Ghionoaia verde, cioc-cioc la intrarea în metrou

Laurențiu Manolache

Redactor

Se cațără ca Omul-Păianjen, zboară ca Superman, poartă masca lui Zorro. Și, dacă mai încape vreo comparație înflorită, lovește precum ciocanul lui Thor.

O asemenea ființă − care a ajuns în folclor, de unde a fost preluată de Petre Ispirescu într-un basm cu exagerări și mai mari, desigur − există în realitate și în România. Inclusiv la București, lângă stația de metrou Aviatorilor.

Așa a filmat-o și fotografiat-o Ovidiu Bufnilă, de la Societatea Ornitologică Română (SOR), pe 27 ianuarie, în acest an.

„Dau să intru la metrou Aviatorilor. Ghionoaia verde… de gardă. Era așa frig, că nici nu se sinchisea de mine sau de alții”, a postat Bufnilă pe Facebook, la pachet cu trei poze și cu un filmuleț.

Ovidiu Bufnilă.

„Fusesem la Ambasada Kazahstanului. Era un frig!… Nu scoteam nici mâinile din buzunar.

Și, exact la ieșirea din metrou, am văzut ciocănitoarea. Lumea trecea, ciocănitoarea căra la ciocuri în scorbura aia…

«Dacă nu se sperie de atâta lume, înseamnă că e foamea pe ea.» Am filmat-o cât am putut de aproape și am lăsat-o-n pace. E o specie superbă. Parcurile din București sunt pline cu astfel de păsări.

Am observat-o și în Sanctuarul păsărilor, în Deltă, la Caraorman. O vezi pe sol destul de des. Se camuflează foarte bine când stă în iarbă”, a detaliat, pentru PressOne, Ovidiu Bufnilă.

„Aici suntem pe moşia unei Scorpii, soră cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot să trăiască la un loc; blestemul părinţilor le-a ajuns, şi d-aia s-au făcut lighioi, aşa precum le vezi; vrăjmăşia lor e groaznică, nevoie de cap, vor să-şi răpească una de la alta pământ.”

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

(Fragment din „Tinereţe fără bătrâneţe şi moarte fără de moarte”, de Petre Ispirescu)

Ghionoaie verde, femelă. Foto: Dreamstime/Zoia Genova

Mănâncă mai ales furnici

Biologul Sebastian Bugariu, de la SOR, spune că „ghionoaia verde – Picus viridis – este o ciocănitoare caracteristică pâlcurilor de pădure rară care alternează cu pajiști și zone deschise, în regiuni joase, preferând arborii maturi de foioase în pădurile de luncă, plopii de pe marginea drumurilor, livezile și parcurile”.

Biologul adaugă că a văzut astfel de ciocănitori, toamna târziu, în Herăstrău și în alte parcuri bucureștene cu arbori bătrâni.

„Se hrănesc mai ales pe sol, în mușuroaie de furnici, dar și cu diverse specii de nevertebrate pe care le găsesc în scoarța copacilor.

Meniul principal îl reprezintă furnicile de la baza copacilor sau de pe pajiști”, subliniază Bugariu.

Ruda mai mică

Ghionoaie sură. Foto: Dreamstine/Ornitolog

„Există și ghionoaia sură, Picus canus, care seamănă bine cu ghionoaia verde, dar e un pic mai mică.

Și sunetele pe care le scot sunt asemănătoare, iar pentru o ureche neavizată sunt greu de deosebit.

Totuși, aceste sunete au tonalități diferite. Alte deosebiri sunt modelul desenului de pe cap și coloritul de pe cap. 

Ciocănitoarea sură poate fi întâlnită și în zonele montane, de la altitudini mai reduse până spre etajul de pădure mixtă cu conifere„, explică biologul Sebastian Bugariu.

Folosește arma chimică a furnicilor
contra paraziților săi

Un comportament interesant al ghionoaiei verzi este cel pe care – spune Bugariu – britanicii îl numesc „anting”.

Sebastian Bugariu. Foto: Lucian Muntean

„Păsările se așază în proximitatea mușuroaielor de furnici, dar nu doar cu scopul de a consuma furnicile, ci și pentru alt motiv – pasărea întinde aripile și se așază pe mușuroi.

Furnicile se urcă pe ea, o atacă, eliberând mult acid formic.

Se crede că acest fenomen este un fel de tentativă de a scăpa de paraziții de pe pene, îmbăindu-se în acidul formic eliberat de furnici. Păsările iau furnicile cu ciocul și le pun pe propriul penaj.

