Cum ajuți un pui căzut din cuib

În această perioadă, păsările sălbatice cuibăresc și, uneori, câte un pui căzut din cuib răsare în calea trecătorului. Ce ar trebui să facă găsitorul pentru a-l ajuta?

Ciprian Petrescu (34 de ani), medic veterinar la Grădina Zoologică București, oferă câteva recomandări și subliniază că, la final, „păsării trebuie să-i fie redată libertatea”.

*

„Ajutor înseamnă și ca găsitorul să ia puiul de jos și să-l pună la loc, în cuib”

– Cum trebuie să procedeze un binevoitor care găsește un pui de pasăre căzut din cuib?

– Primul lucru ar fi să-și dea seama dacă puiul are nevoie de ajutor sau nu. Sunt păsări care părăsesc cuibul chiar dacă nu au penajul complet dezvoltat.

Apoi, trebuie să identifice dacă există un pericol sau nu – mai exact, dacă puiul este rănit sau dacă a suferit un traumatism, dacă în preajmă se află o pisică sau un câine ori există posibilitatea să apară, dacă puiul a ajuns pe un drum circulat sau dacă există în apropiere un bazin cu apă.

Nu întotdeauna penajul incomplet dezvoltat indică necesitatea intervenției umane.

De pildă, există o categorie în care intră paseriformele – adică vrăbiile, pițigoii și alte păsări mici, dar și ciorile. După ce eclozează, puii sunt golași, cu ochii închiși, iar din această cauză sunt dependenți de părinții lor atât în privința hranei, cât și în privința temperaturii.

Și există o altă categorie, în care puii sunt precoce, se deplasează singuri, se pot hrăni singuri și nu sunt dependenți de cuib. În această categorie intră fazanii, potârnichile, precum și majoritatea păsărilor de baltă: rațe, gâște, lebede.

Ajutor înseamnă și ca găsitorul să ia puiul de jos și să-l pună la loc, în cuib. Poate să fi căzut de acolo din cauza vântului puternic sau a unei răpitoare sau din cauza luptei dintre frați. Îl pune la loc, dar apoi este important ca omul să urmărească dacă părinții puiului se întorc.

În mod normal, când puii sunt foarte mici, hrănirea se face la 15-20 de minute. Apoi, pe măsură ce cresc, și acest interval crește ușor.

Dacă părinții nu au pățit ceva, cu siguranță vor veni să-l hrănească.

„Omul este perceput ca un prădător”

– Dacă părinții puiului nu se întorc, cum trebuie să procedeze găsitorul?

– Dacă părinții nu se întorc, este necesar ca puiul să ajungă la un centru specializat, unde să existe în primul rând un medic veterinar sau o persoană care să aibă cunoștințe de salvare și de reabilitare a păsărilor sălbatice.

Pentru a ajunge acolo, găsitorul ar putea contacta o organizație precum Societatea Ornitologică Română, Fundația Visul Luanei, Inițiativa „Drepneaua Neagră”, Milvus Group, chiar Garda de Mediu.

Nu este suficient să vrei să faci bine. În funcție de specie, diferă și ajutorul de care are nevoie puiul.

De exemplu, dacă vorbim despre păsările diurne, puii trebuie hrăniți la 15-20 de minute, de la răsărit până la apus. În schimb, dacă este vorba despre răpitoare nocturne, hrănirea trebuie făcută la aceleași intervale de timp, dar de la apus la răsărit.

În plus, medicul veterinar, pe lângă faptul că va identifica specia, cu nevoile specifice ale acesteia, va examina pasărea pentru a stabili dacă a suferit anumite traumatisme.

De obicei, în astfel de cazuri, păsările se află în stare de șoc. Și, din păcate pentru ele, în prima parte își maschează foarte bine suferința. De aceea, supravegherea specializată este mai indicată. Traumatismele pot să nu fie vizibile la o inspecție primară.

În plus, păsările sălbatice sunt supuse unui stres fantastic când sunt în captivitate. În momentul în care o pasăre este găsită, chiar și faptul că o privim înseamnă stres. Omul este perceput ca un prădător.

Și hrănirea poate fi o problemă. Pentru fiecare specie în parte, există o dietă specifică.

