De ce se vinde sau moare presa de interes public din România. Și cum îți poți da seama în cine să ai încredere

Adrian Mihălțianu

Publisher

Am scris de mai multe ori de-a lungul timpului despre cât de greu este să finanțezi o publicație de jurnalism de interes public astăzi. E nevoie ca acest gest să fie repetat, pentru că spațiul public din România, și-așa otrăvit de portavocile urii, devine uneori absolut sufocant.

Iar pentru că următorii 2-3 ani vor duce la dispariția a zeci de titluri de presă în România, la vânzarea altora spre investitori cu relații în lumea politică sau la intrarea în moarte clinică a unora dintre titlurile mari care au modelat istoria ultimelor decenii, simt nevoia să îl mai fac o dată. Pentru cei tot mai puțini care vor să aibă o imagine de ansamblu înainte să urle și să arate cu degetul spre Soros, USAID, UE sau, în direcția opusă, către partidele politice și patronii lor dubioși sau către americani, ruși și mai știu eu cine.

Pe scurt: atunci când vezi o investigație sau o analiză, examineaz-o în funcție de meritele ei proprii: are drept fundament date verificabile? Prezintă fapte sau mai degrabă opinii? Dacă sunt prezentate acuzații, au ele răspuns și din partea acuzaților? Sursele informației sunt ele de încredere sau se ocupă, mai degrabă, cu scandaluri sau șantajuri? Cine este jurnalistul care scrie e important, tot la fel cum cine e patronul sau finanțatorul, însă mult mai mult contează conținutul propriu-zis al articolului. Acolo se face sau se desface o informație, restul sunt doar un fundal.

Apoi, tot pe scurt, merită încredere un site care prezintă în mod constant informații verificabile, investigații bine documentate și analize critice țintite către oricine încalcă legea, nu doar către un anumit partid sau segment al societății? Dar unul care atacă mereu și mereu pe unul sau pe altul, amestecând frânturi de informații reale cu opinii și falsuri evidente, sau care devine portavocea unui politician sau a altuia? Înainte să decizi că trebuie să boicotezi o redacție întreagă pentru faptele patronilor, vezi exact ce anume publică redacția aia. E atât de simplu.

Pe foarte larg, pentru cei puțini care mai au răbdare să citească, lucrurile sunt mai complexe decât atât. Și au, drept cauză fundamentală, lipsa cronică de finanțare a presei de interes public.

Din ce se finanțează presa din România și câte procente ajung, de fapt, la jurnaliștii care fac investigații și jurnalism de serviciu public

Presa din România trăiește preponderent din reclame. Suma poate părea impresionantă: 778 de milioane de euro doar anul trecut, în 2024. TV-ul ia 52% din piață, internetul ia 36%, iar restul se împart între panotaj (6%), radio (5%) și print. Acesta din urmă a reușit anul trecut performanța de a atrage doar 1% din bani.

În 2004, din 216 milioane de euro cât valora piața atunci, lucrurile arătau diferit: TV-ul lua tot 52%, urmat de print, cu 28% și radio cu 6.4%. Internetul lua sub 1%! Da, înaintea epocii telefoanelor smart, lumea își lua informația din ziare pe hârtie, pentru care plătea chiar foarte mult: un salariu mediu era atunci circa 6.8 milioane de lei vechi. Un ziar costa 6.500 de lei.

Și era cumpărat zilnic, de cel puțin vreo 20 de ori pe lună - 2% din venitul mediu net al unui român se ducea pe ziare și încă atâta pe reviste! Chiar și cei cu salarii mult mai mici își cumpărau ziarul dimineața, zi de zi, adică plăteau pentru informație echivalentul a 100-200 de lei pe lună (20-40 de euro) în banii de azi.

