Voicu Bojan

„Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte de a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.” Rabindranath Tagore

Există un soi de tristețe specifică orașelor mici. Muzica ei seamănă cu târșâitul unor șlapi uzați și mult iubiți de către posesorul lor, în penumbra unui hol lung - bloc de nefamiliști, mirosind a K400, soluția inutilă pentru combaterea gândacilor de bucătărie. Cu vremea, încălțările au preluat mulajul deformărilor osoase ale proprietarului, s-au adaptat mersului său și au devenit mai credincioase decât un cățel salvat dintr-o cutie de carton abandonată noaptea lângă o ghenă de cartier.

Acești non-conformiști, adevărați evazioniști din realitatea lor de pământ, fânețe sau grajd, formau o mică societate secretă al cărei scop era nepotrivirea cu chipul stricat al veacului. O acțiune subversivă, specific protestantă. Erau muritori în căutarea vieții veșnice. Semănau cu pelerinul creștin din celebra carte a lui John Bunyan publicată în 1687, pe care o tradusesem în tinerețe. Zici că se aflau angajați într-un parcurs sinuos spre Cetatea Cerească, un drum inițiatic presărat cu ispite, pericole mortale, închipuiri diavolești și ciudate personaje de basm.

Altânbek a mai stat cu noi trei zile, timp în care s-a împrietenit cu copilul gazdei noastre. Au călărit împreună pe măgăruși și s-au jucat cu mingea ca doi copii. Apoi, într-o zi tristă, copilul a fost tuns chilug în fața iurtei, îmbrăcat în haine bune și trimis în oraș la școală într-un camion ce transporta fân. Izgonirea din paradis.

După o vreme, în efortul lui solitar de curățare s-a alăturat un vecin de 84 de ani. Apoi, într-o duminică, patru băieți au cerut și ei mănuși. Apoi, de nicăieri au venit alți 40 de oameni. Apoi 300 și tot așa. Vreme de 5 ani efortul de curățare a plajei Versova a însumat nu mai puțin de 200.000 de voluntari. Scopul? Suprarealist de-a dreptul. Suna exact ca un tablou de Dali cu titlul “Plajă plină de gunoaie fără gunoi”.

În „Drumeții de lungă distanță” este vorba despre experiențe de viață și sfaturi practice culese de pe diverse poteci de anduranță din toată lumea, începând cu marile trasee americane, continuând cu Noua Zeelandă și terminând cu Ungaria, în vecini. Christine a fost prima femeie care a finalizat toată Via Transilvanica, înainte de lansarea oficială a traseului.

Am căutat din nou și am găsit cartea așteptându-mă cuminte pe un raft, cu versuri cu tot. Am trăit o fericită senzație de eliberare, la fel ca atunci când ieși de la dentist sau pleci de la o înmormântare friguroasă cu gropari pământii la față visând la rachiul de la final. Câteva zile am plutit. Ai fi zis că tocmai mă întorsesem acasă dintr-un gulag din fundul Siberiei după propriul parastas de șapte ani, fiindcă evident familia m-a declarat demult mort și aproape uitat.

Secuii și românii au lucrat cot la cot pentru ca ruta nouă să treacă peste un deal, cu drum de pământ, o pădure impresionantă și cu perspective frumoase asupra localităților din văi.

Dintr-un amalgam de cuvinte și fotografii disparate am încercat să recuperez memoria unui fotograf de presă din România comunistă. Este vorba despre un om pentru care fotografia a însemnat aproape totul. I-a conferit demnitatea, i-a creionat destinul și i-a oferit libertatea într-o țară-pușcărie.

M-a obsedat în ultima vreme această poveste plecată de la o idee simplă și îndrăzneață care s-a radicalizat în cel mai pozitiv mod, doar fiindcă niște oameni și-au iubit orașul, au avut o viziune și au crezut cu tărie în schimbare.

Am umblat alături doi voluntari încercând să pricepem detalii despre munca lor și mai ales, să înțelegem cum se raportează ei la lume și viață. Pe deasupra, am urmărit obsesiv răspunsul la o întrebare cheie: "De ce cultura voluntariatului este azi importantă pentru cei tineri?"

Anul s-a finalizat cu o surpriză minunată. Via Transilvanica a câștigat premiul cel mare, al publicului, în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023. Mai exact, 27.000 de cetățeni din România și de peste tot din lume au votat calea drept cel mai bun proiect de patrimoniu în cadrul premiilor europene Europa Nostra 2023.

În 24 decembrie 1969, lui El Lider Maximo alias Comandantul suprem Fidel Castro Ruz nu-i stătea deloc capul la pruncușorul din iesle încălzit de respirația vitelor, la cozonaci și la colinde de Crăciun, fiindcă pe el îl frământau problemele arzătoare ale națiunii, cum ar fi reforma agrară sau drumul de pământ roșiatic aproape impracticabil ce lega mica localitate Viñales de Laguna de Piedra, un sătuc uitat undeva în nord-vestul Cubei, în provincia Pinar del Rio.

Florin nu mai vede de peste 10 ani. Alături de fratele său mai tânăr Dumitru, de nepotul lor Horea și de bunul lui prieten Daniel, având la rândul său o severă deficiență de vedere, au plecat de la Putna cale de 175 de kilometri, pentru a testa cea mai dificilă parte a Via Transilvanica, zona unde Obcinele Bucovinei scot sufletul din om. Le-a plăcut mult și se gândesc să o continue cândva exact de unde au lăsat-o, respectiv din Mureșenii Bârgăului.

Nu știu cum și prin ce metamorfoză sinistră, conform statisticilor publicate de Mexico Daily în iunie 2023, Tijuana a fost declarată capitala mondială a crimei, cu o rată de 138 de omoruri la o sută de mii de locuitori.