Tudose vs. Ministerul Educației: fostul premier încearcă să forțeze retragerea titlului de doctor

Fostul premier Mihai Tudose, în prezent europarlamentar din partea Pro România, se folosește de același tertip încercat și de procurorul general interimar Bogdan Licu pentru a scăpa de un rușinos – și previzibil – verdict de plagiat: a dat în judecată Ministerul Educației. 

Tudose vrea să forțeze Ministerul Educației, prin intermediul instanței de judecată, să îi recunoască cererea de renunțare la titlul de doctor – și să scape, astfel, de un iminent verdict de plagiat. 

În 2015, pe când era ministru al Economiei în guvernul Victor Ponta, Mihai Tudose a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat, „Protecția infrastructurii critice – element strategic dinamic in sectorul de securitate”, susținută la Academia Serviciului Român de Informații (SRI), într-o investigație semnată de jurnalistul Sorin Semeniuc pentru Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI). 

Doi ani mai târziu, în iulie 2017, la scurt timp după ce a fost desemnat prim-ministru, Tudose a fost reclamat la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru plagiatul expus public în 2015. 

Renunțarea la titlul de doctor, prin care Tudose vrea acum să scape și de verdictul de plagiat, dar și de teza de doctorat, a devenit posibilă după ce premierul Victor Ponta, președintele Pro România – el însuși rămas fără titlul de doctor pentru că a plagiat -, a modificat Legea Educației printr-o prevedere legislativă (OUG nr. 94/2014) emisă la finalul anului 2014. 

Totuși, pentru ca măsura renunțării să poată fi pusă în practică, Ministerul Educației ar fi trebuit să emită metodologia aferentă – ceea ce nu s-a mai întâmplat, după ce Curtea Constituțională a stabilit că o persoană nu poate renunța benevol la titlul de doctor dacă există o sesizare de plagiat pe numele său. 

O manevră similară în justiție a încercat și Bogdan Licu, procurorul general interimar, care însă a pierdut recent două procese importante: 

Ofensiva

Un hățiș de proceduri, cereri și tertipuri înconjoară încercarea fostului premier Mihai Tudose de a se lepăda de titlul de doctor în Științe Militare și Informații, obținut la data de 7 iulie 2010. 

Tudose a făcut, la distanță de doi ani și jumătate, două cereri de renunțare la titlul de doctor – demersuri de neînțeles pentru orice persoană care a muncit ani la rând, onest, pentru obținerea unui titlu științific atât de prestigios cum este cel de doctor.

Singura explicație rămâne aceea că renunțarea la titlu este menită să acopere un previzibil și rușinos verdict de plagiat, care ar imprima o nedorită ștampilă de plagiator.  

În cazul fostului premier Mihai Tudose, suspiciunile de plagiat fuseseră deja probate public la momentul la care acesta a încercat prima dată să renunțe la titlu: în vara lui 2015, CRJI arăta că pentru circa o treime din lucrarea sa de doctorat existau indicii clare de plagiat, dar și că Tudose s-a folosit de titlu pentru a deveni cadru didactic titular chiar la Academia SRI.

Ambele momente în care Mihai Tudose a depus cereri de renunțare la titlul de doctor au fost precedate de o serie de evenimente care sugerează că acesta a urmat o strategie concertată, instituțională, de blocare a verdictului oficial de plagiat.  

Soluția care l-a adus pe Tudose, în final, în fața instanței de judecată – cea de renunțare la titlul de doctor – pare a-i fi fost mai degrabă livrată de Academia SRI; sau poate de Serviciul Român de Informații însuși.  

Prima cerere de renunțare la titlul de doctor a fost făcută de fostul premier în data de 3 martie 2016. Înainte de acest moment, la nivelul SRI a avut loc o ședință al cărei scop era rezolvarea situației de criză de la Academia Serviciului, care se prelungea de peste o jumătate de an. 

Prima încercare

În articolul PressOne “Bătălia pentru Parchetul General: cum încearcă prim-adjunctul Bogdan Licu să scape de amenințarea plagiatului“, din 6 ianuarie 2019, reconstituiam dedesubturile unei ședințe din februarie 2016, ținută la vârful SRI, care a avut drept scop găsirea unor soluții de salvare a imaginii Academiei SRI. 

La acel moment, instituția era zdruncinată de luni de zile de dezvăluiri despre plagiatele unor politicieni, magistrați sau înalți funcționari publici, dar și despre alte practici lipsite de orice caracter academic. 