Evident, ziarele nu trăiau doar din banii plătiți de cititori, ci și din reclame și din alte finanțări oculte, venite pe filiera politicienilor și afaceriștilor capitalismului sălbatic din acei ani. Cea mai mare problemă a lor pe vremea aia? Distribuția, care le returna mereu cu mari dificultăți banii plătiți de cititori pe ziarele tipărite, atunci când se mai obosea s-o facă. Falimentul Rodipet din 2009 a fost principalul cui din coșciugul multor ziare, care între 2004 și 2014 au privit neputincioase cum le dispare publicul, atras tot mai mult de internetul pe care găseau gratis aceeași informație.

Televiziunile, deși mâncau jumătate din bugetul media, nu s-au făcut remarcate în acei ani prin mari investigații care să supere realmente. Acestea au apărut tot în ziarele tipărite și și-au găsit de obicei un ecou slab pe canalele TV ale vremii.

Zece ani mai târziu, în 2014, din 313 milioane de euro (abia își revenea piața după prăbușirea din 2009), TV-ul lua 62%, internetul avea 16%, panotajul avea 8.6%, radioul se menținea la aproape 6%, iar printul cădea la 5%.

Peisajul media era deja complet diferit: Facebook conta deja enorm, lumea nu mai era interesată de reviste, de ziare tipărite nici atât, dar televiziunea reușise să câștige teren într-un context în care principala problemă a internetului era, culmea, tot distribuția.

Nu atât a conținutului (era epoca în care clickbaitul făcea ravagii pe facebook și alte rețele sociale, dar aducea milioane de cititori pe site-uri), ci a banilor - Rodipetul a fost înlocuit de regiile de publicitate care permiteau clienților să discute cu doar 2-3 entități, nu cu 40. Dar pentru fiecare 1.000 de euro plătită de clientul de publicitate, doar 350 ajungeau la publicații. Restul erau împărțiți de agenții și regii. Plata de la cititori pentru conținutul jurnalistic de pe internet era complet necunoscută.

Astăzi, în 2025, distribuția informației este controlată covârșitor de Facebook și Google, precum și într-o măsură mai mică, dar importantă, de agregatoarele de știri ale fabricanților de telefoane mobile și de noile rețele sociale precum TikTok (axate, de fapt, pe dezinformare). Ești luat în calcul în aceste agregatoare, ai milioane de cititori pe lună. Nu ești pe listă sau ești dat la o parte de algoritm, nu exiști.

Ion Iliescu: La moartea unui comunist

Azi, bătrânul comunist a murit. Tot ce pot spera e că, odată cu el, va începe să se apropie de sfârșit și sistemul îngrozitor de toxic pe care l-a creat în România post-comunistă. Viitorul nostru e fix în acele instituții care sunt azi blamate de succesorul său Georgescu. Mă tem însă că acea parte din România care l-a iubit la nebunie pe Iliescu va continua să înghită cu nesaț tot ce varsă și acest epigon al lui.

Capul, zâmbetul și marele regret al lui Ion Iliescu. Și cu ce rămânem după el

Iliescu a început prin a fi tânăra speranță de reformare a comunismului românesc și a ajuns ctitorul strâmb al drumului României către Europa democrată. Binele pe care l-a făcut a rămas acoperit de Răul pe care l-a lăsat în urmă.

Apoi, undeva la 90% din distribuția banilor din media digitală românească sunt controlați tot de Google și Facebook, care susțin un model falimentar pentru tot ce înseamnă presă de calitate, pentru că plătesc extrem de puțin pentru fiecare afișare, ceea ce determină site-urile să umfle artificial atât prezența bannerelor pe pagini, cât și numărul afișărilor. Dar la publicații ajung tot doar circa o treime din bani! Restul se împart între agenții, regii și onor Google și Facebook.

Deci dacă ar fi să calculăm așa, din cele circa 280 de milioane de euro care s-au „revărsat” în publicațiile românești anul trecut, sub 100 au ajuns efectiv la ele.

Însă, la rândul ei, majoritatea covârșitoare a acestor publicații nu are nimic de-a face cu jurnalismul de investigații și de interes public, tot așa cum nu au nici televiziunile de azi (cu foarte puține excepții ale unor emisiuni pierdute prin marea de conținut comercial).

