Din suflet, cu (mare) drag. Duioșia la români.

Voicu Bojan

Viața

06/12/2024

Din suflet

În aceste vremi tulburi pentru țară, așa cum au fost mai mereu în istorie, cu foarte puține excepții, trăim paradoxal o suspectă epidemie de bunătate și bună învoire. Pe conaționalii noștri i-a apucat un soi de tandrețe generalizată, de halviță înmuiată la soare, deși suntem mai divizați ca niciodată. Ai zice că suntem o nație compusă exclusiv din inimi frumoase de poeți, contaminați de patos și sensibilitate, cu accente simbolist-pășuniste.

În ciuda disensiunilor politice tot mai radicalizate, valul de duioșie întins peste țară tinde să devină un adevărat consens național. Pilonii săi de bază: Sufletul și Iubirea. Nu se mai poate face nimic fără acestea două. Oriunde te învârți, dai peste ele. Cu un drum, s-a născut o nouă limbă de lemn.

Să începem cu Sufletul, această discretă emanație imaterială, și după unii "nemuritoare", a omului. Termenul vine etimologic din latinescul suflitus, tradus prin suflare. În Cartea Geneza primul om devine cu adevărat viu abia atunci când Creatorul îi dăruiește 'suflarea de viață'.  Traducerea grecescului psyche întregește definiția adăugând, pe lângă suflare, noțiuni la fel de greu de apucat precum spirit sau conștiință.

Uneori acest suflitus se poate confunda cu anima (inima). Doar că, spre deosebire de inimă, binecunoscutul organ anatomic menit să pompeze sânge în organism cu un ritm de peste două miliarde de bătăi într-o viață medie, sufletul seamănă cu un abur difuz, care are sediul undeva tot pe acolo, în coșul pieptului. În cazuri extreme, de înfrigurată așteptare sau mare tensiune psihică, sufletul urcă ușurel pe esofag și se strecoară prin epiglotă. De unde și expresia „cu sufletul la gură”.

Dacă inima e varianta hardware, sufletul e software. Așadar, în vreme ce inima rămâne la locul ei, la datorie, sufletul e volatil, capabil de migrație. Ba chiar poate deveni un abil instrument de marketing. Copywrighterii s-au prins că românii noștri se îndulcesc imediat când vine vorba despre suflet. Devin sensibili precum niște anemone. Ciulesc imediat urechile. Altfel spus, sufletul vinde!

Am inventariat o arie întreagă de domenii în care s-a strecurat acest invizibil suflet. În caz că nu știați, există „Pâine cu suflet”. Periculoasă această pistă. Mă uit la o chiflă proaspătă cu semințe cu un sentiment de poftă amestecată cu milă creștinească și mă întreb hamletian: Să mușc sau să nu mușc? Textul de pe punguța de hârtie a respectivului magazin de patiserie de peste drum mă admonestează discret să fiu mai responsabil: „Pune suflet în ceea ce faci”.

O pensiune oarecare de trei margarete a devenit „casă cu suflet”. Un anumit centru medical privat promite să îndrepte lucrurile și să facă „medicină cu suflet”. La fel o farmacie, un restaurant, ba chiar și un post de radio anume creat „pentru sufletul românilor”.

Toate ca toate, dar capac mi-a pus o firmă posesoare a acestui slogan: „Dă viață casei tale, alege un parchet cu suflet”. Cum ar veni, să calci pe acel parchet ar putea trimite direct la expresia „să-ți calci pe suflet”, dar mă tem că cei din departamentul creativ nu s-au dus cu gândul așa de departe.

Ținut vreme îndelungată într-o oarecare intimitate și confidențialitate, sufletul a ieșit triumfal pe piață. Este un concept ușor retro, în ton cu trendul vintage. S-au scos în ultimii ani de la naftalină cuvinte aproape uitate precum băcănie, obârșie (da, am găsit în meniul unui restaurant „preparate de obârșie”), desagă, datini, cămară, gospodar, meșteșug etc. Cineva s-o fi prins de un fapt simplu: Toate acestea „merg la suflet”. Ca unse.

