și cârtițe, păsări, reptile, amfibieni, râme și insecte de talie mare, enumeră Paul Țibu.

„Proporțiile din meniul huhurezului mic variază. De exemplu, cei care trăiesc în orașe se hrănesc cu alte specii de păsări de talie mică sau medie – vrăbii, sturzi, mierle, grauri – într-un procent mai mare decât cei din zonele împădurite”, explică biologul.

I-a scos ochiul unui fotograf care s-a apropiat prea mult de cuib

Puii de huhurez mic pleacă din cuib înainte de a putea zbura. „Mai durează aproximativ 10 zile până își dezvoltă penajul de zbor, timp în care stau de obicei pe ramurile copacilor. În perioada aceasta, sunt foarte vulnerabili din pricina prădătorilor”, adaugă Paul Țibu.

Ghidul pentru identificarea păsărilor pe care biologii îl denumesc Collins scrie că „sunetul de cerșire al puilor este un guițat «psii-ip»”.

Evoluția acestor sunete este ilustrată de două mostre recomandate de Paul Țibu:

– sunetele emise de pui la scurt timp de la plecarea din cuib,

– sunetele emise după ce puii au mai crescut.

Chiar și după ce reușesc să zboare, micii huhurezi mici continuă să fie hrăniți și păziți de părinți vreme de două-trei luni.

În general, păsările sunt stresate de orice fel de intruși în perioada cuibăritului. Huhurezul mic, ca orice bufniță, evită contactul cu omul, spune Paul Țibu.

Cu toate acestea, „specia devine agresivă dacă omul se apropie prea mult de cuib, iar acest tip de comportament se menține până când puii părăsesc teritoriul”.

Inclusiv biologii care trebuie să studieze cuibul „evită de obicei contactul direct, pentru protejarea perechii și succesul pontei, iar pentru a observa activitatea păsărilor folosesc o cameră video ce transmite în direct”, explică Paul Țibu.

Pentru curioși, este bine de știut că ar fi bine să stea departe de cuibul unui huhurez mic.

„Un caz cunoscut este cel al lui Eric Hosking, care și-a pierdut ochiul stâng când a încercat să fotografieze pasărea lângă cuib. Ulterior, acesta a publicat cartea «An Eye for a Bird»„, amintește Paul Țibu.

Inamicii

Strix aluco (denumirea științifică a huhurezului mic) poate avea, pe lângă complicațiile provocate de oameni – pesticide, tăierea copacilor, distrugerea cuiburilor –, destule necazuri.

Poate să fie prădat de răpitoare mai mari decât el, inclusiv de ruda sa prezentă și în România, huhurezul mare (Strix uralensis).

În afară de acesta, Paul Țibu include pe lista prădătorilor care atacă și huhurezul mic următoarele specii: buha, uliul porumbar, acvila de munte, șorecarul comun, șorecarul mare, jderul de copac (care pradă ouăle sau puii), vulpea și șacalul.

În plus, precizează biologul, „specia este vulnerabilă la gripa aviară”.

Chiar înainte de eliberare, huhurezul mic, ținut de Paul Țibu, este mângâiat pe creștet de Alexandra Ion. Foto: Ștefan Andrei

Hai, liberare!

Deoarece, după cum spune Paul Țibu, huhurezul mic este „o specie cu activitate aproape în totalitate nocturnă”, ora aleasă pentru eliberarea păsării în Parcul Tineretului din București a fost 17.

Pe lângă cei doi tizi, veterinarul și biologul, la eveniment au mai fost prezenți fotografa Alexandra Ion și prietenul acesteia, Ștefan Andrei.
„Huhurezul simțea mirosul libertății și a fost cam agitat”, își amintește Paul Chirana.

Chiar și așa, nici atunci nu a încercat să-l zgârie sau să-l ciupească pe omul care l-a scos din cutie, Paul Țibu. A stat cuminte și când Alexandra Ion l-a mângâiat pe creștet. Dar când a realizat că este liber, a zburat imediat și s-a așezat pe o ramură.

Biologul precizează că huhurezul mic este „foarte sedentar” și că longevitatea medie a speciei este de 5 ani, cu „recorduri de peste 18 ani în sălbăticie și de 27 de ani în captivitate”.

Așadar, dacă în următorii 4-5 ani veți zări cumva în Parcul Tineretului o bufniță fără „urechiușe”, cu ochii complet negri și cu un inel argintiu pe piciorul drept, este posibil să fie chiar acel huhurez mic care a stat cândva în poala unui ursuleț de pluș.

Prima ramură aleasă de huhurezul mic după eliberare. Foto: Alexandra Ion

*

Despre bufnițe au mai apărut:

Așa au crescut niște huhurezi mari

Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței

Motorină

O poveste cu bufnițe albe ca zăpada

A doua călătorie a unei bufnițe polare

Bufnițe prinse în flagrant

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€