De la site-uri de rețete de gătit, la site-uri de mașini, de la site-uri de cancan la site-uri de știri regurgitate din agențiile de presă - peste 95% din banii care merg spre presa de toate formele din România nu au nicio legătură cu jurnalismul practicat în interesul oamenilor și după nevoile lor reale.

Jurnalismul de interes public: cenușăreasa presei, arătată cu degetul de toată lumea

Ce înseamnă jurnalismul de interes public, pe lângă TVR, Radio România și agenția de știri Agerpres, toate entități finanțate din bani publici și fără vreun impact real în viețile oamenilor? Sunt jurnaliștii și redacțiile care investighează, care petrec zile, săptămâni, luni de zile pe o anchetă, care se luptă cu autoritățile pe teme de interes general sau care își riscă chiar viața pentru a descoperi adevărul din spatele declarațiilor politicienilor vechi sau noi și a rețelelor mafiote care domină statul român.

Jurnalismul de interes public este făcut atunci când temele abordate nu sunt de can-can, ci de interes major pentru o comunitate sau pentru societate în general, iar agenda este cea publică, nu a unui investitor sau a altuia.

Acest jurnalism de interes public cuprinde nu doar investigații, ci și reportaje, data journalism, explicative, cereri de informații publice și analizarea acestora. Acest jurnalism abordează teme care nu aduc trafic, dar care deranjează, care incomodează, care aruncă lumină asupra unor spații lăsate în întuneric de televiziuni și site-urile mari de „știri”. Este genul de jurnalism pe care marile companii evită să-l sponsorizeze, pentru că nu vor să deranjeze, ele vor să vândă. El reprezintă, conform unor calcule Ethical Media Alliance, sub 3.5% din jurnalismul din România.

Și atunci, de unde să ia aceste publicații bani, dacă nu îi pot accepta de la politicienii pe care îi anchetează sau de la patronii cu legături dubioase în lumea politicii? Deci fără să-și vândă sufletul?

Au doar trei căi: prima este să convingă publicitarii să cheltuie măcar 1% din bugetele lor pentru presa de investigație și de serviciu public. Da, ar fi chiar uluitor ca în 2026 să existe un buget general de 7-8 milioane de euro care să vină din reclame spre site-uri precum Recorder, PressOne, Snoop, Context, Spotmedia, Rise Project, Veridica, Info Sud-Est, Misreport, Buletin de București, Captura, Factual, Curs de Guvernare, Iscoada, Investigații Media și alte câteva publicații naționale și locale care se chinuie să facă acest tip de presă și de la care ați avut, în ultimii ani, o bună parte a anchetelor care au demascat corupția și incompetența autorităților. Dar nu e cazul.

Cum acești bani nu vin spre acest tip de jurnalism public, alternativa principală a multora dintre ele a fost apelarea la granturi. Iar aici apar chibiții care ignoră complet cât de greu sunt de obținut aceste granturi, cât de greu sunt de administrat și de implementat.

Majoritatea banilor din granturi vin din fonduri europene câștigate cu greu de câteva publicații românești, printre care se numără și PressOne, pe proiecte concrete și cu cerințe de raportare extrem de birocratice. Și cu transparență clară în tot procesul.

La fel cum stă treaba cu orice alte granturi europene din care se fac autostrăzi, școli, grădinițe, canalizări și multe altele, și granturile pentru media, extrem de mici (4-5 sute de mii de euro pe an pentru toată media din România, nicidecum milioane, cum fals raporta un minion al lui Viktor Orban), nu vin cu cerințe ideologice atașate, altele decât respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Așa cum nu-ți cere UE să devii gay dacă îți finanțează renovarea școlii din localitate, tot așa nu cere nici publicațiilor care obțin granturi să facă propagandă în vreun fel sau altul. E mai greu de înțeles pentru unii, dar asta e realitatea.