Mihai Eminescu, poetul nepereche despre care suntem condamnați să vorbim mereu hiperbolic, ca reprezentant al sufletului românilor de pretutindeni, vine cu o perspectivă destul de sumbră asupra noțiunii. Pentru el sufletul e un depozitar de întuneric și traume transgeneraționale. „Ce suflet trist mi-au dăruit / Părinții din părinți / De-au încăput în el / Atâtea suferinți?”

Sau aici: „Îmbătrânit e sufletul din mine / Ca un bordei pustiu, în iarnă grea / Unde te-ai dus, pe care căi străine / O tinerețe, tinerețea mea”. Dar stați, se poate și mai rău! „De ce în al meu suflet / De ani eu moartea port / De ce mi-e vorba seacă / De ce mi-e ochiul mort?” În mod cert, poetul nostru național „avea ceva pe suflet” când a scris toate acestea.

Gânditorii români nu s-au lăsat mai prejos și au abordat pe rând tema sufletului. Exemplele sunt nenumărate. Ne oprim doar la trei. La fel ca pentru Eminescu, și pentru Goga sufletul omului e un receptacol: „o urnă în care închidem cenușa patimilor stinse”. Pentru Eliade, sufletul reprezintă „cea mai prețioasă călătorie pe care o facem în singurătate”. Iorga folosește o comparație din spectrul metalurgic: „Sufletul e ca fierul. Nu poți lucra cu el până nu l-ai încălzit”.

Să încheiem, așadar, scurtele considerații legate de suflet într-o notă ceva mai pozitivă, în opoziție cu atmosfera vremurilor sumbre prin care suntem condamnați să trecem. Ne întoarcem la câteva alocuțiuni consacrate: Un copil drăgălaș devine pe loc diminutiv - suflețel. Doi îndrăgostiți care se potrivesc devin suflete pereche. Iar dragostea nu reprezintă altceva decât frumusețea sufletului.

Despre un om pozitiv, entuziast, plin de solicitudine, opus unei ființe toxice, spunem că e un sufletist. Când dăruiești ceva, trebuie să o faci „din tot sufletul”. La final, gastronomie. Cu ce se hrănește un suflet îndestulat? Cu Iubire și Bunătate. Să ți se înmoaie sufletul, nu altceva!

Cu (mare) drag

Apropo de Iubire, să ne apropiem de o altă expresie care s-a disipat pandemic peste întreaga țară: Cu drag. În Ardeal ea devine cu atât mai indigestă, cu cât vocala a este lungită datorită accentului cântat.

Mai deunăzi, izgonit de trafic, am urcat cu bicicleta pe trotuar și m-am scuzat înghesuind puțin o doamnă între un zid și o mașină parcată. În urma mea s-a prelins un Cu draaag de-a dreptul suspect. Am întors capul. Ce am făcut să merit atâta iubire? Încurc lumea și mă trezesc luat metaforic în brațe și pupat. Rău nu e. Dar trezește niscaiva bănuieli.

Așadar, am început să studiez fenomenul, constatând că nu sunt singur. Au făcut-o destui scriitori, bloggeri, ba chiar lingviști, cum ar fi reputata cercetătoare Rodica Zafiu (în Dilema Veche). Ea spune așa:

„În momentul de față, formula Cu drag are mult succes în comunicarea informală. Formula aproape generală de închidere epistolară a pătruns în oralitate, în stilul colocvial, ca mijloc de închidere a unei interacțiuni conversaționale. Răspîndirea ei a fost probabil înlesnită de apropierea, prin prepoziția inițială, de formula Cu plăcere. Răspunsul Cu drag are avantajul noutății, dar și pe acela de a pune accentul pe apreciere și pe relația umană, nu doar pe minimalizarea efortului și a îndatorării.”

Cu alte cuvinte, iubirea a coborât din dormitor direct în stradă, la magazine, în piață, peste tot. Cu drag nu mai e doar o formulă convențională de încheiere menită scrisorilor. A devenit un răspuns generalizat. Suntem copleșiți de un potop de dragoste care ne ia de pe picioare. Suntem o cetate asediată!