Potrivit unor surse din sistemul de intelligence, ședința din februarie 2016 a fost prezidată de prim-adjunctul de atunci al directorului SRI, generalul Florian Coldea.

Printre alții, au mai fost prezenți generalul Ioan Grosu – adjunct al directorului SRI responsabil cu activitatea Academiei SRI; generalul Dumitru Dumbravă – șeful Direcției Juridice din SRI; colonelul Neculai Iancu – rectorul de atunci al Academiei SRI*.

Doi dintre participanți aveau, și ei, titluri de doctor obținute la Academia SRI: generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă.

La momentul ședinței, Coldea își pusese deja la adăpost teza de doctorat, scoțând-o, cu ajutorul rectorului Universității Politehnice, Mihnea Costoiu − și împotriva regulamentelor −, din fondul intangibil al Bibliotecii Naționale, unde sunt stocate exemplarele care pot fi folosite ca referință în cazul unei investigații. (Episodul integral al acestei investigații, aici.)

De partea cealaltă, generalul Dumitru Dumbravă avea tot interesul din lume să caute și să găsească soluții juridice salvatoare – teza lui de doctorat era plagiată aproape în totalitate. (Dovezile au fost prezentate în 2018 de PressOne, în exclusivitate, aici. Între timp, CNATDCU a emis verdict oficial de plagiat, iar titlul lui Dumbravă a fost retras oficial prin ordin de ministru la 25 iulie 2019).

Ședința din februarie 2016 s-a soldat cu un plan de acțiune: pentru a salva și reface reputația Academiei SRI, toate tezele urmau să fie analizate cu un soft de verificare a similitudinilor.

Tot atunci, potrivit acelorași surse, s-a decis salvarea punctuală a unor plagiatori deja devoalați public – dar și a altor persoane publice cu doctorate din cauza cărora Academia SRI ar fi putut intra ușor în vizorul presei.  

Potrivit surselor indicate, generalul (r) Dumitru Dumbravă a fost cel care a venit cu ideea cererilor de renunțare la titlurile de doctor acordate de Academia SRI.

Renunțarea la titlul de doctor era posibilă din decembrie 2014, după ce premierul Victor Ponta a modificat Legea Educației, dar – în lipsa unei metodologii – nu era și operabilă. 

Dintre cei nouă care aveau să facă cereri de renunțare girate de Academia SRI, opt erau doctoranzi ai fostului vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea. Cel de-al nouălea era fostul ministru al Economiei, Mihai Tudose, a cărui teză fusese coordonată de generalul Constantin Onișor.

* O versiune anterioară a acestui articol îl menționa și pe Cristian Bizadea, în acest moment adjunct al directorului SRI, drept unul dintre participanții la întâlnirea din februarie 2016. La acel moment Cristian Bizadea ocupa funcția șef de cabinet al directorului SRI Eduard Hellvig. Ulterior publicării articolului, două surse din cadrul SRI au precizat că Cristian Bizadea nu ar fi participat, de fapt, la respectiva întâlnire.

Fără consecințe

Astfel, în data de 3 martie 2016, Mihai Tudose completa o cerere de renunțare la titlul de doctor adresată Ministerului Educației – la grămadă cu cei 8 doctoranzi al lui Gabriel Oprea. 

Având în vedere modul în care solicitarea este redactată – prin lăsarea unor spații albe la datele de identificare, completate apoi „de mână”, un format specific documentelor elaborate de serviciile de informații – există suspiciuni întemeiate că aceasta ar fost formulată de Tudose. Cererea pare să-i fi fost livrată mai degrabă, gata redactată, de Academia SRI. 

În plus, cererea lui Tudose, deși adresată Ministerului Educației, a ajuns – nu se știe cum – la Academia SRI. La fel s-a întâmplat și cu solicitările celorlalți 8 petenți. 

Mai departe, Academia SRI a găsit de cuviință să facă pe intermediarul între cei 9 doctoranzi – care nu mai voiau să se împovăreze academic cu titlul de doctor – și Ministerul Educației, către care instituția de învățământ superior a trimis o adresă comună, înaintându-i cele 9 cereri de renunțare la titlul de doctor (adresă semnată, ceremonios, de rectorul de-atunci al Academiei SRI, Niculae Iancu). 