Pentru aceste granturi luptă anual sute publicații din Europa care reprezintă în general centrul politic, dar și publicații cu istorie îndelungată care ocupă poziții de-a dreapta și de-a stânga spectrului politic. Puține publicații din România au reușit să intre în această companie selectă. Scopul granturilor este să finanțeze exact ceea ce publicul și companiile ezită să o facă: presa care deranjează, chiar și atunci când deranjează Bruxellesul însuși.

Apropo, fix această presă este arătată cu degetul de cei mai veroși dintre „jurnaliști”, indivizi care fie au fost și sunt ofițeri acoperiți ai serviciilor de informații, fie prestează pentru patroni penali de ani și ani de zile, fie și-au schimbat convingerile precum șosetele, mufându-se mereu și mereu la țeava cea mai groasă de bani. Atunci când le preluați acuzațiile la adresa presei de serviciu public nu faceți decât să vă murdăriți și voi de mizeria lor morală.

În fine, a treia cale de salvare este să convingă publicul să plătească pentru acest gen de jurnalism. Și, mai ales, să o facă constant, lunar.

Cât câștigă, de fapt, presa de serviciu public din donații, granturi și contracte comerciale?

Realitatea simplă este că sub 1% dintre cititorii site-urilor mai sus menționate depun efortul de a plăti în mod regulat pentru informația pe care o iau de acolo. După ce că nu vorbim de zeci de milioane de oameni, ci doar de maximum 1-2 milioane de români care intră regulat pe ele și alți 3-4 milioane care au contact sporadic direct cu conținutul lor (deși efectele anchetelor lor se simt în întreaga societate), avem sub 50.000 de plătitori, cu totul. Și încă sunt generos, pentru că mulți dintre aceștia donează la 2-3 publicații.

Pe scurt, o țară de 19 milioane de locuitori are doar cel mult 50.000 de plătitori pentru informația și investigațiile de interes public, care donează, în medie, 5 euro pe lună. Asta înseamnă 3 milioane de euro pe an, împărțiți între vreo 20 de redacții, dintre care doar 2-3 reușesc să strângă 80% dintre bani, iar restul se luptă pentru firimiturile rămase.

Lor li se adaugă circa 1 milion de euro din contracte comerciale și sub 500.000 de euro din granturi în fiecare an. Ca să fiu din nou generos, voi rotunji suma la 5 milioane de euro pe an, buget total pentru presa independentă, de interes public din România din 2025. Cam tot atât cât s-ar fi vândut un grup de media mainstream pornit din această zonă de interes public către un investitor apropiat de PSD.

Este extrem de greu spre imposibil să crești o publicație axată pe acest gen de jurnalism și să faci asta în timp ce aperi independența redacției față de dorințele patronului/patronilor, ale publisherului, ale clienților, ale celor care o amenință cu procese și, culmea, chiar ale cititorilor.

Este extrem de greu spre imposibil să faci asta în timp ce-ți păstrezi independența și față de politicienii care sunt dispuși să arunce spre tine fie cu lături și procese costisitoare (95% din cazuri), fie cu foarte mulți bani, doar-doar vei tăcea și tu din gură.

Și este extrem de greu spre imposibil să depinzi 100% de cititori, în condițiile în care aceștia sunt, de multe ori, chiar mai rapizi decât companiile private să te penalizeze atunci când publici o investigație care arată că și printre luminile politicienilor pe care îi adoră există destui indivizi cumplit de putrezi.

Cu alte cuvinte, orice faci se va repercuta negativ asupra acestui tip de jurnalism: toți se vor repezi să arate cu degetul sursele de finanțare atunci când nu le convine ceva, în loc să vadă dacă nu cumva materialele jurnalistice se susțin prin forța propriilor argumente, iar nu a finanțatorilor.

De ce presa de interes public va muri foarte curând și nu vrea nimeni să o salveze

La PressOne, noi publicăm în fiecare an un raport de transparență cu privire la sursele noastre de finanțare. Am făcut asta încă de când am început să fim pe picioarele proprii, din 2022. 2023 și 2024 se pot găsi aici.