Puii găsiți nu ar trebui în niciun caz ținuți în același loc cu animalele de companie. Riscul transmiterii unor boli există. Inclusiv riscul omului de a contracta zoonoze, adică boli transmisibile de la animale la oameni – tuberculoză aviară, salmoneloză, ornitoză, gripă aviară, boli parazitare și altele.

– De ce nu este bine ca găsitorul să ia puiul acasă?

– O creștere artificială, la mână, a unui pui poate produce o modificare comportamentală – în literatura de specialitate se numește imprinting –, adică animalului nu-i va mai fi frică de oameni.

Un animal cu un asemenea comportament are șanse foarte reduse de a se readapta în libertate. În străinătate, la unele specii de păsări sălbatice, imprinting-ul este o cauză a eutanasierii.

„Se ajunge la boli metabolice”

– Ce consecințe poate avea pentru pasăre o alimentație deficitară?

– Să luăm cazul răpitoarelor. Dacă sunt luate acasă, primesc de obicei doar pipote și alte organe de pasăre, care nu pot fi considerate un aport nutrițional suficient, iar așa se ajunge la boli metabolice – osteodistrofii, demineralizări osoase. Acestea pot conduce la deformări ale oaselor, de pildă ale femurului sau ale humerusului, ceea ce ar putea face imposibil zborul.

Putem vorbi și despre hipovitaminoze, care ar putea afecta dezvoltarea păsării, astfel încât, de asemenea, aceasta nu va putea zbura.

„În imagine este un ciuf de pădure. Ținut în captivitate într-un spațiu necorespunzător, prezintă distrugere parțială sau totală a penelor, leziuni cutanate și deplumare.” (Ciprian Petrescu – medic veterinar)

– Cu puii de răpitoare găsitorul ar trebui să procedeze diferit?

– Răpitoarele, încă de mici, au ghearele destul de bine dezvoltate. Este prima lor armă de apărare. Întotdeauna, pentru a le ajuta, dacă au nevoie de ajutor, trebuie să avem grijă să nu ne rănim. Puiul strânge ghearele și simți cum acestea penetrează fiecare strat al pielii în parte.

Dar, la fel de important, puii de răpitoare s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutor. Ei pleacă din cuib. Sunt ajutați dacă sunt puși un pic mai sus pe cracă sau în tufiș.

Este posibil ca puiul găsit să nu mai aibă loc în cuib. Părinții lui vin și-l hrănesc pe cracă sau pe jos. Dacă este prin preajmă o pisică sau un câine care să-i dea târcoale, atunci, da, puiul are nevoie de ajutor.

– Atunci când cuibul a căzut cu totul, cum trebuie procedat?

– Cuibul se poate repune, cu tot cu pui, cu mențiunea că trebuie fixat. Apoi, după o oră-două, dacă părinții nu se întorc, trebuie intervenit.

Am citit despre un caz în care cuibul a căzut și s-a spart. L-au pus într-un recipient și l-au fixat, iar apoi au venit părinții. Într-o altă situație, a fost pus un cuib nou în apropierea locului în care era înainte cuibul căzut.

Părinții sunt în zonă, văd ce se întâmplă și cred că noi suntem prădători.

– Dacă, totuși, am apucat să luăm puiul acasă, ce ar trebui să facem mai departe?

– Cel mai important este să-l ducem la centrul de specialitate. Oricât ne-am dori să ne atașăm de animalul respectiv. Cu cât îl ținem mai mult, cu atât adultul crescut în captivitate are șanse mai mici să se reintegreze în mediul natural.

*

„Un particular nu ar trebui să țină pasărea acasă. Cel mai bun ajutor este s-o lase la o organizație specializată. Găsitorul, chiar dacă este un om de bine, nu este proprietarul animalului. Păsării trebuie să-i fie redată libertatea.” (Ciprian Petrescu – medic veterinar)

Notă. Speciile puilor din fotografiile semnate Dreamstime au fost identificate de biologul Sebastian Bugariu, de la Societatea Ornitologică Română. Bugariu recomandă și ghidul „Ai găsit un pui de pasăre, acum ce faci?”.

*

Despre vietăți au mai apărut:

Adonis, zăganul năpârlit

Balaurul există

O poveste cu bufnițe albe ca zăpada

Broasca râioasă pe care prințul a refuzat s-o sărute

Colorața

Uite cine mănâncă din palmă!

Cei șase papagali frumoși au scăpat de îngheț

Buburuze la iernat

Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa

Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței

Dansul flamingilor în Delta Dunării