Cele 9 cereri de renunțare la titlu, printre care și a lui Mihai Tudose, au rămas fără urmări. Ministerul Educației, care nu stabilise încă o metodologie pentru retragerea titlurilor de doctor, nu a dat niciun răspuns. 

Mihai Tudose nu s-a mai preocupat de soarta cererii – având în vedere că, deși presa dezvăluise încă din 2015 faptul că teza sa era plagiată, la CNATDCU nu se înregistrase încă nicio sesizare pentru verificarea acuzațiilor.  

Poziția CCR  

Între timp, prevederea care dădea posibilitatea ca un doctor să renunțe la titlu a ajuns, indirect, în analiza Curții Constituționale a României (CCR). 

OUG 94/2014, dată sub guvernarea Ponta, nu a fost niciodată contestată în mod direct la CCR, dar nici nu a fost adoptată sub formă de lege. 

Renunțarea voluntară la titlul de doctor, introdusă prin ordonanță, a ajuns totuși pe masa judecătorilor constituționali în octombrie 2016, când atât guvernul Cioloș cât și PNL au contestat o lege prin care parlamentarii aduceau modificări de substanță Legii Educației (pe larg, în „Legea de conservare a diplomei plagiatorului”).

CCR a declarat neconstituțională legea în integralitatea ei la 26 octombrie 2016, iar în motivarea deciziei a făcut referiri la practica renunțării voluntare la titlul de doctor, hotărând că o persoană nu poate renunța benevol la titlu dacă există o sesizare de plagiat pe numele său:

„Este ca și cum s-ar permite autorului unui furt oarecare să scape nepedepsit prin simplul fapt al abandonării bunurilor furate”, se precizează în hotărârea CCR.

Decizia Curții Constituționale face practic imposibilă aplicarea prevederilor ordonanței Ponta (nr. 94/2014), deși acestea figurează în continuare în Legea Educației.

Sesizarea de plagiat

Deși acuzat de plagiat în teza de doctorat încă din 2015, Mihai Tudose devine premier din partea PSD în iunie 2017, funcție în care rămâne timp de șase luni, până în ianuarie 2018. 

La circa o săptămână după numirea în funcția de prim-ministru, pe 5 iulie 2017, ziarul România liberă depune la CNATDCU o sesizare de plagiat care vizează teza lui Mihai Tudose. 

Din acest punct, CNATDCU declanșează procedurile standard într-o asemenea situație. O zi mai târziu, pe data de 6 iulie 2017, Academia SRI este notificată de Ministerul Educației cu privire la sesizarea de plagiat. În notificare, Academiei SRI i se cer trei lucruri, așa cum prevede legislația: 

Comisia de Etică a Academiei SRI se întrunește în data de 17 iulie, iar în data de 31 iulie 2017 adoptă prin hotărâre oficială un verdict de plagiat, însoțit de propunerea de retragere a titlului de doctor acordat în 2010 lui Tudose. 

În aceeași zi, rectorul Niculae Iancu este trecut în rezervă.

O zi mai târziu, la 1 august 2017, premierul în funcție Mihai Tudose transmite Academiei SRI o adresă în care invocă faptul că nu se poate prezenta în fața Comisiei de Etică. 

În aceeași adresă, Tudose susține că nu poate fi acuzat de plagiat, deoarece deține drepturile de autor cu privire la un material științific furnizat de Radu Andriciuc, unul dintre autorii pe care era acuzat că i-a plagiat, încă din data de 05.05.2009. 

Pe 4 august 2017, Academia SRI trimite către Ministerul Educației o adresă în care explică faptul că „instituția noastră se află, în mod obiectiv, în imposibilitatea temporară de a formula și transmite punctul de vedere solicitat” din cauza vacantării funcției de rector, ca urmare a trecerii în rezervă a lui Niculae Iancu la data de 31 iulie 2017. 

Academia SRI s-a prevalat, astfel, de faptul că propunerea de menținere sau de retragere a titlului de doctor – în baza verdictului de plagiat deja emis de Comisia de Etică – trebuia semnată de rector. 

După ce concursul pentru postul de rector al Academiei SRI este câștigat, în vara anului 2017, de către Adrian Ivan, acesta – în noua sa calitate – solicită la 30 octombrie 2017 Senatului instituției un punct de vedere cu privire la concluziile Comisiei de Etică în „cazul Tudose”. 