Nu ne facem iluzii că ele vor liniști pe careva pornit să arate că toată presa e la fel, că suntem vânduți unuia sau altuia sau că Gigel2002 de pe internet are argumente mult mai bune decât un jurnalist care a stat săptămâni în șir să documenteze un subiect, respectând toate normele etice.

Dar peisajul media din 2034 va fi, la rândul lui, complet diferit de cel de azi. Dacă azi avem această situație dezastruoasă, în 2034 îndrăznesc să spun că 90% din presa actuală nu va mai exista. Și nu va mai exista nici 90% din jurnalismul de interes public făcut în redacții tipice, aflate deja pe cale de dispariție chiar azi: locuri în care juniorii pot interacționa și învăța de la seniori, în care un subiect este dezbătut mai întâi între oamenii din același birou, uneori chiar cu strigături și mulți nervi, și abia apoi apare pe scena publică.

În primul rând, toate site-urile care au structurat până acum informația de uz general (rețete de gătit, sănătate, animale de companie, wellness, știință, mașini, informații legale etc.) vor fi în colaps, înlocuite de AI-ul capabil să agrege informația de la agențiile de știri și publicațiile științifice specializate cu cea furată deja de la site-urile respective și să o prezinte în calupuri ușor de înghițit de oameni. Ducă-se, ar zice unii, însă nu putem ignora faptul că acest tip de conținut „soft” a finanțat foarte multă vreme micile echipe de investigații din grupurile de presă. Fără el dispare o bună parte din sursa de venit a acestora.

În al doilea rând, toate site-urile care rescriu știri o pot face deja fără aportul a 90% din redacție, jurnaliștii fiind pur și simplu înlocuiți de AI și un senior cu experiență care poate obține o reacție-două de la personajele zilei. Dar și ele vor fi afectate de faptul că AI-ul poate face asta bine-mersi chiar direct pe telefonul fiecăuria, deci în afară de opinii și editoriale, de ce să mai intri pe aceste site-uri? Din păcate așa vor gândi 80% dintre oameni, care au chiar și azi mai mare încredere în mașinării sau necunoscuți de pe internet decât în jurnaliștii cu ani de experiență.

În al treilea rând, redacțiile de presă de interes public vor rămâne în continuare în zona cea mai puțin finanțată, în condițiile în care AI-ul va lăsa fără locuri de muncă cel puțin jumătate de milion de români până în 2034, iar austeritatea va fi la ordinea zilei peste tot în lume până la tranziția spre un venit public universal, și ăla de mizerie.

În acest context, singura cale de scăpare este ca voi, cititorii, să ajutați presa de serviciu public chiar astăzi, înainte să vă mai întristați că dispare o publicație sau că o alta se vinde către afaceriști cu conexiuni politice dubioase.

„Dar dacă și voi vă veți vinde la un moment dat?”.

Orice redacție de serviciu public rezistă atât timp cât satisface, de fapt, acest interes public. În momentul în care satisface doar interesele patronilor sau liderilor săi, dar și în momentul în care oamenii nu mai sunt interesați de binele public, ea începe să moară. Și într-un caz și în celălalt, jurnaliștii vor pleca în alte zări, din păcate mulți dintre ei departe de o presă muribundă.

Dacă vreți ca presa liberă să nu se vândă sau să moară, esențial e să o susțineți cât timp e vie, nu să o plângeți după ce a dispărut sau s-a vândut te miri cui. Pare costisitor, dar absența ei va costa societatea infinit mai mult.

Înainte să ne întrebăm de ce moare sau se vinde presa unora sau altora, să ne răspundem la întrebarea de ce nu o mai cumpărăm noi. Metode de a o păstra în viață există și costă mult mai puțin de cei 2% din venitul mediu pe care-l plăteam în urmă cu 20 de ani fără să clipim.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€