Paraziții de pene – păduchii malofagi – sunt un univers aparte. Există păduchi de pene specializați pe specia respectivă.

Este posibil ca acest comportament să fi fost un efect colateral pe care ghionoaia verde să-l fi descoperit în cursul evoluției, în timp ce se hrănea, deși acest comportament apare la un număr destul de mare de specii de păsări, chiar neînrudite cu ciocănitorile”, consideră Sebastian Bugariu.

Așa-numitul „anting” activ, comportament al ghionoaiei verzi. Desen din cartea „Woodpeckers of Europe”, de Gerard Gorman.

„Țipetele ghionoaiei verzi sunt acute și tari”

Ghionoaia verde este o specie sedentară. Începe să fie teritorială destul de devreme în sezon – din februarie sau de la începutul lui martie.

„Are vocalizări repetate și regulate în prima parte a sezonului de cuibărit. Și când este detectat un intrus, încearcă să-l îndepărteze cu vocalize. Țipetele ghionoaiei verzi sunt acute și tari.

De regulă, păsările din această specie depun patru până la șase ouă. Sunt păsări monogame, dar stau împreună cu perechea numai în timpul sezonului de cuibărit.

De regulă, își fac scorburi în fiecare an sau le refolosesc pe cele vechi, în ani consecutivi. Scorburile făcute de ciocănitori pot fi folosite în anii următori de alte specii de păsări sau chiar de lilieci”, indică Bugariu.

Coloritul ghionoaiei verzi, evidențiat în două desene din determinatorul „Birds by colour”, de Marc Duquet, lucrare publicată la editura Christopher Helm din Londra. Porțiunile roșii din „obrajii” masculilor (ca în desene) sunt negre în cazul femelelor.

Craniul absoarbe șocuri puternice

Ciocănitorile au o anatomie a craniului care le permite să absoarbă loviturile cu ciocul, spune biologul Sebastian Bugariu.

„Loviturile sunt foarte puternice. Cu cât specia este mai mare, cu atât darabana este mai puternică. Darabana este particulară unui grup sau chiar unei specii.

Atât darabana, cât și excavarea în căutarea hranei ar avea un efect devastator asupra unui craniu obișnuit, dacă nu ar avea această capacitate de a absorbi șocurile. În cazul ciocănitorii, șocul este absorbit de întreaga suprafață a craniului”, explică Bugariu.

Limba lungă

Ghionoaia verde este echipată cu o limbă lungă, cu care scoate furnicile din mușuroi și insectele din scoarța copacului.

„Limba este foarte lipicioasă și aproape prehensilă. Este retrasă mult în structura craniului. Este și lungă, și aplatizată la vârf, cu glande salivare mai dezvoltate la vârf. Secretă o substanță lipicioasă care o ajută să preia insectele, în principal furnicile”, descrie Sebastian Bugariu limba ghionoaiei verzi.

Limba lungă a ghionoaiei verzi, prezentată în schițe ale craniului publicate în cartea „Woodpeckers of Europe”, de Gerard Gorman.

Prădătorii

Ghionoaia verde, spune Sebastian Bugariu, „nu are prădători specifici”. Biologul adaugă că, „ocazional, pot apărea situații spectaculoase, așa cum a fost cea surprinsă acum doi ani de un fotograf, când o ciocănitoare a decolat cu o nevăstuică în spate după ce fusese atacată de aceasta”.

Fotografia cu întâmplarea povestită de biolog a uimit rețelele sociale, motiv pentru National Geographic să verifice veridicitatea pozei.

Bugariu completează că ghionoaia verde „poate fi atacată de buhă, de huhurezul mic, de șoimul călător sau de uliul porumbar, de care este mai degrabă prădată în mod ocazional”. 

În plus, „puii și ouăle pot fi victimele jderilor, care pot prăda cuibul. În mediul urban, puii ar putea fi atacați, tot ocazional, de pisici. În perioada în care sunt foarte vulnerabili, în care nu stăpânesc zborul și nu au reflexe foarte bine dezvoltate, puii pot avea probleme”, adaugă Bugariu.

De unde provine cuvântul „ghionoaie”

Ghionoaia verde a primit în limba română un nume care nu inspiră prea multă simpatie. Din acest motiv, ne-am adresat cercetătoarei Carmen Mîrzea Vasile, de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan − Al. Rosetti”, din cadrul Academiei Române.