Senatul decide imediat constituirea unei comisii de „specialiști externi” – care, două săptămâni mai târziu, prezintă rapoarte de analiză ale căror concluzii au fost că „se poate anula” hotărârea Comisiei de Etică, afirmând, totodată, că „aspectele privind drepturile de autor sunt de competența altor instituții”. 

Astfel, într-o nouă ședință, care are loc în data de 22 decembrie 2017, Senatul „a votat în unanimitate înaintarea către rectorul ANIMV a propunerii de revocare a Hotărârii Comisiei de Etică din 31.07.2017”. 

Propunerea Senatului Academiei SRI de anulare a hotărârii de plagiat s-a întemeiat pe „concluziile rapoartelor experților externi”, „pe existența convenției transmise de autorul tezei”, ulterior adoptării hotărârii Comisiei de Etică, și pe faptul că propunerea de retragere a titlului de doctor „se bazează pe legalitatea utilizării drepturilor de autor”. 

În aceeași ședință, Senatul Academiei SRI recomandă rectorului transmiterea către CNATDCU a unui răspuns în care să se menționeze că Academia SRI consideră că nu există temei legal pentru retragerea titlului de doctor pentru Mihai Tudose.  

A treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie 2017, noul rector al Academiei SRI trimite către Ministerul Educației o adresă în care precizează că „Academia SRI constată că nu există temei legal pentru formularea unei propuneri de retragere a titlului de doctor al domnului Mihai Tudose”.  

Întrebat de ce, după ce a devenit rector al Academiei SRI, a dispus reanalizarea tezei lui Mihai Tudose – deși exista deja un raport care demonstra plagiatul – Adrian Ivan ne-a declarat că fostul rector, Niculae Iancu, nu și-a asumat acel raport al Comisiei de Etică emis în ultima lui zi de mandat; și că, după titularizarea sa pe funcție, a fost schimbată atât componența Comisiei cât și regulamentul de funcționare al acesteia. 

„Au fost discuții în Academie legate de procedurile și de metodele de lucru ale vechii Comisii de Etică, inclusiv pe baza unor discuții la limita decenței care au avut loc pe acest caz”, susține Ivan. 

Acesta mai spune că un alt motiv a fost faptul că CNATDCU a făcut o nouă solicitare de analizare a tezei – și, drept urmare, a fost dispusă reverificarea lucrării lui Mihai Tudose cu experți externi. 

„Noi ne-am pronunțat și pe faptul că el [Mihai Tudose] a cumpărat drepturile de autor de la cel pe care îl preluase, iar CNATDCU ne-a cerut un nou punct de vedere în care să nu ținem cont de poziția juriștilor, ci doar să zicem dacă este sau nu un plagiat”.  

Adrian Ivan mai susține că a avut chiar ieri o discuție cu secretarul tehnic al CNATDCU, Ion Ciucă, care i-a transmis că va trimite oficial o nouă cerere de analizare a tezei lui Tudose. „Așteptăm să ne facă sesizarea și vom respecta legea”, a încheiat Ivan.

Mihai Tudose, în schimb, nu a răspuns ieri nici la telefon, nici la SMS-urile prin care i-am solicitat un punct de vedere despre cererile sale de renunțare la titlu – și despre procesul care are loc mâine la Curtea de Apel Galați.

O sursă din cadrul SRI cu care am discutat despre faptul că serviciul a blocat sistematic orice procedură de verificare a lui Mihai Tudose mi-a declarat: „Doar nu puteam lăsa să se spună că Serviciul Român de Informații l-a dărâmat pe premierul în funcție”. 

Întrebat dacă s-ar fi putut ajunge la demiterea lui Tudose din funcția de premier din cauza validării unui verdict de plagiat, aceeași sursă a completat: „Era o variantă posibilă”.  

Deși rectorul Adrian Ivan trimisese încă din data de 27 decembrie 2017 toate documentele necesare pentru analizarea tezei lui Mihai Tudose către CNATDCU, în aprilie 2018 Ministerul Educației solicită Academiei SRI – din nou – dosarul fostului premier; și, în plus, un punct de vedere de menținere sau de retragere a titlului. 

A doua încercare

În iulie 2018, la Comisia de Etică a Academiei SRI sunt înregistrate mai multe sesizări care vizează teze de doctorat asupra cărora CNATDCU nu s-a putut pronunța pentru că Academia SRI a refuzat – sistematic – să emită un punct de vedere. 

