Trăiască articolul vecinului!

A fost un an destul de greu pentru presa din România, în special din cauza campaniei electorale și a presiunilor de tot felul puse asupra jurnaliștilor pentru a reuși să rămână relevanți pentru cititori, în ciuda unei subfinanțări cronice.

La final de an, motivați de campania #TrăiascăCapraVecinului, am ales să vă recomandăm materialele de presă care ne-au plăcut cel mai mult în 2019 − dar dintre cele realizate de concurență.

Am făcut o selecție și v-o prezentăm mai jos.

Bianca Felseghi

După mine, cel mai bun articol din an este, de fapt, un video, pe care mi-ar fi plăcut să îl fac eu. L-a făcut, însă, Alex Nedea pentru Recorder și e despre frauda instituționalizată care se numește PNDL, Programul Național de Dezvoltare Locală, inovația lui Liviu Dragnea pentru a șunta fondurile europene.

M-am uitat de două ori la Dumnezeul achizițiilor, o dată cu ochi de jurnalist-spectator și a doua oară din admirație pentru munca echipei de producție. Și am citit anul ăsta, pentru prima oară după ce-am terminat facultatea, ziarul Libertatea. Care trece printr-o reconfigurare sănătoasă de conținut și e fain că încă mai există energie și voință pentru munci din astea sisifice.

Și mi-a plăcut și seria Județe la stăpân cu care a debutat noul sezon de la România, te iubesc! la PRO TV.

Voicu Bojan

M-a năucit articolul ăsta, O zi din viața unui medic internist la Hârlău, m-a făcut să-l recitesc de câteva ori.

Îmi pare o combinație de gonzo journalism (Hunter S. Thompson) cu un soi de Miorița reîncărcată, elegiacă și sumbră… Foarte mult nerv, foarte la cald, foarte vizual, exact pe gustul meu. De invidiat. Mai ales că e scris de un amator, de un medic aparent mai iubitor de pacienți decât de litere.

Din clipa în care am citit acest text mic, dar atât de alert și teribil de actual pentru oricine a trecut recent prin ceva spital românesc, mi-am dorit să-l cunosc pe autor. Printr-o încrengătură de miracole am ajuns la el și am purtat o vreme o frumoasă corespondență. Apoi brusc, Răsvan m-a abandonat. Încă sufăr.

Omul e fix ca articolul lui: simplu, direct, plin de umor și autoironie. Oricât l-am curtat să fac un reportaj despre el și o zi din viața lui de medic, nu mi-a ieșit. Mi-a spus pe șleau că ideea de a fi popularizat în orice fel, îl lasă rece. Încă sper că se va răzgândi. Până atunci, arunc periodic câte o geană pe blogul lui.

Dacă Răsvan al meu are o capră ascunsă pe undeva, îi doresc viață lungă, sănătate…

Valentin Șchiopu

Aș fi difuzat pe un ecran mare, la finalul paradei de Ziua Națională, imagini și text din materialele de presă cele mai importante ale acestui an.

Libertatea: Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor!

Safielumina.ro: Secretele chiliilor – despre mușamalizarea cazurilor de abuzuri sexuale comise de fostul episcop BOR Corneliu Bârlădeanu.

Teleleu.eu: Plecat – o serie despre cei plecați din țară, adică despre peste 3 milioane de români.

Codruța Simina

Din 2019, mi-a rămas în cap un material din DoR, Cum arată relațiile non-monogame din România, pentru că explorează cu grijă și curaj o zonă despre care nu (prea) știm să vorbim. Tot așa cum ne este foarte dificil să înțelegem diferențele dintre noi și ceilalți, mai ales că ne place să ne situăm cu comoditate în zona de normal. În bula aia de confort psihic.

Apoi, m-a mai bucurat ancheta făcută de Sebastian Oancea Fiica mea sunt eu. Pentru că e remarcabilă într-un peisaj tot mai trist al presei locale din România. Tuturor acestor jurnaliști care se încăpățânează să reziste: vă vedem și vă citim! Mulțumim!

Maria Tufan

Dacă ar fi să reamintesc materialele despre care s-a vorbit poate mai puțin, dar care s-au remarcat mai ales prin curajul de a atinge niște subiecte încă delicate:

Nebun în România. O mărturie. Articolul publicat fără autor de Recorder, o bijuterie care te ține cu sufletul la gură într-un scenariu parcă de film.

I-a trecut glonțul pe lângă cap lui nevastă-ta, un podcast cu text de Diana Meseșan, publicat pe Scena 9. Despre povestea unei femei care a supraviețuit ca prin minune unui avort provocat acasă. Povestea a fost reacție la refuzul mai multor spitale din România de a mai face întreruperi de sarcină la cerere.

Ioana Epure

Pocotilă e foarte bună, love her. Articolul ei din Vice despre Slujba de exorcizare ținută de Pomohaci te ia cu fiori.

Si mi-a plăcut și textul ăsta, scris pentru Scena9 de Diana Meseșan: Franciza „criza de sarcină. Din SUA în România.

Adrian Mihălțianu

Pentru că jumătate din munca mea constă din a citi ce scriu celelalte publicații, aș avea o tonă de articole de menționat, pentru că presa de calitate din România a făcut un salt mare anul ăsta. Dar mă rezum la câteva care m-au tulburat:

Frica era aici și înainte – un material DoR prezentat în text și podcast absolut zguduitor, despre discuțiile iscate între adolescenții din România de cazul de la Caracal. O foarte bună introducere pentru noi, ăștia trecuți de o vârstă, în lumea adolescentelor care se tem pentru viața lor în fiecare zi, din cauza unei mentalități medievale mult, mult mai răspândite în România decât ne-ar plăcea să credem, în care violul și abuzul sexual asupra fetelor e monedă curentă.

30 de ani de democrație – proaspăt, din cuptorul Recorder. Am petrecut trei ore ca să văd acest film direct pe televizor și am fost lipiți de ecran ca la un thriller. Am retrăit ultimii 30 de ani ca și când ar fi fost ieri și mi-am reamintit cât de mare a fost gaura din care încă încercăm să ieșim. Îl recomand ca pe un film de dat adolescenților și celor care vor să înțeleagă – măcar parțial – de unde am plecat ca să ajungem aici.

30 de ani după – trenuri mai lente, mai scurte, mai rare – seria despre trenuri a lui Vlad Barză de la Hotnews e ca o dureroasă oglindă pusă în fața noastră. Pentru că, pe lângă lipsa autostrăzilor, ducem și o altă lipsă, chiar mai importantă, într-un domeniu în care am fi putut excela: transportul feroviar.

Wimbledon 2019 faza pe tușă. Finala feminină: comoara din insulă – dacă vreți să retrăiți momentul în care Simona Halep a câștigat la Wimbledon (sau orice alt mare moment sportiv din an), aruncați un ochi pe halul în care scrie Mircea Meșter cronicile sportive – adică exact așa cum ar trebui să fie scrise dacă vrei să te apuci de sport odată ce le termini. De orice sport.

Prăbușire – o poveste reală, care te ține cu sufletul la gură: cum a reușit un singur om să salveze câteva zeci dintr-un bloc care urma să se prăbușească, în republica Moldova. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi aici la noi, la București, atunci când următorul mare cutremur nu va fi găsit oameni precum Igor Bordian.

Lectură plăcută!