Statul nu trebuie să te iubească. Trebuie doar să nu te încurce

Mircea Șerdin

Cele mai recente rapoarte de țară ale Comisiei Europene arată un paradox: țara cu cel mai slab internet (Belgia) este de până la șapte ori mai digitalizată decât cea cu cel mai puternic (România).

Bănuiți deja că statisticile sunt proaste. Doar pe digital: competențele românilor sunt la jumătate sub media Europeană, trei sferturi dintre tineri nu au abilități de bază în utilizarea unui calculator și doar unul din patru români accesează servicii publice online, când media UE este de 3 din 4.  

Aceste rapoarte sunt citite de sub 0.01% din populația Europei. Cifrele seci, statisticile dezolante și limbajul eurocrat se simt la fel de îndepărtate de experiența vieții de zi cu zi cum e Pașcaniul de Bruges. 

Ca să înțelegem cum se reflectă „creștere economică temperată în contextul reechilibrării economice și al unor măsuri semnificative de consolidare fiscală” (așa începe raportul României), ajută să privim dincolo de tabele și liste spre realitatea de zi cu zi.

Așa că am făcut un experiment. Am construit două zile din viața a două românce. Una a rămas în țară, cealaltă s-a mutat relativ recent în Belgia.

Emilia, 42 de ani, din București, este asistenta directorului general la o companie de distribuție farmaceutică din Pipera. Are o fată care dă Evaluarea Națională la anul. Daria, 38 de ani, plecată de doi ani și jumătate din Cluj, a prins un post administrativ la Comisia Europeană și s-a mutat cu familia în Bruxelles. Are un băiat, Luca, de zece ani, care încă se chinuie cu limba franceză și absența prietenilor.

Personajele sunt un amalgam de mai multe persoane reale, inclusiv din experiența autorului care a petrecut cinci ani în Belgia. On y va!

1. Identitate și acces la stat

Prima săptămână în Belgia, Daria s-a dus la primăria din comună (echivalentul unui sector) să se înregistreze. A completat o fișă, un agent a trecut pe la adresă să confirme că locuiește acolo, și a primit cartea de identitate electronică. Asta a fost ultima oară când a trebuit să demonstreze cuiva unde stă. Când i se cere o dovadă de domiciliu, Daria intră pe IRISbox (ghișeul electronic al regiunii Bruxelles), folosește o aplicație pentru a se autentifica (itsme) și primește online orice formular, inclusiv dacă e nevoie un „certificat de résidence” pre-completat și gata de trimis electronic oriunde.

Emilia și-a făcut în toamnă cartea electronică de identitate. La bancă, funcționara îi cere dovada domiciliului. La primărie i se cere aceeași adeverință. La fel la poliție, ANAF și în 95% din instituții. În majoritatea birourilor statului nu există cititoare care să citească noua CEI. Așa că Emilia face ce zice pagina de ajutor a statului: intră pe serviciul online al DGEP, se autentifică prin una din patru conturi posibile, descarcă un certificat electronic de atestare a adresei, îl printează old-school și îl pune în geantă, lângă cardul care trebuia să o scape de hârtii. Câteodată funcționara îi mai cere și certificatul de naștere. Exasperată și/sau resemnată, Emilia se întoarce mâine.

Carte electronică de identitate. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ce spun cifrele? 

Ambele țări au pus identitatea pe card. În Belgia, 100% dintre cetățeni au un eID. Rezidenții primesc 99% din formularele necesare pre-completate, iar utilizatorul doar confirmă sau corectează dacă e nevoie. În România avem cardul, dar îl folosesc ca identitate electronică doar în jur de 5% dintre oameni, instituțiile n-au cititoare, și doar 27% dintre formulare sunt pre-completate. Când statul nu-și conectează propriile baze de date, cetățeanul devine un vehicul de cărat hârtii.

2. Sănătate

Daria înghite în sec. La control, medicul de familie i-a găsit un nodul la gât și cere analize de sânge și o ecografie. Daria merge la laborator în aceeași după-amiază și întinde eID-ul. Nu completează nimic. La sfârșit plătește o sumă modică (din care va primi înapoi cea mai mare parte de la asigurări). 