Printre aceste sesizări se numără și una care vizează plagiatul lui Mihai Tudose, făcut public de CRJI încă din 2015.

Potrivit Codului de Etică și Regulamentului de funcționare a Comisiei de Etică, Academia SRI era obligată să verifice teza și să ia o decizie de menținere sau de retragere a titlului în 30 de zile.

Acest termen nu a fost, însă, respectat. 

Totuși, la finalul lunii septembrie 2018, Academia SRI decide că e momentul să înceapă curățenia și reclamă la CNATDCU, pentru plagiat, un prim lot de 4 doctori. Mihai Tudose, înlocuit din funcția de premier în ianuarie, nu se află printre aceștia; nici Bogdan Licu, pe atunci adjunct al procurorului general al României.

Detaliile despre primul lot de patru plagiatori pentru care Academia SRI a sesizat CNATDCU le-am publicat în premieră, în PressOne, pe data de 28 septembrie 2018.

După alte două zile, Academia SRI reclama la CNATDCU, pentru plagiat, un al doilea lot de 8 doctori proprii. Tudose și Licu nu se află, nici de această dată, printre cei vizați.

Două săptămâni mai târziu, pe 21 octombrie, CNATDCU este sesizat de Academia SRI în legătură cu un nou lot de 7 plagiatori. Tudose și Licu lipsesc și de pe această listă – deși presa a prezentase încă din 2015 dovezi că cei doi și-au plagiat tezele.

La toate aceste acțiuni, răspunsul lui Mihai Tudose a fost clar: nu avea de gând să accepte, cât timp încă avea la îndemână căi de blocare a arbitrului academic CNATDCU, vreo etichetă de plagiator. 

Prin urmare, în data de 13 noiembrie 2018, Tudose face o nouă cerere de renunțare la titlul de doctor, de această dată înaintată – prin avocatul George Chițu – direct Ministerului Educației.

Fără să mai aștepte 30 de zile pentru a primi un răspuns, atât cât prevede legea petiționării, Tudose dă în judecată, în paralel, Ministerul Educației – și pe ministru – după numai o săptămână de la depunerea celei de-a doua cereri de renunțare la titlul de doctor. 

În cerere, acesta solicită „obligarea părților să emită ordinul de revocare prin care să se ia act de renunțarea mea la titlul științific de doctor”. 

Totuși: în cererea de chemare în judecată, Mihai Tudose nu menționează nicăieri că a făcut o primă cerere de renunțare la titlul de doctor în data de 3 martie 2016 – deci cu doi ani și jumătate înainte de acțiunea în justiție împotriva Ministerului Educației. 

Deși nici în cererea de renunțare la titlul de doctor – și nici în cea de chemare în judecată – Mihai Tudose nu cere suspendarea verificării sale, până la soluționarea cauzei în instanță, de către CNATDCU, acest lucru este menționat într-o adresă pe care rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, o trimite imediat către Ministerului Educației. 

Astfel, rectorul Ivan anunță oficial Ministerul Educației, printr-o adresă datată 21 noiembrie 2018 – deci la numai opt zile de la redactarea celei de-a doua cereri de renunțare la titlu –, că fostul premier le-a trimis o solicitare în data de 19 noiembrie prin care „a solicitat Academiei SRI să suspende orice demers de analiză a sesizărilor venite de la CNATDCU”. Rectorul Ivan cerea Ministerului Educației, în adresa din 21 noiembrie, și „un punct de vedere cu privire la posibilitatea continuării procedurii de analiză a tezei de doctorat”.

Cererea rectorului Academiei SRI este cu atât mai surprinzătoare cu cât acesta înaintase deja un punct de vedere către CNATDCU în data de 27 decembrie 2017. 

La această solicitare, Ministerul Educației îi răspunde rectorului Adrian Ivan, șapte zile mai târziu, că Ministerul Educației va suspenda temporar procesul de analiză până la pronunțarea sentinței, „pentru a asigura condițiile unui proces corect, bazat pe apărări obiective”. 

Deschis inițial la Curtea de Apel București, dosarul a fost mutat la Curtea de Apel Galați după admiterea unei excepții a necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță – deoarece Mihai Tudose are domiciliul în orașul Brăila. 

Procesul, deși are o miză importantă pentru fostul premier, a fost intentat cu doi ani mai târziu față de termenul legal în care acesta ar fi putut să dea Ministerul Educației în judecată. 