„Ghionoaie este un vechi cuvânt românesc, atestat prima oară în 1529, într-un nume de loc. Începând chiar cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, originea acestui cuvânt i-a intrigat pe lingviști, mai ales pe cei care s-au ocupat de substratul limbii române. S-au emis mai multe ipoteze, etimologia lui rămânând, ca în multe alte cazuri, neclarificată satisfăcător.

Unii specialiști consideră că poate fi vorba de un cuvânt autohton, la originea îndepărtată a căruia ar fi o bază onomatopeică (sunetul emis de această pasăre), bază care s-ar găsi și în cuvinte care denumesc aceeași pasăre sau păsări înrudite în albaneză, dar și în aromână și meglenoromână, două varietăți ale românei care s-au separat de dacoromână înainte de secolul al XIII-lea.

În cuvântul românesc este recognoscibil un segment comun cu cel din substantivul albanez gjon, care desemnează cucuveaua sau o pasăre de mărimea unui corb care cântă noaptea în munți. Originea cuvântului albanez a fost legată de unii cercetători de numele propriu latin Joannes, căruia în albaneză îi corespunde Gjon.

O cunoscută legendă albaneză spune că un țăran și-a ucis din greșeală fratele, pe Gjon, în timpul unei vânători și, de supărare, s-a rugat să fie transformat într-o pasăre și să-și petreacă restul zilelor în sălbăticie, iar pasărea aceasta tristă, de atunci, a strigat neîncetat numele fratelui: Gjon! Gjon! Gjon!

Nu putem să nu ne gândim la legenda românească cu frații Ion și Cucu, în care Ion e transformat într-o pasăre care îl strigă peste tot pe fratele pierdut Cucu. Desigur, între legendă și etimonul real al unui cuvânt este de multe ori o distanță de nestrăbătut.

O altă explicație etimologică pentru ghionoaie privilegiază legătura dintre numele unui instrument care scoate un anumit tip de sunete și pasărea care, la rândul ei, ar emite sunete similare; poate există și o oarecare asemănare între unealtă și ciocul păsării.

Urmând această analogie, la originea numelui de pasăre s-ar putea afla substantivul ghionoi, un ciocan mare și ascuțit, folosit la săpat și la spartul pietrelor. Nici etimologia cuvântului dialectal ghionoi nu e clarificată.

În sprijinul acestei ipoteze a fost adusă legătura care ar exista în română și între ciocan și ciocănitoare, o legătură discutabilă însă, și în franceză între corespondentul pic, pasăre din familia ciocănitorii, și un instrument cu același nume, pic, cu utilizare similară cu a românescului ghionoi; în franceză însă, numele de pasăre este moștenit din latină.

În aceeași linie de gândire, alți lingviști au considerat că la originea numelui de pasăre este tot un instrument, dar nu ghionoi, ci ghin, cuvânt cu origine tot nesigură, care are sensul de daltă, cuțit special pentru scobit lemnul, cazma.

Ca și în boieroaie, leoaie, vulturoaie, ursoaie, cerboaie, în ghionoaie poate fi detașat sufixul oaie, un sufix de asemenea foarte vechi, probabil moștenit din latină, azi foarte puțin folosit, care, cel mai frecvent, avea valoare moțională, adică era folosit la construirea formei de feminin.

În fine, s-au emis și alte ipoteze, cu mai puțini adepți. Dintre acestea, este interesantă apropierea de adjectivul vioi, pornind de la o variantă din Muscel, vionoaie, pasărea având mișcări agere, vioaie.

Regional, există și alte nume date păsării din specia ghionoaiei, care fac trimitere la culoarea verde; acestea au origine latină sau sunt derivate românești de la adjectivul moștenit verde: vi(e)rdare, vărdărie (vârdărie), verdaică, verdoaică, verdăriță„, a explicat cercetătoarea Carmen Mîrzea Vasile.

Galerie foto cu ghionoaia verde:

*

Despre vietăți au mai apărut:

Pe-arici nu se trece!

Inamicul natural al parapantiștilor

Cum ajuți un pui căzut din cuib

Adonis, zăganul năpârlit

Balaurul există

O poveste cu bufnițe albe ca zăpada

Broasca râioasă pe care prințul a refuzat s-o sărute

Colorața

Uite cine mănâncă din palmă!

Cei șase papagali frumoși au scăpat de îngheț

Buburuze la iernat

Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa

Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței

Dansul flamingilor în Delta Dunării

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€