Suntem răi, oameni buni. Cum o știre care ar fi trebuit să fie despre Evaluarea Națională a devenit instrument de hărțuire a unei eleve

Mii de păreri răutăcioase curg în secțiunea de comentarii a unui videoclip în care o adolescentă, ieșită de câteva clipe de la examen, spune zâmbind că nu s-a descurcat foarte bine. Entuziasmul ei și faptul că are unghiile lungi s-au transformat într-o avalanșă de ipocrizie și violență împotriva copilei. 

Summitul NATO. Europa are nevoie de un Big Bang intelectual după Ankara

Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare și Spațiu, are propria versiune a metaforei - și o multiplică. Pentru ca Europa să devină serioasă în privința apărării, spune el, are nevoie de trei explozii simultane: un big bang financiar, unul industrial și unul intelectual.

A doua zi, telefonul vibrează: notificare de la MaSante (portalul digital de sănătate). Se autentifică cu itsme. La „résultats", valorile din sânge sunt acolo, sub ele raportul de la ecografia, iar sub el un mesaj scurt de la medic: „rien d'inquiétant, on en reparle mardi" (”nimic îngrijorător, vorbim marți”). De la nodul la răspuns au trecut o zi și jumătate. Orice eventuală rețetă de medicamente va intra în Recip-e, sistemul național electronic de rețete medicale. La farmacia din Place Jourdan tot ce trebuie să facă este să își arate eID-ul.

Emilia simte o angoasă în piept. Medicul de familie îi palpează sânul și îi confirmă că nodulul pe care l-a simțit la duș săptămâna trecută trebuie investigat. Îi scrie un bilet de trimitere pe hârtie roz, pentru analize, și încă unul pentru medicul specialist. Emilia ia hârtiile. La laborator dă cu cardul, plată integrală, pentru că nu mai sunt fonduri pentru analize luna asta. Analizele vin rapid, rezultatele sunt online pe site-ul laboratorului, dar Emilia trebuie să le imprime sau să le trimită pe e-mailul personal al doctorului. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pentru ecografie decontată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate a găsit loc abia peste trei săptămâni, așa că își apelează iar la privat, ca să nu aștepte. Specialistul n-o primește fără biletul fizic în mână. Dosarul Electronic de Sănătate dă erori la orice interogare. Așa că Emilia umblă cu foile de la un cabinet la altul până când dosarul este complet și, în sfârșit, va primi verdictul.

Ce spun cifrele?

Belgia are scor 100 din 100 la accesul cetățeanului la dosarul electronic de sănătate, în indicele Digital Decade al Comisiei. Rețeta electronică e obligatorie din 2021, iar rezultatele de laborator ajung la pacient aproape imediat ce sunt gata. 

România are 75 din 100, dar Dosarul Electronic de Sănătate, pornit în 2015, e practic offline din 2018, nu poate prelua analizele și e numit „inutil în forma actuală" chiar de medici. Am încercat să îl accesez documentând acest articol și am primit erori de programare. Trimiterea e tot hârtie roz cărată de mână. Există 100 de milioane de euro și o promisiune că sistemul va merge din august 2026. Până atunci, Emilia se plimbă din sală de așteptare în sală de așteptare.

3. Școala

În școala lui Luca din Etterbeek telefoanele stau în geantă de la intrare până la ieșire de la ore, fără pauze, ca peste tot în Belgia din toamna lui 2025. Restul vieții școlare însă e pe Smartschool, platforma digitală pe care o folosesc majoritatea școlilor. Notele, temele, materialele, totul apare acolo la timp.

Într-o seara, Daria primește o notificare: profesorul îi scrie că Luca e în continuare în urmă la matematică și că, după evaluările din ultimele luni, e posibil să recomande repetarea anului. Daria s-a uitat la mesaj de trei ori.