Vechiul Pentru puțin e mult prea puțin, meschin chiar. Cu plăcere a căzut în dizgrație fiindcă nu include destul sentiment. Trăim vremuri grele, prin urmare avem nevoie de efluvii de pozitivism menite să ne reechilibreze, să ne redea încrederea în umanitate. Pe scurt, avem nevoie de un schimb de drăgălășenii presupus salvatoare.

Nu-l uit pe Văru' Costel când a plecat pentru prima oară în tabăra de pionieri de la Năvodari. Cum era singur la părinți și whatsapp nu era, ai lui i-au dat 14 vederi diferite gata timbrate și l-au rugat să le scrie în fiecare zi cum e la mare. Ei bine, Văru' Costel, plictisindu-se în Trenul Vacanței a scris pe fiecare vedere același lucru și le-a îndesat pe toate în prima cutie poștală, de cum a coborât în gara Constanța: „În tabără e f. frumos. Cu drag, Costel”.

Așa era pe vremuri. Acest Cu drag avea un loc al lui, bine definit. Stătea locului, la final de vederi sau felicitări de An nou. Alături de Te îmbrățișez, care și el s-a eliberat din pușcăria plicurilor și acum tinde să zburde liber.

În ultimii ani, formula Cu drag se plimbă nestingherită peste tot, ne-a intrat sub piele. Ne-am americanizat fără speranță. Unde s-a dus tradiționala îmbufnare românească?

Las borcane cu ulei ars la o benzinărie. La un simplu Mulțumesc! mi se răspunde inegal - Cu drag. Cumpăr pătrunjel în piață. La fel. Cumpăr Codamin pentru vecina de la munte. La fel. De obicei vine la pachet cu sau ca variantă pentru O zi frumoasă. De magazine nu mai spun. Există o seamă de produse cu marca Drag de România. Orice coadă nu mai e o corvoadă, devine un prilej nimerit pentru amabilități excesive și zâmbete risipite.

Apropo de supermarket. Unul anume are un slogan ce îndeamnă direct la iubire (probabil cea de profit): „Economisim bani, nu dragoste”. Deci nu doar sufletul vinde, ci și dragostea.

Duioșia la români

Și mai îngrijorător e faptul că în ultima vreme Cu drag nu e suficient. I se adaugă mare. Bineînțeles, în Ardeal, lungit sinistru, devine cu atât mai du(b)ios. Dar cel mai de speriat e că m-am trezit eu însumi urând în stânga și dreapta zile senine și însorite, încheind mesaje text cu îmbrățișări fraterne și, mai ales, răspândind zâmbete de plastic, la pachet cu nețărmurită iubire, în situații din cele mai absurde.

Ultima dată la un salon de toaletaj canin am trântit un Cu mare drag de toată frumusețea. Noroc că prietena mea A. avea umor și am râs în tandem de toată prostia. Începând de azi, mă voi cenzura mai strict.

Deci, da, e ca la pandemie. Te poți contamina de limbajul de lemn și, din om normal, să devii deodată mai duios decât Fuego care face o inimioară cu mâinile pe afișele de reclamă la farmacia inimii. Mesajul lui cântat pentru diasporeni dovedește că sufletul românului este nespus de încăpător: „Chiar dacă pleci departe / În sufletul tău este Dumnezeu”.

Nu prevăd o repliere a fenomenului, trendul este crescător. Până și fotbaliștii au ajuns să arunce cu iubire spre spectatori și camerele de pe margine. E clar: Nu suntem destul de buni, de dulci, de amabili. Din păcate, există loc pentru mai mult. Chiar așa, de ce să economisim dragoste?

Mă aștept, așadar, ca, după ce îi mulțumesc frumos și îi strecor un ciubuc, simpaticul ucrainean bătut de soartă care în ultimii doi ani îmi spală mașina să îmi spună la despărțire privindu-mă galeș, direct în ochi:

„Cu maaare drag, iubirea sufletului meu! O zi minunată să ai! Te îmbrățișez!”

Fotografiile sunt din arhiva personală a autorului.