Voicu Bojan

Cum ar veni, un Ivan cel Groaznic devine cu vremea mai puțin groaznic. Istoria are talentul de a ridiculiza criminalii, de a parodia până și tragediile. În Moscova am regăsit acest fapt parcă mai pregnant decât oriunde altundeva. Iar amintirea aceasta mă urmărește.

Praf de Mumie împotriva ciumei și holerei? Sau Bezoar ca antidot pentru otravă? Elixirul Dragostei și alte afrodiziace create după rețete misterioase? Praf de spălat pe dinți? Pe toate le poți găsi la Muzeul Farmaciei, din casa Hintz, Cluj-Napoca

Iernile lungi trebuie combătute cu voie bună, mâncăruri pe cinste și planuri legate de proiecte concrete de voluntariat. Și o vorbărie colorată despre toate subiectele posibile. Azi are loc o șezătoare dedicată primăverii. Se fac mărțișoare, se croșetează inele și floricele, dar mai ales, se fac planuri de viitor și se visează la soare, grădinărit și iarbă verde.

În orice tren am urca, fiecare dintre noi purtăm, pe lângă bagaje, același vis nemărturisit: cel al ajungerii la destinație. Sau, poate, al întoarcerii acasă. Fiindcă, în absența acestui dor secret, fiecare călătorie de pe lumea aceasta n-ar fi altceva decât un marș funebru.

Avem în față două trupe legendare, cu povești complexe, în contexte istorice cât se poate de diferite. Pe ambele le ascult cu intermitențe, de câteva decenii. Știu, sună teribil fraza asta. Aproape jenant. Iată de ce, poate, ar trebui să mă opresc aici, dar mă tem că nu pot. Sincer, ce ar putea avea de împărţit două trupe care au prea puțin în comun, în afară de cuvântul rock, în care încape aproape orice?

Constantin Gozman (Ghizi pentru prieteni) face parte din specia oamenilor neobișnuiți, care te inspiră. Emană calm, energie și bunătate. La el am băut o cafea grozavă. Prima cafea cu lapte praf de măgăriță.

Orice patriotism inflamat peste măsură riscă să se radicalizeze și să devină altceva, adică naționalism. Cum am descoperit la tematica acelei cabane din munți. Naționalismul se prezintă ca un patriotism de fațadă, unul contaminat, arțăgos, vitriolant, discriminatoriu. Este adesea un instrument de propagandă folosit de către niște indivizi cărora, în realitate, le pasă mult prea puțin de semenii lor.

Adevărul crud despre viață este că, așa cum prea puțini pot scăpa de stomatologi oricum s-ar suci, într-o bună zi va fi nevoie ca, la rândul tău, să umbli după niscaiva meseriași: de zugrăvit, de electrică, de instalații, de te miri ce prin casă. Mai ales dacă ți-a plăcut cartea, ai figură de intelectual cu ochelari și drept urmare te-ai ales cu două mâini stângi. Nu te pricepi nici să schimbi un robinet, iar pentru cuvântul duios 'dulie' cauți, ca prostul, rime.

Ne aflăm în așa-numita Țară a Fagilor, deși aici predominant este mai degrabă molidul. Mândra Bucovină, țara răzeșilor domnitorului Ștefan, care cândva era dublă faţă de prezent, pare a fi ținutul preferat al drumeților până acum, din mai multe motive: de aici pornește traseul Via, peisajul e unic, străbate localități frumoase, cu mănăstiri pictate, iar peste toate, există cazări bune și gastronomie pe măsură.

Străbătând acest tărâm, călătorul are mereu senzația tranziției, te simți trecător prin niște lumi de graniță diferite și atât de variate din punct de vedere geografic, încât plictisul e alungat din start.

Iată-ne preumblându-ne prin inima țării, mai precis în zona ei central-nordică. Ne aflăm în Carpații Orientali, zonă preponderent montană, situată între Munții Gurghiului, Hășmaș și Ciucului. Depresiunile intramontane cuprinse între Valea Mureșului și râul Târnave fac din această zonă un adevărat pol al frigului.

În acest ținut ai parte de o Românie ușor înstrăinată, altfel decât o știai. Ba e populată de romi, ba de britanici sau olandezi, ba de hipsteri autohtoni, ba de sași reveniți în patrie. Descoperi aici o cultură veche și solidă, unde se amestecă nostalgia ruinelor cu un zel pentru reconstrucție cum nu prea ai șanse să vezi pe altundeva.

M-aș mai coborî odată prin pădure la Sarmizegetusa Regia să trag în piept acel aer mistic și să privesc îndeaproape copacii seculari din jur. Aș reveni oricând în cetatea Alba Carolina. Neapărat aș da iar târcoale Blajului pe bicicletă, cu finalizare pe superba Câmpie a Libertății. Așa, doar de dragul iluziei libertății, știind prea bine că, de fapt, sunt cetățean al unui sărman stat capturat.

Este ținutul prin care Via Transilvanica șerpuiește cel mai îndelung, ceea ce mi se pare oarecum normal fiindcă Banatul în sine e un superlativ, etern prilej de mândrie locală. Are nu mai puțin de 224 de kilometri. Deși conține toate trepetele de relief caracteristice României, Caraș-Severin este predominant muntos, cam 65%. Avem aici Munții Banatului, Țarcu, Poiana Ruscă, Cernei și Godeanu cu al său vârf sacru al dacilor, pe nume Gugu de 2291 de metri, sanctuarul lui Zamolxis.

Calea noastră pe Via Transilvanica pleacă în Terra Romana de la Crușovăț, din județul Caraș-Severin și trece printr-o zonă destul de sălbatică și izolată, care cuprinde localitățile Prisăcina, Ineleț sau Dobraia. Sunt „locuri uitate de timp, dar nu și de oameni”. Am găsit acest mesaj scris pe o foaie A4 în geamul școlii din Ineleț.