În ciuda digitalizării, unul din patru copii repetă un an măcar o dată. Belgia are una dintre cele mai mari rate de repetenție din OCDE: procentul elevilor care au repetat o clasă în primar, gimnaziu sau liceu e printre cele mai ridicate dintre țările participante la PISA, 26,5% în 2022.  Majoritatea sunt copii de expați, ținuți înapoi pe motive de competențe lingvistice, clasă socială și bias al profesorilor.

Școala Budești a reușit să cumpere table inteligente și tablete pentru copii Foto: Raul Ștef

Ioana, fiica Emiliei, lasă și ea telefonul în cutia de la intrare, ca toți ceilalți colegi ai ei. În ora de matematică, profesoara dictează problema de pe tablă, iar Ioana o copiază. Cine n-a apucat o cere de la colegul sau colega de bancă. Tema de azi a apărut aseară în grupul de WhatsApp al părinților, așa că maică-sa i-a transcris-o în caiet. Nota de la ultimul test încă nu e în catalogul electronic. Profesoara o trece când apucă, uneori la o săptămână după ce a dat lucrarea pe hârtie; până atunci circulă ca poză făcută de o colegă, în același grup. 

La funcția de gradul doi se împotmolește și ea, ca Luca.

Ce spun cifrele?

Amândouă țările au scos telefoanele din clasă în același timp: Belgia prin decret, din august 2025, de la grădiniță la final de liceu; România prin Statutul Elevului, din 2024-2025, cu telefoanele ținute într-o cutie pe durata orelor.

În Belgia nu e idilic: aceeași platformă trimite teme seara târziu și stresează 6 elevi din 10, iar bazele scad și la ei (doar 16,6% dintre elevii din medii defavorizate performează, față de peste 60% dintre cei avantajați, fiindcă sistemul îi separă devreme pe trasee). 

În România există cataloage electronice, peste care coordonarea reală se mută într-un grup de WhatsApp, în timp ce sprijinul vine din meditații. Asta atunci când părintele și le permite. Peste 40% dintre elevii români de 15 ani sunt sub pragul minim la matematică, citire și științe. Doar 23,2% dintre tinerii de 25-34 de ani au studii superioare, ultimul loc în Uniune. 

La sat, abandonul școlar e 23,7%, față de 4,6% la oraș. Un alt paradox românesc: avem 6,9% specialiști ICT printre absolvenți, unul dintre cele mai mari procente din Europa.

4. Muncă și AI

La opt și jumătate, Daria deschide laptopul de serviciu și GPT@EC, instrumentul de AI generativ intern al Comisiei. I-a rezumat deja un dosar de patruzeci de pagini, pe care altfel l-ar fi citit toată dimineața.

La prânz, la o terasă lângă Place Jourdan, se vede cu Laura, o prietenă programatoare. Laura nu vorbește despre AI ca despre o minune. „Ca programator, dacă nu folosești AI, nu scrii cod destul de repede", spune ea. Te ajută: scrie mai repede, îți sugerează ce nu merge. Dar, cel puțin în Python, scrie și mult cod prost, pe care trebuie să-l verifici constant. Partea care o frustrează cel mai tare e că a ajuns reviewer pentru colegii care folosesc AI din plin, nu verifică ce le scrie, iar ea citește, zi de zi, cod de proastă calitate generat de o mașină și dă feedback pe el.

„Pe de o parte îți faci treaba mai repede", spune Laura. „Pe de alta, dacă omul nu verifică, sau nu are cunoștințele să verifice, calitatea codului e mult mai slabă”, îi povestește Laura. Pentru munca ei, AI-ul a devenit necesar. Și, de multe ori, profund enervant.

Foto: ID 267212497 | Chat Gpt © Waingro | Dreamstime.com

Meanwhile în București. La biroul Emiliei, cea mai avansată formă de automatizare e un mail. Raportul lunar circulă ca fișier Excel atașat, în varianta „raport_final_FINAL_v2_bun” și fiecare îl deschide, mai adaugă o coloană, salvează, trimite mai departe. 