Prima cerere de renunțare la titlul de doctor a fost făcută de Mihai Tudose la 3 martie 2016. De atunci, potrivit legii contenciosului administrativ, acesta avea 6 luni luni la dispoziție pentru a înainta o acțiune de judecată. 

Cum nu a făcut lucru acesta la timp, iar iminența unui verdict de plagiat era tot mai greu de evitat, Mihai Tudose a făcut o nouă cerere de renunțare la doctorat în 13 noiembrie 2018 – deschizând, o săptămână mai târziu, procesul cu Ministerul Educației.

Practica judiciară arată că o speță de genul acesta se respinge, din principiu, pe motiv de tardivitate. 

Contextul procesului

În toamna lui 2018, PSD a traversat una dintre cele mai puternice crize interne de până atunci. 

Tensiunile au venit după intervenția în forță a jandarmilor, la 10 august 2018, împotriva manifestanților anti-guvern din Piața Victoriei – și au culminat, o lună mai târziu, cu o scrisoarea deschisă prin care trei lideri importanți ai PSD i-au cerut lui Liviu Dragnea „demisia imediată” din funcțiile de președinte al partidului și al Camerei Deputaților. 

Ministrul de Interne Carmen Dan, unul dintre cei mai fideli executanți ai lui Liviu Dragnea – considerată responsabilă pentru violențele jandarmilor împotriva protestatarilor – a devenit rapid ținta criticilor societății civile, a presei, dar și a contestatarilor șefului PSD. 

Mihai Tudose, care fusese forțat să demisioneze din funcția de premier la începutul lui 2018 în urma unui conflict pe care l-a avut chiar cu ministrul de interne Carmen Dan, s-a poziționat și de această dată drept unul dintre acuzatorii acesteia – dar și ca parte din tabăra oponenților lui Liviu Dragnea.  

De altfel, la acel moment Tudose era perceput drept un posibil înlocuitor al lui Dragnea la conducerea partidului, fiind considerat cel mai puternic lider social-democrat rămas în partid după excluderea a lui Victor Ponta. 

Procesul pierdut de Bogdan Licu

Procurorul general interimar Bogdan Licu – al cărui interimat a fost prelungit de CSM, la 11 iunie 2019, cu încă șase luni, după cele două luni inițiale – a încercat și el să blocheze, prin tactici similare celor ale lui Mihai Tudose, analizarea tezei sale de doctorat, acționând în judecată Ministerului Educației. 

La fel ca Mihai Tudose, și Bogdan Licu făcuse o primă cerere de renunțare la titlul de doctor în martie 2016 – ba chiar cererile celor doi poartă aceeași dată: 3 martie 2016.

Când și-a dat seama că un verdict de plagiat este iminent, suprapus peste intențiile sale declarate de a candida la postul de procuror general al României, Licu a făcut o nouă cerere de renunțare la titlu în octombrie 2018, iar mai apoi a dat în judecată Ministerul Educației. 

Pe lângă minister, Licu a chemat în judecată și CNATDCU și Academia SRI, într-o cerere separată, solicitând blocarea verificării tezei sale de doctorat pentru acuzațiile de plagiat până la finalizarea procesului în care se judeca cererea sa de renunțare la doctorat. 

Procurorul general al României a pierdut – în ambele dosare. 

Primul proces, în care cerea recunoașterea cererii de renunțare la titlul de doctor, l-a pierdut în primă instanță în septembrie 2019, la Curtea de Apel, pe motiv că acțiunea de chemare în judecată a fost tardivă. 

Licu ar fi trebuit să dea Ministerul Educației în judecată cel târziu în octombrie 2016. El a deschis însă procesul doi ani mai târziu, în octombrie 2018. 

În aceeași situație se află și Mihai Tudose – și este de așteptat ca Ministerul Educației să invoce, și în acest caz, excepția tardivității. 

Pe cel de-al doilea dosar, în care cerea blocarea verificării de plagiat de către Comisia de Etică a Academiei SRI și de către CNATDCU, Bogdan Licu l-a pierdut definitiv în octombrie 2019 la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Acum, atât Comisia de Etică a Academiei SRI, cât și CNATDCU au cale liberă să verifice sesizările de plagiat care îl vizează pe Licu. 

Însă efectele acestui dosar se extind și asupra celorlalte persoane care au dat, sau care intenționează să dea CNATDCU în judecată, în speranța blocării verificării unei teze de doctorat asupra cărei există suspiciuni de plagiat.