ChatGPT e blocat pe rețeaua firmei, „din motive de securitate", așa că Emilia îl ține deschis pe telefon, sub birou. Cu el curăță în două minute o listă de adrese pe care altfel ar fi îndreptat-o o oră, traduce un mail către un partener din Germania și rescrie un paragraf care nu-i ieșea. Șefa o laudă că e cea mai rapidă din departament. Emilia nu spune cum. Dacă ar spune, ar trebui să recunoască ce folosește, iar IT-ul tocmai a trimis tuturor un mail despre „pericolele inteligenței artificiale".

Ce spun cifrele? 

În Belgia, 34,5% dintre companii folosesc AI. În România, 5,2%, în urcare față de anul trecut dar departe de media UE (20%). Eurostat măsoară 12 indicatori de utilizare a tehnologiei într-o firmă (de la website propriu și social media până la cloud, AI și e-commerce) sub numele de ”intensitate digitală” și clasifică firmele în 4 niveluri: foarte scăzut, scăzut, ridicat, foarte ridicat. Doar 2,4% dintre IMM-urile noastre au o ”intensitate digitală” foarte ridicată, față de 9% media europeană.

5. Cum esți informat

Telefonul Dariei vibrează: notificare de la aplicația MyGov.be, are un document nou în eBox. Îl deschide cu itsme. E o amendă de circulație. A fost prinsă de radar pe centură, are și poza mașinii atașată și suma pe care trebuie să o achite. Plătește din aceeași fereastră, prin bancă. În aceeași căsuță stau și avertismentul de impozit și o hârtie de la asigurările sociale, și estimarea pensiei la 65 de ani, sosită luna trecută. Tot ce-i trimite statul, de la minister la comună, pică într-un singur loc. Săptămâna trecută a primit un SMS care zicea exact „aveți un document nou în eBox", dar cu un link ciudat. L-a șters. Știe că documentele adevărate se deschid doar în aplicația oficială.

Emilia află că a avut o amendă în ziua în care îi dispar bani din cont. Poprire. Actul venise prin poștă, cu scrisoare recomandată, cât ea era la serviciu. Negăsită acasă, scrisoarea s-a întors la expeditor, iar statul a trecut la varianta lui de rezervă: „comunicarea prin publicitate", un anunț afișat pe site-ul instituției. După cincisprezece zile de la afișare, actul e considerat, legal, primit. Tu poți să nu fi văzut niciodată anunțul. Termenul curge oricum.

Ce spun cifrele

Belgia a construit eBox, o cutie poștală pentru tot statul, de la federal la primărie, cu notificare pe telefon și autentificare cu itsme. În 2024, 53% dintre belgienii care folosesc internetul primiseră comunicări sau documente oficiale prin contul lor eBox în ultimele 12 luni. 

România a construit o fereastră fiscală, SPV, bună pentru ce ține de ANAF, și a lăsat restul pe poștaș. La scorul de servicii publice digitale pentru cetățeni, Belgia are 81 din 100, România 63. Nici aici Belgia nu trăiește în paradis: o singură căsuță pentru tot statul a devenit și o singură țintă de atacuri cibernetice, iar valul de mesaje false care imită notificările eBox e acum o problemă de securitate cu avertismente naționale.

În loc de concluzie

Daria și Emilia sunt personaje născute din durerea și experiența noastră colectivă. Părți din ele se regăsesc în mulți dintre noi, fie că am decis să rămânem în România sau să emigrăm în altă țară.

Digitalizarea nu este o rețetă pentru o societate mai bună sau mai justă. Însă economisește timp acolo unde alții stau la cozi, ține pasul cu evoluția tehnologică a lumii, elimină nevoile redundante și corvoadele administrative, și îți aduce veștile (bune sau proaste) la timp ca să poți să iei decizii în măsură. 

Digitalizarea nu e magie, ci o decizie asumată a statului să nu mai încurce cetățeanul. 

La sfârșitul zilei, și Daria și Emilia înfruntă greutăți similare. Pentru că viața ne pune în cale destule obstacole. Statul nu ar trebui să fie încă unul dintre ele.